Vizualizare sursă pentru „Actul capitulării Germaniei”

'''Actul capitulării Germaniei''' a fost instrumentul legal prin care [[OKW|Înaltul Comandament]] al [[Wehrmacht]]ului a capitulat simultan în fața [[Aliații din cel de-al doilea război mondial|Forțelor Expediționare Aliate]] și [[Uniunea Sovietică|Uniunii Sovietice]] la [[sfârșitul celui de-al doilea război mondial în Europa|luptele celui de-al doilea război mondial]] pe teatrul de luptă din Europa. 

==Primul act al capitulării==
[[Fișier:Kapitulation-reims.gif|thumb|right|Generalul colonel Alfred Jodl semnând actele capitulării la Cartierul General Aliat de la Reims.]]
Primul ''act al capitulării'' a fost semnat la [[Reims]], [[Franța]], la ora 02:41 a zilei de [[7 mai]] [[1945]]. 

[[Capitulare necondiționată|Capitularea necondiționată]] a forțelor germane a fost semnată de ''Generaloberst'' [[Alfred Jodl]], din partea ''[[Oberkommando der Wehrmacht]]'' (Înaltul Comandament al Forțelor Armate) și de reprezentantul noului [[Reichspräsident|Președinte al Reichului]], Marele Amiral [[Karl Dönitz]].

Acest ''act al capitulării'' se aplica tuturor forțelor armate terestre, aeriene și navale care se aflau în acel moment sub controlul OKW-ului. În ciuda faptului că marea majoritate a comandanților militari germani s-au supus ordinului de capitulare dat de OKW, au existat și excepții. Cea mai importantă forță care a refuzat să capituleze a fost [[Grupul de Armate Centru]] de sub comanda mareșalului [[Ferdinand Schörner]], care fusese promovat Comandant Suprem al Forțelor Armate ([[OKH]]) pe [[30 aprilie]] prin [[testamentul lui Adolf Hitler]]. 

La fel ca și în cazul altor instituții din Germania Nazistă, controlul armatei era împărțit între [[OKW]] și [[OKH]]. Până în 1945, OKW a controlat toate forțele germane de pe toate teatrele de luptă, cu excepția celor de pe [[frontul de răsărit (al doilea război mondial)|frontul de răsărit]], care, până la sinuciderea sa, erau subordonate OKH-ului și prin acesta direct lui [[Adolf Hitler|Hitler]]. Astfel, era neclar dacă Schörner se afla sau nu sub controlul OKW-ului pe [[8 mai]], sau dacă era nevoie ca Dönitz ori von Krosigk puteau/trebuiau să ordone lui Schörner să capituleze. Această dilemă a fost rezolvată pe calea armelor. Pe 8 mai, Schörner a părăsit postul său de comandă și a fugit în [[Austria]]. Uniunea Sovietică a organizat [[Ofensiva Praga]], în timpul căreia o copleșitoare forță sovietică a fost aruncată în luptă împotriva Grupului de Armate Centru, care a fost forțat să capituleze pe [[11 mai]].<ref>Earl F. Ziemke, ''Battle for Berlin: end of the Third Reich'', p. 134. în: A.J.P Taylor: ''The Second World War'', p. 223.</ref> (Trupele sovietice au intrat în [[Praga]] pe 12 mai). După semnarea acestui ''act al capitulării'', Înaltul Comandament a emis ordine către toate forțele armate de sub comanda sa, cerându-le să înceteze toate operațiunile exact la ora 23:01 [[Ora Europei Centrale]] a zilei de [[8 mai]] [[1945]].<ref>Capitularea începea efectiv la ora 00:01 [[ora de vară]] a zilei de [[9 mai]] pentru locuitorii din [[Regatul Unit]] </ref><ref>[http://www.raf.mod.uk/bombercommand/apr45.html Jurnalul de campaniei a Comandamentului Bombardierelor – aprilie/mai 1945]</ref> acest ''act al capitulării'' legaliza capitularea necondiționată a tuturor forțelor germane, punând astfel capăt războiului în Europa. 

Singurul reprezentant al [[Uniunea Sovietică|Uniunii Sovietice]] de la Cartierul General Aliat de la Rheims a fost generalul [[Ivan Susloparov]], ofițerul de legătură al [[Armata Roșie|Armatei Roșii]] cu [[Aliații occidentali]]. Sarcinile și autoritatea generalului Susloparov nu erau prea clare și el nu a avut la dispoziție mijloacele necesare pentru a lua legătura [[Kremlinul din Moscova|Kremlinul]]. Cu toate acestea, și-a permis să riște să semneze din partea URSS-ului. El a făcut o notă, conform căreia acest act al capitulării poate fi înlocuit cu unul nou în viitor.<ref>Art. 4 al actului capitulării semnat la Rheims prevedea că: „Acest act de capitulare militară nu prejudiciază (și va fi înlocuit) de orice alt instrument general de capitulare impus de, sau în numele Națiunilor Unite și aplicabil Germaniei și forțelor armate germane ca un tot”. </ref> [[Iosif Vissarionovici Stalin]] a fost nemulțumit de condițiile în care a fost semnat actul capitulării. El considera că Germania trebuia să capituleze doar în fața împuternicitului comandantului suprem al Armatei Roșii și a insistat ca actul de la Rheims să fie considerat doar unul preliminar, ceremonia finală urmând să fie semnată la [[Berlin]], unde se afla cartierul general al mareșalului [[Gheorghi Jukov]].

