Vizualizare sursă pentru „Imperiul Roman de Apus”

{{note de subsol|date=august 2020}}{{Infocaseta Foste țări
|nume_nativ = <small>IMPERIVM·ROMANVM·PARS·OCCIDENTALIS</small>
|nume_oficial_lung = Imperiul Roman de Apus
|nume_comun = Imperiul Roman de Apus
|nume_englez = Western Roman Empire
|nume_genitiv = Imperiului Roman de Apus
|deviză_națională = [[SPQR|Senatus Populusque Romanus]]
|continent = Europa
|regiune= Europa de Vest
|tip_guvernământ = Monarhie
|statut = Imperiu
|imperiu = Imperiul Roman
|statut_text = Diviziune a [[Imperiul Roman|Imperiului Roman]]
|an_început = 286
|an_sfârșit = 476
|eveniment_început = Diviziunea lui Dioclețian
|eveniment_sfârșit = Detronarea lui Romulus Augustulus
|era = Antichitatea târzie
|dată_început = [[286]]/[[395]]
|dată_sfârșit = [[476]]
|p1         = Imperiul Roman
|steag_p1   = Vexilloid of the Roman Empire.svg
|s1         = Odoacru
|s2         = Imperiul Carolingian
|s3         = Domeniul Soissons
|s4         = Britania post-romană|Regatele romano-britanice
|s5         = Regatul Vizigot
|s6         = Regii Burgundiei|Regatul Burgund
|s7         = Suevi
|s9         = Vandali
|imagine_hartă = Western Roman Empire.png
|imagine_hartă_text = Imperiul Roman de Apus în 395
|capitala = [[Milano]]<small><br />(286-402)</small><br />[[Ravenna]]<small><br />(402-476)
|limbi_comune = [[Limba latină|latina]]
|religie = [[Religia în Roma antică|Religia romană]] și mai apoi [[creștinism]]ul
|monedă = [[Follis]] pentru bronz, [[Siliqua]] pentru argint, [[Solidus (monedă)|Solidus]] pentru aur
|leader1 = [[Flavius Augustus Honorius|Honorius]]
|leader2 = [[Romulus Augustulus]]
|an_leader1 = 395-423
|an_leader2 = 475-476
|denumire_lider = [[Împărat roman|Împărat]]
|denumire_reprezentant = [[Consul]]
|reprezentant1 = Flavius Anicius Hermogenianus Olybrius, Flavius Anicius Probinus
|reprezentant2 = [[Basiliskos]], [[Armatus|Flavius Armatus]]
|an_reprezentant1 = 395
|an_reprezentant2 = 476
|legislativ = Senatul roman
|stat_an1 = 395<ref name=size>{{cite journal|journal=Social Science History |title=Size and Duration of Empires: Growth-Decline Curves, 600 B.C. to 600 A.D |first=Rein |last=Taagepera |volume=3 |issue=3/4 |year=1979 |pages=125 |url=http://links.jstor.org/sici?sici=0145-5532%281979%293%3A3%2F4%3C115%3ASADOEG%3E2.0.CO%3B2-H}}</ref>
|stat_suprafață1 = 4410000
}}

'''Imperiul Roman de Apus''' se referă la jumătatea de vest a [[Imperiul Roman|Imperiului Roman]], de la diviziunea lui [[Dioclețian]] din [[285]]; cealaltă jumătate a Imperiului Roman a fost Imperiul Roman de Răsărit, astăzi cunoscut ca [[Imperiul Bizantin]].

[[Roma]] a încetat să mai fie capitală de la data acestei divizări. În [[286]] capitala Imperiului Roman de Apus a devenit [[Mediolanum]] (orașul [[Milano]] de astăzi). În [[402]] capitala a fost din nou mutată, de această dată la [[Ravenna]].

Imperiul Roman de Apus a existat intermitent în mai multe perioade între secolele al III-lea și al V-lea, după [[Tetrarhie|tetrarhia]] lui Dioclețian și reunificările asociate lui [[Constantin cel Mare]] și [[Iulian Apostatul]] ([[324|324–]][[363]]). [[Teodosiu I]] ([[379|379–]][[395]]) a fost ultimul împărat roman care a domnit peste un Imperiu Roman unificat. După moartea sa în 395, Imperiul Roman a fost divizat. Imperiul Roman de Apus s-a încheiat oficial cu abdicarea lui [[Romulus Augustus]] sub presiunea lui [[Odoacru]] la data de [[4 septembrie]] [[476]] și neoficial cu moartea lui [[Julius Nepos]] în [[480]].

