Hepatită C: Diferență între versiuni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Diferența următoare →
Conținut șters Conținut adăugat
VizualWikitext
article translated from English Wikipedia by Translators Without Borders by Mihaela Petrican, Cornelia Serban, and Word_Wise
(Nicio diferență)

Versiunea de la 30 august 2012 22:18

Hepatita C este o infecție ce afectează în principal ficatul. Virusul hepatitei C (VHC) este cel ce cauzează această boală. [1] Adeseori hepatita C nu se manifestă prin simptome, dar o infecție cronică poate cauza sensibilizarea ficatul iar după o perioadă mai îndelungată poate duce la ciroză. În unele cazuri, persoanele cu ciroză suferă și de insuficiență renală, cancer hepatic, sau vene varicoase la nivelul esofagului și stomacului, ce pot duce la sângerări până la deces.[1]

Hepatita C se transmite la oameni mai ales prin contact direct cu sânge infectat prin administrarea de injecții intravenoase, folosirea echipamentului medical nesteril și transfuzii de sânge. Estimările arată că între 130–170 milioane de persoane în întreaga lume suferă de hepatită C. Cercetătorii au început studiul virusului hepatic VHC în anii '70, existența acestuia confirmându-se în 1989.[2] Nu este cunoscut a provoca boala la alte animale.

Peginterferonul și ribavirina sunt medicamentele standard folosite pentru tratamentul HVC. Între 50 și 80% dintre persoanele tratate se vindecă. Persoanele care prezintă ciroză sau cancer hepatic pot avea nevoie de transplant de ficat, dar adesea virusul recidivează după transplant.[3] Nu există vaccin pentru hepatita C.

Semne și simptome

Hepatita C prezintă simptome acute la doar 15% din cazuri.[4] Cel mai adesea, simptomele sunt ușoare și nespecifice, dintre acestea făcând parte scăderea apetitului alimentar, oboseala, greața, durerile musculare și articulare și scăderea în greutate.[5] Puține dintre cazurile de infecție acută sunt asociate cu icter.[6] Infecția dispare fără tratament la 10-50% din persoane și cel mai adesea la femeile tinere.[6]

Infecția cronică

Opt la sută dintre cei expuși virusului dezvoltă infecție cronică.[7] Majoritatea acestora prezintă simptome minime sau sunt complet asimptomatici în primele decade de la apariția infecției, [8] cu toate că hepatita C cronică poate fi asociată cu oboseala.[9] Hepatita C este cauza principală a cirozei și a cancerului hepatic în rândul persoanelor ce poartă infecția timp de mulți ani.[3] Între 10 și 30% dintre persoanele ce poartă infecția timp de peste 30 de ani dezvoltă ciroză.[3][5] Ciroza apare cu precădere la persoanele infectate cu hepatita B sau cu HIV, la alcoolici și la bărbați.[5] Persoanele ce suferă de ciroză sunt în proporție de douăzeci la sută mai expuse riscului dezvoltării cancerului hepatic, o proporție de 1-3% pe an.[3][5] În cazul alcoolicilor, riscul este de o sută de ori mai mare.[10] Hepatita C este cauza a 27% dintre îmbolnăvirile de ciroză și a 25% dintre cazurile de cancer hepatic.[11]

Ciroza hepatică poate duce la hipertensiune la nivelul venelor ce se conectează la ficat, acumulare de lichid în abdomen, învinețire sau sângerare la traumatisme minore, dilatarea venelor, în special a celor de la nivelul stomacului și a esofagului, icter (îngălbenirea pielii), și encefalită hepatică.[12]

Afecțiuni extrahepatice

Hepatita C este rareori asociată și cu sindromul Sjögren (o boală autoimună), număr scăzut al trombocitelor în sânge, afecțiuni cronice ale pielii, diabet zaharat și limfoame non-Hodgkin.[13][14]

Cauze

Virusul hepatitei C este un mic virus ARN, încapsulat, monocatenar, cu sens pozitiv.[3] Acesta face parte din genul hepacivirus al familiei Flaviviridae.[9] Există șapte genotipuri majore ale VHC.[15] În Statele Unite, genotipul 1 este responsabil de 70% din cazuri, genotipul 2 de 20% din cazuri, și fiecare dintre celelalte genotipuri afectează fiecare în proporție de 1%. [5] Genotipul 1 este cel mai răspândit în America de Sud și Europa.[3]

