Săptămâna Roşie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Săptămâna Roşie a fost numele dat celor şapte zile de tulburări din iunie 1914 din Regatul Italiei. În această săptămână, au izbucnit mai multe rebeliuni şi acţiuni greviste în Italia, în proviciile Romagna şi Marche.
[modifică] Originile „Săptămâna Roşii”
Demonstranţii protestau ca răspuns la o serie de reforme introduse de primului ministru Giovanni Giolitti, care urmărea „absorbirea” clasei muncitoare în sistemul liberal. În ciuda lărgirii dreptului la vot şi a schimbării politicilor guvernamentale în ceea ce priveşte conflictele de muncă (în favoarea muncitorilor), în marile oraşe au fost făcute chemări la greva generală, care să sprijine demonstraţiile publice, care fuseseră cauzate la rândul lor de uciderea a trei protestatori socialişti. Până în cele din urmă, dată fiind natura Partidului Socialist Italian, greva generală a fost prost coordonată, iar tulburările au fost potolite de trupele guvernamentale.
[modifică] Efectele
Săptămâna Roşie a speriat clasa medie italiană şi a demonstrat că problemele unificării ţării erau altele decât cele care apăreau în cazul unei naţiuni tinere. Intregul proces de reunificare (Risorgimento) nu a reuşit să distrugă inegalităţile dintre nordul industrializat şi sudul agrar – nevoile celor două regiuni nu puteau fi sadisfăcute simultan de politicile liberale ale lui Giolitti.
După evenimentele din 1941, editorialele lui Benito Mussolini din ziarul politic Avanti! chemau la iniţierea unor măsuri mai radicale împotriva guvernului italian. Intrarea Italiei în luptele primului război mondial după evenimentele cunoscute ca „Săptămâna Roşie” s-a datorat în mare parte pledoariilor naţionaliste şi antiguvernamentale ale unor oameni precum Mussolini, care înfierau nehotărârea cabinetului în privinţa participării la război.
