Portal:Sistemul solar

Sistemul solar

Sistemul Solar este format din Soare împreună cu sistemul său planetar (care cuprinde opt planete împreună cu sateliții lor naturali) și alte obiecte non-stelare.

În afară de cele opt planete, oamenii de știință au emis ipoteza existenței unei alte planete, denumită provizoriu A noua planetă. Această ipotetică planetă gigantă s-ar afla la marginea Sistemului Solar. Existența planetei ar explica configurarea orbitală neobișnuită a unui grup de obiecte transneptuniene (OTN). La 20 ianuarie 2016, cercetătorii Konstantin Batygin și Michael E. Brown de la Institutul de Tehnologie din California au anunțat că există dovezi suplimentare indirecte privind existența unei a noua planete dincolo de orbita planetei Neptun. Aceasta ar orbita în jurul Soarelui între 10.000 și 20.000 de ani. Conform studiului publicat în Astronomical Journal, „Planeta Nouă” ar avea o masă de aproximativ 10 ori mai mare decât Terra și s-ar afla la minim 200 UA.

Sistemul este situat într-unul dintre brațele exterioare ale galaxiei Calea Lactee (mai precis în Brațul Orion), galaxie care are cca. 200 de miliarde de stele. El s-a format acum 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitațional al unui gigant nor molecular. Cel mai masiv obiect este steaua centrală - Soarele, al doilea obiect ca masă fiind planeta Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pământul și Marte, numite planete terestre / planete telurice, sunt compuse în principal din roci și metal. Cele patru planete exterioare, numite giganți gazoși, sunt mult mai masive decât cele telurice. Cele mai mari două planete, Jupiter și Saturn, sunt compuse în principal din hidrogen și heliu; cele două planete mai îndepărtate, Uranus și Neptun, sunt compuse în mare parte din substanțe cu o temperatură de topire relativ ridicată (comparativ cu hidrogenul și heliu), numite ghețuri, cum ar fi apa, amoniacul și metanul. Ele sunt denumite „giganți de gheață” (termen distinct de cel de „gigant gazos”). Toate planetele au orbite aproape circulare dispuse într-un disc aproape plat numit plan ecliptic.

Sistemul solar prezintă câteva regiuni unde se află diferite obiecte mici. Centura de asteroizi, situată între Marte și Jupiter, este similară din punct de vedere al compoziției cu planetele terestre, deoarece o mare parte dintre obiecte sunt compuse din rocă și metal. Dincolo de orbita lui Neptun se află centura Kuiper și discul împrăștiat; multe dintre obiectele transneptuniene sunt în mare parte compuse din ghețuri.

Mai mult despre...

modificare

Articol selectat — schimbă articolul

Callisto este al doilea satelit ca mărime al lui Jupiter, după Ganymede. În sistemul solar, este al treilea satelit ca mărime, după Ganymede și Titan, care este cel mai mare satelit al Saturn. Având un diametru de 4821 km, Callisto este cu aproximativ o treime mai mare decât Luna și orbitează în jurul lui Jupiter în medie la o distanță de 1.883.000 km, ceea ce reprezintă o distanță de aproximativ cinci ori mai mare decât cea la care orbitează Luna în jurul Pământului. Este cel mai îndepărtat dintre cei patru sateliți galileeni mari ai lui Jupiter, care au fost descoperiți în 1610 cu unul dintre primele telescoape, fiind vizibili de pe Pământ cu un binoclu obișnuit.

Suprafața lui Callisto este complet acoperită de cratere de impact. Nu prezintă nici o semnătură a unor procese de subsuprafață, cum ar fi tectonica plăcilor sau vulcanismul, fără semne că ar fi avut loc vreodată activitate geologică în general, și se crede că a evoluat predominant sub influența impacturilor. Caracteristicile proeminente ale suprafeței includ structuri cu mai multe inele, cratere de impact de diferite forme, precum și lanțuri de cratere (catenae).

