Wikipedia:Cafenea/Arhivă/2023/mai

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nu scrieți mesaje în arhivă pentru că probabil nu vor fi citite. Dacă doriți să continuați o discuție arhivată aici, copiați fragmentul care vă interesează și reporniți discuția la pagina relevantă.

Cumva în legătură cu mesajul de mai sus, aș dori să întreb dacă există posibilitatea și dacă este cazul ca eticheta PDVN să fie îndepărtată de la acest articol. Știu că puținii moderatori sunt și așa suprasolicitați cu alte sarcini și activități, de aceea renunțasem la ideea de a mai continua vreo discuție pe subiectul respectiv, însă modificarea de astăzi a domnului @Alex F.: m-a făcut să mă răzgândesc. Este o editare neenciclopedică în stilul binecunoscut al domniei sale, o părere personală nesusținută de nici o sursă. Domnului Alex F. nu-i pasă de așa ceva, iar activitatea domniei sale pe Wikipedia cuprinde nenumărate distorsionări ale altor articole, eliminări de pasaje, surse sau termeni care nu îi plac, înlocuiri fără rost ale unor cuvinte cu sinonimele lor, adăugarea unor insinuări și opinii proprii cu sensul de axiome care nu trebuie demonstrate, modificarea unor citate chiar și când sunt copiate mot à mot dintr-o publicație, alterarea unor formate care astfel nu mai afișează ce trebuie să afișeze, și așa mai departe. O mare parte a contribuțiilor domniei sale nu constituie altceva decât vandalism.
Revenind strict la subiectul menționat, îmi cer scuze că rog niște colegi despre care știu că sunt foarte ocupați să citească un articol lung și nu foarte bine scris, precum și o discuție la fel de lungă, dar aș dori să aflu dacă este posibilă o concluzie în sensul sugerat de îndrumările PDVN. De asemenea, aș dori să știu dacă un astfel de comentariu este permis pe pagina de discuții a unui articol. Mulțumesc anticipat. --Nenea hartia (discuție) 1 mai 2023 20:48 (EEST)[răspunde]

Aș dori mult să citesc un feedback la mesajul dvs., dle Silviu. Din păcate, părerea mea este că majoritatea celor 17 administratori au părăsit de câtva timp Wikipedia și intervin doar pentru a nu-și pierde permisiunile speciale. Prezența administratorilor este sporadică: unde, cu ani înainte, erau câteodată chiar și zece în același timp, astăzi trec ore bune până să apară cineva. A dispărut astfel orice șansă de a se obține un echilibru. Nici patrulatori nu mai văd pe aici, constat că nimeni nu mai verifică articolele noi, nimeni nu mai corectează etc. Încerc să mai corectez eu câte ceva, dar când văd că sunt cam singurul îmi cam piere cheful. În ceea ce privește mesajul de mai sus, sunt de acord cu dvs., dar nu am niciun chef să mai intru într-o altă dispută și să explic regulamentul cuiva care nu-și dă osteneala să-l citească și să-l respecte. --Donarius (discuție) 1 mai 2023 21:14 (EEST)[răspunde]
Cineva propunea mai demult ca toți cei care sunt de mult pe aici și au dovedit că au bune intenții să primească permisiunile de administratori. Șandramaua se duce de râpă și au mai rămas pe aici strict cei care au iubit și iubesc wikipedia. Pentru restul a fost ceva conjunctural, dar comunitatea i-a ales și își merită soarta. Și dacă ai carieră sau familie poți intra măcar 15 minute pe zi.Ar fi foarte utili acum foștii administratori, numai că unii au niște standarde morale f ridicate, de parcă ar fi niște sfinți și n-ar fi greșit niciodată în viața lor. Tocmai cei cu astfel de standarde apar sporadic pe aici. E o criză acută. Poate că Sfântul și domnul Sâmbotin își revizuiesc părerea pt că e nevoie mare de admini. Dacă tot stau pe aici, măcar să nu se mai roage de alții. Țetcu Mircea Rareș 1 mai 2023 22:44 (EEST)

