Sari la conținut

Simfonia în Fa diez major (Korngold)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Simfonia în Fa diez major, Op. 40 este singura simfonie compusă de compozitorul austriac al secolului al XX-lea, Erich Wolfgang Korngold, deși a compus și o Sinfonietta, Op. 5, în 1911-1912.

Simfonia a fost finalizată în 1952 și îi este dedicată președintelui Statelor Unite Franklin D. Roosevelt care a decedat în aprilie 1945.

Lucrarea utilizează o temă pe care Korngold a compus-o pentru filmul din 1939,The Private Lives of Elizabeth and Essex.

A avut premiera la radioul austriac la 17 octombrie 1954 în interpretarea Orchestrei Simfonice din Viena sub bagheta lui Harold Byrns deși a fost descrisă ca fiind "slab repetată și interpretată". În 1959, Dimitri Mitropoulos a scris: "Toată viața mea am căutat lucrarea modernă perfectă. Am gasit-o în această simfonie. O voi interpreta în următorul sezon." Dar a intervenit moartea lui Mitropoulos iar simfonia, deși a fost interpretată de câteva ori la posturile de radio europene, a avut premiera concertistică abia pe 27 noiembrie 1972 în Munchen, sub bagheta lui Rudolf Kempe. De atunci simfonia a intrat în repertoriu cu câteva înregistrări disponibile pe CD-uri.

Durează aproximativ 50 de minute și este structurată în patru părți:

  1. Moderato, ma energico - intensă și furtunoasă, cu o temă principală zimțată
  2. Scherzo
  3. Adagio - lungă, profundă și meditativă, în stilul compozitorului Anton Bruckner. Memorial pentru Roosevelt.
  4. Finale - optimistă; ascultătorii vor remarca referințe din muzica de film și din melodia "Over There".

Lucrarea este compusă pentru o orchestră mare alcătuită din: 3 flauturi (al treilea dublat de piculină), 2 oboaie, 2 clarinete, un clarinet bas, 2 fagoturi, un contrafagot, 4 corni, 3 trompete, 4 tromboni, tubă, timpan, percuție (3 soliști interpretează la tobă bas, cinele, gong, glockenspiel, marimba, xilofon), harpă, pian (dublat de celestă) și coarde.