Discuție:Alfabetul arab

Scrierea arabă este o scriere legată şi cursivă, mai mult decât o sucesiune de caractere individuale. Pe lângă alte consecinţe, aceaste implică modificarea formei literei, în funcţie de context. Consoanele duble se indică cu un tashdee, (un simbol asemănător lui 'w') pe litera în cauză.

Nu implică, ci doar face posibilă. Altfel, înţelegem că orice scriere cursivă şi legată, trebuie să manifeste acest fenomen de modificare a literelor funcţie de poziţia în cuvânt...

Coranul este scris în alfabetul arab.

Coranul este scric cu alfabet arab. Poţi spune că o carte este scrisă în limba X, dar nu în alfabetul Y... Apare apoi problema relevanţei aceste precizări: cu secole înaintea de scrierea Coranului acest alfabet a existat şi a fost deja utilizat (inclusiv pentru scrierea cărţilor sacre, cum e Biblia creştină), şi multe alte cărţi au fost scrise cu acesta, de bună seamă, şi după aceea...

Există multe limbi care folosesc acest alfabet,

"Multe" nu spune mare lucru. Tot ce putea fi exprimat pentru a rămâne cât de cât precis, era să spui, de ex. "Există mai multe limbi care folosesc acest alfabet", sugerâns astfel faptul că nu numai limba arabă foloseşte acest alfabet.

printre care urdu, persană şi chiar turcă până la reformele lui Kemal Atatürk.

Folosesc nu înseamnă foloseau. Din această perspectivă, precizarea că şi limba turcă a folosit cândva "alfabetul" arab se înscrie potenţial la o altă precizare, care să amintească, de ex., swahili, hausa (şi o serie lungă de alte limbi africane), ca şi limba tătară, kazahă şi uzbecă (şi o serie lungă de alte limbi asiatice)care au abandonat şi ele scrierea arabă pentru alfabetul latin sau chirilic. Scrierea arabă este folosită pe glob în primul rând pentru scrierea limbii arabe, plus limbile vorbite în triada statală indoeuropeană de la vest de India, anume Iran (limba persană), Afghanistan şi Pakistan (urdu şi alte limbi locale). Cam la asta se reduce toată utilizarea acestui alfabet. În rest, în alte părţi, el are cel mult o funcţie secundară ...

Remus Octavian Mocanu 14 iulie 2007 21:28 (EEST)

Propunere de rubrică

Propun o secţiune dedicată Originii şi istoriei alfabetului arab:

Originea şi istoria alfabetului arab

Prima mărturie epigrafică ca vechime de limbă arabă scrisă cu alfabet arab, este aceea de la templul nabatean de la Jabel Ramm, templu închinat zeiţei Alat (~ secolul 4). A doua ca vechime este inscripţia de pe dala de piatră de la Um al-Jimal, Iordania, la 90 km sud de Damasc (capitala Siriei). Ea este anterioară cele de la Zabad, care e datată 512 e.n., rămânând totuşi o mărturie a secolului 6. Este şi ea o invocaţie religioasă, adresată de această dată lui Alah. A treia ca vechime, este aceea amintită mai sus, anume cea de la Zabad. Este şi ea o invocaţie, una creştină, de pe un lăcaş dedicat sfântului Sergiu arabul. A patra ca vechime este aceea de la Jabel Usais (sau Sais), scrisă în 529. Între inscripţia de la templul lui Alat, de la Ramm, şi aceasta din urmă, există diferenţe notabile la nivelul alfabetului, fapt care arată evoluţia produsă de scrierea arabă în acest răstimp. De altfel sintaxa ca şi lexicul sunt la aceasta din urmă şi ele perfect arabe, iar numele proprii (onomastica) sunt ori arabe, ori perfect arabizate. O altă veche inscripţie este şi aceea de la Haran, datat 568. Este o inscripţie a constructorului unei biserici închinate lui Ion Botezătorul de către un şef de trib arab de religie creştină. Şi ea prezintă o arabă perfect cizelată, atât d.p.d.v. sintactic cât şi grafic (şi aici, ca şi a aceea de la Usais, se simte influenţa puternică a grafiei siriace, în contrast cu primele inscripţii a căror grafie avea o cursivitate ezitantă).