@Nenea hartia:, cât de bine considerați dv. că știți ce se întâmplă în zonă, cât de bine știți istoria arealului și în ce măsură aveți informații despre contextul economic, politic și tactic și strategic? Vă întreb doar pentru că, la o primă evaluare, realmente eticheta aia mi se pare justificată. Mă rog, nu știu dacă ce urmează vă încălzește, dar în ce privește pe @Alex F.: explicațiile date de el mi se par date la mișto (deși substratul unor afirmații cred că îl percep destul de bine), iar modul în care a procedat nu ajută de loc, ci dimpotrivă, compromite semnificativ demersul ale cărui urme fine se întrevăd, cu lupa. Știu că sună nasol asta pentru dv., dar articolul, în acest moment nu prea e ok. -Accipiter Gentilis Q.(D) 1 mai 2023 23:58 (EEST) P.S. Nu aș vrea ca opinia mea să fie luată drept sprijin, pentru modul defectuos în care Alex F. alege relativ constant, în ultima perioadă, să acționeze.[răspunde]

Am să încerc, la sfârșitul săptămânii viitoare, să explic pe pagina de discuție a articolului de ce cred eu că este eronată maniera, în care, articolul abordează problema.--Accipiter Gentilis Q.(D) 2 mai 2023 00:38 (EEST)[răspunde]

@Accipiter Gentilis Q.: Vă mulțumesc pentru mesaj. Am o colecție relativ vastă de cărți referitoare la situația actuală sau la istoria relativ recentă a regiunii și cumpăr în continuare. Am văzut și numeroase documentare, dar n-am vizitat niciodată zona. Evident, aceste lucruri nu mă califică în nici un caz ca expert sau mare cunoscător. Sunt doar o persoană oarecare interesată de subiect. Vă mărturisesc că mă miră puțin că tocmai acest articol stârnește controverse. Spre deosebire de articolele clasice de pe Wikipedia, scrise cumva ca niște mici nuvele cărora autorul le dă forma pe care o dorește și în care se poate urmări dintr-un capăt în altul un fir narativ coerent, articolul meu e mai mult o listă care înșiruie niște evenimente: „în data de X s-a petrecut cutare eveniment, Y a comentat asta despre el, iar Z a comentat asta”. Iar comentariile respective sunt în general citate mot à mot. Am recitit articolul și chiar nu mi se pare dezechilibrat în vreun fel, dar evident că părerea mea ca autor e foarte subiectivă. De aceea e bine că cineva neutru ca dumneavoastră, care poate avea o opinie obiectivă, își rupe din timp să se uite peste articol. Mulțumesc, aștept explicațiile dumneavoastră. --Nenea hartia (discuție) 2 mai 2023 10:44 (EEST)[răspunde]

Am stat și m-am gândit mult înainte de a răspunde pentru că și în perioada următoare voi fi destul de absent și nu țin neapărat să mă bag în seamă, dar din moment ce s-a făcut legătura cu întâlnirea de joi, unde ar fi un foarte bun studiu de caz, zic să particip totuși.
În primul rând vă reamintesc că administratorii nu au drepturi editoriale suplimentare. Ei nu vor interveni într-un asemenea articol decât în măsura în care se ajunge la încălcări flagrante ale regulamentului sau dacă sunt interesați de subiect. În rest, ei pot doar media.
Referitor la articol, prima problemă pe care o observ este că are structura unor raportări de presă puse cap la cap. Înțeleg că asta s-a dorit, dar din punctul meu de vedere asta face din start dificilă echilibrarea sa, pentru că sursele variază destul de mult între secțiuni. Ca număr de surse overall articolul pare ok, dar nu pot comenta foarte mult referitor la cât de încredere sunt sursele locale. Ar trebui văzut și sursele primare ce stau la baza articolelor din sursele americane.
Cred că primii pași spre rezolvarea problemei ar trebui să includă o revizuire a surselor pe baza obiecțiilor ridicate de Alex F. 77% surse ok nu e suficient pentru un articol aflat în dispută. Se poate trece apoi la discuții și reformulari punctuale pe diverse secțiuni. Strainu (دسستي‎2 mai 2023 14:04 (EEST)[răspunde]