Transmiterea

Principalul mod de transmitere în țările dezvoltate este administrarea intravenoasă a medicamentelor. În țările în curs de dezvoltare, principalele căi sunt transfuzia de sânge și procedurile medicale nesigure.[16] În 20% din cazuri, cauza îmbolnăvirii este în continuare necunoscută;[17] dar multe dintre aceste cazuri se datorează, foarte probabil, administrării intravenoase a medicamentelor.[6]

Administrarea intravenoasă a medicamentelor

Administrarea intravenoasă a medicamentelor prezintă un factor de risc major pentru hepatita C în multe părți ale lumii.[18] Un studiu efectuat în 77 de țări arată că în 25 dintre acestea rata contractării hepatitei C în rândul populației supuse administrării intravenoase a medicamentelor este între 60% și 80%, printre acestea numărându-se și Statele Unite [7] și China. [18] În douăsprezece dintre aceste țări rata depășește 80%.[7] Până la zece milioane de pacienți supuși administrării medicamentelor pe cale intravenoasă ajung să fie infectați cu hepatita C; China (1,6 milioane), Statele Unite (1,5 milioane), și Rusia (1,3 milioane) numără cele mai multe cazuri.[7] Rata hepatitei C în rândul deținuților din închisori în Statele Unite este între zece și douăzeci de ori mai mare decât în rândul populației de rând, fapt atribuit, în cadrul acestor studii, comportamentului de mare risc cum ar fi injectarea intravenoasă și tatuarea folosindu-se echipamente nesterile.[19][20]

Expunerea în cadrul îngrijirilor medicale

Transfuziile de sânge, produsele de sânge și transplantul de organe fără testarea prealabilă în vederea detectării VHC prezintă un risc mare de infecție.[5] În Statele Unite s-a implementat examenul universal în 1992. De atunci, rata infecțiilor a scăzut de la unu la 200 pe unitate de sânge[21] la unu la 10.000 - 10.000.000 pe unitate de sânge.[6][17] Acest nivel scăzut al riscului se menține totuși din cauză că există o perioadă de circa 11 - 70 de zile între o posibilă infecție a donatorului de sânge cu hepatita C și depistarea acestuia prin testare pozitivă.[17] În unele țări examenul de depistare a hepatitei C nu se realizează din cauza costurilor implicate.[11]

O persoană cu o zgârietură cât un vârf de ac cauzată de o persoană cu HCV are în jur de 1,8% șanse să contacteze boala.[5] Riscul este mai mare atunci când se folosește un ac chirurgical și înțepătura este adâncă.[11] Există riscul intrării în contact a mucoasei cu sângele; dar acest risc este mic, și nu există risc în cazul contactului sângelui cu pielea intactă.[11]

Hepatita C se transmite și prin intermediul echipamentului de spital inclusiv prin refolosirea acelor și a seringilor, folosirea repetată a recipientelor pentru medicamente, pungi de perfuzie și prin folosirea echipamentelor medicale nesterile.[11] Standardele de calitate slabă a instrumentelor medicale și dentare sunt cauza principală a transmiterii HCV în Egipt, țara cu cea mai mare rată a infecțiilor din lume.[22]

Contactul sexual

Nu se știe dacă hepatita C se poate transmite pe cale sexuală.[23] Deși există asocieri între activități sexuale cu risc înalt și hepatita C, nu este clar exact dacă transmiterea bolii se datorează folosirii de droguri sau însuși contactului sexual.[5] Dovezile sunt în favoarea lipsei riscului pentru cuplurile heterosexuale ce nu întrețin relații extraconjugale.[23] Activitățile sexuale cu risc sunt cele care implică un nivel înalt de traumatism al țesutului interior al canalului anal, precum penetrarea anală, sau cele întreținute pe fondul infecțiilor transmise pe cale sexuală, inclusiv infecția cu HIV sau ulcerația genitală.[23] Guvernul Statelor Unite recomandă doar folosirea prezervativului ca metodă de prevenire a transmiterii hepatitei C în cazul persoanelor cu mai mulți parteneri.[24]

Piercing corporal

Tatuarea este asociată cu dublarea sau triplarea riscului de contractare a hepatitei C.[25] Cauza poate fi folosirea echipamentului nesteril sau contaminarea tușului folosit.[25] Tatuarea sau piercingul corporal înainte de mijlocul anilor 1980 sau realizate în mod neprofesional sunt deosebit de îngrijorătoare întrucât standardele calității și condițiile nesterile lasă de dorit. Riscul sporește în cazul tatuajelor mai mari.[25] Aproape jumătate dintre deținuții din închisori folosesc în comun echipament de tatuare nesteril.[25] Rareori tatuarea efectuată în saloanele ce dețin autorizație de funcționare se asociază în mod direct cu o infecție HCV.[26]

