Vizualizare sursă pentru „Film”

 {{Portal|Film}}
'''Film''' este termenul utilizat pentru desemnarea, în accepțiune mai largă, a produsului final al [[artă|artei]] și [[tehnica proiecției cinematografice|industriei cinematografice]].

Arta și industria cinematografică în vorbirea curentă sunt cunoscute sub denumirea de ''cinematografie''. La rândul ei industria cinematografică se împarte în două sectoare distincte: [[procesul de producție a unui film|producția de film]] și difuzarea lor în [[cinematograf|săli de cinematograf]] sau [[televiziune|televiziuni]], [[blu-ray]], [[DVD]]-uri sau descărcându-l de pe [[internet]] (vizionare la cerere - ''on demand'' (en)).

Un pasionat de film, care merge la cinematograf frecvent se numește „[[cinefil]]”, iar valoarea filmului este stabilită de [[critic de film|criticul de film]], cu ocazia apariției [[procesul de producție a unui film|producției de film]] sau în cazul prezentării lui la diferite [[festival de film|festivaluri de film]].

Festivalurile de film sunt manifestări consacrate, unde jurii formate din [[cineast|cineaști]] și critici de prestigiu ai cinematografiilor mondiale, după niște criterii stricte premiază producțiile de film ale cinematografiilor naționale participante. La astfel de manifestații cinematografice a participat și participă și cinematografia românească, obținând premii importante pentru 
[[filmul românesc]].

== Istorie ==
Prima proiecție cinematografică publică a unui [[film]], cu [[aparat de proiecție cinematografică|aparatul]] [[Auguste și Louis Lumière|Fraților Lumière]], are loc la [[28 decembrie]] [[1895]], la [[Paris]], în salonul Indian al restaurantului „Grand Cafe”, [[Boulevard des Capucines]]. Filmul proiectat e intitulat „La Sortie de l'Usine Lumière à Lyon” ("Ieșirea din Uzinele Lumière din Lyon"). Un alt film foarte important a fost „L'Arrivée d'un Train en Gare de La Ciotat” ("Sosirea unui Tren în Gara La Ciotat"), care a rulat, imediat după premiera franceză, și la [[București]].

Astfel, data de 28 decembrie 1895 marchează nu numai prima proiecție cinematografică ci și nașterea unei noi arte, „arta cinematografică”, „cea de-a șaptea artă” cum mai este cunoscută, și a unei noi industrii, „[[tehnica proiecției cinematografice|industria cinematografică]]”.

Filmul a fost multă vreme socotit ca un amuzament de bâlci, tratat cu dispreț de oamenii serioși. Mulți din cei care au contribuit la temelia acestei noi forme de exprimare, și-au început activitate exploatând câte un „[[nickel odeon]]” (în traducere liberă „templu al artei de doi bani"), [[cinematograf]]ul de mai târziu.

Primul promotor al noii arte și industrii, se poate spune că a fost [[Louis Lumière]]. El realizează primele filme alegându-și diferite subiecte hazlii din însăși fabrica lor de [[cameră obscură|aparate de fotografiat]]. Astfel au fost realizate pelicule ca „Tâmplarul”, „Fierarul”, „Dărâmarea unui Zid”. Alte subiecte tot hazlii sunt alese din viața de familie: „Dejunul unui Bebeluș”, „Borcanul cu Peștișori roșii”, „Ceartă între Copii”, „Baia de Mare”, „Partida de Carți”, „Partide de Table”, „Pescuitul Crevetelor”. Fratele său [[Auguste Lumière]], filmează câteva pelicule inspirate din activitatea fermierilor la proprietatea tatălui lor, una dintre ele numindu-se „Femei care ard Ierburi”.

[[Louis Loumière]] a fost primul operator de „actualități”. În iunie [[1895]], când proiecția cinematografică se făcea numai sub titlu de experiență, el filmează cu ocazia „Congresului de [[fotografie]]”, sosirea participanților coborând din vapor la [[Neuville-sur-Saône]]. Succesul obținut de [[frații Lumière]] cu prima proiecție cinematografică, îi determină pe aceștia să angajeze operatori care să înregistreze pe [[material fotografic|peliculă]] aspecte din viața cotidiană. Aceștia sunt cei care au făcut posibilă apariția „[[jurnal de actualități|jurnalului de actualități]]”, „[[film documentar|documentarului]]”, „[[reportaj filmat|reportajului]]”, precum și primele „[[procesul de producție a unui film|montaje de film]]”. Primul „montaj de film” îl realizează [[Louis Lumière]] prin unirea a patru filme cu durata de un minut despre „activitatea pompierilor” (ieșirea cu pompa, punerea în baterie, atacul focului și salvarea).

