Asistența socială a femeilor

Asistența socială a femeilor reprezintă un ansamblu de programe, măsuri, servicii specializate privind problemele femeilor, derulate prin instituții specializate, de către persoane calificate. Este un domeniu distinct de activitate. În România, asistența socială a femeilor se face mai cu seamă prin intermediul organizațiilor neguvernamentale. Privind implicarea organismelor statale, se remarcă programele contra violenței, coordonate prin intermediul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, în subordinea căruia se află o Direcție pentru oportunități egale.

Fondurile pe care se sprijină asistența socială a femeilor provin din bugetul de stat sau din donațiile voluntarilor, fundațiilor, naționale sau internaționale. Ca atare, acordarea de asistență nu presupune contribuții anterioare, asistența oferindu-se după alte criterii decât asigurările sociale.

Asistența socială privind femeile se înscrie pe linia generală a scopului fundamental al asistenței sociale, acela de a restaura o anumumită capacitate de funcționare socială, apreciată ca normală pentru respectiva comunitate; crearea oportunităților de dezvoltare personală, astfel încât să fie posibilă o viață demnă și autonomă, să se realizeze împlinirea personală așteptată. Practica asistenței sociale constă în activități specifice pentru atingerea unor scopuri cum ar fi: sprijinirea celor aflați în nevoie de a obține resurse și servicii; consilierea și acordarea de suport psihologic; inaugurarea și îmbunătățirea unor servicii de sănătate la nivel comunitar, promovarea unei legislații și a unor măsuri cu largă aplicabilitate socială (Barker, 1988 : 154).

În câteva coordonate, asistența socială acordată femeilor, se referă la: protecția maternității (concedii de maternitate și pentru creșterea și îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani; ajutoare pentru mamele cu mulți copii; ajutoare pentru soțiile militarilor în termen; indemnizații de naștere); prestații pentru persoanele cu dizabilități (ajutoare sociale, pensii sociale, ocrotirea și educarea în instituții specializate; prestații pentru persoanele vârstei a treia; prestații pentru persoanele afectate de sărăcie cronică (mese la cantinele de ajutor social, alocații de sprijin). Într-un stadiu incipient se află asistența pentru problemele legate de experiențele specifice femeiești: graviditatea, travaliul, nașterea, hrănirea altei persoane din propriul corp, sângerarea periodică, avortul; a experiențelor feminine, cele pe care le au predilect femeile: îngrijirea copiilor, ajutor acordat persoanelor dependente, managmentul domestic, violul, prostituția, hărțuirea sexuală, pornografia. (M. Miroiu, 1999: 138) Sunt de actualitate probleme cum ar fi: îmbătrânirea și feminizarea populației, feminizarea sărăciei. O atenție deosebită este acordată familiilor monoparentale, conduse preponderent de femei.

Ponderea femeilor implicare în serviciile de asistență socială depășește 70 %. Câteva dintre obiectivele urmărite implicit prin asistența socială a femeilor sunt: combaterea izolării și crearea unei solidarități autentice, chiar a unor rețele de sprijin pentru rezolvarea problemelor; acordarea de suport psihologic pentru depășirea situațiilor dificile, dar și privind asistența pentru dezvoltare; oferirea unui mediu în care să se exprime, să comunice, crearea situațiilor prin care să se faciliteze conștientizarea aspirațiilor, să poată crește stima și respectul de sine.

Asistența socială a femeilor a cunoscut de-a lungul timpului diverse forme spontane, prin ajutorarea de tip comunitar (de pilă ajutorul acordat tinerelor mame, atât prin servicii de tip menajer cât și prin cadouri oferite noului născut, cu diferite ocazii: botez, sărbători religioase); un tip aparte de consiliere prilejuit de organizarea clăcilor, a șezătorilor etc.; transmiterea intergenerațională a cunoștințelor legate de munca domestică.

Experiența cotidiană, de viață, a femeilor poate fi valorificată în cadrul asistenței profesionalizate, cu atât mai mult cu cât, femeile au fost, în mod tradițional, cele care au asigurat ocrotirea copiilor, îngrijirea persoanelor dependente.

Femeile în asistența socială din România

Pentru a elabora aceste repere istorice am luat în considerare doar perioada 1751-1949. Perioada comunistă nu se află inclusă aici pentru că întreaga asistență socială a fost preluată de către stat direct și indirect iar inițiativa personală sau de grup nu a mai putut să se manifeste decât la nivelul carității, nu a asistenței propriu-zise.

