Fișier:Cahlă (Arheologie) 2998 30.09.2019 Fond bd0c44705eb9401c82cf8829206ac034.jpg

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mărește rezoluția imaginii(2.724 × 3.456 pixeli, mărime fișier: 6,93 MB, tip MIME: image/jpeg)

Descriere fișier[modificare | modificare sursă]

Descriere

română Cahlă placă cu picior semicilindric, din pastă fină, arsă oxidant. De formă rectangulară, cu marginea înălțată, decorul este în relief, reprezintă o scenă de Adorație. Sunt prezentate două personaje centrale, ambele au nimb, cel feminin este în partea stângă (Sf Maria), iar cel masculin în dreapta (Iisus). Acesta o încoronează pe Sf. Maria, ținând cu mâna dreaptă corona cu trei fleroane. La dreapta și stânga acestor două personaje sunt doi heruvimi, întreaga scenă fiind încadrată de un ancadrament gotic, iar deasupra acestuia la dreapta și stânga alți doi heruvimi. Decorul este acoperit cu smalț verde, pasta este cărămizie. Marginea se continuă pe spate cu piciorul semicilindric, care este fragmentar. Piesa este reîntregită și completată cu ipsos în proporție de 5%.

Sursa

Institutul Național al Patrimoniului - Cimec

Data

sfârșitul secolului al XV-lea – începutul secolului al XVI-lea

Autor

Fișă: Samson, Andra

Permisiune

Vezi mai jos

Licențiere[modificare | modificare sursă]

Creative Commons License
Această imagine este oferită sub licența
Creative Commons Atribuire - Partajare-în-condiții-identice 4.0 Internațional (CC-BY-SA-4.0).
Creative Commons AttributionCreative Commons ShareAlike

Istoricul fișierului

Apăsați pe Data și ora pentru a vedea versiunea trimisă atunci.

Data și oraMiniaturăDimensiuniUtilizatorComentariu
actuală30 septembrie 2021 19:25Miniatură pentru versiunea din 30 septembrie 2021 19:252.724x3.456 (6,93 MB)Strainubot (discuție | contribuții)Imagine Cimec nouă

Informații