Discuție:Comuna Mânăstirea, Călărași

	Articolul Comuna Mânăstirea, Călărași este un subiect de care se ocupă Proiectul Localitățile din România, un spațiu de organizare pentru dezvoltarea articolelor despre localitățile din România Dacă doriți să participați la acest proiect, vă rugăm să vă înscrieți aici.
C	Acest articol a fost evaluat ca făcând parte din grupa C pe scala de calitate.
Mare	Acest articol a fost evaluat ca făcând parte din grupa mare pe scala de importanță.

Editori, vă rugăm să wikizați materialul de mai jos, și eventual să îl introduceți în articol (dacă merită):

Despre comuna Mânăstirea -- in povestirile batranilor: In acest sat se afla deja o manastire mai veche pe timpul lui Matei Voda Basarab. Atunci cand s-au rasculat seimenii si lefegii (sarbi si albanezi din garda Domnitorului), Matei Basarab fiind in mare pericol, s-a ascuns in tufisurile dela marginea acestui sat care pe atunci se chema Cornatel. Oastea de tara, dorobantii, a rapus pe rasculatii seimeni si lefegii si prinsii au fost executati in marginea dinspre Com Dorobantu a satului Bosneagu, pe malul Lacului Mostistea(pe partea opusa Com Manastirea). Acestia au fost executati in gropile de pamant galben (un fel de cariere de lut care se foloseau pentru diferite constructii in gospodariile taranesti) si au fost ingropati pe loc in groapa comuna. Mai tarziu, Matei Basarab a poruncit sa se construiasca actuala biserica din com Manastirea chiar pe locul unde s-a ascuns si s-a salvat de urgia razvratitilor (satul capatind mai apoi numele de Manastirea in locul celui de Cornatel). Pe locul unde au fost ucisi rasculatii s-a ridicat cruce mare de piatra cu postament masiv care a fost traznita in anul 1927. Pe cruce erau scrise numele dorobantilor cazuti in lupte si se arata motivul ridicarii acestei cruci (personal am vazut ramasitele acestei cruci traznite prin 1946 si in anii urmatori). Cand se sapa pentru pamant galben se scoteau oase omenesti, pe care satenii le puneau in sac si le inmormantau in cimitir. Deasemenea dorobantilor ce au rapus rascoala, Matei Basarab le-a daruit pamant in satul dinspre Varasti, care de atunci s-a chemat satul Dorobanti, apoi simplu Dorobantu. Com Manastirea a devenit ulterior centrul mosiei fiilor de Domnitor(coconi) iar satul Coconi ce avea acest rol mai inainte a devenit sat al comunei Manastirea.Pe timpul regilor, la Manastirea a fiintat o mosie regala care apartinea urmasului la tron. Chiar langa biserica se afla un cochet palat regal (o vila) unde regii isi petreceau mici vacante in mijlocul taranilor, care se amuzau vazindu-i pe tinerii printi (Ferdinand, Carol, Nicolae si apoi Mihai)lucrind cot la cot cu taranii la aria de treierat, ridicind cu furca snopi la sira de la batoza s-au calarind caii alaturi de flacaii din sat cand mergeau seara pe miristi la pascut. Acestea le cunosc din amintirile batranilor din zona ce au trait acele timpuri. Biserica din com Manastirea a fost acoperita cu tabla de arama de catre Regele Carol I. Deasemenea aceasta comuna a fost electrificata foarte timpuriu si de la Manastirea pana la Bucuresti soseaua a fost pietruita cu piatra cubica inca de la inceputul sec XX.Coman.nicolae (discuție) 15 august 2011 04:33 (EEST)

