Fișier:Șoricelul și bobocul de trandafir (Artă decorativă) 2138 09.03.2015 Tezaur E5092466F0F14ABEAD25B90734087926.jpg

română Plastica mică, având dubla funcție de obiect utilitar-decorativ, scrumiera verde de forma unei frunze cu aspect marmorat, amintește atmosfera unei grădini, unde adulmecă un boboc de trandafir (lat. Rosaceae), un șoricel (lat. Mus Musculus) alb de laborator. Modelajul în bazorelief frunze cu crengi și ronde bosse, lucrarea pare a fi o fină observație după natură. Simbolic, s-ar putea spune că piesa este rodul nenumăratelor experimente fascinante în domeniul științific, tehnic și artistic într-o perioadă prolifică de dinaintea primului război mondial. Șoarecele fiind un rozător din familia Muridae, s-a bucurat încă din antichitate de un loc parte în literatura fabulistică, grecii considerându-l un adevărat flagel pentru recolte, romanii acordându-i la proasta lui reputație de rozător al tezaurelor templelor și virtuți profetice, de putere de prevedere, semnalare al apropierii calamităților naturale și războaielor. În evul mediu, șoarecele negru locuind în habitatul uman, s-a considerat principalul vinovat pentru răspândirea epidemiilor, de fapt puricii acestora contaminau oamenii, ceea ce s-a și demonstrat în urma cercetărilor științifice. Până în secolul al XIX-lea, șoarecii au fost ținuți pentru concursuri, pe post de ținte de vânătoare pentru terieri, iar din 1800 au devenit subiecți pentru cercetări științifice în laboratoare, în domeniul nutriționist, pentru depistarea cauzelor unor boli, de asemenea pentru teste de inteligență. Șoarecele având o fire blândă, a fost ținut până în 1900 ca și animal de companie, popularitatea lui scăzând treptat, odată cu apariția altor animăluțe de companie la modă, cum sunt de exemplu hamsterii.

Șoricelul și bobocul de trandafir

Almaric Walter experimentase, obținuse patentul la 1904 pentru tehnica „pâte de vere” , ceea ce s-a introdus în producția de serie

Vezi mai jos