Oraș imperial liber
Oraș imperial liber (în germană Freie Reichsstadt) este denumirea încetățenită care s-a dat, până în secolulul al XVIII-lea, orașelor din Sfântul Imperiu Roman care nu depindeau de principii germani, ci erau direct subordonate împăratului (sau, unele dintre ele, episcopului) și erau obligate să presteze servicii militare doar acestora. Statutul de oraș imperial liber, îl aveau de exemplu orașele: Lübeck, Köln, Augsburg, Mainz (până în 1462), Worms, Speyer, Straßburg, Dortmund, Basel, Regensburg, Memmingen, Kaufbeuren, Ravensburg, Pfullendorf, Bad Wimpfen, Dinkelsbühl, Rothenburg ob der Tauber, Schwäbisch Hall, Mülhausen, Colmar, Weißenburg, Windsheim, Hagenau, Schlettstadt, Annweiler.
După Interregn-ul (perioada dintre domnii) din anul 1273 orașe imperiale libere mari ca Dortmund, Frankfurt pe Main, Ulm, Schwäbisch Hall, Rothenburg, Augsburg sau Nürnberg au putut să-și extindă teritoriul peste hotarele orașului. Începând din aceeași perioadă orașele imperiale au început să participe la dieta imperială, însă fără regularitate. Din 1489 participarea orașelor imperiale la ședințele dietei imperiale a devenit constantă.[1] Cele mai întinse teritorii le-au avut orașele din sud-vestul imperiului romano-german, unde nu existau principate mari; astfel unul dintre cele cele mai întinse teritorii le-a avut orașul Berna.
În 1803 prin Reichsdeputationshauptschluss toate orașele imperiale libere, exceptând Augsburg, Nürnberg, Frankfurt pe Main, Bremen, Hamburg și Lübeck (care își pierduseră statutul independent în timpul războaielor napoleoniene), au fost mediatizate.[1] Congresul de la Viena din 1815 a redat orașelor Hamburg, Bremen, Lübeck (până în 1937) și Frankfurt pe Main (până în 1866) statutul de orașe libere, ultimele două fiind ulterior integrate în regatul Prusiei.[1]
După anul 1815 exista încă Uniunea orașelor libere de care aparțineau orașele Hamburg, Bremen, Lübeck și Frankfurt pe Main.
În perioada contemporană, în Republica Federală Germania fostele orașe libere Hamburg și Bremen au devenit state constitutive (Länder), statut pe care și-l păstrează și în prezent.
Orașe imperiale libere
[modificare | modificare sursă]- Aachen
- Aalen
- Augsburg
- Biberach an der Riß
- Bopfingen
- Bremen
- Buchau (Bad Buchau)
- Buchhorn (azi: Friedrichshafen)
- Dinkelsbühl
- Dortmund
- Esslingen am Neckar
- Frankfurt am Main
- Friedberg (Hessen)
- Gengenbach
- Giengen an der Brenz
- Goslar
- Gröningen (autodeclarat)
- Hamburg
- Heidelsheim (azi: Bruchsal)
- Heilbronn
- Isny im Allgäu
- Kaufbeuren
- Kempten
- Köln
- Leutkirch im Allgäu
- Lindau (Bodensee)
- Lübeck
- Memmingen
- Mühlhausen/Thüringen
- Nordhausen
- Nördlingen
- Nürnberg
- Offenburg
- Pfullendorf
- Ravensburg
- Regensburg
- Reutlingen
- Rothenburg ob der Tauber
- Rottweil
- Schwäbisch Gmünd
- Schwäbisch Hall
- Schweinfurt
- Speyer
- Überlingen
- Ulm
- Wangen im Allgäu
- Weil der Stadt
- Weißenburg in Bayern
- Wetzlar
- Wimpfen (Bad Wimpfen)
- Windsheim (Bad Windsheim)
- Worms
- Zell am Harmersbach
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b c Brockhaus Enzyklopädie, vol. 18, Editura Mannheimer Morgen Großdruckerei, Mannheim 1992, ISBN 3-7653-1118-9, p. 226.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Brockhaus Enzyklopädie, vol. 18, Editura Mannheimer Morgen Großdruckerei, Mannheim 1992, ISBN 3-7653-1118-9, p. 226.
- Klaus Gerteis: Die deutschen Städte in der Frühen Neuzeit., Editura Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt, 1986, pp. 65–84, 176–182 (versiune online (extrase) Arhivat în , la Wayback Machine.).