==Al doilea act ==
[[Fișier:Zhukov reads capitulation act.jpg|right|thumb|Mareșalul Uniunii Sovietice Gheorghi Jukov citind actul capitulării Germaniei la Cartierul său General din Berlin. La dreapta sa se află Mareșalul Forțelor Aeriene al Regatului Unit, Arthur Tedder]]
[[Fișier:Wilhelm Keitel Kapitulation.jpg|right|thumb|Mareșalul Wilhelm Keitel semnând actul capitulării la Berlin]]
Al doilea act al capitulării a fost semnat la scurtă vreme după ora 0:00 a zilei de [[8 mai]], <ref>Earl F. Ziemke [http://www.globalsecurity.org/military/library/report/other/us-army_germany_1944-46_ch15.htm#b3 cap. XV:The Victory Sealed] p. 258 </ref> într-o suburbie a [[Berlin]]ului. Ceremonia semnării a avut loc într-o vilă din [[Karlshorst]], unde se află în zilele noastre Muzeul Rus de război.[http://www.museum-karlshorst.de/] Reprezentanții URSS, Regatului Unit, Franței și SUA au sosit la scurtă vreme după miezul nopții. După ce mareșalul Jukov a deschis ceremonia, reprezentanții germani au semnat Actul final al capitulării necondiționate a Germaniei, care a intrat în acțiune la ora 23:01 ora Europei Centrale. 

Reprezantanți:
* [[Uniunea Sovietică]]: [[Mareșal al Uniunii Sovietice|Mareșal]] [[Gheorghi Jukov]] din partea Comandamentului Suprem al Armatei Roșii; 
* [[Regatul Unit]]: adjunctul [[SHAEF|Comandantului Suprem al Forțelor Expediționare Aliate]], [[Mareșal al Forțelor Aeriene Regale|Mareșal al RAF]] [[Arthur Tedder|Arthur William Tedder]];
* [[Franța]]: General [[Jean de Lattre de Tassigny]], comandant al Armatei I franceze;
* [[Statele Unite]]: General [[Carl Spaatz]], comandantul Forțelor Aeriene Strategice ale SUA; 
* [[Germania Nazistă]]:
** Amiralul [[Hans-Georg von Friedeburg]], comandantul suprem al [[Kriegsmarine]];
** General-colonel [[Hans-Jürgen Stumpff]], reprezentant al [[Luftwaffe]];
** Feldmareșalul [[Wilhelm Keitel]], șeful Statului Major al [[Oberkommando der Wehrmacht]].

Uniunea Sovietică nu a fost de acord cu participarea reprezentantului [[Polonia|Poloniei]] la ceremonia de semnare a capitulării. 

==Comentarii==

[[Karl Dönitz]] a continuat să acționeze ca șef al statului german, dar [[guvernul de la Flensburg]] (numit așa pentru că funcționa la [[Flensburg]] și controla doar o mică zonă din jurul orașului) nu a fost recunoscut de puterile aliate și a fost dizolvat în momentul în care membrii lui au fost arestați de forțele britanice pe [[23 mai]] [[1945]]. Aliații au descoperit că au o problemă, deoarece capitulaseră necondiționat numai forțele armate germane, nu și guvernul civil german. Aceasta a fost considerată o problemă foarte importantă, deoarece în 1918 capitulase doar guvernul civil imperial german, nu și armata imperială. Acest fapt a permis lui Hitler să se folosească de mitul „înjunghierii pe la spate”. Aliații nu au dorit să riște ca un viitor regim german ostil să se folosească de faptul că autoritățile civile nu semnaseră niciun act de capitulare. Până în cele din urmă, puterile învingătoare au decis să nu recunoască guvernul lui Dönitz și în schimb au semnat un document al celor patru puteri prin care se crea [[Comisia Aliată de Control]]. 

Pe [[5 iulie]] [[1945]], cele patru puteri au semnat un document în Berlin, iar situația ''[[de facto]]'' a devenit ''[[de jure]]''.<ref>Earl F. Ziemke, [http://www.globalsecurity.org/military/library/report/other/us-army_germany_1944-46_ch15.htm#b3 cap. XV:The Victory Sealed] p. 263</ref> Acest fapt era în conformitate cu art. 4 al primului act al capitulării semnat la Rheims. <ref>Earl F. Ziemke [http://www.globalsecurity.org/military/library/report/other/us-army_germany_1944-46_ch15.htm#b3 cap. XV:The Victory Sealed] p. 258</ref>

În perioada iulie – august 1945, liderii puterilor învingătoare au purtat discuții la [[Conferința de la Potsdam]] cu privire la formarea unui guvern postbelic, [[linia Oder-Neisse|schimbările frontierelor interbelice]], demilitarizarea, denazificarea și reparațiile de război ale Germaniei. 


== Vezi și ==
* [[Sfârșitul celui de-al doilea război mondial în Europa]]
* [[Procesele de la Nürnberg]]
* [[Planul Morgenthau]]
* [[Actul capitulării Japoniei]]

==Bibliografie ==

* Earl F. Ziemke "''[http://www.globalsecurity.org/military/library/report/other/us-army_germany_1944-46_index.htm#contents The U.S. Army in the occupation of Germany 1944-1946]''" Cenrer of Military History, United States Army, Washington, D. C., 1990, Library of Congress Catalog Card Number 75-619027
* Memoriile marteșalului Gheorghi Jukov, [http://militera.lib.ru/memo/russian/zhukov1/22.html cap. 22: Capitularea necondiționată a Germaniei Naziste] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20170514030629/http://militera.lib.ru/memo/russian/zhukov1/22.html |date=2017-05-14 }} 

==Note==
{{listănote|2}}

{{al doilea război mondial}}

{{Control de autoritate}}
[[Categorie:Urmările celui de-al Doilea Război Mondial]]
[[Categorie:Istoria Germaniei]]
[[Categorie:Capitulări]]