Contactul cu sângele

Obiectele de îngrijire personală ca aparatul de ras, peria de dinți și setul de manichiură sau pedichiură pot ajunge în contact cu sângele. Folosirea la comun a acestora implică riscul expunerii la HCV.[27][28] Oamenii ar trebui să aibă grijă la tăieturi și inflamații sau alte forme de sângerare.[28] HCV nu se contractează prin contact ocazional precum îmbrățișarea, sărutul sau folosirea la comun a tacâmurilor sau a ustensilelor de gătit.[28]

Transmiterea de la mamă la copil

Hepatita C se poate transmite de la mama ce poartă infecția la copilul ei în mai puțin de 10% din sarcini.[29] Nu există măsuri de prevenire a acestui risc.[29] Boala se poate transmite în timpul sarcinii și în timpul nașterii.[17] O naștere grea și de durată este asociată cu un risc mai mare de transmitere.[11] Nu există dovezi privind transmiterea HCV prin alăptare; totuși, mama infectată ar trebui să evite alăptarea la sân dacă mameloanele sunt fisurate și sângerează,[30] sau dacă încărcătura virală este ridicată.[17]

Diagnoza

Profil serologic al infecţiei Hepatita C

Testele de diagnosticare a hepatitei C includ: anticorpi anti-HCV, ELISA, tehnica Western blot și ARN VCH cantitativ.[5] Reacția de polimerizare în lanț poate detecta ARNul VHC la una sau două săptămâni după infecție în timp ce, cu anticorpi, formarea și depistarea acestora poate dura mult mai mult.[12]

Hepatita C cronică este o infecție cu virusul hepatitei C care persistă mai mult de șase luni pe baza prezenței ARN-ului acestuia.[8] Dat fiind faptul că infecțiile cronice pot persista timp de zeci de ani fără simptome,[8] medicii le descoperă de obicei în cadrul examenului gastroenterologic sau în timpul examenelor de rutină la persoane cu risc înalt. Examenele nu fac deosebire între infecțiile acute și cele cronice.[11]

Teste hematologice

Testele pentru detectarea hepatitei C încep în mod tipic cu analizele de sânge cu scopul de a detecta prezența anticorpilor anti-VHC prin testul imunoenzimatic (test EIA).[5] Dacă acest test este pozitiv, se realizează un al doilea test imunoenzimatic cu scopul de a confirma prezența anticorpilor și a determina gravitatea.[5] Testele de tip RIBA (metoda recombinantă de imunoblot) confirmă prezența anticorpilor, în timp ce reacția polimerică în lanț a nivelurilor de ARN VHC determină gravitatea.[5] Dacă nu se detectează ARN și testul imunoblot este pozitiv, înseamnă că persoana a suferit o infecție anterioară, dar care a dispărut fie prin tratament, fie spontan; dacă testul imunoblot este negativ, testul imunoenzimatic a fost eronat.[5] Rezultatele testului imunoenzimatic sunt pozitive abia după șase-opt săptămâni de la infectare.[9]

Enzimele hepatice variază în stadiul inițial al infecției;[8] în medie, acestea încep sa crească după șapte săptămâni de la infectare.[9] Enzimele hepatice nu reprezintă indicatori fiabili ai gravității afecțiunii.[9]

Biopsie

Prin biopsia hepatică se poate determina gradul de afectare a ficatului, dar procedura presupune riscuri.[3] Modificările tipice detectate prin biopsie sunt cele legate de limfocitele din țesutul hepatic, foliculii limfoizi din triada portală și modificările căilor biliare.[3] Există o serie de analize de sânge prin care se poate determina gradul de afectare și care elimină necesitatea efectuării unei biopsii.[3]

Examinare

Doar 5–50% dintre persoanele infectate din Statele Unite și Canada sunt conștiente de starea lor.[25] Se recomandă testarea în cazul persoanelor cu risc crescut, inclusiv al purtătorilor de tatuaje.[25] De asemenea, examenele medicale sunt recomandate persoanelor cu valori crescute ale enzimelor hepatice, acesta fiind în mod frecvent singurul semn al hepatitei cronice.[31] Examinarea de rutină nu este recomandată în Statele Unite.[5]

