Fișier:Vas antopomorf - Kopfgefass-Sarapis (Arheologie) 2016 20.10.2015 Fond DF636C2C865E4307A858EE279398CC88.jpg

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Descriere fișier[modificare | modificare sursă]

Descriere

română Vasul statuetă reprezintă un bust de bărbat (zeitatea egipteană Sarapis), redat într-o ipostază hieratică. Are fața ovală, precis conturată anatomic, fruntea înaltă, ochii mari cu sprincene proeminente, nasul drept în prelungirea frunții, obrajii cu pomeții ușor reliefați și gura mică, cu buzele subțiri, înconjurate de mustăți mari, stufoase, lăsate în prelungirea bărbii ce-i ajunge până la piept. Capul este acoperit cu păr bogat, dispus în șuvițe lungi, torsionate, ce pornesc din creștet, după moda orientală, prelungindu-se în mod uniform pe umeri și pe spatele figurinei. Umărul stâng este acoperit de un chiton ce cade în falduri drapate, diagonale, lăsând dezgolit umărul drept al divinității. Brațul drept îndoit din cot este adus cu palma în dreptul inimii, simbolizând o ipostază din iconografia creștină. Gura vasului cu orificiul de scurgere strâmt, are formă de kalathos. Lateral, la baza kalathosului sunt fixate două mici tortițe, puternic ovalizate din cauza folosirii îndelungate. Vasul-statuetă este acoperit pe întreaga suprafață exterioară cu o patină nobilă, verde închis și are fundul lipsă din vechime. Vasul a fost ușor lovit în momentul descoperiri la nas, barbă și palma mâinii drepte.

Sursa

Vas antopomorf - Kopfgefass-Sarapis

Data

secolele II-III p. Chr.

Autor

Fișă: Ilie Costel

Permisiune

Vezi mai jos

Licențiere[modificare | modificare sursă]

Creative Commons License
Această imagine este oferită sub licența
Creative Commons Atribuire - Partajare-în-condiții-identice 4.0 Internațional (CC-BY-SA-4.0).
Creative Commons AttributionCreative Commons ShareAlike

Istoricul fișierului

Apăsați pe Data și ora pentru a vedea versiunea trimisă atunci.

Data și oraMiniaturăDimensiuniUtilizatorComentariu
actuală28 septembrie 2021 21:32Miniatură pentru versiunea din 28 septembrie 2021 21:32309x500 (38 KB)Strainubot (discuție | contribuții)Imagine Cimec nouă

Informații