Fișier:Vedere din Roma Veche (Roma cu columnele templului lui Jupiter) (Artă plastică) 2636 10.10.2011 Tezaur 125BC58A77AB417B88677D9ABEE0E5BF.jpg

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Descriere fișier[modificare | modificare sursă]

Descriere

română Peisajul reprezintă o imagine din zona Romei antice, cu vestigii clasice romane, precum coloane înalte cu capiteluri corintice ale templului lui Jupiter Stator, arcade largi din vechiul teatru al lui Marcellus, un altar votiv, două fațade ale unor biserici baroce și undeva în fundal, abia sugerate, o parte din ruinele Colisseumului.

Peisajul este compus în trei planuri; un primul plan două personaje feminine, una călare pe un asin și cealaltă în mers traversează un pârâu cu un copil în brațe și un altul de mână. Aceluiași prim plan îi aparține și un grup de trei personaje sprijinite de bucăți mari din foste altare votive.

Al doilea plan îl compun ruinele, coloanele uriașe și arhitecturile înconjurătoare, iar al treilea plan îl reprezintă cerul cu nori ușori de vară, ce deține aproape o treime din suprafața lucrării.

Paleta cromatică este caldă, bazată pe tonalități de ocru, brun și verde ruginiu la elementele propriu-zise de peisaj – câțiva arbori – și, la arhitecturi, albastru stins, cu alb - roz la cer.

Sursa

Vedere din Roma Veche (Roma cu columnele templului lui Jupiter)

Data

mijlocul secolului XVIII

Autor

Anesi, Paolo (în registrul inventar: Niklas Viso)
Fișă: Marta Sanda

Permisiune

Vezi mai jos

Licențiere[modificare | modificare sursă]

Domeniu public Această imagine se află în domeniul public deoarece drepturile de autor au expirat. Se aplică în Statele Unite, Canada, Uniunea Europeană și în acele țări cu o limită a drepturilor de autor acoperind întreaga viață a autorului acesteia plus 70 de ani. DP//ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Vedere_din_Roma_Veche_(Roma_cu_columnele_templului_lui_Jupiter)_(Art%C4%83_plastic%C4%83)_2636_10.10.2011_Tezaur_125BC58A77AB417B88677D9ABEE0E5BF.jpg

Istoricul fișierului

Apăsați pe Data și ora pentru a vedea versiunea trimisă atunci.

Data și oraMiniaturăDimensiuniUtilizatorComentariu
actuală29 septembrie 2021 01:56Miniatură pentru versiunea din 29 septembrie 2021 01:56686x500 (73 KB)Strainubot (discuție | contribuții)Imagine Cimec nouă

Informații