Octavian Știreanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Octavian Ştireanu)
Salt la: Navigare, căutare

Octavian Știreanu (n. 25 iunie 1952, Costești, jud. Argeș) este un politician român, membru al Partidul Social Democrat. Este absolvent al Facultăților de Matematică (Universitatea din Cluj-Napoca - 1975) și, apoi, de Filosofie (Universitatea București - 1982). A lucrat în presă începând cu 1979, la revistele Viața studențească și Amfiteatru (până în 1985) și, apoi, la revista Flacăra, până în 1990. În acest an, Știreanu a readus în actualitatea presei românești sigla Azi, a revistei înființate de Zaharia Stancu în 1932, sub forma cotidianului pe care l-a fondat cu același nume și care apare începând din 11 aprilie 1990. A fost membru fondator al Clubului Român de Presă, președinte executiv al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, vicepreședinte al Asociației Presei Sportive din România, laureat al mai multor distincții ale breslei jurnalistice ș.a.m.d.

În plan al angajamentului public, Octavian Știreanu a fost senator, secretar al Comisiei de Politica externă a Senatului României (1996-2000); deputat și, după scurt timp, Consilier prezidențial, coordonator al Departamenttului de Politică Internă al Administrației Prezidențiale (2000-2004); deputat, Comisia de Politica Externă a Camerei Deputaților (2004-2008); secretar de stat în Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Cultural Național (2009).

Este doctor în Științe politice, specializarea Relații internaționale cu teza "Puterea din afara puterilor. Forța și vulnerabilitatea mass-media", realizată sub îndrumarea Acad. Mircea Malița, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Publicații[modificare | modificare sursă]

  • Cronici de echinox, Editura Scripta, 2001
  • AMR 55 - atitudini politice, 2009 [1][2]
  • Volumele de antologie publicistică - "Iubind visul", "Izbânda frunții", "Prezentul de mâine"
  • Volumele "Cronici din vremea marii evaziuni politice" - "Pacea pierdută", "Dezbinatorul", "Politica urii"
  • http://www.eazi.ro/

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Lansare de carte: Octavian Știreanu - 'AMR 55', 27 noiembrie 2009, Amos News, accesat la 10 iulie 2013
  2. ^ Octavian Știreanu și Octavian Andronic și-au lansat ultimele carti la Pitesti, 2 decembrie 2009, Petre Nițu, Amos News, accesat la 10 iulie 2013