marturii peste vremi

Com. Manastirea a fost intotdeauna o localitate importanta in toata zona si pentru toate satele de pe malurile lacului Mostistea Avea cladiri cu etaj, Curtea regala era mare, avea acareturi, moara mecanica, presa de ulei, herghelie, turme de oi si cirezi de vite. Familia regala petrecea o parte din vara aici in palatul regal de la Ferma Regala, in apropiere de biserica din Manastirea, renovata de Regele Carol I si acoperita cu tabla de arama. Pe timpuri, era obiceiul ca bucurestenii bogati sau mai putin bogati, sa isi trimita copii la tara in familii de tarani care aveau copii sau la rudele ce le aveau prin sate. Tot asa si familia regala venea la Manastirea cu toti printii, care erau lasati liberi in compania copiilor de tara ni. Mosia Regala Manastirea era mosia printului mostenitor. Pe timpul voevozilor, mosia fiilor de Domn era la Coconi, actualmente sat in compunerea com. Manastirea. Regele Mihai I, isi petrecea la Manastirea toate vacantele iar cand a devenit rege, aici la Manastirea organiza cu taranii vanatori doua vanatori anuale. Cand s-a instaurat republica populara, la fosta Mosie regala, devenita IAS, a fost numit director general Aurel Bodnaras, fratele mai mic al lui Emil Bodnaras, o persoana mult stimata de localnici.46.251.116.172 (discuție) 8 ianuarie 2017 02:16 (EET) Nic.Coman Despre scriitorul Alexandru Stanescu Sahia. S-a nascut in com. Manastirea in familia unui taran foarte instarit, bine vazut la Curtea Regala s personal de Rege. Era tot timpul primarul comunei Manastirea, care avea o infatisare de targ, de oras. La scoala pe timpul guvernarii comuniste, cand se spunea ca Alexandru Sahia, considerat un scriitor comunist, s-a nascut in familia unui taran sarac in com. Manastirea, imi venea sa rad, caci unchiul Stanescu (mama mea era verisoara cu mama lui Alexandru Sahia), nu mai stia cata avere are, era bogat, avea proprietati multe, avea carciumi, gospodaria lui semana cu o curte boiereasca in toata regula. Dar asa trebuia sa fie pe timpurile acelea, orice personalitate mai importanta trebuia sa fie de obarsie modesta, taran sarac sau sa aiba origine muncitoreasca. Pe timpurile acelea s-a turnat in satul meu natal, Nenciulesti Domnesti (satul Chirnogi, com. Ulmu, jud Calarasi), filmul "Vremea zapezilor" si am fost surprins sa vad in film taranii romani, imbracati in zdrente. Filmul s-a turnat cu multi figuranti, tarani din partea locului si arata starea de saracie si inapoiere a lumii satelor din perioada burghezo-mosiereasca. Asa era pe atunci, toate trebuia sa fie rele si urate in comparatie cu noul regim socio-economic. In realitate, taranii romani din toate timpurile si din toate locurile, erau oameni foarte demni, cinstiti, se imbracau cu haine frumoase si sanatoase tesute la razboaiele de tesut de catre sotiile si fiicele lor, cusute la croitorii din sat sau in satele invecinate (com. Manastirea avea multi croitori si croitorese, la Coconi era o piua de abale vestita). Duminicele si la sarbatori, era o incantare sa vezi pe toata lumea (tote umini, cum se zicea in popor), din toate satele cum mergeau la biserica in costume nationale, asa se numeau, costume nationale, dar comunistii au interzis cuvantul national si l-au inlocuit cu "traditional", ardelenii mai radacinosi, au zis costume romanesti, "hai sa ne imbracam romaneste". Scriu pentru tineretul roman, inaintasii lor nu s-au imbracat niciodata in zdrente si nu erau niciodata murdari sau imputiti cum vor sa ne arate unii interesati sau dusmanosi. In satul copilariei, gospodaria celui mai sarac taran roman avea cel putin 10-15 oi, cel putin o vaca, cel putin 2 cai, cel putin un porc. Trebuia sa muncesti ca sa ai, caci altfel de faceai de rusine, gura lumii nu te ierta. Majoritatea satenilor aveau la zona de campie intre 10 si 20 de pogoane. De la 30 de pogoane in sus erau deja instariti. De la 100 de pogoane in sus era deja o mica mosie. Mostenii sau mosnenii, taranii care aveau o situatie prospera mostenita din mosi-stramosi posedau si armane in camp, un fel de curte la camp in mijlocul proprietatii unde se mutau cu totul in perioada sezonului agricol. Sub 4 Hectare de pamant (1 Ha=2 pogoane, 1 pogon = 5000 m-patrati), o familie cu 2-3 copii era considerata saraca, dar nu erau muritori de foame si nici zdrentarosi. Mai existau si "prostul satului", betivanii satului, dar erau cativa, nu erau o multime. Si astia erau in grija carciumarilor si ai bisericii. Carciumarii care le luase pamantul pe "bautul pe datorie", le botezau copii, ii cununau si-i daruiau cu pamantul luat de la tata. Intr-adevar, copii acestor insi, nu se puteau casatori in sat, ca nu erau de fala, majoritatea ajungeau muncitori in fabrici. Taranii aveau mandria lor, nu munceau la stapan si nici nu dadeau satul pe oras, in general taranii nu aveau o parere buna despre cei ce dadeau satul pe oras. Aceasta meteahna de a se plange de "greaua mostenire" se continua la noi, din pacate, nu se ia ce a fost bun din trecut si nu se continua munca inaintasilor. La noi se cultiva la tineri un dispret prostesc fata de trecut si fata de inaintasii romanilor. Realitatea este atata de strambata, ca tu om care ai trait acele timpuri, te minunezi de minciunile prezentului referitoare la trecut. Civilizaia este un proces continu de transmitere a cunostintelor de la generatile vechi la generatiile noi. Orice intrerupere al acestui proces, inseamna regres, inapoiere si decadenta.