În ciuda unei scurte perioade de recucerire a sa de către Imperiul Roman de Răsărit, Imperiul Roman de Apus nu se va mai ridica din nou. Odată ce Imperiul Roman de Apus s-a prăbușit, o nouă eră a început în istoria [[Europa de Vest|Europei de Vest]]: [[Evul Mediu]] numit în secolul  al XIX-lea și „epoca întunecată”.

== Istoric ==
{{Guvernul roman}}
=== Nașterea Imperiului ===
Pe măsură ce [[Republica Romană]] s-a extins, aceasta a ajuns la un punct în care guvernul central din [[Roma]] nu a mai putut conduce eficient provinciile îndepărtate. În special comunicațiile și transporturile erau problematice, având în vedere marea extindere a Imperiului. Știri despre invazii, revolte, calamități naturale sau izbucnirea unor epidemii erau purtate de către nave sau [[Cursus publicus|curieri călare]], deseori necesitând mult timp pentru a ajunge la Roma, precum și pentru ca ordinele de la Roma să fie puse în aplicare în provincia de origine. Din acest motiv, [[Guvernator roman|guvernatorii]] provinciilor aveau comanda [[de facto]] în numele Republicii Romane.

Înainte de stabilirea Imperiului, teritoriile din Republica Romană fuseseră împărțite între membrii celui de-[[Al doilea Triumvirat|al doilea triumvirat]], compus din [[Augustus|Octavian]], [[Marc Antoniu]], și [[Marcus Aemilius Lepidus (triumvir)|Marcus Aemilius Lepidus]]. Antoniu a primit provinciile din est: [[Achaea (provincie romană)|Achaea]], [[Macedonia (provincie romană)|Macedonia]] și [[Epir (regiune)|Epir]] (aproximativ [[Grecia]] de astăzi), [[Bithynia]], [[Pontus]] și [[Asia (provincie romană)|Asia]] (aproximativ [[Turcia]] din zilele noastre), [[Siria]], [[Cipru]] și [[Cyrenaica]]. Aceste teritorii fuseseră cucerite înainte de către [[Alexandru cel Mare|Alexandru cel Mare&nbsp;]]; astfel, o mare parte a [[aristocrație]]i era de origine greacă. Întreaga regiune, în special marile orașe, fuseseră în majoritate asimilate în cultura greacă, [[Limba greacă comună|greaca]] deseori servind drept [[lingua franca]].

[[Fișier:Roman Republic-44BC.png|thumb|250px|left|[[Republica Romană]] înaintea cuceririlor lui [[Augustus|Octavian]]]]
Octavian, pe de altă parte, a obținut provinciile romane din vest: [[Italia (provincie romană)|Italia]] ([[Italia]] modernă), [[Gallia]] ([[Franța]] actuală), [[Gallia Belgica]] (părți din [[Belgia]], [[Olanda]] și [[Luxemburg]] de astăzi) și [[Hispania (Antioquia)|Hispania]] ([[Spania]] și [[Portugalia]] din zilele noastre). Aceste pământuri includeau, de asemenea, colonii grecești și cartagineze în zonele de coastă, deși triburi [[Celți|celtice]], cum ar fi [[Galia|galii]] și [[celtiberi]]i, predominau din punct de vedere cultural.

Lepidus a primit mica provincie [[Provincia Africa|Africa]] (aproximativ [[Tunisia]] modernă). Octavian a luat în curând Africa de la Lepidus, adăugând între timp colonia greacă a [[Sicilia (provincie romană)|Siciliei]] ([[Sicilia]] actuală) posesiunilor sale.

După înfrângerea lui [[Marc Antoniu]], victoriosul Octavian controla un [[Imperiul Roman|Imperiu Roman]] unit. Deși în Imperiul Roman existau multe culturi distincte, adeseori s-a afirmat că toate acestea au suferit o ''[[Romanizare (cultură)|romanizare]]'' treptată. Cu toate că au existat două culturi predominante, cea greacă în est și cea latină în vest, imperiul a funcționat eficient ca un ansamblu integrat. Evoluțiile politice și militare vor realinia în ultimă instanță Imperiul de-a lungul acestor linii culturale și lingvistice.

