Discuție:Enigmele se explică în zori
Adăugare subiect | Articolul Enigmele se explică în zori este un subiect de care se ocupă Proiectul Film, o inițiativă de a construi o listă cuprinzătoare și detaliată cu informații despre filme și seriale de televiziune Dacă doriți să participați la acest proiect, vă rugăm să vă înscrieți aici. |
| Ciot | Acest articol a fost evaluat ca făcând parte din grupa Ciot pe scala de calitate. |
| Neclasificat | Acest articol încă nu a fost evaluat pe scala de importanță. |
Filmul are ca subiect principal crima demolării bisericilor în sistematizarea anilor 80. Este o realizare remarcabilă, considerând subiectul și perioada în care a fost produs.
Aparatul represiv al guvernării comuniste funcționa intens în toamna lui 89, când a fost lansat filmul. Pentru a trece de cenzură, subiectul filmului trebuia abordat indirect. Un exemplu este chiar la început. Sub pretextul că tânărul are febră, el este arătat purtând fular în casă. Amănuntul nu trece neobservat, când oamenii tremură de frig iarna în apartamente, școli, sau la locul de muncă. Cenzorii au permis ca filmul să fie proiectat în cinematografe.
Filmul are și cadre de un lirism deosebit, de exemplu în secvența în care copaci negri taie imaginea cu vaporașul trecând.
Un mesaj ascuns[modificare sursă]
Filmul nu ne este o ecranizare liberă a romanului de Agatha Christie pentru amatorii de romane polițiste. El este adresat specific publicul românesc și scopul lui este altul, neexplicit și mult mai ambițios. Semnificațiile sunt ascunse într-o colecție de ghicitori cu răspunsuri sumbre, pe care audiența este invitată să le soluționeze urmând sugestii oblice.
Insula reprezintă țara izolată în anii 80, „spațiul închis” în care se petrec crimele cu făptașul nedescoperit, depre care se știe încă înainte de debarcare.
„Sânge, sânge care curge în șiroaie...!”
Degradarea economică este ilustrată în situl arheologic, aspectul neîngrijit și vechi din casa întunecoasă și curtea plină de lăstărișuri. Fata din tablou (Adelaide) și soția profesorului (Adriana) sunt acceeași persoană, ceea ce se poate confirma din filmele în care aceeași actriță a jucat cu aproximativ 30 de ani înainte (de exemplu, Omul de lângă tine). Există și un contrast vizibil între filme, cele mai vechi arătând case luminoase și aranjate, cu oameni comportându-se, arătând și îmbrăcați mai bine decât în filmul din 1989.
În film au loc mai multe crime. Dar aflăm că uciderea actriței, nu a fost o crimă, ci o înscenare a criticului. Ni se sugereză astfel și reversul, că ceea ce nu pare la prima vedere o crimă este de fapt o crimă. Spectatorul este invitat să găsească mai întâi unde este ascunsă în film această crimă, diferită de cele evidente, înainte de a încerca să găsească făptașul.
Un indiciu este scena cinei, care este o reprezentare a tabloului Cina cea de Taină de da Vinci. Fotograful este Iuda, surprinzând pe toți, cu excepția tânărului ziarist și a colegului vanitos, cei doi care nu se așează la masă. Profesorul arheolog reprezentă un preot, încercând să urmeze exemplul lui Isus din centrul tabloului. Interesul pasionat al arheologului pentru statui este astfel interesul pasionat al unui preot, care nu poate să fie decât pentru credință. Statuile căzute în noroi și captive în labirintul subteran cu brațele rupte, reprezentă credința și bisericile dărâmate sau mutate pentru sistematizarea din acea perioadă. Notabil, nimeni nu acordă nici o atenție statuii Afroditei, zeița frumuseții, și ea cu brațele rupte, din apartamentul tânărului și din casa din vis. Nu este vorba de frumusețea arhitectonică a bisericilor dărâmate, ci de credința pe care ele o reprezentau.
Crima comisă într-un spațiu închis (țara anilor 80), împotriva valorilor spirituale și culturale ale românilor, este ascunsă și descoperită numai după căderea în labirint. Făptașul crimei este Minotaurul, știut dar necunoscut, ascuns sub înfățișarea lui.
Cele două statui uriașe, un el și o ea, o imitație stângace și grotescă a celor aruncate în labirint, reprezentă cultul personalității substituindu-se credinței adevărate. Exclamația ziaristului din film
„Am o răfuială cu toți cei care nu respectă omul!”
este o referință directă la Drepturile Omului, care includ libertatea religioasă, nominal garantate în România prin Acordurile de la Helsinki dar în practică nerespectate.
Filmul transmite astfel publicului un mesaj ascuns. Mesajul este tranșant pentru că nu este loc de jumătăți de măsură: distrugerea partimoniului spiritual și cultural al românilor este o crimă. Cornelius Yukon (discuție) 23 aprilie 2023 21:50 (EEST)