Misticism creștin
Misticismul creștin se referă la dezvoltarea teoriei și practicilor mistice ale creștinismului. Acesta a fost legat de teologia mistică, cu precădere la romano-catolici și creștini ortodocși (atât tradiția ortodoxiei răsăritene cât și cea a ortodoxiei orientale).
Atributele și mijloacele prin care misticismul creștin este studiat și practicat diferă. Acestea pornesc de la viziuni ecstatice ale uniunii mistice a sufletului cu Dumnezeu până la contemplarea Sfintei Scripturi (adică Lectio Divina).
Etimologie[modificare | modificare sursă]
„Misticism” este derivat din grecescul μυω, însemnând „a ascunde”,[1] și μυστικός, mystikos, care are semnificația un inițiat. În lumea elenă, un „mystae” („mystikos”) era un inițiat al unei religii de mistere (de taine). „Mistic” se referea la ritualuri religioase secrete[1] și din utilizarea cuvântului lipseau referințele directe la transcendent.
La începuturile creștinismului (în diferite secole și părți ale lumii) termenul mystikos desemna trei dimensiuni, care au devenit foarte repede strâns legate între ele, anume cea biblică, cea liturgică și cea spirituală sau contemplativă. Dimensiunea biblică se referă la interpretări „ascunse” sau alegorice ale Scripturilor.[1] Dimensiunea liturgică se referă la misterul (taina) liturgic numit Eucarist în Biserica Romano-Catolică, sau liturghia altarului sau euharistică, în Biserica Ortodoxă[1], (pecum și la) prezența lui Hristos la euharistie. A treia dimensiune este cunoașterea contemplativă sau experiențială a lui Dumnezeu.