Sari la conținut

Wikipedia:Asian Month/2020

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Wikipedia Asian Month 2020

Wikipedia Asian Month este un concurs anual axat pe promovarea conținutului asiatic pe Wikipediile în diferite limbi. Fiecare comunitate participantă rulează o ediție online timp de o lună, în fiecare noiembrie, pe Wikipedia în limbile lor și creează articole noi, abordând subiecte legate de Asia. Participarea nu se limitează la comunitățile asiatice.

Prima ediție a acestui concurs a fost în 2015, iar în fiecare an numărul articolelor a crescut și participanții s-au diversificat și extins. În 2015-2019, peste 27.000 de articole de calitate bună au fost adăugate în mai mult de 64 de limbi, de către mai mult de 2.000 de editori Wikipedia.

Ca simbol al prieteniei și al schimbului cultural al comunității asiatice Wikipedia, participanții care creează cel puțin patru articole vor primi o carte poștală de la o altă comunitate participantă.

Pregătiți-vă să fiți surprins(ă)! Niciodată nu știți ce comunitate Wiki vă va trimite cărți poștale! Wikipediștii care creează cele mai multe articole pe fiecare Wikipedia vor fi onorați ca Ambasadori ai Asiei pe Wikipedia.

Reguli

Pe scurt: creați articole noi referitoare la Asia (persoane, locuri, cultură etc.), cu minimum 3.000 de octeți și 300 de cuvinte, cu surse, pe parcursul lunii noiembrie 2020. Listele nu se califică.

  • Articolul trebuie să fie nou, creat de dvs. între 1 noiembrie 2020 0:00 și 30 noiembrie 2020 23:59 (UTC).
  • Articolul trebuie să aibă cel puțin 3.000 de octeți și cel puțin 300 de cuvinte în proză. (deci nu se numără infocaseta, formatele etc.)
  • Articolul trebuie să îndeplinească criteriile de notabilitate.
  • Articolul trebuie să fie bine referențiat; afirmațiile îndoielnice sau controversate ar trebui să poată fi verificate prin citările enumerate în articol.
  • Articolul nu trebuie să fie tradus automat, ci trebuie să fie corect ortografic.
  • Nu trebuie să existe probleme majore cu articolul (încălcări ale drepturilor de autor, probleme de formatare etc.)
  • Articolul nu trebuie să fie o listă.
  • Articolul trebuie să fie informativ.
  • Articolul trebuie să descrie un subiect legat de Asia sau o țară din Asia.
  • Articolele prezentate de un organizator trebuie să fie verificate de alți organizatori.
  • În fiecare versiune lingvistică a Wikipediei, un juriu va determina dacă un articol este acceptat sau nu în concurs.
  • Când creați 4 articole care îndeplinesc regulile de mai sus, veți primi o carte poștală WAM de la una din comunitățile asiatice.
    • Întrucât în 2020 sistemele poștale din diferite țări sunt afectate de pandemia aflată în plină desfășurare, organizatorii vor trimite și cărți poștale digitale adăugător la cele fizice.
  • Ambasadorii Asiei pe Wikipedia vor primi un certificat semnat de grupurile afiliate asiatice și o carte poștală suplimentară. Consultați Q&A pentru mai multe informații.

Înscrieri

Vă puteți înscrie oricând pe parcursul lunii noiembrie.

Puteți participa și în provocarea WikiUral pentru a câștiga premii adăugătoare. Dacă scrieți despre subiecte din estul Uralului (deci Asia), articolele participă automat și în Asian Month.

Organizatori

Ediții anterioare

vezi Wikipedia:Asian Month