[[Frații Lumière]], pun la punct pentru prima dată un sistem de [[film color]], unde colorarea fotogramelor [[film alb-negru|alb negru]] se făcea manual, cadru cu cadru. Aceste filme erau mai degrabă „filme colorate” decât filme color.

Primul [[regizor de film]] a fost [[Georges Méliès]]. Era un om bogat, conducea teatrul „[[Robert Houdin]]”, un teatru care prezenta printre altele și numere de prestidigitație. Văzând proiecțiile cinematografice „Lumière”, își dă seama ce înseamnă  noua descoperire pentru industria divertismentului. Cumpără și el un aparat din [[Anglia]], cumpără peliculă și începe să filmeze. Primele filme nu se deosebesc ca idee de cele „Lumière”.

Dar întâmplarea, este descoperitorul [[trucaj]]ului cinematografic. Filmând un omnibuz trecând pe stradă, aparatul se blochează. Repornind-l pentru a continua filmarea, acum prin acel loc trece un dric. Developând apoi filmul și proiectându-l efectul este spectaculos, „un omnibus se transformă brusc într-un dric”. Acesta este primul [[trucaj]] cinematografic. Trebuie remarcat faptul că mișcarea aparatului în spațiu la acea dată nu era folosită, [[imagine]]a obținută fiind un fel de „plan general”, mai bine zis o scenă a unui teatru unde personajele intră spun ceva și ies.

Primul film pe care-l realizează Méliès folosind „trucajul”, a fost „Dispariția unei Doamne” în octombrie [[1896]]. Aceste „dispariții”, combinate ulterior cu „apariții”, devin un [[laitmotiv]] în filmele Méliès. El dezvoltă sistemul „[[lanternă magică|lanterna magică]]”, aplicându-l în producția „[[Voiajul în Lună (film)|Voiajul în Lună]]” ([[1902]]), prin crearea de „iluzii optice” deosebite.

[[Georges Méliès]], este și primul creator de „film politic” prin creația sa, „Afacerea Dreyfus” ([[1899]]). Filmările se făceau afară la lumina soarelui, cu decoruri pictate pe pânză. Fiind tributar teatrului realizările lui se fac fără mișcarea aparatului și nefolosind montajul pentru schimbarea planurilor.

Între anii [[1896]]-[[1912]] Méliès realizează circa 500 de filme. Se remarcă în afară de „Afacerea Dryfus”, „[[Voiajul în Lună (film)|Voiajul în Lună]]” ([[1902]]) de care am vorbit mai sus, „Le Sacre d'Edouard ([[1902]])” și „Cendrillon” ("Cenușăreasa") ([[1899]])”.

"Filmul Méliès”, este un film ordonat pe tablouri, nu secvențe, ci așa cum se prezintă acțiunea unei piese de teatru. Méliès în filmele sale pentru o mai mare atracție folosește procedeul de „film colorat” al [[fraților Lumière]], atunci când această nouă industrie intră în impas numărul spectatorilor scăzând. Acest lucru îl determină pe Méliès să crească producția de filme artistice mai lungi ca metraj (200–300 m), pe unele chiar colorându-le, îndepărtând-se de miniaturile hazlii de bâlci.

Méliès nu a mai putut face față marilor companii de producție apărute după [[1910]], fapt ce a dus la dispariția lui de pe piața noii industrii, „industria filmului”. Însă în anul [[1931]] guvernul francez își aduce aminte de contribuția lui în cotextul cultural al republicii și-i acordă „[[Legiunea de Onoare]]”. [[Henry Langois]], cel care creează arhiva de filme și „[[Cinemateca Franceză]]”, îi salvează marea majoritate a filmelor.