Prevenire

Până în anul 2011, nu există niciun vaccin pentru prevenirea hepatitei C. Vaccinurile de acest tip sunt în curs de dezvoltare, iar unele prezintă rezultate încurajatoare.[32] Riscul de hepatită C în cazul persoanelor dependente de droguri cu administrare intravenoasă scade cu aproximativ 75% printr-o combinație de strategii preventive, cum ar fi programele de schimbare a acelor și de tratare a dependenței de droguri.[33] Este importantă examinarea donatorilor de sânge la nivel național, precum și aderarea la precauțiile universale în cadrul centrelor medicale.[9] În țările în care aprovizionarea cu seringi sterile este insuficientă, se recomandă prescrierea de medicamente pe cale orală și nu prin injectare.[11]

Tratament

Virusul HCV provoacă apariția infecției cronice la 50–80% dintre persoanele infectate. Aproximativ 40-80% dintre aceste cazuri se vindecă prin tratament.[34][35] În cazuri rare, infecția se poate vindeca fără tratament.[6] Persoanele cu hepatită C cronică trebuie să evite consumul de alcool și medicamente hepatotoxice[5] și trebuie vaccinate împotriva hepatitei A și a hepatitei B.[5] În cazul persoanelor cu ciroză trebuie efectuate ecografii pentru depistarea cancerului hepatic.[5]

Medicație

Persoanele cu anomalii ale ficatului în urma infecției diagnosticate cu VHC trebuie să urmeze tratament. [5] Tratamentul curent reprezintă o combinație de interferon pegilat și ribavirină, un medicament antiviral, pe o durată de 24 sau 48 de săptămâni, în funcție de tipul VHC.[5] În cazul a 50–60% dintre pacienții tratați se obțin rezultate îmbunătățite.[5] Combinația de boceprevir sau telaprevir cu ribavirină și peginterferon alfa îmbunătățește răspunsul antiviral în cazul pacienților cu genotipul 1 al hepatitei C.[36][37][38] Tratamentul provoacă reacții adverse frecvente; jumătate dintre persoanele supuse tratamentului dezvoltă simptome caracteristice gripei, iar o treime prezintă probleme de ordin emoțional.[5] Tratamentul în primele șase luni este mai eficient decât după cronicizarea hepatitei C.[12] Dacă o persoană dezvoltă o infecție nouă care nu dispare după 8-12 săptămâni, se recomandă tratamentul cu interferon pegilat timp de 24 de săptămâni.[12] În cazul persoanelor cu talasemie (o boală hematologică), ribavirina pare a fi benefică, dar crește necesitatea transfuziilor.[39] Partizanii medicinei alternative susțin că există câteva terapii alternative eficiente în combaterea hepatitei C, inclusiv armurariul (ciulinul laptelui), ginsengul și argintul coloidal.[40] Totuși, nu s-a demonstrat eficiența niciunei terapii alternative în combaterea hepatitei C și nu există dovezi care să ateste faptul că terapiile alternative ar avea vreun efect asupra virusului.[40][41][42]

Prognostic

Răspunsurile la tratament variază în funcție de genotip. Se obține un răspuns susținut în cazul a aproximativ 40-50% dintre pacienții cu genotipul 1 al VHC care au urmat un tratament de 48 de săptămâni.[3] Se obține un răspuns susținut în 70-80% dintre pacienții cu genotipurile 2 și 3 ale virusului HCV în urma unui tratament de 24 de săptămâni.[3] Se obține un răspuns susținut în 65% din cazurile cu genotipul 4 cu tratament de 48 de săptămâni. Dovezile privind tratamentul în cazul genotipului 6 sunt nesemnificative, iar cele existente se referă la tratamentul de 48 de săptămâni cu doze identice celor pentru genotipul 1.[43]

Epidemiologie

Incidenţa hepatitei C la scară globală în anul 1999
Anii de viaţă ajustaţi în funcţie de incapacitate în cazul hepatitei C în anul 2004 per 100.000 de locuitori

     no data

     <10

     10-15

     15-20

     20-25

     25-30

     30-35

     35-40

     40-45

     45-50

     50-75

     75–100

     >100

Între 130 și 170 de milioane de persoane, adică ~3% din populația lumii suferă de hepatită C cronică.[44] În fiecare an se înregistrează 3–4 milioane de cazuri noi, iar peste 350.000 de persoane mor anual din cauza unor afecțiuni induse de hepatita C.[44] Rata incidenței a crescut substanțial în secolul al XX-lea datorită utilizării de droguri intravenoase combinată cu medicația intravenoasă sau utilizarea de echipamente medicale nesterilizate.[11]

