Wilhelm Pieck

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Wilhelm Pieck
Fotothek df roe-neg 0002793 004 Portrait Wilhelm Piecks im Publikum der Bachfeier.jpg
Date personale
Născut[1][2][3][4][5] Modificați la Wikidata
Guben, Germania[6][7] Modificați la Wikidata
Decedat (84 de ani)[1][7][2][3][4][5] Modificați la Wikidata
Berlin, RDG[8][7] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatMemorialul Socialiștilor[*] Modificați la Wikidata
CopiiElly Winter
CetățenieFlag of East Germany.svg RDG Modificați la Wikidata
Religieateism Modificați la Wikidata
Ocupațieom politic
luptător în rezistență[*] Modificați la Wikidata
Președintele Germaniei de Est
În funcție
11 octombrie 1949 – 7 septembrie 1960
Precedat deFuncție înființată
Succedat deFuncție desființată
Președintele Fundației Muncitorilor în Lemn
În funcție
1894 – 1895
Secretar general al Internaționalei Comuniste
În funcție
1938 – 1943

PremiiOrdinul Karl Marx
Hero of Labour[*]
Stindardul Muncii[*]
Partid politicSPD KPD SED
ProfesieDulgher
Prezență online

Friederich Wilhelm Reinhold Pieck (n. 3 ianuarie 1876, Guben, Imperiul German-d. 7 septembrie 1960, Berlin, Germania de Est) a fost un politician comunist german și ulterior est-german. A fost primul și ultimul președinte al Republicii Democrate Germane, din 1949 și până la moartea sa. După moartea sa, administrația prezidențială în Germania de Est a fost abolită, locul ei fiind luat de Consiliul de Stat est-german, condus de Walter Ulbricht.

Pieck s-a născut ca fiu al unui miner în partea de est a Germaniei, la Guben, în prezent Gubin, Polonia. Inițial, a muncit ca dulgher, dar ideologia, contextul internațional și ambițiile sale politice l-au făcut să urmeze o carieră politică.

Ca dulgher, a fondat în 1894 Fundația Muncitorilor în Lemn, organizație care s-a alăturat Partidului Social-Democrat German (Sozialdemokratische Partei Deutschlands-SPD), în următorul an. În 1899 a devenit șeful organizației de partid din district, iar în 1906 secretar al partidului. În timpul Primului Război Mondial, a avut loc o scindare în interiorul SPD, o grupare făcând parte din guvern și cealaltă, condusă de Pieck, care se opunea războiului. Aceste concepții au dus la arestarea lui Pieck și, mai apoi, la încarcerarea sa într-o închisoare militară. După ce a fost eliberat, a plecat în exil la Amsterdam. În 1918, la întoarcerea sa în Berlin, a fondat Partidul Comunist German (Kommunistische Partei Deutschlands).

În vremea Germaniei Naziste, Pieck a plecat în exil, întâi în Franța (1933), apoi în URSS, la Moscova (1935) unde a servit cu obediență partidul comunist iar în perioada 1938-1943 a fost secretar general al Internaționalei Comuniste.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a implicat în salvarea Germaniei de la catastrofă, luptând împotriva nazismului. Pentru aceasta, a înființat Comitetul pentru o Germanie liberă (Nationalkomitee Freies Deutschlands-NKFD). S-a întors în Germania în 1945, în camioanele Armatei Roșii.

În 1949, a fost ales președintele Republicii Democrate Germane și a rămas în aceastǎ funcție până la moartea sa, în 1960, datorită faptului că politica sa a făcut ca Iosif Stalin să aibă încredere în el. În 1953, regimul comunist din RDG s-a confruntat cu revolte anticomuniste izbucnite în Berlin, revolte reprimate însă tot la fel de repede cum au început de tancurile sovietice care interveniseră pentru a ține sub control situația. În 1953, Wilhelm Pieck a fost decorat cu Ordinul Karl Marx.[9]

Fiica sa, Elly Winter (1898-1987), a fost o activistă de partid, care a deținut funcții importante în cadrul partidului comunist și în guvernele est-germane.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b „Wilhelm Pieck”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b Wilhelm Pieck, SNAC, accesat în  
  3. ^ a b Wilhelm Pieck, Find a Grave, accesat în  
  4. ^ a b Wilhelm Pieck, Discogs, accesat în  
  5. ^ a b Wilhelm Pieck, Filmportal.de, accesat în  
  6. ^ „Wilhelm Pieck”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  7. ^ a b c Пик Вильгельм, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*] 
  8. ^ „Wilhelm Pieck”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  9. ^ http://www.enotes.com/topic/Order_of_Karl_Marx