O primă observație: o simplă înșiruire a evenimentelor, într-un astfel de cadru complică și nu simplifică problema, deoarece, în mod practic este echivalentă din anumite puncte de vedere cu o scoatere din context, cu efectele de rigoare. O a doua observație este că trebuie prezumat faptul că, un astfel de articol se poate adresa și unui cititor neinformat, pe care articolul ar trebui să-l informeze, ori ce poate înțelege dintr-o înșiruire a evenimentelor, dacă nu are reperele pe care articolul ar fost util să i le fi dat?--Accipiter Gentilis Q.(D) 2 mai 2023 21:46 (EEST) P.S. Vedeți, pentru comparație, European Parliament resolution of 19 April 2018 on the situation in the Gaza Strip[răspunde]

@Strainu: și @Accipiter Gentilis Q.:. Bună seara și vă mulțumesc pentru mesaje. Voi încerca o scurtă explicație, pentru că nici eu nu doresc să vă atrag în nu știu ce polemică. Articolul e structurat astfel pentru că a fost scris în perioada evenimentelor. Informațiile au fost adăugate zi după zi, de aceea arată ca niște raportări de presă puse cap la cap, cum bine l-a descris @Strainu. Articolul nu a fost revizuit între timp și nu are o concluzie pentru că a fost abandonat după o vreme, precum din păcate foarte multe alte articole ale mele sau ale altora.
Referitor la procentul surselor de încredere, el diferă în funcție de ce anume eu și domnul @Alex F.: considerăm sursă de încredere. În enumerarea către domnia sa eu am exclus articolele de la Al Jazeera, spre exemplu, deși consider site-ul ca sursă de încredere. Nu în sensul că eu am încredere în tot ce scrie acolo, ci în sensul descris de îndrumările Wikipedia. Mai sunt unele surse din regiune pe care nu le-am luat în considerare la calcularea procentului. Spre exemplu Hürriyet și Daily Sabah din Turcia, de unde se citează în articol declarații ale președintelui turc, agenția oficială de presă iordaniană PETRA, care citează poziții ale miniștrilor de externe iordanian și egiptean. Nu sunt acestea surse de încredere? Din păcate, la vremea respectivă (și, din câte știu, chiar și acum) nu erau disponibile alte surse decât cele din mass-media, deci nu cărți, tratate sau lucrări academice despre subiect. Sigur, sunt și afirmații pentru care ar fi trebuit cu siguranță să caut surse mai bune. Și sunt cu siguranță multe alte lucruri care trebuiau îmbunătățite acolo dacă nu abandonam articolul.
În fine, nu vreau s-o lungesc. În primul paragraf nu solicitam îndepărtarea etichetei PDVN, ci întrebam „dacă este cazul”. Din comentariile postate aici înțeleg că nu este. Vă mulțumesc foarte mult tuturor pentru feedback și pentru timpul acordat acestei discuții. Din partea mea, care am inițiat discuția, etichetele PDVN pot rămâne la toate cele trei articole.
Îi mulțumesc și celui care a încercat să îndepărteze comentariul vulgar și - zic eu - xenofob al domnului Alex F. --Nenea hartia (discuție) 2 mai 2023 22:13 (EEST)[răspunde]

Am reeditat comentariul respectiv. Legat de un astfel de comentariu am o altă opinie: frustrarea, exprimată în acest mod nu ajută, ci este un factor care compromite demersul – în esență bine intenționat, pe care cineva dorește să-l pună în practică. Dacă cineva este vinovat de faptul că alții nu înțeleg perspectiva, atunci cu siguranță cei care aparținem unor generații mai... coapte suntem, într-un anume sens, răspunzători, deoarece avem cunoaștere, maturitate, experiență, capacitatea de a explica altora într-un mod inteligibil și puterea de a interveni la nivel individual, în limitele posibilului. Faptul că vorbim în mod bolborosit păsăreasca, pentru lumea de astăzi este însă o problemă, pentru că de la nivelul a ceea ce suntem și am înțeles, este de datoria noastră să comunicăm în mod inteligibil ceea ce vrem să spunem și să încercăm să ne adaptăm mesajul în mod util, receptorilor acestuia. Disprețul și furia, folosite însă într-un cadru nepotrivit, sunt factori care pot compromite în mod iremediabil tentativele de a transmite informații și mesaje utile. Dintr-un anume punct de vedere, putem cădea astfel ușor în capcana unei inadecvări.