Aproximativ 2% din populația Statelor Unite suferă de hepatită C,[5] înregistrându-se anual între 35.000 și 185.000 de cazuri noi. S-a înregistrat o scădere a incidenței bolii în țările vestice începând din anii '90, datorită îmbunătățirii examenelor hematologice înaintea tranfuziilor.[12] Numărul anual de decese înregistrate în Statele Unite din cauza HCV variază între 8.000 și 10.000. Se preconizează o creștere a ratei mortalității datorită îmbolnăvirii și decesului persoanelor infectate în urma transfuziilor înainte de efectuarea testelor HCV.[45]

Ratele de infectare sunt mai ridicate în unele țări din Africa și Asia.[46] Printre țările cu rate de infectare foarte ridicate se numără Egiptul (22%), Pakistanul (4,8%) și China (3,2%).[44] Incidența foarte ridicată în Egipt este legată de campania de tratament în masă, în prezent întreruptă, împotriva schistosomiazei, în care erau utilizate seringi din sticlă sterilizate necorespunzător.[11]

Istoric

La mijlocul anilor '70, Harvey J. Alter, directorul Secției de Boli Infecțioase din cadrul Departamentului de Medicină Transfuzională al Institutului Național de Sănătate din S.U.A., împreună cu echipa sa de cercetători, a demonstrat că majoritatea cazurilor de hepatită în urma transfuziilor sangvine nu sunt provocate de virusul hepatitei A sau al hepatitei B. În ciuda acestei descoperiri, eforturile de cercetare internaționale de a identifica virusul nu au avut succes în următoarea decadă. În 1987, Michael Houghton, Qui-Lim Choo și George Kuo din cadrul Chiron Corporation, în colaborare cu Dr. D.W. Bradley din cadrul Centrului de control și prevenire a bolilor (CDC), au folosit o nouă abordare a clonării moleculare cu scopul de a identifica organismul necunoscut și a dezvolta un test de diagnostic.[47] În anul 1988, Alter a confirmat virusul, verificând prezența acestuia într-un grup de specimene de hepatită non A non B. În aprilie 1989, știrea descoperirii VHC a fost publicată în două articole din revista Science.[48][49] Descoperirea a dus la îmbunătățiri semnificative în stabilirea diagnosticului și administrarea tratamentului antiviral.[47] În anul 2000, Dr. Alter și Dr. Houghton au primit Premiul Lasker pentru cercetare clinică medicală pentru „activitatea inovatoare care a dus la descoperirea virusului hepatitei C și dezvoltarea de metode de examinare care au redus riscul de hepatită asociată transfuziilor de sânge în Statele Unite de la 30% în 1970 la aproape zero în anul 2000. ” [50]

Chiron a formulat numeroase cereri de brevetare a virusului și diagnosticării acestuia.[51] În anul 1990, CDC a abandonat o cerere de brevet concurentă, după ce Chiron a plătit 1,9 milioane USD centrului CDC și 337.500 USD Dr. Bradley. În 1994, Dr. Bradley a dat în judecată corporația Chiron, solicitând anularea brevetului, includerea sa în calitate de co-inventator, precum și daune și venit din drepturile de autor. În 1998, Dr. Bradley a renunțat la proces după ce a pierdut în fața unei curți de apel.[52]

Societate și cultură

Alianța Mondială pentru Hepatită coordonează Ziua Mondială a Hepatitei, organizată anual la data de 28 iulie.[53] Costurile economice ale hepatitei C sunt semnificative atât pentru individ cât și pentru societate. În Statele Unite, costul mediu pe viață al bolii a fost estimat la 33.407 USD în 2003,[54] costul unui transplant de ficat fiind de aproximativ 200.000 USD în 2011.[55] În Canada, costul unui tratament antiviral a fost de 30.000 CAD în 2003,[56] în timp ce costurile în Statele Unite variau între 9.200 și 17.600 USD în 1998.[54] Bolnavii din numeroase țări de pe glob nu își permit un tratament antiviral deoarece fie nu au asigurare medicală, fie asigurarea de care beneficiază nu le acoperă costurile unui asemenea tratament.[57]