Nu putem vorbi despre începuturile cinematografului fără a aminti și de un alt francez contemporan cu [[Frații Lumiére]] și Méliès, un pasionat al noii arte și industrii, [[Leon Goumont]], producător de aparate de filmat și proiecție, cercetător în domeniul adaptării sunetului și culorii filmului și nu în ultimul rând producător de filme. În compania sa de producție s-a realizat ''[[film de animație|primul desen animat]]'' de către ''Emil Cohl''<ref name="primuldesen2012-02-12">[http://www.evz.ro/detalii/stiri/fantasmagorie-povestea-primului-film-de-desene-animate-958770.html Fantasmagorie, povestea primului film de desene animate], 25 decembrie 2011, Ionuț Fantaziu, ''Evenimentul zilei'', accesat la 12 februarie 2011</ref>
și a activat unul din cei mai buni regizori francezi ai epocii ''Louis Feuillade''. Goumont a realizat în timp o colaborare cu ''Metro Goldwyn '' dând naștere la compania ''Goumont Metro Goldwyn''. Se cunosc două filme realizate împreună : ''„Ben Hur” (versiunea [[film mut]])'' și ''„Napoleon”''.

Mărirea duratei de proiecție și apariția subiectelor bine determinate cu un mesaj clar face ca numărul spectatorilor interesați de noua artă să crească, apărând o rețea de săli, numite ''[[cinematograf]]e''.

În ceea ce privește aceste locații, amintim că Leon Goumont a cumpărat Hipodromul din [[Paris]] construind o sală de 3400 de locuri.

Dar filmul nu a rămas în [[Europa|vechiul continent]]. Devenind o afacere bănoasă, încet, încet, începe să treacă [[Oceanul Atlantic|oceanul]]. Face o escală în [[Marea Britanie]], unde ''George Albert Smith'', [[regizor de film]], îl ''„îmbogățește”'' cu ''[[Procesul de producție a unui film|prim planul]]'' și ''John Willianson'' cu [[Procesul de producție a unui film|decupajul regizoral]]. Ajunge pe [[Statele Unite ale Americii|noul continent]] unde găsește cele mai propice condiții pentru dezvoltare.

Un proiecționist, ''Edwin S. Poter'', preia compania de producție a filmelor proprietate a lui [[Thomas Alva Edison|Edison]] în anul [[1901]]. Trece la realizarea de [[film de ficțiune|filme de ficțiune]]. Nou este că acestea sunt ''cadre'' legate narativ. Reprezentativ este producția ''„The Great Train Robbery”'' (1903) care transformă filmul într-un ''spectacol comercial''. Acesta se remarcă prin schimbari rapide de locații, acțiuni cu tren în mișcare. Pleacă de la compania lui Edison la compania ''„Famous Players”'' (apoi ''„Paramount”''), unde metoda sa regizorală este depășită și se va întoarce la vechea sa meserie, proiecționist ([[1916]]).
[[Fișier:DWGriffith.jpg|thumb|left|100px|David Wark Griffith]]
[[Fișier:Birth-of-a-nation-poster-color.jpg|thumb|150px|Afiș color pentru „Nașterea unei Națiuni”]]
În [[1908]] apare pe firmamentul ''industriei cinematografice'' unul din cei mai de seamă regizori ai ''cinematografului american'', numit și ''părintele filmului american'', [[David Wark Griffith]]. Griffith, actor de profesie, începe să joace în film la compania de producție ''„American Mutascope and Biograph”'' ([[1908]]). Devine apoi ''regizor'' la „Biografh”, realizând 450 de filme. La acest lucru contribuie și echipa de profesioniști cum sunt acrițele ''Mary Pickford, Surorile Gish, Mabel Noemand, Mae Marsh'', precum și regizori ca ''Mark Sennet'' și ''Erich von Stroheim'', iar ca operator, renumitul epocii, ''Billy Bitzer''. După anul [[1913]], pleacă de la „Biograph” la ''„Reliance-Majestic”'', apoi devine ''independent''. Realizează astfel ''„Judith of Bethulia”'' ([[1914]]), controversatul ''„The Brith of a Nation”''(Nașterea unei națiuni) ([[1915]]) și ''„Intolerance”'' (Intoleranță) ([[1916]]), filme care-l fac ''cel mai mare producător american de film''.

