Yvonne Hasan
Yvonne Hasan | |
Date personale | |
---|---|
Născută | [1] |
Decedată | (91 de ani)[1] |
Căsătorită cu | Petre Solomon (din )[1] |
Copii | Alexandru Solomon[2] |
Cetățenie | România |
Etnie | evreii din România[*] |
Ocupație | pictoriță |
Limbi vorbite | limba română |
Activitate | |
Studii | Facultatea de Filosofie a Universității din București[1] |
Modifică date / text |
Yvonne Hasan (n. 12 ianuarie 1925, București – d. 10 august 2016, București)[3][4] a fost o pictoriță, istoric de artă și profesor din România de origine evreiască.
Biografie[modificare | modificare sursă]
În 1940 Hasan a fost exclusă din sistemul de educație publică datorită restricțiilor impuse evreilor în perioada guvernului Antonescu. Între 1942-1945 studiază arta cu M.H. Maxy în regim privat și le cunoaște pe Alma Redlinger și Eva Cerbu.[3] După al doilea război mondial și-a continuat studiile în perioada 1945-1950 la Facultatea de Arte din București, cu Alexandru Ciucurencu. A urmat, în paralel, în perioada 1944-1947 cursurile Facultății de litere și filozofie, susținându-și licența în istoria artei și istoria filozofiei.[4]
Din 1956 până în 1982 a predat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, în cadrul Catedrei de istorie a artei.[4] În 1975 și-a susținut doctoratul la aceeași instituție de învățământ cu o teză despre Paul Klee.[3][5]
A fost membră a Uniunii Artiștilor Plastici încă de la înființare.[4]
În 1947 s-a căsătorit cu Petre Solomon și în 1966 a avut un fiu, pe regizorul Alexandru Solomon.[6] Nina Cassian a fost o prietenă apropiată a familiei Hasan.[6]
Opera[modificare | modificare sursă]
În 1945 a debutat la Salonul Național de Grafică din București.[3] Ca pictoriță, Hasan a folosit în lucrările sale un colaj de elemente diverse: bucăți de lemn, ambalaje de săpun, plicuri de corespondență folosite, materiale textile rupte de timp. A realizat și unele lucrări sub formă de tapiserii în care stilul tradițional se îmbina cu forme expresioniste.[7][8]
Expoziții[modificare | modificare sursă]
A avut nouă expoziții personale la București (în 1956, 1962, 1968, 1975, 1979, 1984, 1992, 2000 și 2009), una la Tel Aviv (în 1985) precum și numeroase expoziții de grup.[4][5][8]
După moartea artistei, a fost organizată în 2019 la Muzeul Național de Artă Contemporană o expoziție curatoriată de Adrian Buga cu lucrările ei.[7] În 2020 expoziția a ajuns cu susținerea ICR la Roma.[9]
Publicații[modificare | modificare sursă]
În 1999 a publicat la Editura Meridiane volumul Paul Klee și arta modernă.[4][8]
A scris și editat cursuri, studii, articole de istoria artei. Parte din ele se află pe propriul site.[4]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d https://www.scena9.ro/article/yvonne-hasan-artista-mnac Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/interviu-alexandru-solomon-regizor-cea-mai-mare-1950970.html Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ a b c d „Cine e Yvonne Hasan?”. Scena 9. Accesat în .
- ^ a b c d e f g „Propunere pentru editura Meridiane - Yvonne Hasan | brauner.ro”. brauner.ro de la Galeria DADA. Accesat în .
- ^ a b Barcan, Luiza (). Năsui, Cosmin, ed. Yvonne Hasan, strălucită continuatoare a avandardei interbelice în contemporaneitate. Centenarul femeilor din arta românească. 3. Artistele uitate din România: cercetări și studii despre contribuția femeilor la istoria artei românești. PostModernism Museum Publishing House. p. 41-46.
- ^ a b Anca Vancu (). „INTERVIU Alexandru Solomon, regizor: „Cea mai mare rușine a mamei a fost că nu și-a dat demisia din PCR"”. adevarul.ro. Accesat în .
- ^ a b „Muzeul Național de Artă Contemporană al României - YVONNE HASAN (1925 – 2016)”. www.mnac.ro. Accesat în .
- ^ a b c Cătălin Davidescu (). „Yvonne Hasan, polifonia ființei sale”. România literară. 34.
- ^ „Expoziție de artă | YVONNE HASAN (1925 - 2016)”. www.icr.ro. Accesat în .