Cercetare

În 2011, aproximativ o sută de medicamente pentru tratamentul hepatitei C sunt în curs de dezvoltare.[55] Acestea includ vaccinuri de tratare a hepatitei, medicamente imunomodulatoare și inhibitori ai ciclofilinei.[58] Aceste tratamente noi au fost posibile datorită unei mai bune înțelegeri a virusului hepatitei C.[59]

Referințe

  1. ^ a b Ryan KJ, Ray CG (editors), ed. (). Sherris Medical Microbiology (ed. 4th). McGraw Hill. pp. 551–2. ISBN 0838585299. 
  2. ^ Houghton M (). „The long and winding road leading to the identification of the hepatitis C virus”. Journal of Hepatology. 51 (5): 939–48. doi:10.1016/j.jhep.2009.08.004. PMID 19781804. 
  3. ^ a b c d e f g h i j k Rosen, HR (). „Clinical practice. Infecția cronică cu virusul hepatitei C” (PDF). The New England journal of medicine. 364 (25): 2429–38. PMID 21696309. 
  4. ^ Maheshwari, A (). „Acute hepatitis C”. Lancet. 372 (9635): 321–32. doi:10.1016/S0140-6736(08)61116-2. PMID 18657711. 
  5. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v Wilkins, T (). „Hepatitis C: diagnosis and treatment”. American family physician. 81 (11): 1351–7. PMID 20521755. 
  6. ^ a b c d e Chronic Hepatitis C Virus Advances in Treatment, Promise for the Future. Springer Verlag. . p. 4. ISBN 9781461411918. 
  7. ^ a b c d Nelson, PK (). „Global epidemiology of hepatitis B and hepatitis C in people who inject drugs: results of systematic reviews”. Lancet. 378 (9791): 571–83. doi:10.1016/S0140-6736(11)61097-0. PMID 21802134. 
  8. ^ a b c d Chronic Hepatitis C Virus Advances in Treatment, Promise for the Future. Springer Verlag. . pp. 103–104. ISBN 9781461411918. 
  9. ^ a b c d e f Dolin, [edited by] Gerald L. Mandell, John E. Bennett, Raphael (). Mandell, Douglas, and Bennett's principles and practice of infectious diseases (ed. 7th ed.). Philadelphia, PA: Churchill Livingstone/Elsevier. pp. Chapter 154. ISBN 978-0443068393. 
  10. ^ Mueller, S (). „Alcoholic liver disease and hepatitis C: a frequently underestimated combination”. World journal of gastroenterology : WJG. 15 (28): 3462–71. PMID 19630099. 
  11. ^ a b c d e f g h i j Alter, MJ (). „Epidemiology of hepatitis C virus infection”. World journal of gastroenterology : WJG. 13 (17): 2436–41. PMID 17552026. 
  12. ^ a b c d e Ozaras, R (2009 Apr). „Acute hepatitis C: prevention and treatment”. Expert review of anti-infective therapy. 7 (3): 351–61. PMID 19344247.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  13. ^ Zignego AL, Ferri C, Pileri SA, Caini P, Bianchi FB (). „Extrahepatic manifestations of Hepatitis C Virus infection: a general overview and guidelines for a clinical approach”. Digestive and Liver Disease. 39 (1): 2–17. doi:10.1016/j.dld.2006.06.008. PMID 16884964. 
  14. ^ Louie, KS (2011 Jan). „Prevalence of thrombocytopenia among patients with chronic hepatitis C: a systematic review”. Journal of viral hepatitis. 18 (1): 1–7. PMID 20796208.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  15. ^ Nakano T, Lau GM, Lau GM, Sugiyama M, Mizokami M (). „An updated analysis of hepatitis C virus genotypes and subtypes based on the complete coding region”. Liver Int. doi:10.1111/j.1478-3231.2011.02684.x. PMID 22142261. 
  16. ^ Maheshwari, A (2010 Feb). „Management of acute hepatitis C”. Clinics in liver disease. 14 (1): 169–76; x. PMID 20123448.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  17. ^ a b c d e Pondé, RA (2011 Feb). „Hidden hazards of HCV transmission”. Medical microbiology and immunology. 200 (1): 7–11. PMID 20461405.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  18. ^ a b Xia, X (2008 Oct). „Epidemiology of HCV infection among injection drug users in China: systematic review and meta-analysis”. Public health. 122 (10): 990–1003. doi:10.1016/j.puhe.2008.01.014. PMID 18486955.