Vorbind despre filmele ''The Brith of a Nation'' (Nașterea unei națiuni) și ''Intolerance'' (Intoleranță), acestea sunt strâns legate între ele privind realizarea și prezentarea lor publicului. 
[[Fișier:Griffith intolerance.jpg|thumb|left|200 px|Intoleranță]]
Primul apare cu o reclamă care i-a făcut pe mulți să-l acuze pe Griffith de rasism. Afișul filmului prezintă un personaj care este membru al Ku-Klux-Klan-ului, fapt ce a dus la proteste de stradă și la cenzurarea filmului. Griffith nu este de acord cu poziția oficială și-n următorul an produce ''Intolerance'' ca un răspuns dur celor care au făcut atâta ''zgomot''.

Griffith, împreună cu actorii ''Douglas Fairbank, Mary Pickford și [[Charlie Chaplin]], au fondat în anul [[1920]], compania ''„United Artist Corporation”'', unde a realizat [[film mut|filmele mute]] ''Broken Blossoms (Muguri zdrobiți)-[[1919]], Way Down East-[[1920]], The Orphans of the Strom-[[1922]], America-[[1924]], Battle of Sexcs-[[1928]]'' și [[film sonor|filmele sonore]] ''Lady of the Pavements-[[1929]]'' (cântat), ''Abraham Lincoln-[[1930]]'' și ''The Struggle-[[1931]]''.

== Arta cinematografică ==
În loc de motto:

::''„Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă în ''viața de jos, ''când n-au mai avut candoarea să creadă în'' viața de sus, ''au început să creadă în ''viața ca-n filme''.

::''Starul a fost întruchiparea unui'' eden intermediar, ''unde'' Eva ''poartă bikini'', merii ''cresc în piscine, iar'' șarpele'' își petrece vacanța pe un iaht personal.

::''Bine sau rău - așa a fost''.

::''Pentru o bună parte a lumii,'' filmul ''a fost întradevăr o uzină care produce'' vise, conserve de vise. ''La început'', vise [[film alb-negru|sepia]]. ''Pe urmă'' [[technicolor]]e,'' iar spre dimineață, înainte de ora ''trezirii'' - coșmaruri...”([[Ecaterina Oproiu]] - critic de film)

Dacă ''filmul'' este o [[artă]] sau o [[industrie]], a fost o mare întrebare a multor oameni din lumea culturii, a intelectualității spirituale în general. Oare unde se termină ''industria'' și unde începe ''arta''? S-au căutat răspunsuri, și iată la ce s-a ajuns.

''Filmul'' este o ''industrie'' deoarece în el este investit ''capital'' pentru a fi realizat, este investit ''capital'' pentru exploatarea lui în [[cinematograf|săli de spectacole]], care la începuturi nu erau cu mari ''„pretenții”'', dar cu timpul publicul se ''„emancipează”'' având pretenția ca și ''„nikel-odeonul”'' să devină un ''templu'', un templu a celor ce vin în el nu numai pentru distracție, ci și la un spectacol deosebit, de ''artă'', un spectacol a ''celei de-a șaptea arte''.

Pentru începuturile cinematografului acele ''vederi mișcătoare'', făcute de [[Auguste și Louis Lumière|frații Lumière]], dar care deschid drumul ''[[Film documentar|documentarului]]'', apoi acele ''comedioare'', gen ''grădinarul stropit'', făcute tot de către părinții săi, pentru care nu le trebuiau un scenariu, o organizare regizorală, erau de ajuns. Dar iată că în această activitate de ''bâlci'' apare [[Georges Méliès]], Georges Méliès care își dă seama că pentru ''fiabilitatea cinematografului'' este nevoie de crearea unui ''scenariu'' pentru a se realiza o producție, un ''film'', pe care publicul să-l caute.

Deci, el este cel care-și dă seama că din ''atracția de bâlci'' se poate face o ''artă'', și nu orice artă, ci o ''artă profitabilă'' din care se pot scoate venituri frumoase. Iar filmul său, ''[[Voiajul în lună (film)|„Voiajul în lună”]]'' (Voyaje dans la lune) va demonstra acest lucru.

