Bine ați venit pe portalul dedicat participării României la Primul Război Mondial, destinat a facilita căutarea și lecturarea diferitelor articole legate de aspectele politice, militare, sociale, economice și culturale ale implicării României în Marele Război.
Participarea României la Primul Război Mondial acoperă perioada dintre 13/28 iulie1914 și 28 octombrie/11 noiembrie1918, perioadă în care statutul de beligeranță al României a fost pe rând de țară combatantă, în stare de armistițiu, țară necombatantă și din nou țară combatantă, la finalul războiului.
La izbucnirea Primului Război Mondial, România avea să fie prinsă în jocurile de putere din sistemul internațional. Pe de o parte ea era un obiect al rivalităților imperiilor vecine, care aveau pregătite planuri anexioniste pentru diferite părți ale teritoriului său, pe de altă parte România căuta să își creeze condițiile propice pentru îndeplinirea idealului național, de adunare într-un singur stat a tuturor provinciilor istorice românești.
Din punct de vedere militar, România venea după o victorie fără glorie în Al Doilea Război Balcanic, euforia victoriei făcând să se treacă cu ușurință peste lipsurile manifestate în domeniul conducerii militare, organizării și instruirii trupelor și mai ales a înzestrării cu armament și tehnică de luptă moderne.
Deși legată de Imperiul Austro-Ungar printr-un tratat secret de alianță, din 1883, România a ales să se declare neutră la izbucnirea ostilităților, în iulie1914, prevalându-se de interpretarea clauzelor relative la „casus foederis”. În anii neutralității, guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu a adoptat o atitudine de expectativă, în ciuda faptului că toate părțile implicate în conflict au făcut presiuni asupra României combinate cu promisiuni, pentru a li se alătura.
În august 1916, România primește un ultimatum să decidă dacă dorește să se alăture Antantei „acum ori niciodată”. Sub presiunea cererii ultimative, guvernul român acceptă să intre în război de partea Antantei, la 14/27 august1916, deși situația de pe fronturile de luptă nu era una favorabilă.
După o serie de victorii tactice rapide în Transilvania asupra unor forțe austro-ungare copleșite din punct de vedere numeric, armata română va suferi în toamna anului 1916 o serie de înfrângeri zdrobitoare, care va forța autoritățile statului să se refugieze în Moldova, permițând inamicului să ocupe două treimi din teritoriul național, inclusiv capitala București. Cauzele principale ale înfrângerii Armatei României în campania anului 1916, au fost ingerințele politice majore în actul conducerii militare, incompetența, impostura și lașitatea unei părți a eșalonului militar de conducere, precum și lipsa de adecvare a pregătirii și dotării trupelor pentru tipul de război purtat.
Campania din vara anului 1917 a fost una de succes, reușindu-se în faza inițială, înfrângerea trupelor Puterilor Centrale în bătăliile de la Mărăști, Oituz și Mărășești. Planificatorii militari români intenționau ca în continuare să dezvolte această ofensivă pentru a începe eliberarea teritoriului ocupat, dar izbucnirea revoluției în Imperiul Rus a dus la abandonarea acestor planuri și trecerea din nou la defensiva strategică.
Situația pe frontul de est a evoluat într-un mod negativ, astfel încât după ce Rusia a încheiat pacea de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale, România a fost nevoită să ceară armistițiul și apoi să iasă din război și să semneze o pace separată în condiții umilitoare, în primăvara lui 1918. Refuzul regelui Ferdinand, care a amânat la nesfârșit gestul formal de a semna acest tratat, a făcut posibilă reînceperea ostilităților în ultimele două zile ale războiului, prezervând în acest mod statutul României de stat beligerant la Conferința de Pace de la Paris.
Mușat provenea dintr-o familie de țărani agricultori, din județul Călărași. În adolescență a plecat la București, unde s-a calificat în profesia de croitor, pe care avea să o practice în satul natal până la încorporarea în armată.
A efectuat serviciul militar activ în cadrul unei subunități din Constanța a Regimentului 1 Grăniceri, în perioada 1912-1914. După lăsarea la vatră a fost concentrat în cadrul aceleiași unități, care avea să fie dislocată în anul 1915 la Sinaia, ca unitate de gardă regală.
La sfârșitul convalescenței a refuzat să fie clasat medical, cerând să i se aprobe reîntoarcerea pe front, fapt pentru care avea să fie citat prin ordin de zi pe armată de către regele Ferdinand. Reîntors la unitatea sa, a participat la acțiunile militare ca aruncător de grenade, căzând la datorie la 31 iulie/13 august1916, în luptele de pe Dealul Chioșurile - Cașin.
Conform Regelui Ferdinand, Mușat a dat o pildă frumoasă camarazilor săi. A fost una dintre jertfele luptei duse pentru unitatea națională și a rămas în memoria colectivă a românilor, fiind de asemenea unul dintre prototipurile eroilor de război tipici. Este printre figurile ale căror fapte au fost eternizate în bronz și piatră, sau consemnate în tratate de istorie sau opere literare. Alte figuri similare lui însă – la fel de reale, nu au beneficiat de un asemenea statut.
Mobilizarea generală a armatei a început în noaptea de 14/15 august și își urmează cursul. Declarația de război contra Austro-Ungariei a fost remisă în seara de 14 august, la ora 9, la Viena. În noaptea de 14/15 august trupele noastre au atacat frontiera austro-ungară.
Trupele aliate imperiale ruse au început a trece în Dobrogea, fiind primite cu entuziasm de populație. Unități din flota rusă au sosit la Constanța unde concură la apărarea coastei Mării Negre. Vase de război și baterii austro-ungare au tras focuri asupra orașelor Vârciorova, Turnu Severin și Giurgiu.
Istoricul Constantin Kirițescu despre lipsa de preocupare a conducătorilor politici ai României față de pregătirea armatei pentru război:
„Evenimentele politice din ultimul timp arătaseră că armata noastră avea lipsuri care-i micșorau puterea de luptă. Considerații de ordin politic - legăturile noastre cu puterile Triplei Alianțe – o făceau să pară inutilă; considerații de ordin financiar o făceau să pară imposibilă”.
______ Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru reîntregirea României
deși legată de Imperiul Austro-Ungar printr-un tratat secret de alianță, din 1883, România a ales să se declare neutră la izbucnirea războiului, în iulie1914, prevalându-se de interpretarea clauzelor relative la „casus foederis”.
gradul de general de corp de armată se acorda doar pe timp de război, fiind atribuit doar la doi generali: Constantin Prezan și Alexandru Averescu.
România nu a aflat decât după război că la 11 august1916, Franța și Rusia semnaseră un acord secret destinat să împiedice participarea României cu drepturi depline la viitoarea conferință de pace, iar în iulie1916 se încheiase o altă înțelegere secretă între Franța și Marea Britanie care prevedea că România nu trebuia să beneficieze de ajutorul armatei de la Salonic, decât dacă ataca simultan și Bulgaria.
forțele angajate de România la intrarea în război au fost de 833.601 militari, din care 576.408 în unitățile combatante și 257.193 în părțile sedentare.