Alfabetul arab şi-a început drumul ca o variantă a alfabetului arameic, în versiunea sa nabateană şi/sau siriacă. Cel mai probabil, iniţial (sec. 4), a fost o continuatoare a scrierii nabateene, care începând cu secolul 6, sub influenţa scrierii siriace, va adopta o formă cursivă, legând cele mai multe litere în cuvânt. Faptul că multe dintre cele mai vechi mărturi epigrafice ale limbii arabe au fost scrise cu alfabet nabatean, a făcut ca o perioadă, specialiştii să considere că scrierea nabateană se află în mod direct la originea abjadului arab. Azi majoritatea specialiştilor consideră totuşi că scrierea arabă are mai degrabă o origine directă siriacă, influenţată fiind, evident, şi de scrierea nabateană. Este interesant de privit comparativ atât un text scris cu alfabet siriac lângă unul scris cu aflabet arab, cât şi un text scris cu alfabet pahlavi (varianta avestan, cel mai bine) şi unul scris în arabă. (Scrierea pahlavi, utilizată de Imperiul pers (sasanid), foloseşte un aflabet şi el derivat din arameică)

Se consideră deci, atât de către tradiţia islamică cât şi de ultimele date ale cercetării istorice, că scrierea arabă s-a născut în Mesopotamia mijlocie, epicentrul fiind localităţile Hira şi Perisapora, două localităţi sub influenţa Imperiului persan (sasanid), în care tradiţia creştină (eretică: nestorieni şi iacobiţi (monofiziţi adică, numiţi aşa dupa Iacob El-Baradei, un erou al luptei pentru supravieţuirea comunităţii în secolul al şaselea) a fost puternică (Hira a fost capitala statului Lakmid (este situată aproape de localitatea Najaf, din Irakul actual (la aprox. 15 km de acesta); Anbar, azi la 6 km de Faluja (tot în Irak), iniţial numit Firuz Şapur (şi cunoscut ca Perisapora în Europa) îşi trage denumirea de la termenul persan anbaru, care însemna grânar sau depozit ("ab anbar", o prezenţă marcantă şi azi a peisajului iranian şi central-asiatic (alături de "sardar-ele" lor), e format din "ab" (apă) şi "anbar" (hambar, grânar)). Regiunea era cunoscută în secolul 6 sub numele de Bet-Aramaie (ţara arameenilor (creştinii de limbă siriacă se desemnau ca arameeni, pentru a se diferenţia, o dată în plus, de cei de limbă greacă), localitatea Perisapora fiind centrul de excelenţă în materie de irigaţii a zonei. Populaţia era însă amestecată, alături de arameeni trăind persani, arabi şi evrei. Hira, pe de altă parte, este recunoscută ca centru al creaţiei literare, poetice arabe preislamice. Iniţial un campament (vezi D.Ex.) - hirta în siriacă înseamnă tabără - s-a dezvoltat pentru a deveni finalmente releul de transmisie al scrierii arabe dinspre Anbar spre Arabia centrală şi vestică (Hegiaz-ul inclusiv, el care a fost mai târziu epicentrul religiei lui Mahomed). Tradiţia arabă, prin Baladhuri, ne spune cum 3 arabi au instituit scrierea arabă luând ca model alfabetul siriac. Istoric vorbind, ce ştim este că neamul lui Adi Ibn Zaid, secretarul creştin al ultimului rege lakmid, practica scrierea arabă deja de cel puţin trei generaţii, ceea ce ne duce la anii 500.

17 iulie 2007 00:09 (EEST) Remus Octavian Mocanu

echivalentze

poate cineva sa afiseze caracterele arabe cu echivalentele in romana?...