=== Rebeliuni, răscoale și consecințe politice ===
Rebeliuni și răscoale minore au fost evenimente destul de comune în întreg Imperiul. Triburi sau orașe cucerite se vor revolta, iar legiunile vor fi detașate pentru a zdrobi rebeliunile. Deși acest proces era simplu în timp de pace, putea fi considerabil mai complicat în timp de război, ca de exemplu în [[Primul război iudeo-roman|Marea revoltă evreiască]].

Într-o [[campanie militară]] de anvergură, [[Legiune romană|legiunile]], sub generali cum ar fi [[Vespasian]], erau mult mai numeroase. Pentru a asigura loialitatea unui comandant, un împărat pragmatic putea ține unii membri ai familiei generalului ca [[ostatic]]i. În acest scop, [[Nero]] i-a ținut captivi în mod eficient pe [[Domițian]] și [[Quintus Petillius Cerialis]], guvernatorul [[Ostia Antica|Ostiei]], care erau fratele mai mic, respectiv cumnatul lui Vespasian. Domnia lui Nero s-a încheiat doar cu revolta [[Garda Pretoriană|Gărzii Pretoriene]], care fusese mituită în numele lui [[Galba]]. Garda Pretoriană, o figurativă „sabie a lui [[Damocles]]”, era adesea percepută ca fiind de loialitate dubioasă. Urmând exemplul acesteia, legiunile de la granițe au participat din ce în ce mai mult la [[Război civil|războaie civile]].

Principalul inamic în vest era reprezentat de [[triburile germanice]] din spatele râurilor [[Rin]] și [[Dunărea|Dunăre]]. Augustus încercase să le cucerească, dar în cele din urmă s-a retras după înfrângerea suferită în [[Bătălia din Pădurea Teutoburgică]].

[[Fișier:LocationParthia.PNG|thumb|right|250px|Imperiul [[Parția|Part]], vechiul rival al Romei, la apogeul expansiunii sale, cca. [[60]] d.Hr.]]
[[Parția]], în est, pe de altă parte, se afla la prea mare distanță și era prea puternică pentru a fi cucerită. Orice invazie partă era înfruntată și de obicei învinsă și în mod similar parții respingeau orice invazie romană, creând o situație de impas.

Controlul frontierei de vest a Romei era destul de ușor, pentru că se găsea relativ aproape, dar controlul ambelor frontiere în același timp pe vreme de război era dificil. În cazul în care împăratul se afla aproape de frontiera de est, erau șanse mari ca un general ambițios să se revolte în vest și vice-versa, făcând astfel Imperiul vulnerabil din două părți. Acest oportunism pe vreme de război a afectat mulți împărați legitimi și într-adevăr a pavat drumul spre putere pentru mai mulți viitori împărați.

=== Stagnare economică în vest ===
Roma și [[Peninsula Italică]] au început să sufere o încetinire economică pe măsură ce industriile și banii au început să se deplaseze spre exterior. Până la începutul [[secolul al II-lea|secolului al II-lea]], [[stagnare economică|stagnarea economică]] din [[Imperiul Roman antic]] s-a reflectat prin împărații născuți în [[Provincie|provincii]], cum ar fi [[Traian]] și [[Hadrian]]. Pe măsura trecerii timpului, problemele economice au crescut în forță și frecvență.