Legat de acest film a lui Méliès, nu putem trece cu vederea de faptul că acesta, mai bine zis ''rețeta de casă'' obținută cu proiecția lui în [[Statele Unite ale Americii]], este cea care duce la apariția ''primei săli specializate, [[cinematograf]]ul'', într-un cartier al [[Los Angeles]]ului numit ''[[Hollywood]]''(lemn sfânt). Acel cartier plin de verdeață și soare, care peste câțiva ani, chiar dacă frumusețea sa nu este dată de vreun ''lemn sfânt'', va fi „''raiul  pe pământ''” al noii arte, cea de ''a șaptea artă''. Va deveni ''„fabrica de vise”'', vise totdeauna neapărat frumoase pentru milioane de ''visători'' ai sălii întunecate. ''Zeul Film'' se întrupează și se încoronează pe acest mirific loc, cu un nume parcă predestinat „hollywood” (lemn sfânt), loc de unde-și va începe domnia. A fascinat și continuă să ne fascineze, să ne facem să râdem sau uneori să și plângem, de ce nu?, dar totdeauna ''Zeul Film'' ne-a scos câtuși de puțin din cotidian, ne-a remontat pentru ziua de mâine, ne-a făcut viața mai ușoară.

Și, încet, încet, acesta își extinde aripile atotcuprinzătoare asupra mapamondului. Profiturile obținute de ''noua artă'' devin pe zi ce trece tot mai mari.

Concluzia este că în ''lumea cinematografului'', ''arta'' și ''industria'' pot conlucra și ceeace este mai important, se completează total, autosusținându-se. Totul depinde de cel sau cei care le folosesc: cel care investește capital să se orienteze către un scenariu acceptat de public pentru nevoia lui, iar cel care folosește scenariu pentru ca producțiea să se  ridice prin realizarea ei la cerința aceluiași beneficiar, ''publicul''. El este cel care în întunericul sălii poate fi vrăjit de lumina ecranului privind ''filmul'', apreciindu-l sau nu. El ''publicul'' este cel care ''visează'' sau își ''vede împlinit visul'', în [[film alb-negru|alb-negru]] sau [[film color|color]]. El, publicul este cel care judecă în ultima instanță munca și strădania sutelor de oameni angajați în [[Procesul de producție a unui film|turnare filmului]], de la scenarist, regizor, actori, până la cel care așază bobina de film în cutia pentru difuzare.

Și ce este mai important, ''filmul'' devine mai profitabil prin ''vedete''. Nu este o descoperire numai a noii arte apărute, se cunoștea acest lucru de la ''[[Teatru|Thalia]]''. Însă pentru ''lumea cinematografului'', vedeta este cea care aduce ''fani'' în sala de cinema. Ea, ''vedeta'' este cea care face ca ''fanul'' său să o considere nu un model, ci un ''idol'', un idol care îl face să viseze la o lume pe care el nu o va atinge nici  în visurile sale cele mai frumoase.

Sărbătoarea importantă a filmului mondial are loc în fiecare an când se decernează [[Premiul Oscar|premiile Oscar]], ale ''Academiei Americane de Film'', dar există și festivaluri internaționale de film la fel de prestigioase cum sunt cele de la [[Festivalul Internațional de Film de la Cannes|Cannes]] cu [[premiul Palme d'Or]], [[Expoziția Internațională de Artă Cinematografică de la Veneția|Veneția]] cu [[premiul Leul de Aur]], [[Festivalul de Internațional de Film de la Berlin|Berlin]] cu [[premiul Ursul de Argint]], și altele.

În [[România]] se țin o serie de manifestări pentru promovarea  filmului cum sunt: [[Festivalul internațional de film Transilvania]], la [[Cluj-Napoca]], un altul cu producțiile noilor, mai bine spus ''anonimilor regizori'' ai celei de-a șaptea artă din lumea largă, organizat de cine alt cineva decât de ''Fundația Anonimul'' în localitatea [[Sfântu Gheorghe, Tulcea|Sfântu Gheorghe]], din [[Delta Dunării]], [[județul Tulcea]] și ''Festivalul de film internațional [[DaKino - International Film Festival|''„DaKino”'']] la [[București]], festivalul de asemeni al tinerilor realizatori.

Cu prilejul acestor festivaluri sunt reliefate ''mesajul filmului adresat publicului'', ''arta interpretativă a unor actori'', ''scenariul și scenaristul'', ''tehnici folosite în exprimare'', ''regizorul filmului''.

Succesul de ''„[[box-office]]”'' este determinat, așa cum arătam mai sus, de ''scenariu, regizor, distribuție, subiect, de  evaluarea producției de film de către critica de film'' și ultimul determinant este ''publicul''. El, ''măria sa publicul'' este cel care-și spune cuvântul la intrarea în sală pentru a viziona sau nu un film. El este cel care ''„dictează”'' ce vrea să vadă.