1751, Domnița Bălașa, fiica lui Constantin Brâncoveanu, fondează Biserica și azilul de femei Domnița Bălașa, destinat fetelor sărace și orfane.
1862, Doamna Elena Cuza, contribuie la construirea unui așezământ de fete orfane: Azilul Elena Doamna, situat lângă Palatul Cotroceni din București, cu o capacitate de 100 locuri la început, apoi de 400 locuri. În incinta azilului, funcționa o școală primară și mai multe ateliere școlare, în care erau instruite fetele asistate.
1877, este înființat, de către Katrerina Cantacuzino, Leagănul Sfânta Ecaterina, cea mai veche unitate care s-a ocupat de creșterea copiilor mici (0-2 ani). Leagănul va fi condus în continuare de principesa Caragea.
1901, se înființează azilul de copii sugari, din Str. Buzești, nr.68, București, prin donarea către Primăria Bucureștilui a clădirii de către Elena Cantacuzino.
1902, pe lângă Primăria Capitalei funcționa un serviciu al crescătoarelor, în care copiii găsiți erau repartizați la doici. Serviciul crescătoarelor funcționa prin asistarea copiilor în funcție de vârstă: 0-2 ani, copiii erau internați în azilul sugarilor Cantacuzino, dacă aveau probleme de sănătate, iar dacă erau sănătoși erau crescuți în cartere la doici și crescătoare; de la 4 ani până la vârsta școlară, copiii erau internați în grădinițele de copii. La vârsta de 7 ani, o parte din fete erau plasate la Orfelinatul Radu Vodă, unde urmau cursurile primare, iar altele se întorceau la crescătoare, urmând școala primară. Ulterior erau plasate ca fete în casă la diverse familii.
1905, este înființat orfelinatul pentru fete orfane și copii găsiți, din Str. Barbu Catargi nr. 3, din București. Acest orfelinat se dezvoltă, și în anul 1917 capacitatea lui ajunge la 50 de locuri pentru fete.
1908, Doamna Balș creează Societatea pentru combaterea tuberculozei la copii.
1908, este înființată Societatea Matilda Mareșal Averescu, având ca scop ocrotirea studenților. Societatea dispunea de cămine studențești și orfelinate.
1910, se organizează pe lângă Primăria Capitalei o grădiniță de copii asistați, instituția având un internat și o școală de curs primar.
1911, principesa Alexandrina Cantacuzino înființează Societatea Națională Ortodoxă a Femeilor Române, având un rol preponderent educativ. În perioada respectivă, funcționau în România peste 400 de comitete locale, care se ocupau cu organizarea de cantine pentru școlari, înființarea de centre de îndrumare pentru femei și probleme de ordin social.
1916, regina Maria înființează Societatea Principele Mircea, acordând asistență medico-socială copiilor sugari și mamelor lor, prin organizarea de dispensare și grădinițe de copii.
1919, doamna N. Filipesu înființează Societatea Creștină a tinerelor fete.
1923, sunt înființate Așezămintele Maiestății Sale Regina Mamă Elena.
1941, funcționau în capitală 23 de Centre de Asistența Familiei, cu scopul principal de a elimina cauzele care conduceau familia sau individul în situația de a fi asistat.
Între 1940 -1944, copiii proveniți din medii TBC erau tratați și crescuți în unități speciale numite: Preventorii. Printre preventorii se remarcă cel numit Maria Mareșal Antonescu, cu o capacitate de 260 de locuri.
Școala primară de fete Regina mamă Elena, din Str. Popa Rusu, nr. 13 găzduia 41 de orfane de război întreținute de Consiliu de Patronaj.
Casa copilului, înființată la 1 aprilie 1935 de Comitetul de Educatoare și Puericultură Pia Brătianu, destinată copiilor până la 2 ani. Aici erau primiți atât copiii abandonați, cât și mamele nevoiașe cu copiii lor.
Între 1929-1949, cadrele superioare în asistența socială se formau prin Școala Superioară de Asistență Socială Principesa Ileana.

Vezi și

Note

Barker, Robert L., 1988, The Social Work Dictionary, The Social Work Dictionary, Silver Spring, NASW
Miroiu, Mihaela, 1999, Societatea retro, București: Ed. Trei.

Bibliografie

Dragomir, O, Miroiu M, Lexicon feminist, Polirom, Iasi, 2002, Cristina Stefan