Constantin Oboroc
| Constantin Oboroc | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (73 de ani) Cоzești, raionul Telenești |
| Religie | Ortodox |
| Consilier al Președintelui Republicii Moldova | |
| În funcție 29 iulie 1992 – 2 decembrie 1996 | |
| Președinte | Mircea Snegur |
| Prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova | |
| În funcție 6 iunie 1990 – 5 februarie 1992 | |
| Președinte | Mircea Snegur |
| Prim-ministru | Mircea Druc Valeriu Muravschi |
| Succedat de | Nicolae Andronati |
| Deputat al poporului din URSS | |
| În funcție 26 martie 1989 – 26 decembrie 1991 | |
| Profesie | Inginer |
Modifică date / text  | |
Constantin Oboroc (n. 2 noiembrie 1950, Cozești, pe atunci raionul Telenești, RSS Moldovenească) este un om politic din Republica Moldova, fost deputat în ultimul Parlament al URSS (1989-1991)[1], prim-vice-prim-ministru în Guvernele Druc[2] și Muravschi[3] (1990-1992), consilier al primului Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur[4] (1992-1996).
A studiat ingineria.[5]
Este cunoscut[judecată de valoare] pentru discursurile sale din plenul Sovietului Suprem al URSS, precum și cele din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, în favoarea independenței Republicii Moldova, a revenirii la grafia latină și la identitatea românească.[necesită citare] A scos monumentul lui Vladimir Ilici Lenin din Piața Marii Adunări Naționale[5] și a promovat unitatea Republicii Moldova în timpul conflictului de pe Nistru, obținând eliberarea unor tineri,[care?] deținuți de război, din închisorile separatiștilor de la Dubăsari și Tiraspol.[necesită citare]
În 1996, în urma unor dispute cu președintele Mircea Snegur,[necesită citare] s-a retras din politică. S-a stabilit în satul Vărzărești, raionul Nisporeni.
La 27 august 2010, pentru contribuția la Mișcarea de Eliberare Națională, i-a fost înmânat Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție onorifică a Republicii Moldova.[6]
În septembrie 2020, și-a anunțat intenția de a candida independent la alegerile prezidențiale din 2020 și a început să strângă semnături în acest sens.[7] La sfârșitul lunii, a anunțat că nu a putut să strângă numărul necesar de semnături și s-a retras din cursă.[8]
Viață personală[modificare | modificare sursă]
Este văduv. În 2017 a decedat soția sa, Valentina Oboroc, răpusă de boală.[9] Are doi copii, unul stabilit în Canada și al doilea în România.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Ursu, Valentina (). „Constantin Oboroc: „Dacă noi nu vom înțelege rădăcinile răului care domină, nu cred că avem un viitor, nu cred"”. Radio Europa Liberă Moldova. Accesat în .
- ^ „Guvernul Mircea Druc”. alegeri.md. Accesat în .
- ^ „Guvernul Valeriu Muravschi”. alegeri.md. Accesat în .
- ^ „Constantin Oboroc, fost consilier al lui Mircea Snegur: Legea partidelor politice din Republica Moldova este făcută după modelul Partidului Comunist din 1961”. TVR Moldova. . Accesat în .
- ^ a b „Cum a fost DEMOLAT monumentul lui Lenin din PMAN în anul 1991? Snegur către Oboroc: „Răspunzi cu capul"”. Ziarul Național. . Accesat în .
- ^ „privind conferirea „Ordinului Republicii"”. . Accesat în .
- ^ „ALEGERI 2020. Ion Costaș și Constantin Oboroc și-au înregistrat grupurile de inițiativă pentru colectarea semnăturilor”. Timpul de dimineață. . Accesat în .
- ^ „Al treilea pretendent la șefia statului care abandonează cursa: Nu a reușit să colecteze semnăturile necesare”. Cotidianul.md. . Accesat în .[nefuncțională – arhivă]
- ^ „Sufletul luminos al Valentinei Oboroc a ajuns azi la Hristos”. Flacăra TV. . Accesat în .