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  19. ^ Imperial, JC (2010 Jun). „Chronic hepatitis C in the state prison system: insights into the problems and possible solutions”. Expert review of gastroenterology & hepatology. 4 (3): 355–64. PMID 20528122.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  20. ^ Vescio, MF (2008 Apr). „Correlates of hepatitis C virus seropositivity in prison inmates: a meta-analysis”. Journal of epidemiology and community health. 62 (4): 305–13. PMID 18339822.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  21. ^ Marx, John (). Rosen's emergency medicine: concepts and clinical practice 7th edition. Philadelphia, PA: Mosby/Elsevier. p. 1154. ISBN 9780323054720. 
  22. ^ „Highest Rates of Hepatitis C Virus Transmission Found in Egypt”. Al Bawaba. . Accesat în . 
  23. ^ a b c Tohme RA, Holmberg SD (). „Is sexual contact a major mode of hepatitis C virus transmission?”. Hepatology. 52 (4): 1497–505. doi:10.1002/hep.23808. PMID 20635398. 
  24. ^ „Hepatitis C Group Education Class”. United States Department of Veteran Affairs. 
  25. ^ a b c d e f Jafari, S (2010 Nov). „Tattooing and the risk of transmission of hepatitis C: a systematic review and meta-analysis” (PDF). International journal of infectious diseases : IJID : official publication of the International Society for Infectious Diseases. 14 (11): e928–40. PMID 20678951.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  26. ^ „Hepatitis C” (PDF). Center for Disease Control and Prevention. Accesat în . 
  27. ^ Lock G, Dirscherl M, Obermeier F; et al. (). „Hepatitis C —contamination of toothbrushes: myth or reality?”. J. Viral Hepat. 13 (9): 571–3. doi:10.1111/j.1365-2893.2006.00735.x. PMID 16907842. 
  28. ^ a b c „Hepatitis C”. FAQ – CDC Viral Hepatitis. Accesat în . 
  29. ^ a b Lam, NC (). „Caring for pregnant women and newborns with hepatitis B or C”. American family physician. 82 (10): 1225–9. PMID 21121533. 
  30. ^ Mast EE (). „Mother-to-infant hepatitis C virus transmission and breastfeeding”. Advances in Experimental Medicine and Biology. 554: 211–6. PMID 15384578. 
  31. ^ Senadhi, V (2011 Jul). „A paradigm shift in the outpatient approach to liver function tests”. Southern medical journal. 104 (7): 521–5. PMID 21886053.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  32. ^ Halliday, J (2011 May). „Vaccination for hepatitis C virus: closing in on an evasive target”. Expert review of vaccines. 10 (5): 659–72. doi:10.1586/erv.11.55. PMID 21604986.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  33. ^ Hagan, H (). „A systematic review and meta-analysis of interventions to prevent hepatitis C virus infection in people who inject drugs”. The Journal of infectious diseases. 204 (1): 74–83. PMID 21628661. 
  34. ^ Torresi, J (2011 Jun). „Progress in the development of preventive and therapeutic vaccines for hepatitis C virus”. Journal of hepatology. 54 (6): 1273–85. doi:10.1016/j.jhep.2010.09.040. PMID 21236312.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  35. ^ Ilyas, JA (2011 Aug). „An overview of emerging therapies for the treatment of chronic hepatitis C”. Clinics in liver disease. 15 (3): 515–36. PMID 21867934.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  36. ^ Foote BS, Spooner LM, Belliveau PP (). „Boceprevir: a protease inhibitor for the treatment of chronic hepatitis C”. Ann Pharmacother. 45 (9): 1085–93. doi:10.1345/aph.1P744. PMID 21828346. 
  37. ^ Smith LS, Nelson M, Naik S, Woten J (). „Telaprevir: an NS3/4A protease inhibitor for the treatment of chronic hepatitis C”. Ann Pharmacother. 45 (5): 639–48. doi:10.1345/aph.1P430. PMID 21558488. 
  38. ^ Ghany MG, Nelson DR, Strader DB, Thomas DL, Seeff LB (). „An update on treatment of genotype 1 chronic hepatitis C virus infection: 2011 practice guideline by the American Association for the Study of Liver Diseases”. Hepatology. 54 (4): 1433–44. doi:10.1002/hep.24641. PMC 3229841 Accesibil gratuit. PMID 21898493. 
