Fișier:Sonny & Cher - I Got You Babe.ogg
Sonny_&_Cher_-_I_Got_You_Babe.ogg (fișier audio ogg Vorbis, lungime 37 s, 131 kbps)
Licențiere[modificare | modificare sursă]
Această imagine este reproducerea unui material aflat sub incidența drepturilor de autor. Acesta face parte din campania publicitară a unei organizații sau companii, pentru a promova o lucrare sau un produs prin mass-media.
Drepturile de autor aparțin, cel mai probabil, companiei care a produs materialul publicitar sau artistului care l-a creat. Se consideră că folosirea de imagini ale unor materiale publicitare în scopul de a ilustra:
- persoana, persoanele, produsul, evenimentul sau subiectul în cauză
- în cazul în care imaginile nu au putut fi echivalate cu altele, aparținând domeniului public
- pe Wikipedia românească, găzduite pe serverele Fundației non-profit Wikimedia,
se califică drept utilizare cinstită conform legii drepturilor de autor din Statele Unite ale Americii. Alte utilizări ale imaginii, pe Wikipedia sau în alte locații, poate constitui o încălcare a drepturilor de autor.
Către cel ce efectuează încărcarea imaginii: Acest format trebuie aplicat numai pentru imagini ale unor persoane, produse sau evenimente care fac parte dintr-o campanie publicitară sau altă sursă similară, în scopul reutilizării lor în mass-media. Vă rugăm să adăugați o explicație rațională a utilizării cinstite, similară cu cea descrisă pe următoarea pagină en:Wikipedia:Image description page.
Acest fragment media s-ar putea să aibă drepturile de autor deținute de proprietarul studioului care l-a produs sau de către altă persoană. Se consideră că utilizarea unui fragment la o calitate net inferioară originalului a acestui fragment
- pentru a ilustra un concept, eveniment, o persoană
- pe Wikipedia, găzduită pe serverele Fundației non-profit Wikimedia,
este calificată drept utilizare cinstită sub incidența legilor de copyright ale SUA. Alte întrebuințări ale fragmentului, pe Wikipedia sau în altă parte, pot fi considerate încălcări ale drepturilor de autor.
Către cel ce efectuează încărcarea fișierului: vă rugăm să adăugați o explicație rațională a utilizării cinstite.
Utilizare cinstită pentru Sonny & Cher | |
---|---|
Descriere |
Fisier audio de 36 secunde reprezentand cantecul "I Got You Babe", interpretat de Sonny & Cher. |
Sursa |
albumul Look at Us |
Articol | |
Secțiune folosită |
36 secunde dintr-o inregistrare mult mai lunga, de peste trei minute |
Rezoluție joasă? |
da |
Scopul utilizării |
Fisierul reprezinta cel mai mare slagar al grupului, reprezentativ pentru anii '60 prin compozitia muzicala. Discul single a devenit cel mai de succes din toata cariera grupului, atingand top 5 in mai multe tari si locul 1 in Canada, Regatul Unit si Statele Unite. |
Înlocuibil? |
nu, fiind o opera sub drepturi de autor. |
Istoricul fișierului
Apăsați pe Data și ora pentru a vedea versiunea trimisă atunci.
Data și ora | Miniatură | Dimensiuni | Utilizator | Comentariu | |
---|---|---|---|---|---|
actuală | 13 martie 2009 23:52 | 37 s (595 KB) | Alecsdaniel (discuție | contribuții) | {{audiovideo}} |
Nu puteți suprascrie acest fișier.
Utilizarea fișierului
Următoarele pagini conțin această imagine:
Starea codificării
Actualizează starea codificăriiFormat | Rată de bit | Descarcă | Stare | Encode time |
---|---|---|---|---|
MP3 | 192 kbps | Finalizat 10 octombrie 2023 21:34 | 2,0 s |