Muzeul „Emil Isac” din Cluj-Napoca

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Muzeul "Emil Isac" din Cluj-Napoca)
Salt la: Navigare, căutare

Muzeul memorial „Emil Isac” din Cluj-Napoca a fost un muzeu cu profil de istoria literaturii dedicat poetului Emil Isac (1886-1954), un exponent al literaturii progresiste din Transilvania în prima jumătate a sec. al XX-lea.

Situat pe strada care îi poartă numele, în casa locuită de familia Isac din anul 1895, muzeul a funcționat din 1955 în casa naționalizată și care a fost retrocedată familiei în anul 1995; ca urmare a acestei retrocedări, muzeul a fost desființat în anul 2001.

Muzeul conținea o colecție de fotografii, manuscrise, corespondența a familiei poetului, documente, ziare, reviste și obiecte ce au aparținut poetului. Fiind proprietatea statului, după desființarea muzeului exponatele au fost transferate[1] la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” care a recondiționat mobilierul, a inventariat biblioteca și moștenirea literară și le-a expus la etajul patru.[2] Biblioteca lui Emil Isac conține aproximativ 1.700 de volume în diferite limbi. Multe dintre cărți, scrise în română și în maghiară, cuprind dedicații semnate de autori pentru Emil Isac.[3]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Biobibliografie selectivă expusă la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca
  2. ^ Cluj-Napoca, Casa memorială Emil Isac
  3. ^ Muzeul Emil Isac