Callisto este compus din cantități aproximativ egale de rocă și gheață, cu o densitate de aproximativ 1,83 g/cm³, cea mai mică densitate și gravitație la suprafață dintre cele mai importante luni ale lui Jupiter. Printre compușii detectați spectroscopic la suprafață se numără gheața de apă, dioxidul de carbon, silicații și compușii organici. Investigațiile efectuate de nava spațială Galileo au arătat că Callisto ar putea avea un mic nucleu de silicați și, posibil, un ocean subteran de apă lichidă la adâncimi mai mari de 100 km.

citește mai mult...

modificare

Biografie selectată — schimbă articolul

Galileo Galilei (15 februarie 1564 – 8 ianuarie 1642) a fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol important în Revoluția Științifică. Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și observațiile astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru heliocentrismul copernican. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaționale moderne”, „părintele fizicii moderne”, „părintele științei” și „părintele științei moderne”. Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne”.

Mișcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu și început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii. Contribuțiile sale la astronomia observațională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter (denumiți în cinstea sa, sateliți galileeni), și observarea și analiza petelor solare. Galileo a lucrat și în știința aplicată și în tehnologie, îmbunătățind tehnica de construcție a busolelor.

Susținerea de către Galileo a copernicanismului a dus la controverse în epocă, o mare majoritate a filosofilor și astronomilor încă susținând (cel puțin declarativ) viziunea geocentrică cum ca Pământul ar fi centrul universului. După 1610, când a început să susțină public heliocentrismul, a întâmpinat o puternică opoziție din partea a numeroși filozofi și clerici, doi dintre aceștia din urmă denunțându-l inchiziției romane la începutul lui 1615. A dat primele atacuri contra aristotelismului la catedra Universității din Padova. Deși la acea vreme a fost achitat de orice acuzație, Biserica catolică a condamnat heliocentrismul ca fiind „fals și contrar Scripturii” în februarie 1616, iar Galileo a fost avertizat să abandoneze susținerea sa — ceea ce a promis să facă. După ce, mai târziu, și-a apărat din nou părerile în celebra sa lucrare, Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, publicată în 1632, a fost judecat de Inchiziție, găsit „vehement suspect de erezie”, forțat să retracteze și și-a petrecut restul vieții în arest la domiciliu.

Mai mult despre...

modificare

Categorii

modificare

Sistemul solar liste

Lista planetelor sistemului solar

Lista sateliților naturali ai lui Jupiter

Lista sateliților naturali ai lui Saturn

Lista sateliților naturali ai lui Uranus

Lista sateliților naturali ai lui Neptun

Lista sateliților naturali ai lui Pluton

modificare

Lucruri pe care le poți face

Articole care trebuie urgent îmbunătățite:

modificare

Știați că — schimbă articolul

... că Jupiter este singura planetă capabilă să atragă o cometă interstelară (foto) pe o orbită centrată pe Soare?
...că satelitul Explorer 32 a reușit să determine densitatea atmosferei superioare prin observații de la sol ale efectului de rezistență asupra satelitului?
... că Solar Sentinels, o navă spațială a NASA concepută pentru a studia Soarele, va trebui să supraviețuiască la o distanță față de Soare de numai un sfert din distanța Pământ–Soare?
...că la puțin peste 50 de kilometri deasupra suprafeței sale, atmosfera lui Venus are o presiune și o temperatură foarte asemănătoare cu cele ale Pământului, ceea ce o face să fie cea mai asemănătoare cu cea a Pământului din Sistemul Solar?
...că NASA efectuează teste pe teren, denumite Desert RATS, pentru noile tehnologii destinate explorării cu echipaj uman a suprafeței Lunii, a planetei Marte sau a altor planete?
...că unii astrologi susțin că Pământul are un al doilea satelit natural pe care îl numesc Lilith?

modificare

Imagine selectată — schimbă imaginea

Luna este singurul satelit natural al Pământului. În perioada antică, nu era neobișnuit să se creadă că Luna coboară în fiecare noapte în lumea subterană. În anii 1920 se credea că Luna ar putea avea o atmosferă respirabilă. În 1969, Neil Armstrong și Buzz Aldrin au devenit primii oameni care au debarcat pe Lună.