Fișier:“Maica Domnului cu Pruncul” (Etnografie) 3834 14.10.2016 Fond FDDE47535488439295AB39A99D077E90.jpg

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mărește rezoluția imaginii(2.889 × 3.518 pixeli, mărime fișier: 2,85 MB, tip MIME: image/jpeg)

Descriere fișier[modificare | modificare sursă]

Descriere

română Piesă de formă dreptunghiulară alcătuită din icoana propriu-zisă (blat simplu, curbat, dintr-o singură bucată de lemn) cu o pană, pe spate, în zona centrală.

Icoana o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul (Eleusa – Mângâietoarea). Privirea Mariei, îndreptată spre omenire, exprimă o duioșie și o tristețe nesfârșită. Maica poartă, peste veșmânt, vălul care îi acoperă capul și umerii. Vălul lung, roșu,este brodat cu un prețios galon. Pe el apar cele trei stele, semn al pururea fecioriei Maicii Domnului, atât înainte, cât și în timpul nașterii și după aceea. Pruncul este așezat pe brațul drept și ținut cu amândouă mâinile. Iisus, cu chip de adult (Emanuel) cuprinde cu mâna stângă gâtul Maicii Sale pentru a-și apropia obrazul de al Ei. Pe fundal sunt plasate elemente arhitecturale – biserică, ziduri, draperii – ce ocupă aproape tot fondul. Spațiul liber este ocupat de un copac. Scena este încdrată de un chenar simplu, nedecorat.

Cromatica: roșu, grena, albastru, verde, alb, auriu, cafeniu, maron.

Sursa

“Maica Domnului cu Pruncul”

Data

2/2 sec. XIX

Autor

Fișă: Gavra Georgeta

Permisiune

Vezi mai jos

Licențiere[modificare | modificare sursă]

Creative Commons License
Această imagine este oferită sub licența
Creative Commons Atribuire - Partajare-în-condiții-identice 4.0 Internațional (CC-BY-SA-4.0).
Creative Commons AttributionCreative Commons ShareAlike

Istoricul fișierului

Apăsați pe Data și ora pentru a vedea versiunea trimisă atunci.

Data și oraMiniaturăDimensiuniUtilizatorComentariu
actuală2 octombrie 2021 07:17Miniatură pentru versiunea din 2 octombrie 2021 07:172.889x3.518 (2,85 MB)Strainubot (discuție | contribuții)Imagine Cimec nouă

Informații