Sari la conținut

Ospitalierii Sfântului Spirit

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Stema ospitalierilor Sfântului Spirit
Portul fraților ospitalieri
Sediul Ospedale di Santo Spirito in Sassia din Roma

Ospitalierii Sfântului Spirit sunt membrii unui ordin călugăresc catolic înființat în evul mediu, cu scopul îngrijirii bolnavilor și nevoiașilor. Idealul ordinului a avut de la început în vedere ajutorarea săracilor, orfanilor și bolnavilor. Ospitalierii au găzduit în spitalele lor și pe călătorii pelerini.

Ordinul a luat naștere între anii 1170-1175 la Montpellier. Frăția ospitalieră a lui Guido de Montpellier, dedicată îngirjirii bolnavilor și nevoiașilor, a fost confirmată în anul 1198 de papa Inocențiu al III-lea și recunoscută ca ordin. Cel târziu în anul 1204 comunitatea a adoptat regula sfântului Augustin. Papa a transferat acestui ordin o biserică din Roma, cunoscută în prezent ca Santo Spirito in Sassia.

Ordinul a inclus în statutele sale unele elemente specifice ordinelor ospitaliere cavalerești. Frații ospitalieri își asumau printr-un vot (jurământ) special serviciul spitalicesc.[1]

În anul 1298 ospitalierii Sf. Spirit au deschis Spitalul Sf. Spirit din Sibiu, primul spital de pe teritoriul actual al României.

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ospitalierii Sfântului Spirit
  1. ^ Karl Suso Frank: Hospitaliter vom Heiligen Geist. In: Walter Kasper (Hrsg.): Lexikon für Theologie und Kirche (LThK). 3. Auflage. Band 4. Herder, Freiburg im Breisgau 1995, Sp. 1315f. ISBN 3-451-22002-4.