Fișier:Vas antropomorf feminin cu brațe tuburi (Arheologie) 2268 17.05.2007 Tezaur 983EF3CA92054CE79EEE8B1AEB7625A1.jpg

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Descriere fișier[modificare | modificare sursă]

Descriere

română Vas antropomorf feminin, de culoare alb-crem, cu corpul bombat, cu brațe lungi, orientate oblic în sus. Capul, oval, are nasul redat în relief, urechile perforate (rupte din vechime), ochii lenticulari incizații și gura marcată prin cinci găurele. Sânii (cel drept rupt din vechime) sunt redați prin proeminențe conice. Decorul, geometric, este realizat din linii incizate incrustate cu o pastă de culoare alb-crem. La gât este redată o bandă de linii în zig-zag iar pe piept două linii paralele, terminate în unghi, cu o spirală la interior. Pe pântec se află un romb cu câteva incizii la interior. De pe laturile inferioare ale rombului pleacă oblic, spre părțile laterale, șiruri de linii incizate. Acest decor este mărginit de două benzi de incizii verticale, benzi aflate atât pe părțile laterale cât și pe spatele piesei. Spațiile dintre aceste benzi au fost lustruite. În zona cefei este incizat un semicerc.

Sursa

vas antropomorf feminin cu brațe tuburi

Data

2/2 mil. 5 a.Chr.

Autor

Fișă: Mirea, Pavel

Permisiune

Vezi mai jos

Licențiere[modificare | modificare sursă]

Creative Commons License
Această imagine este oferită sub licența
Creative Commons Atribuire - Partajare-în-condiții-identice 4.0 Internațional (CC-BY-SA-4.0).
Creative Commons AttributionCreative Commons ShareAlike

Istoricul fișierului

Apăsați pe Data și ora pentru a vedea versiunea trimisă atunci.

Data și oraMiniaturăDimensiuniUtilizatorComentariu
actuală29 septembrie 2021 10:02Miniatură pentru versiunea din 29 septembrie 2021 10:02545x500 (38 KB)Strainubot (discuție | contribuții)Imagine Cimec nouă

Informații