Portal:Artă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


modificare 

Portal Artă

Arta este în esență cea mai profundă expresie a creativității umane. Pe cât de dificil de definit, pe atât de dificil de evaluat, având în vedere faptul că fiecare artist își alege singur regulile și parametrii de lucru, se poate spune totuși că arta este rezultatul alegerii unui mediu, a unui set de reguli pentru folosirea acestui mediu și a unui set de valori care determină ce anume merită a fi exprimat prin acel mediu pentru a induce un sentiment, o idee, o senzație sau o trăire în modul cel mai eficient posibil pentru acel mediu. Prin modul său de manifestare, arta poate fi considerată și ca o formă de cunoaștere (cunoașterea artistică).

Mai multe despre... artă, istoria artei

modificare 

Articolul zilei

Corneliu Ionescu este un pictor român contemporan, reprezentant al expresionismului și postmodernismului. Încă din anii liceului și apoi la Academia de Arte din București a avut dascăli pe Sorin Ilfoveanu, Zamfir Dumitrescu și pe Ștefan Câlția. La academie a fost elevul profesorului Gheorghe Șaru.

Pentru o lungă perioadă, după absolvirea academiei, a fost creatorul pasional al naturilor statice redefinind constant elementele constitutive și deosebit de expresive cum erau fructierele, vazele și instrumentele muzicale. În acest mod și-a constituit identitatea stilistică a acestei perioade de creație, printr-o paletă simplă, alcătuită din alb, negru și câteva griuri colorate reci. Accentele cromatice calde erau rarisime, ele având rolul de a centra vizual compoziția.

Odată cu tematica balerinelor, s-au produs transformări importante în abordarea cromatică a compozițiilor. Din anul 2001, cromatica s-a încălzit continuu, lăsând loc în structura creației lui Corneliu Ionescu galbenului, roșului și portocaliului. Siluetele balerinelor au fost puse în diferite ipostaze, în atmosfere contemplative și grațioase, mai ales în posturi statice, imaginile pe care artistul le-a creat de atunci încoace devenind pentru opera sa cele mai cunoscute din întreaga sa carieră.

Începând din anul 1989, Corneliu Ionescu a început să fie cunoscut de către publicul de artă plastică din România drept „pictorul balerinelor”. A fost comparat adesea cu Edgar Degas și a și devenit un fel de Degas autohton, care, fără să ia în considerare riscul căderii în monotonie și manierism, a reușit să-și găsească succesul concentrându-se pe un singur subiect.

„Dar, pentru că tot am adus în discuție atitudinea constant contemplativă a dansatoarelor lui Corneliu Ionescu, poate că este momentul să observăm că apropierea acestuia de Edgar Degas, apropiere pe care unii comentatori susțin că ar fi sesizat-o comparând operele celor doi, este cât se poate de superficială, fiind „întemeiată” exclusiv pe banalul și întâmplătorul fapt că ambii au pictat balerine (adică, aproape pe nimic consistent și semnificativ din perspectivă strict estetică!). Nu este deci de mirare că s-a omis în interpretările cu pricina un aspect care sare pur și simplu în ochi, o diferență specifică esențială, și anume că, dincolo de multe și substanțiale alte deosebiri, pictorul francez a urmărit prin frecventa ilustrare a subiectului în cauză surprinderea mișcării, a dinamicii dansului, în timp ce artistul român a pus accentul mai degrabă pe ipostazele statice ale acestuia și pe grația pasivă, decorativă a trupului feminin.”
—Corneliu Ostahie - Martor vizual, Editura Detectiv - Artă, București, 2013, pag. 91

Dansatoarele sunt surprinse în lucrările sale în diferite ipostaze umane, calde, firești, stând parcă fiecare pe unde poate, în culise, lângă artist sau în atelierul său. Corneliu Ionescu reușește prin opera sa, să redea o imagine de impact în arta vizuală și în același timp foarte agreabilă. Opera sa este asociată în principal cu tematica dansului și a expresiei corporale surprinsă în ipostaze coregrafice cu eleganță și cu o senzualitate teatrală remarcabilă.

modificare 

Articole de calitate

modificare 

Imaginea zilei

Primul Portret al Adelei Bloch-Bauer este un tablou pictat de Gustav Klimt între anii 1903 și 1907. Tabloul a fost furat de către naziști în 1941 și expus la Österreichische Galerie Belvedere. În 2006, după 8 ani de eforturi ale moștenitoarei Bloch-Bauer, Maria Altmann, pictura a fost returnată familiei; a fost vândut în același an pentru 135 de milioane de dolari americani, la acel moment un preț record pentru o pictură.


modificare 

Categorii

modificare 

Știați că...

Arta digitală (arta manifestată cu ajutorul computerului) este denumirea pe care o poartă orice creație artistică care se manifestă, este creată exclusiv sau este modificată, prelucrată, printr-un proces computerizat. Ea a apărut în urma dorinței revoluționare a creatorilor contemporani de a se exprima într-un mod cu totul nou și foarte expresiv. Întreaga omenire trăind un moment de răscruce spirituală, atât pentru arta contemporană cât și pentru întreaga lume tehnologică, noile tehnologii avansate creind dorința de exprimare rapidă și cu un larg impact, după căutări și stratificări creatoare instrumentele de creație digitală aduc cu ele explozia unor manifestări puternice. Arta digitală a devenit o componentă importantă a artei contemporane, noile mijloace de exprimare influențând gândirea artistică și extinzând modalitățile de creație prin intermediul interfețelor mult diversificate, prin adăugarea unei palete de culori inimaginabil de bogate, prin introducerea sunetelor, sau animației și a diverselor efecte scenice uluitoare obținute cu ajutorul computerului și a noilor tehnologii IT. Arta digitală și art printul sunt acceptate de mari muzee ca mijloace legitime de creație și expunere, multe dintre ele începând să colecționeze artă digitală. În România s-a deschis de curând prima galerie de artă digitală din sud-estul Europei, aceasta se numește Galeria 115, fiind situată pe strada Mihai Eminescu numarul 115, în București.

modificare 

WikiProiecte

modificare 

Asociația Wikimedia

Următoarele proiecte ale Fundației Wikimedia oferă mai multe despre acest subiect:

Wikimanuale
Manuale

Commons
Media

Wikiștiri 
Știri

Wikicitat 
Citate

Wikisource 
Texte

Wikiversity
Resurse de învățare

Wikivoyage 
Ghiduri de călătorie

Wikționar 
Dicționar

Wikidata 
Bază de date

Wikispecies 
Director de specii

modificare 

Alte Portale

Curăță memoria cache