=== Criza din [[secolul al III-lea]] ===
[[Fișier:Romanworld271AD.jpg|thumb|250px|Imperiul Roman în 271]]
Începând cu [[18 martie]] [[235]], de la asasinarea împăratului [[Alexandru Severus]], Imperiul Roman s-a scufundat într-o perioadă de 50 de ani de război civil, cunoscut azi drept [[Criza din secolul al III-lea]]. Nașterea dinastiei belicoase [[Sasanizi|sasanide]] în [[Parția]] a reprezentat o amenințare majoră pentru Roma în est. Demonstrând pericolul crescut, împăratul [[Valerian]] a fost capturat de [[Shapur I]] în [[259]]. Cel mai mare fiu al lui și moștenitor-aparent, [[Gallienus]], a reușit să obțină domnia și a pornit lupta pe frontiera de est. Fiul lui [[Gallienus]], [[Saloninus]] și [[Prefect pretorian|prefectul pretorian]] Silvanus își aveau reședința în Colonia Agrippina (modernul [[Köln]]) pentru a consolida loialitatea legiunilor locale. Totuși, [[Postumus|Marcus Cassianius Latinius Postumus]], guvernatorul local al provinciilor germane, s-a răzvrătit; asaltul lui asupra Coloniei Agrippina a dus la moartea lui Saloninus și a prefectului. În confuzia care a urmat, un stat independent, cunoscut ca [[Imperiul Galic]], a apărut.

[[Capitală|Capitala]] acestuia era [[Augusta Treverorum]] ([[Trier]]ul de astăzi) și și-a extins rapid controlul asupra provinciilor germane și galice și peste toată [[Hispania]] și [[Britania romană|Britannia]]. Avea propriul [[senat]] iar o listă parțială a [[consul]]ilor săi încă mai supraviețuiește. A menținut religia romană, limba și cultura și a fost mult mai preocupat cu lupta împotriva [[Triburile germanice|triburilor germanice]] decât împotriva altor romani. Cu toate acestea, în timpul domniei lui [[Claudius II|Claudius Gothicus]] ([[268]]-[[270]]), mari teritorii ale Imperiului Galic au fost restaurate conducerii romane.

În aproximativ același timp, provinciile de est au fost integrate în Imperiul Palmyrei sau [[Imperiul Palmyrez]], sub conducerea reginei [[Zenobia]].

În [[272]], împăratul [[Aurelian]] a reușit în sfârșit să supună [[Palmira|Palmyra]] și să revendice teritoriul acesteia în numele Imperiului. Cu estul asigurat, el și-a întors atenția înspre vest, ocupând Imperiul Galic un an mai târziu. Datorită unei înțelegeri secrete dintre Aurelian și împăratul galic [[Tetricus I]] și fiul său [[Tetricus al II-lea]], armata galică a fost învinsă rapid. În schimb, Aurelian le-a cruțat viețile și le-a oferit celor doi foști rebeli poziții importante în Italia.

=== Tetrarhia ===
{{Articol principal|Tetrarhie}}
[[Fișier:Venice – The Tetrarchs 03.jpg|thumb|left|200px|Sculptură reprezentând tetrarhia romană]]
Frontierele externe au fost în cea mai mare parte liniștite pentru restul Crizei din secolul al III-lea sau anarhia militară, deși între moartea lui [[Aurelian]] din [[275]] și accederea la domnie a lui [[Dioclețian]] zece ani mai târziu cel puțin opt împărați sau succesori la tron au fost uciși, mulți asasinați de către propriile trupe.

Diviziunea politică a Imperiului Roman a început sub Dioclețian. În [[286]], prin crearea tetrarhiei, i-a oferit partea de vest lui [[Maximian]] ca [[Augustus|august]] și l-a numit pe [[Constantius I|Constantius Chlorus]] drept subordonat al său ([[Cezar (titlu)|cezar]]). Acest sistem a separat efectiv imperiul în patru părți și a creat capitale distincte în afară de Roma ca un mod de a evita neliniștea civililor care marcase secolul al III-lea. În vest, capitalele au fost [[Mediolanum]]ul lui Maximian (azi [[Milano]]) și [[Trier]]ul lui Constantius. La [[1 mai]] [[305]], cei doi vechi Auguști s-au retras și au fost înlocuiți de Cezarii lor respectivi.