Însă, nu trebuie uitat că filmul prin mesajul său mai mult sau mai puțin voalat, a constituit și constituie și un ''puternic mijloc de influențare a maselor'', mai bine spus ''un mijloc de propagandă a clasei conducătoare''. A fost folosit de oricare clasă politică aflată la putere. Dar se remarcă printr-o agresivitate sporită în manipularea maselor ''[[Uniunea Sovietică|orânduirea sovietelor]]'' în [[Rusia]] și ''nazismul'' lui [[Adolf Hitler]] în [[Germania]]. Producțiile realizate, erau o mistificare totală a realității, în special prin [[Film documentar|documentare]] și [[jurnal de actualități|jurnale de actualități]]. Nici [[Film de ficțiune|filmele de ficțiune]] nu erau scutite de această formă de influențare, subiectele abordate fiind ''adaptate cerințelor ideologiei''. Numai diplomația în exprimare a realizatorilor, scenariști și regizori, a făcut posibilă realizarea unor filme de un înalt nivel artistic sub niște dictaturi ca cele ale lui [[Iosif Vissarionovici Stalin|Stalin]] și Adolf Hitler.

Așa a fost posibilă realizarea unor filme ca: ''[[Crucișătorul Potemkin (film)|Crucișătorul Potemkin]]'' ([[Serghei Eisenstein]], [[1915]]), ''Mama'' (Eisenstein, [[1925]]), ''Ceapaev'' ( Vasiliev, [[1934]], ''[[Alexandru Nevsky]]'' (Eisenstein și D. Vasiliev, [[1938]]), ''Suvorov'' (Pudovkin și Doller, [[1940]]), ''Amiral Nahimov'' (Pudovkin, [[1946]]), ''Tânăra Gardă'' (Gherasimov, [[1948]]), ''Al 41-lea'' ([[Grigori Ciuhrai]], [[1956]]), ''Tăunul'' (A. Frințimer, [[1955]]), ''Zvăpăiata'' (Samsonov, [[1958]]), ''Idiotul'' (Pîrîev, [[1958]]), ''[[Zboară Cocorii]]'' (Kalatozov, [[1958]]), în [[Uniunea Sovietică|Rusia Sovietică]].

În Germania nazistă, unde [[Fritz Lang]] cu a lui capodoperă ''[[Metropolis (film)|Metropolis]]'', sau ''[[Der müde Tod]]'' (''„[[Moartea obosită]]”''), promite o cinematografie națională germană, care s-ar fi putut impune în lume, datorită politicii naziste, alege calea emigrației spre [[America]]. Cu el a mai plecat o serie importantă cum au fost [[Willhelm Pabst]], Pommer și alții. [[Joseph Goebbels]], șeful propagandei naziste a găsit însă pe regizoarea [[Leni Riefenstahl]], care prin filmul ''[[Triumph des Willens]]'' (''„Triumful Voinței”''), reușește să răspundă din plin cerințelor acestuia. Mai încearcă ''[[Die Olympiade]]'' (''„Olimpiada”''), celebru de astfel în străinătate. Însă rămâne celebră doar prin materialul documentar filmat a acelor vremuri de tristă amintire.

Vorbind de [[filmul românesc]], nici acesta nu a fost scutit de o asemenea influență din partea clasei politice aflată la putere (vezi [[Filmul românesc după 1948]]).

Se remarcă în prezent o diminuare a [[Film de artă|filmului de artă]] din cauza unor costuri ridicate de producție, în favoarea filmelor de [[Film de ficțiune|divertisment]], [[Film de ficțiune|aventură]], [[pornografie în film|porno]], [[film de ficțiune|SF]], ușor de realizat atât artistic, cât și material.{{nc}}

Cu toate acestea, cele două tendințe de realizare a unui film, de „artă” sau „divertisment”, conviețuiesc și fiecare se afirmă în modul său de exprimare.

Chiar în „uzina de vise” a [[Hollywood]]ului, regizori ca [[Woody Allen]], [[Robert Altman]], [[Stanley Kubrick]], [[Martin Scorsese]]... etc., n-au uitat că filmul este o „artă” și trebuie realizat ca atare.{{jv}}

Printre regizorii români contemporani  s-au făcut remarcați [[Liviu Ciulei]], [[Mircea Mureșan (regizor)|Mircea Mureșan]], [[Sergiu Nicolaescu]], [[Lucian Pintilie]], [[Dan Pița]], [[Mircea Daneliuc]], [[Geo Saizescu]], [[Malvina Urșianu]], [[Nae Caranfil]], și mulți alții.

