Biserica Sfântul Nicolae din Giurgiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Biserica Sf. Nicolae din Giurgiu)
Biserica Sfântul Nicolae
Poziționare
LocalitateGiurgiu
Țara România
AdresaStr.Mircea cel Bătrân nr.38-40
Edificare
Data finalizării1830
Clasificare

Biserica Sfântul Nicolae este una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe din municipiul Giurgiu. Ea este localizată pe strada Mircea cel Bătrân, în apropierea portului și a Cetății Giurgiu și face parte dintr-un așezământ monahal, Schitul Sfântului Nicolae. La origine, biserica a fost o moschee otomană, creștinată în secolul al XIX-lea.

Istorie și arhitectură[modificare | modificare sursă]

Municipiul Giurgiu și împrejurimile sale s-au aflat vreme îndelungată sub stăpânire otomană în cadrul Raialei Giurgiu. Turcii ce controlau cetatea au construit o moschee sau geamie, lăcaș de cult musulman, pentru propriile nevoi religioase. Nu se cunoaște cu certitudine data construcției acestei moschei. După Războiul Ruso-Turc dintre anii 1828-1829, Raiaua Giurgiu a fost desființată, iar cetatea a reintrat sub stăpânirea Țării Românești. Cei care au eliberat cetatea Giurgiu au fost soldații armatei ruse. Ei au hotărât să facă un semn simbolic de eliberare a orașului prin transformarea vechii moschei sau geamii turcești în biserică ortodoxă. În anul 1830, moscheea a fost creștinată și a primit hramul Sfântului Nicolae, de la numele țarului Nicolae I al Rusiei. Acest fapt este atestat de cele două pisanii scrise în limba rusă în dreapta și în stânga altarului.[1]

Inițial, planul clădirii era de formă pătrată. La scurt timp după convertire, i s-au adăugat un pridvor și o absidă pentru altar, dându-i clădirii o formă de cruce, după tradiția creștină ortodoxă. În anul 1877, în timpul Războiului Ruso-Turc, cetatea Giurgiu a fost bombardată de către turci, iar biserica a fost grav avariată. La stăruința preotului paroh din acea vreme, în anul 1905 s-a reînceput restaurarea bisericii, fiind resfințită în anul 1907. A fost din nou grav avariată în anul 1944 când armata germană a bombardat orașul. O nouă restaurare a avut loc în anul 1945, fiind introduse noi elemente arhitecturale după modelul Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeș. Atunci a fost construită actuala turlă a lăcașului. Episcopul Giurgiului Ambrozie Meleacă, înscăunat în anul 2006, a luat hotărârea să schimbe statutul bisericii din biserică parohială în schit de călugări, întemeind Schitul Sfântului Nicolae.[2]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Schitul Sfantul Nicolae - Giurgiu, www.crestinortodox.ro 
  2. ^ Schitul Sfântul Nicolae, Episcopia Giurgiului 

Legături externe[modificare | modificare sursă]