=== Constantin cel Mare ===
Sistemul tetrarhiei a eșuat atunci când împăratul roman apusean, [[Constantius I|Constantius]], a murit pe neașteptate în [[306]], și fiul său [[Constantin cel Mare]] a fost proclamat Augustus peste vest de către legiunile din [[Britania]]. O criză a urmat deoarece mai mulți pretendenți au încercat să conducă jumătatea vestică. În [[308]], Augustus de est, [[Galeriu]], a organizat o conferință la [[Carnuntum]] care a reînviat tetrarhia prin împărțirea Occidentului între Constantin și [[Licinius]]. Constantin a fost mult mai interesat de cucerirea întregului imperiu. Printr-o serie de lupte în Est și Vest, Licinius și Constantin au stabilizat părțile lor, respectiv ale Imperiului Roman până în [[314]], și a început să concureze pentru controlul exclusiv al unui stat reîntregit. Constantin a ieșit victorios în [[324]], după predarea și uciderea lui Licinius în urma [[bătălia de la Chrysopolis|bătăliei de la Chrysopolis]].

Tetrarhia s-a încheiat, dar ideea împărțirii Imperiului Roman între doi împărați a rămas validă. Împărații foarte puternici ar reuni sub conducerea lor, dar odată cu moartea lor, Imperiul Roman va fi divizat din nou între Est și Vest.

=== A doua împărțire ===
Constantius s-a născut în [[317]], la [[Sirmium]], [[Pannonia]]. A fost al treilea fiu al lui Constantin cel Mare, și al doilea al celei de-a doua soție a sa, Fausta, fiica lui Maximian. Constantius a fost făcut de către tatăl său ''Cezar'' la [[13 noiembrie]] [[324]]. Imperiul Roman a fost sub conducerea unui singur împărat, dar, cu moartea lui Constantin în [[337]], războiul civil a izbucnit între cei trei fii ai săi, împărțind Imperiul în trei. Occidentul a fost unificat în [[340]] sub Constans, care a fost asasinat în 350 din ordinul uzurpatorului Magnentius; după ce Magnentius a pierdut [[bătălia de la Mursa Major]], o reunificare completă a întregului Imperiu a avut loc în [[353]] sub [[Constanțiu al II-lea]].

Constanțiu al II-lea și-a concentrat puterea sale în Est și este considerată ca fiind primul împărat al Imperiului Bizantin. Sub conducerea sa, orașul Bizanț a fost pe deplin dezvoltat precum o capitală. În 361, Constanțiu al II-lea s-a îmbolnăvit și a murit, iar nepotul lui [[Constantin Chlorus]], [[Iulian Apostatul|Iulian]], care a servit ca ''Cezar'' sub Constanțiu al II-lea, a preluat puterea. Iulian a fost ucis în [[363]], în [[bătălia de la Samarra]] împotriva Imperiului Persan și a fost urmat de Iovian, care a domnit numai până în [[364]].

=== Împărțirea definitivă ===
După moartea lui Iovian, [[Valentinian I]] a devenit împărat în [[364]]. El a împărțit imediat Imperiul, oferindu-i jumătatea estică lui [[Valens]], fratele său. Stabilitate nu a fost pentru mult timp, după cum conflictele cu forțele exterioare s-au intensificat. În [[376]], [[vizigoți]]i au fugit din calea [[ostrogoți]]lor, care la rândul lor au fugit din calea [[huni]]lor, li s-a permis să treacă Dunărea și să se stabilească în [[Balcani]] de către conducerea din Est. Maltratarea a provocat o revoltă pe scară largă, iar în [[378]] au provocat o înfrângere armatei romane estice în [[bătălia de la Adrianopol]], în care a murit, de asemenea, împăratul Valens. După jefuirea diferitelor așezări, au devenit oficial ''foederati'', rămânând astfel un element destabilizator, precum și un element de stabilizare în cadrul Imperiului.

Mai mult decât în Est, a existat, de asemenea, opoziție în politica de creștinare a împăraților în jumătatea vestică a Imperiului. În [[379]], succesorul și fiul lui Valentinian I, [[Grațian]], a refuzat să poarte mantia de ''[[Pontifex Maximus]]'', iar în [[382]] a anulat drepturile preoților păgâni și a eliminat altarul păgân din [[Curia Romană]], o decizie care a provocat nemulțumiri în rândul aristocrației, în mod tradițional păgână, a Romei. [[Teodosiu I]] a decretat mai târziu o interdicție privind păgânismul nativ și aplicarea în continuare a creștinismul ca religie oficială de stat.