Nu trebuiesc uitați însă nici pionierii [[filmul românesc|filmului românesc]], și anume [[Grigore Brezeanu]], [[Jean Georgescu]], [[Jean Mihail]] și Jean Negulescu (cunoscut sub numele de [[Jean Negulesco]]), care cu multe privațiuni au făcut remarcată cea de-a șaptea artă în cultura românească interbelică, fiind ctitorii ''[[filmul românesc|cinematografiei românești]]''.

== Curente cinematografice ==
Ca și în cazul celorlaltor arte, cinematografia se supune, mai mult sau mai puțin unei clasificări pe ''curente'':
[[Noul Val - Franța]], [[Neorealism (cinema)|Neorealismul italian]], [[Noul val suedez]], [[Free cinema]] sau ''The Angry Young Men Movement'', [[New American Cinema]], [[Cinema Nôvo]] sau ''Cinematograful lumii a treia'', [[Expresionismul German]], [[Filmul românesc]], [[Filmul sovietic]] (până în [[1992]]) și altele.

== Clasificarea filmelor ==
:{{Articol principal|Clasificarea filmelor}}

== Filmul românesc ==
:{{Articol principal|Filmul românesc}}
:{{Articol principal|Filmul românesc de animație}}

== Industria cinematografică ==
Prin intermediul a trei articole, cu niște cunoștințe de nivel mediu de [[fizică]], [[optică]], [[electrotehnică]], [[electronică]] și [[chimie]], încerc să vă fac să înțelegeți acest ''fenomen, artă și industrie'', care ne ocupă destul timp liber pentru destindere după o activitate stresantă și tumultoasă.

Articolele au ca scop inițierea în problemele de bază ale [[tehnica proiecției cinematografice|tehnicii cinematografice]], crearea unei priviri în ansamblu asupra diverselor domenii care concură la [[procesul de producție a unui film|realizare filmului]] și prezentarea lui spectatorului.

=== Tehnica de turnare a unui film ===
:{{Articol principal|Tehnica producției de filme}}
:{{Articol principal|Procesul de producție a unui film}}

=== Tehnica proiecției cinematografice ===
:{{Articol principal|Tehnica proiecției cinematografice}}

== Note ==
<references />

== Bibliografie ==
* ''Momente din trecutul filmului românesc'', [[Ion Cantacuzino]], [[1965]].
* ''Istoria cinematografului'', [[Georges Sadoul]], [[1965]].

== Lectură suplimentară ==
* ''Dicționar universal de filme'', ediția a III-a, [[Tudor Caranfil]], Editura Litera, 2008
* ''Istoria cinematografiei în capodopere. Vârstele peliculei'' (5 vol., 2009-2012), Tudor Caranfil, Editura Polirom.
* Gorzo, Andrei, and Mihai Iovănel. ''Desene mișcătoare: Dialoguri despre critică și cinema'' [Moving Pictures: Dialogues on Criticism and Cinema]. Bucharest, Editura Polirom, 2023. 
* Gorzo, Andrei, and Veronica Lazăr. ''Beyond the New Romanian Cinema: Romanian Culture, History, and the Films of Radu Jude''. Sibiu, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2023. 
* Gorzo, Andrei. ''Lucruri care nu pot fi spuse altfel: Un mod de a gîndi cinemaul, de la André Bazin la Cristi Puiu'' [Things that Cannot be Told Differently: A Mode of Thinking Cinema From Andre Bazin to Cristi Puiu]. Bucharest, Editura Humanitas, 2012. 
* Gorzo, Andrei. ''Viața, moartea, și iar viața criticii de film'' [The Life, the Deathe, and Again the Life of Film Criticism]. Bucharest, Editura Polirom, 2019. 

== Legături externe ==
* {{ro icon}} / {{en icon}} [[The Internet Movie Database]]: http://imdb.com/ (bază de date de film pe [[Internet]])

{{Filme după ani}}
{{Liste de filme după gen}}
{{Genuri de film}}
{{cele7arte}}
{{Producție cinematografică}}


{{Control de autoritate}}
[[Categorie:Film| ]]
[[Categorie:Arte după tip]]