În rest facem fiecare ce poate, pentru că, vrem sau nu, lumea merge înainte și fără noi. Că ne convine sau nu este o altă discuție, dar în timpul care ne-a rămas, am putea alege să ne facem mai bine datoria. Este, evident, doar părerea mea proprie. --Accipiter Gentilis Q.(D) 3 mai 2023 08:11 (EEST)[răspunde]

@Nenea hartia: și @Alex F.: m-aș bucura să intrați un pic online (cu nickurile pe care le aveți și fără imagine e mai mult decât suficient) să discutăm de subiect la Wikipedia:Întâlniri/Online#Următoarea întâlnire mâine. Ar fi un caz școală util și în plus am putea găsi și o eventuală rezolvare, problemei. Este, evident, doar o propunere. @Strainu: ce părere aveți? --Accipiter Gentilis Q.(D) 3 mai 2023 11:18 (EEST)[răspunde]

Da, subiectul e clar potrivit ca studiu de caz. Vreau să precizez că participarea pe zoom nu vă obligă să vă dezvăluiți către ceilalți participanți alte informații personale decât pe Wikipedia: puteți participa fără probleme cu numele de utilizator și fără cameră. Strainu (دسستي‎3 mai 2023 11:34 (EEST)[răspunde]
Excelentă idee... Să fie puși în dioramă și folosiți ca material didactic. --Pafsanias (discuție) 3 mai 2023 11:47 (EEST)[răspunde]
Bună seara. Vă mulțumesc pentru invitație și îmi cer scuze că răspund așa târziu, dar m-am întors de la serviciu de puțină vreme. Programul nu îmi permite în nici un caz să particip, dar voi fi sincer cu dumneavoastră. Și dacă aș fi putut, foarte probabil că nu aș fi participat. Analizând activitatea domnului Alex F., disprețul domniei sale pentru regulile Wikipedia, pentru ideea de compromis sau de dialog cu alți utilizatori, nu cred că ar fi avut rost. --Nenea hartia (discuție) 3 mai 2023 23:14 (EEST)[răspunde]

Ok. Mulțumesc pentru răspuns. Nu e nici o problemă. --Accipiter Gentilis Q.(D) 3 mai 2023 23:17 (EEST) P.S. (că eu sunt cu P.S. -urile...) Personal, când am pariat pe buna credință a cuiva, pe Wikipedia, în cea mai mare parte a timpului am câștigat pariul. Și aici, sunt mai mult decât convins că l-aș fi câștigat.[răspunde]

Eu mi-am expus punctul meu de vedere aici și nu văd necesitatea de a-l repeta la infinit.--Alex F. (discuție) 4 mai 2023 00:19 (EEST)[răspunde]

Sesiune nouă: Scrierea de articole în Wikipedia[modificare sursă]

Pentru acei dintre voi dornici să scrieți articole noi pe Wikipedia mă bucur să vă anunț că am deschis înregistrările pentru cursul Scrierea de articole în Wikipedia. Întâlnirile online cu formator vor avea loc marțea de la ora 2, începând cu data de 9 mai, timp de șase săptămâni.

Formularul de înscriere îl găsiți aici. La finalul cursului puteți avea minim 2 articole publicate și pe parcurs primiți suport și feedback pentru ele.

Vă așteptăm alături de noi! Strainu (دسستي‎2 mai 2023 23:18 (EEST)[răspunde]

Gara Jibou[modificare sursă]

Bună seara. În acest articol, formatul {{Infocaseta Gară}} aduce o fotografie locală greșită, probabil din cauză că fișierul respectiv are exact același nume (Jibou.jpg) precum cel de la Wikidata. Cum se poate corecta fără a schimba poza de la Wikidata, care e frumoasă și sugestivă? --Nenea hartia (discuție) 4 mai 2023 00:58 (EEST)[răspunde]

Se redenumește fișierul local (și apoi se transferă și la commons cu exporterul). Aveți drepturile necesare? Strainu (دسستي‎4 mai 2023 01:03 (EEST)[răspunde]
Mulțumesc, am făcut-o, deși ar trebui probabil adăugat ceva și la „Permission”. Presupun că acum trebuie șters fișierul local? --Nenea hartia (discuție) 4 mai 2023 01:37 (EEST)[răspunde]