Situația politică era instabilă. În [[383]], un general puternic și popular numit [[Magnus Maximus]] a preluat puterea în Occident și l-a forțat pe fratele vitreg a lui Grațian, [[Valentinian al II-lea]], să fugă în spre est pentru ajutor; împăratul răsăritean Teodosiu I a restaurat prompt puterea. În [[392]], ''magister militum'' franc și păgân, [[Arbogast]], l-a asasinat pe Valentinian al II-lea și a proclamat un senator obscur numit Eugeniu ca împărat.

[[Fișier:Theodosius.jpg|240px|right|thumb|Teodosiu I]]
Rebeliunea a fost depășită în [[394]] de [[Teodosiu cel Mare]], care a condus pentru scurt timp apoi un imperiu unit până la moartea sa survenită în 395. A fost ultimul împărat care și-a pronunțat puterea în ambele părți ale Imperiului Roman; [[Arcadius]], fiul său mai mare, a moștenit jumătatea de est în timp ce tânărul Honorius a primit jumătatea vestică. Ambii erau încă minori. [[Honorius]] a fost plasat sub tutela ''magister militum'' jumătate barbar jumătate roman, [[Stilicho]], în timp ce Rufinus a deținut puterea din spatele tronului în est. Rufinus și Stilicho au fost rivali, iar dezacordurile dintre instanțele din est și din vest în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra [[Iliria|Iliriei]] au fost abil exploatate de către regele got [[Alaric]], care din nou, s-au răzvrătit după moartea lui Teodosiu I.

[[Stilicho]] a apărat abil [[Italia]] împotriva goților invadatori, dar nu a reușit să-i controleze pe [[vandali]], [[alani]], și [[suebi]]i care au invadat [[Galia]] în număr. Stilicho a devenit o victimă a intrigilor de la curtea din Ravenna - în cazul în care curtea imperială din vest l-a înlocuit începând cu [[402]] - și a fost ulterior executat pentru înaltă trădare, în [[408]]. În timp ce în Est a început o redresare și consolidare lentă, Occidentul a început să se prăbușească în întregime.

=== Căderea Imperiului Roman de Apus ===
Rămas ca împărat după moartea lui Stilicho în [[408]], [[Honorius]] a domnit până la moartea sa în 423. Domnia sa a fost umplută cu uzurpări și invazii. În [[410]], Roma a fost jefuită de către forțele lui [[Alaric]]. Acest eveniment a făcut o mare impresie asupra contemporanilor, deoarece aceasta a fost prima dată de la invaziile galice din [[secolul al IV-lea î.Hr.]] când orașul a fost cucerit de un inamic străin. Succesorii lui Alaric i-au stabilit pe goții în Galia ([[412]]-[[418]]), de unde au funcționat ca aliați romani împotriva vandalilor, alanilor, suebilor și în Spania, și împotriva uzurpatorului Iovinus ([[413]]). Între timp, un alt uzurpator, Constantin ([[406]]-[[411]]), a debarcat din [[Anglia romană|Britania]] cu trupele sale în Galia, în [[407]], lăsând populația romanizată în mâinilor invadatorilor, în primul rând de către picților și apoi de către saxoni, angli și iuți care au început să se stabilească definitiv în aprox. [[440]].

[[Fișier:Attila in Gaul 451CE.svg|240px|right|thumb|Campania lui Attila în Galia]] 
Moartea lui Honorius în 423 a fost urmată de criză până când guvernul roman răsăritean, cu forța armelor l-a instalat pe [[Valentinian al III-lea]] ca împărat occidental în Ravenna, cu Galla Placidia în calitate de regent în timpul minorității fiului ei. După lupte violente cu mai mulți rivali, și împotriva dorinței lui Placidia, [[Flavius Aetius|Aetius]] a crescut în rangul de ''magister militum''. Aetius a fost capabil să stabilizeze oarecum situația militară din Imperiul de Apus, bazându-se în mare măsură pe aliații săi huni. Cu ajutorul lor, i-a învins pe burgunzi care, după [[407]], au ocupat o parte din sudul Galiei și s-au stabilit în Savoia ca aliați romani ([[433]]). Spre sfârșitul acelui secol, când puterea romană s-a slăbit drastic, burgunzii extinzându-și dominația pe [[Ron|valea Ronului]].

