Alexandru Karađorđević (prinț al Serbiei)
 | Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
| Alexandru Karađorđević | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3]  Topola(d), Districtul Šumadija, Serbia |
| Decedat | (78 de ani)[1][4][2] Timișoara, Austro-Ungaria[5] |
| Înmormântat | Oplenac[*] |
| Părinți | Karađorđe Petrović Jelena Petrović[*] |
| Frați și surori | Alexei Karagheorghevic |
| Căsătorit cu | Persida Nenadović (–) |
| Copii | Petru I al Serbiei Prințul Arsen al Iugoslaviei[*] Kleopatra Karađorđević[*] |
| Cetățenie |  Serbia |
| Religie | Biserica Ortodoxă Sârbă |
| Ocupație | suveran[*] |
| Limbi vorbite | limba sârbă[6] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Cneaz |
| Familie nobiliară | dinastia Karađorđević |
| Semnătură | |
 | |
Modifică date / text  | |
Alexandru Karađorđević (n. , Topola(d), Districtul Šumadija, Serbia – d. , Timișoara, Austro-Ungaria) a fost prinț al Serbiei între anii 1842 și 1858. A fost membru al dinastiei Karađorđević și primul prinț sârb al acestei dinastii.
Tinerețe
[modificare | modificare sursă]Alexandru s-a născut la Topola pe data de 11 octombrie 1806, fiind cel mai mic fiu al lui Karađorđe Petrović, fondatorul dinastiei Karađorđević, și al soției acestuia, Jelena Jovanović. Tinerețea și-a petrecut-o în exil după înfrângerea primei răscoale sârbe conduse de tatăl său. A fost educat la Hotin, Basarabia (Rusia), sub patronajul țarului rus.
Pe data de 1 iunie 1830 s-a căsătorit cu Persida Nenadović (15 februarie 1813 - 29 martie 1873), fiica voievodului Jevrem Nenadović. Împreună au avut zece copii.
După decretul sultanului de recunoaștere a titlului de prinț lui Mihailo Obrenović la sfârșitul anului 1839, familia s-a întors în Serbia. Alexandru s-a alăturat Cartierului General al Armatei sârbe și a fost avansat la gradul de locotenent și numit în funcția de adjutant al prințului Mihailo.
Prinț al Serbiei (1842-1858)
[modificare | modificare sursă]După conflictele politice cauzate de nerespectarea așa-numitei „constituții turcești” și a abdicărilor lui Miloš Obrenović și Mihailo Obrenović, Alexandru Karađorđević a fost ales prinț al Serbiei la Adunarea Națională din Vračar, o municipalitate din Belgradul modern, la 14 septembrie 1842. Având titlul recunoscut de Rusia și Turcia, Prințul Alexandru a început reformele și a fondat o serie de instituții noi pentru a îmbunătăți progresul statului sârb. El a implementat codul drepturilor civile, a introdus armata regulată, a construit o turnătorie de tunuri, a îmbunătățit școlile existente și a înființat altele noi, precum și înființarea Bibliotecii Naționale și Muzeului Național.
Consilierul Lazar Arsenijević Batalaka a fost cel care, în 1845, l-a prezentat pe Ilija Garašanin prințului Alexandru.
În timpul Revoluției maghiare din Voivodina, în 1848, prințul Alexandru Karađorđević a trimis voluntari sârbi sub comanda lui Stevan Knićanin pentru a sprijini lupta sârbilor pentru autonomie. Ca o continuare a mișcărilor național-politice din 1848, a apărut ideea pan-slavistă a unei monarhii iugoslave . Documentul „Načertanije” („Proiectul”), scris ca program politic sârb de către Ilija Garašanin cu patru ani mai devreme, a făcut misiunea de a înlocui dominația austriacă și turcă a tuturor slavilor din sud cu stăpânirea sârbă sub stindardul „Serbiei".
Pe tot parcursul domniei sale, prințul Alexandru a fost tulburat de comploturile lui Obrenović. Prin refuzul său de a lua parte la Războiul Crimeii ca aliat al Imperiilor francez, britanic și otoman împotriva Imperiului Rus, a rezultat răsturnarea și trimiterea sa în exil în anul 1858 de către Puterile câștigătoare ale războiului și aducerea dinastiei rivale Obrenović pe tronul Principatului Serbiei.
A fost distins cu Ordinul de Glorie și Ordinul Distincției otomane .
Abdicarea
[modificare | modificare sursă]În politica internă, prințul Alexandru a intrat în conflict cu membrii Consiliului, fapt ce a culminat cu convocarea Adunării de Sfântul Andrei, în decembrie 1858, care l-a obligat să abdice.
Prințul Alexandru a murit la Timișoara la 3 mai 1885. A fost înmormântat la Viena, iar rămășițele sale pământești au fost mutate în 1912 în Biserica Memorială Sf. Gheorghe construită de fiul său Petru I al Serbiei , în Oplenac, Serbia.
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Note
[modificare | modificare sursă]
- ^ a b Aleksandar Karađorđević, Hrvatska enciklopedija[*]
- ^ a b Aleksandar Karađorđević, Opća i nacionalna enciklopedija
- ^ Alexander Karađorđević (Alexander), Brockhaus Enzyklopädie
- ^ Aleksandar Karadjordjevic, Find a Grave, accesat în
- ^ „Alexandru Karađorđević”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ IdRef, accesat în
