Partidul Comunist din România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Partidul Comunist din România (abreviat PCdR) este numele sub care Partidul Comunist Român a funcționat timp de 22 de ani (1921-1943), dintre care 20 de ani în ilegalitate (1924-1944), dirijat de la Moscova prin Comintern, al cărui membru era. Interzicerea PCdR de către Guvernul Ion I.C. Brătianu (6), la 5 aprilie 1924, a fost hotărâtă fiindcă milita pentru autonomia provinciilor românești „până la despărțirea totală de statul român”, calificat drept „stat imperialist”, format din „petice”, prin „cucerirea” de teritorii străine[1]

Mesajul PCdR sugera că just și corect este ca România Mare să se dezmembreze și să returneze Basarabia rușilor, Transilvania maghiarilor și Dobrogea bulgarilor.[2]

După cea de-a VI-a Conferință a Federației Comuniste Balcanice, desfășurată în luna decembrie a anului 1923, PCdR-ului i s-a impus să facă publică lozinca adoptată de partidele Kominternului în problema națională, ceea ce pentru România se traducea prin susținerea, de către comuniști, a principiului „autodeterminării, până la despărțirea de statul român a unor provincii” cu referire specială la Basarabia. Acest lucru a dus la scoaterea partidului în afara legii, în 1924.[3]

PCdR și-a schimbat numele în PCR după 23 august 1944, însă oficial redenumirea a avut loc la 16 octombrie 1945, cu ocazia primei Conferințe a Partidului Comunist.

Secretari generali ai PCdR[modificare | modificare sursă]

Evoluția denumirii[modificare | modificare sursă]

Din mai 1921 până în mai 1943 s-a numit Partidul Comunist din România (P.C.d.R.), 1943 – 1948: Partidul Comunist Român. După unificarea cu P.S.D. (de fapt, „înghițirea“ acestuia de către P.C.R.) din februarie 1948 și până în iulie 1965 a purtat numele de Partidul Muncitoresc Român (P.M.R.). La congresul din iulie 1965 (al IX-lea) a reluat titulatura de Partidul Comunist Român, pe care o va purta până în decembrie 1989.[4]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ioan-Aurel Pop, Identitatea românească, Elefant Online, 22 feb. 2017 - 179 pagini
  2. ^ „Pagina de istorie: De ce a fost interzis Partidul Comunist din România”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ 100 de ani de la înființarea PCR: Despre istoria Partidului Comunist Român - Fondul Comitetului Central al Partidului Comunist Român (PCR) – secția Relații externe, volumul I, 1921-1949 (Arhivele Naționale, Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale, Biroul Arhive Contemporane). Fila nr. 4
  4. ^ Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, MEMBRII C.C. AL P.C.R. 1945-1989 – Dicționar, Editura Enciclopedică, București, 2004, ISBN 973-45-0486-X

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Costin Feneșan: Sub steag străin. Comuniștii și Partidul Comunist din Romania în arhiva Kominternului (1919-1924), Editura Enciclopedică, 2011, ISBN 9789734506293