Între timp, din pricina presiunii vizigoților și rebeliunii lui Bonifaciu, guvernatorul din Africa adus pe vandalii conduși de regele Gaiseric din Spania în [[429]]. Ei s-au oprit temporar în [[Numidia]] ([[435]]) înainte de a trece spre est și să captureze [[Cartagina]], de unde au stabilit un stat independent, cu o flotă puternică ([[439]]). Flota vandală a devenit un pericol constant la adresa comerțului maritim roman din coastele și insulele vestice și centrale ale [[Marea Mediterană|Mării Mediterane]].

În [[444]], hunii, care au fost angajați ca aliați romane de către Aetius, au fost uniți sub regele lor ambițios, [[Attila]]. Acesta se întoarce împotriva fostului lor aliat, hunii devenind o amenințare a Imperiului. Attila a primit apoi un motiv pentru ajutor, inelul Honoriei, sora împăratului. Sub amenințarea războiului, el a pretins jumătate din teritoriul Imperiului de Apus ca zestre.

Confruntându-se cu refuzul, el a invadat Galia, dar a fost oprit în [[Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice|bătălia de la Câmpiile Catalaunice]] de o armată combinată romano-germanică condusă de Aetius. În anul următor, Attila a invadat Italia și a început să mărșăluiască spre Roma, dar un focar de boală în armata sa, precum și motivul de pace oferit de Papa Leon, dar și rapoartele despre o campanie a lui [[Marcian]] îndreptate spre capitala sa, în [[Panonia]] l-au determinat să oprească această campanie. Pe neașteptate Attila a murit un an mai târziu ([[453]]).

Aetius a fost ucis în [[454]] de către Valentinian al III-lea, care a fost ucis doi ani mai târziu, în [[456]], de către suporterii huni ai generalului Aetius. Odată cu sfârșitul dinastiei Teodoriene, o nouă perioadă de luptă dinastică a urmat. Vandalii au profitat de neliniște și au navigat până la [[Roma]], pe care au jefuit-o, în [[455]].

Instabilitățile cauzate de uzurpatori în Imperiul de Apus, au ajutat aceste triburi în cuceririle lor, iar începând cu anii 450 triburile germanice au devenit ele însăși uzurpatori. În următorii douăzeci de ani, mai mulți împărați apuseni au fost instalați de către [[Imperiul Roman de Răsărit|Constantinopol]], dar autoritatea lor era invocată de comandanți barbari ([[Ricimer]] ([[456]]-[[472]]), [[Gundobad]] ([[473]]-[[475]])). [[Majorian]] a fost ultimul împărat care a organizat o campanie, în Galia și Spania în 458-460, înainte de a fi detronat și ucis de către Ricimer. Începând cu anii 460, controlul imperial a fost efectiv limitat la Italia și Galia de sud, care au refuzat să accepte numirea lui [[Ricimer]] de către [[Libius Severus]] în [[461]].

În [[475]], [[Oreste]], un fost secretar a lui Attila, l-a exilat pe împăratul [[Julius Nepos]] din [[Ravenna]] și l-a proclamat pe fiul său, [[Romulus Augustus]], împărat. În 476, Oreste a refuzat să-i acorde lui [[Odoacru]] și [[heruli]]lor săi statutul de federalizați, fapt care a determinat o invazie. Oreste a fost ucis și Odoacru l-a destituit pe Romulus Augustus, instalându-se stăpân peste Italia și a trimis însemnele imperiale la [[Constantinopol]].

[[Fișier:Odoacer 480ad.jpg|240px|right|thumb|Regatul lui Odoacru]]
Trei state au continuat sub conducerea romană, într-o formă sau alta, după [[476]]: Julius Nepos a controlat [[Dalmația]] până la asasinarea sa în 480. Syagrius a condus [[Domeniul Soissons]] până la asasinarea sa în [[487]]. În cele din urmă, un teritoriu romano-maur a supraviețuit în [[Africa de Nord]], rezistând incursiunilor [[vandali]]lor, devenind o parte a [[Imperiul Roman de Răsărit|Imperiului Roman de Răsărit]]  în jurul anului [[533]] atunci când [[Belizarie]] i-a învins pe vandali.

