Fișier:Cuțit pentru tăiat brânză (Artă decorativă) 2014 09.01.2013 Tezaur 1A1D411A15774A9AB6DCDF6AB01D1D6A.jpg

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Descriere fișier[modificare | modificare sursă]

Descriere

română Cuțit din argint pentru tăiat brânză, compus dintr-un mâner realizat din două fețe, sudate longitudinal, ce se închid în partea terminală cu un lob ornamental, iar în partea superioară cu un inel caneluri orizontale. Fețele mânerului sânt decorate cu câte trei registre vegetal florale, granulate (rozete și crini), pe avers, între cel din mijloc și cel de jos fiind incizată aceeași monogramă, iar pe margini un chenar dublu profilat. În inelul canelat (marcat cu Minerva) s-a fixat un element intermediar, îngroșat, evazat fațetat către zona de contact cu mânerul, care la rândul lui a fost sudat pe lama cuțitului de formă rectangulară, cu vârful ascuțit, și cu o latură arcuită (tăișul piesei), iar cealaltă, cu două mici tăieturi decorative. Lama cuțitului are marginea tăiată oblic și are pe avers cele patru ponsoane.

Sursa

Cuțit pentru tăiat brânză

Data

secol XIX

Autor

Fișă: Dumitriu, Luminița

Permisiune

Vezi mai jos

Licențiere[modificare | modificare sursă]

Creative Commons License
Această imagine este oferită sub licența
Creative Commons Atribuire - Partajare-în-condiții-identice 4.0 Internațional (CC-BY-SA-4.0).
Creative Commons AttributionCreative Commons ShareAlike

Istoricul fișierului

Apăsați pe Data și ora pentru a vedea versiunea trimisă atunci.

Data și oraMiniaturăDimensiuniUtilizatorComentariu
actuală29 septembrie 2021 11:32Miniatură pentru versiunea din 29 septembrie 2021 11:32699x308 (32 KB)Strainubot (discuție | contribuții)Imagine Cimec nouă

Informații