  39. ^ Alavian SM, Tabatabaei SV (). „Treatment of chronic hepatitis C in polytransfused thalassaemic patients: a meta-analysis”. J. Viral Hepat. 17 (4): 236–44. doi:10.1111/j.1365-2893.2009.01170.x. PMID 19638104. 
  40. ^ a b Hepatitis C and CAM: What the Science Says. NCCAM March 2011. (Retrieved 07 March 2011)
  41. ^ Liu, J (2003 Mar). „Medicinal herbs for hepatitis C virus infection: a Cochrane hepatobiliary systematic review of randomized trials”. The American journal of gastroenterology. 98 (3): 538–44. PMID 12650784.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  42. ^ Rambaldi, A (). „Milk thistle for alcoholic and/or hepatitis B or C virus liver diseases”. Cochrane database of systematic reviews (Online) (4): CD003620. PMID 17943794. 
  43. ^ Fung J, Lai CL, Hung I; et al. (). „Chronic hepatitis C virus genotype 6 infection: response to pegylated interferon and ribavirin”. The Journal of Infectious Diseases. 198 (6): 808–12. doi:10.1086/591252. PMID 18657036. 
  44. ^ a b c „WHO Hepatitis C factsheet”. . Accesat în . 
  45. ^ Colacino, ed. by J. M. (). Hepatitis prevention and treatment. Basel: Birkhäuser. p. 32. ISBN 9783764359560.  line feed character în |first= la poziția 11 (ajutor)
  46. ^ al.], edited by Gary W. Brunette ... [et. CDC health information for international travel : the Yellow Book 2012. New York: Oxford University. p. 231. ISBN 9780199769018. 
  47. ^ a b Boyer, JL (). Liver cirrhosis and its development: proceedings of the Falk Symposium 115. Springer. pp. 344. ISBN 9780792387602. 
  48. ^ Choo QL, Kuo G, Weiner AJ, Overby LR, Bradley DW, Houghton M (). „Isolation of a cDNA clone derived from a blood-borne non-A, non-B viral hepatitis genome”. Science. 244 (4902): 359–62. doi:10.1126/science.2523562. PMID 2523562. 
  49. ^ Kuo G, Choo QL, Alter HJ; et al. (). „An assay for circulating antibodies to a major etiologic virus of human non-A, non-B hepatitis”. Science. 244 (4902): 362–4. doi:10.1126/science.2496467. PMID 2496467. 
  50. ^ Winners Albert Lasker Award for Clinical Medical Research, The Lasker Foundation. Retrieved 20 February 2008.
  51. ^ Houghton, M., Q.-L. Choo, and G. Kuo. NANBV Diagnostics and Vaccines. European Patent No. EP-0-3 18-216-A1. European Patent Office (filed 18 November 1988, published 31 May 1989).
  52. ^ Wilken, Judge. „United States Court of Appeals for the Federal Circuit”. United States Court of Appeals for the Federal Circuit. Accesat în . 
  53. ^ Eurosurveillance editorial, team (). „World Hepatitis Day 2011”. Euro surveillance : bulletin europeen sur les maladies transmissibles = European communicable disease bulletin. 16 (30). PMID 21813077. 
  54. ^ a b Wong, JB (). „Hepatitis C: cost of illness and considerations for the economic evaluation of antiviral therapies”. PharmacoEconomics. 24 (7): 661–72. PMID 16802842. 
  55. ^ a b El Khoury, A. C. (). „Economic burden of hepatitis C-associated diseases in the United States”. Journal of Viral Hepatitis. doi:10.1111/j.1365-2893.2011.01563.x. 
  56. ^ „Hepatitis C Prevention, Support and Research ProgramHealth Canada”. Public Health Agency of Canada. . Accesat în . 
  57. ^ Zuckerman, edited by Howard Thomas, Stanley Lemon, Arie (). Viral Hepatitis (ed. 3rd ed.). Oxford: John Wiley & Sons. p. 532. ISBN 9781405143882. 
  58. ^ Ahn, J (2011 Aug). „Hepatitis C therapy: other players in the game”. Clinics in liver disease. 15 (3): 641–56. doi:10.1016/j.cld.2011.05.008. PMID 21867942.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  59. ^ Vermehren, J (2011 Feb). „New HCV therapies on the horizon”. Clinical microbiology and infection : the official publication of the European Society of Clinical Microbiology and Infectious Diseases. 17 (2): 122–34. PMID 21087349.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hepatită_C&oldid=6842797