=== După căderea Apusului ===
==== Theodoric ====
Ultima speranță pentru un Imperiu reunificat a venit în [[493]], când Odoacru a fost înlocuit de [[Theodoric cel Mare]], regele ostrogoților. Theodoric a fost forțat să apară subordonat lui Zeno, în scopul de-al elimina pe Odoacru. În timp ce, în principiu, Theodoric a fost un subordonat, un vicerege al împăratului de Est, de fapt, a fost egalul lui.

După moartea lui Theodoric în [[526]], jumătatea vestică a Imperiului a fost acum pe deplin controlată de către triburile germanice (deși mulți dintre ei au continuat să recunoască dreptul roman), în timp ce jumătatea estică s-a impus sub dinastia lui [[Iustinian]]. Răsăritul va face unele încercări de a recaptura Vest, dar Imperiul Roman nu a mai fost niciodată reunificat.

==== Recucerirea bizantină ====
[[Fișier:Byzantine Empire 600AD.png|240px|right|thumb|Imperiu bizantin în anul 600.]] 
De-a lungul antichității târzii și a [[Evul Mediu|Evului Mediu]] timpuriu, Imperiul Roman de Răsărit sau [[Imperiul Bizantin]], au prevăzut creanțe asupra zonelor occidentale, care a fost ocupat de mai multe triburi. În [[secolul al VI-lea]], Imperiul Roman de Răsărit a reușit să recucerească zone întinse din fostul Imperiu Roman de Apus. Cel mai mare succes au avut campaniile generalilor [[Belizarie]] și [[Narses]], în numele împăratului roman răsăritean [[Iustinian I (cel Mare)|Iustinian I]] ([[533]] - [[554]]). Teritoriul vandal care a ocupat fosta provincie romană Africa de Nord a fost recâștigat, în special pe teritoriul centrat în jurul orașului [[Cartagina]]. Un an mai târziu, [[Sicilia]], [[Sardinia]], [[Corsica]], [[Dalmația]], precum și Insulele Baleare au fost ușor de capturat de către legiunile romane invadatoare. Campania în cele din urmă s-a mutat în Italia și bizantinii au recucerit-o complet. Teritorii minore au fost capturate în vest precum coasta de sud a [[Peninsula Iberică|Peninsulei Iberice]]. Dar deja în [[568]], la trei ani după ce Iustinian a murit, [[lombarzi]]i au invadat Italia.
== Vezi și ==
* [[Sfântul Imperiu Roman]]
* [[Imperiul Roman de Răsărit]]

== Note ==
<references />

== Bibliografie ==
* Henning Börm: ''[http://www.academia.edu/3577658/Westrom._Von_Honorius_bis_Justinian_UT_735_._Stuttgart_Kohlhammer_2013 Westrom. Von Honorius bis Justinian]''. Stuttgart 2013, ISBN 978-3-17-023276-1.
* Neil Christie: ''The Fall of the Western Roman Empire''. London 2011, ISBN 978-0-340-75966-0.
* Kaj Sandberg: ''The So-Called Division of the Roman Empire. Notes On A Persistent Theme in Western Historiography''. In: ''Arctos'' 42 (2008), 199-213.
* El Housin Helal Ouriachen: ''La ciudad bética durante la Antigüedad Tardía. Persistencias y mutaciones locales en relación con la realidad urbana del Mediterraneo y del Atlántico'', PhD thesis, [[Universidad de Granada]]. Granada 2009.

== Legături externe ==
* [http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cine-stapanea-fapt-occidentul-roman-secolul-al-v-lea Cine stãpânea de fapt Occidentul roman în secolul al V-lea?]{{Legătură nefuncțională|date=octombrie 2022 |bot=InternetArchiveBot |fix-attempted=yes }}, 19 octombrie 2011, Irina Manea, ''Historia''
* [http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/trei-mituri-despre-prabusirea-imperiului-roman-de-apus-articol-integral-253211.html Trei mituri despre prăbușirea Imperiului Roman de Apus (ARTICOL INTEGRAL)] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20120313143951/http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/trei-mituri-despre-prabusirea-imperiului-roman-de-apus-articol-integral-253211.html |date=2012-03-13 }}, 10 februarie 2012, Claudiu Padurean, ''România liberă''

{{Roma antică}}
{{Imperii}}

[[Categorie:Imperiul Roman]]