Fișier:Văl de tâmplă (Artă decorativă) 2532 25.02.2003 Tezaur E75A489FD57E4DE9AFD1687E13EE04A3.jpg

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mărește rezoluția imaginii(489 × 700 pixeli, mărime fișier: 50 KB, tip MIME: image/jpeg)

Descriere fișier[modificare | modificare sursă]

Descriere

română Valul de tâmplă, provenind de la Mânăstirea Stănești este o piesă de valoare deosebită, pentru patrimoniul artei medievale românești atât din punct de vedere estetic, cât și istoric. De asemenea, are valoare de unicat, fiind singura piesă de acest fel păstrată în țară, de la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea. Piesa se înscrie, prin monumentalitate și sobrietate, prin măiestria redării siluetelor înalte și suple, pline de eleganță, precum și prin tehnica de execuție, în tradiția broderiei de sorginte bizantină. Meșterul a acordat o atenție specială reprezentării celor doi donatori, în privința redării costumelor și a bijuteriilor, manifestând un interes deosebit pentru detalii. În redarea portretelor celor doi donatori, meșterul a încercat să se desprindă de limitele portretului convențional. Chenarul lat, ce înconjoară scena centrală, este decorat cu motive vegetale stilizate, brodate cu fir de argint aurit și mătase colorată, asemănatoare cu cele întâlnite pe pietrele de mormânt ale Boierilor Buzești aflate la ctitoria lor, mănăstirea Căluiu. Inscripții liturgice și de danie de la Preda Buzescu și jupânița Cătălina. Piesa a intrat în circuitul valorilor universale, prin participarea la expoziții internaționale.

Este publicată în literatura de specialitate straină.

Sursa

Institutul Național al Patrimoniului - Cimec

Data

Sf. sec. XVI înc. sec. XVII

Autor

Fișă: Lăzărescu, Anca

Permisiune

Vezi mai jos

Licențiere[modificare | modificare sursă]

Creative Commons License
Această imagine este oferită sub licența
Creative Commons Atribuire - Partajare-în-condiții-identice 4.0 Internațional (CC-BY-SA-4.0).
Creative Commons AttributionCreative Commons ShareAlike

Istoricul fișierului

Apăsați pe Data și ora pentru a vedea versiunea trimisă atunci.

Data și oraMiniaturăDimensiuniUtilizatorComentariu
actuală1 octombrie 2021 03:15Miniatură pentru versiunea din 1 octombrie 2021 03:15489x700 (50 KB)Strainubot (discuție | contribuții)Imagine Cimec nouă

Informații