Problemă huggle[modificare sursă]

Există vreo posibilitate de a da disable la funcția care mulțumește automat utilizatorilor pe care i-am marcat cu "good edit" în ultima versiune de Huggle? Am căutat prin opțiuni dar nu găsesc unde aș putea să opresc această opțiune și să evit spam-ul cu mulțumiri :)) Iurcadarius (discuție) 4 mai 2023 20:57 (EEST)[răspunde]

...intră sub incidența {{PD-RO-1956}}? Mie nu îmi este clar dacă ele au fost publicate în România pre-1986 sau nu, dar autorul este român. //   Gikü  vorbe  fapte  5 mai 2023 16:25 (EEST)[răspunde]

Aproape sigur, dar good luck proving that pentru majoritatea. O indicație bună e TinEye (de ex [1]), dar pentru altele nu găsești nimic. Strainu (دسستي‎5 mai 2023 22:09 (EEST)[răspunde]

Marea majoritate a fotografiilor de acest gen au fost publicate în reviste franceze, încă din timpul războiului și pot fi eventual, găsite, de exemplu în Médiathèque de l'architecture et du patrimoine. Pe de altă parte fotografiile s-au făcut, în imensa lor majoritate, de fotografi oficiali ai armatei.--Accipiter Gentilis Q.(D) 5 mai 2023 23:21 (EEST) P.S. Imaginea cu Prezan a fost publicată în Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României, vol. I-III, ediția 2, Editura Casei Școalelor, București, 1926[răspunde]

... accesat pe mobil afiseaza titlul primului capitol aiurea. Poate cineva sa faca ce trebuie?...Asybarisaport 6 mai 2023 10:18 (EEST)[răspunde]

Format:Pagina principală/Articol de calitate/...[modificare sursă]

Dacă aceste pagini nu mai sunt utilizate nicăieri (conțin o listă foarte învechită de AC; în prezent pe pagina principală secvențele AC și AB sunt generate prin Lua), sugerez:

Ștergerea mi se pare soluția cea mai potrivită. Păreri? //   Gikü  vorbe  fapte  13 aprilie 2023 00:42 (EEST)[răspunde]

Neutru. Adică nu ignor cererea, dar nu vreau să se spună că spunându-mi părerea aș plăti niște datorii cuiva sau alte minuni. --Turbojet  14 aprilie 2023 23:13 (EEST)[răspunde]
Pentru. Nu ne mai trebuie, nu am mai creat așa ceva pentru paginile noi. Cred că putem șterge.  —Andreidiscuție 11 mai 2023 11:55 (EEST)[răspunde]

Problemă cu template-ul {{date biografice}}[modificare sursă]

Bună ziua tuturor,

Am impresia că există o problemă cu template-ul {{date biografice}}. Spre exemplu, dacă luam articolul Jimi Hendrix, sunt patru referințe pentru datele de naștere și de moarte:

Din câte pot să văd eu, asta este un fenomen general cu template-ul și câteva site-uri precum IBDB și SNAC.

Presupun că datele vin de la Wikidata — adică, în cazul lui Jimi Hendrix, www.wikidata.org/wiki/Q5928. Datele sunt corecte acolo, și funcționează pe Wikipedia în engleză și în franceză. De aceea cred că problema vine din template-ul de la Wikipedia în română.

Dacă pot să adaug o părere personală despre template: principiul template-ului e super, și după mine e mult mai bine să avem un astfel de template decât să scriem datele "manual", cum se face pe Wikipedia în engleză/franceză. Însă, redarea template-ului nu arată foarte bine. După mine, e urât și perturbă cititul să avem patru referințe pentru data de naștere, patru referințe pentru locul de naștere, patru referințe pentru data de moarte, și patru referințe pentru locul de moarte (fără a menționa faptul că, când referințele sunt aceleași, e inutil). A se vedea de pildă articolul Albert Einstein... În comparație, versiunea engleză arată mult mai "profesionistă".

În concluzie, dacă datele de naștere/moarte sunt introduse de un template și că referințele sunt ușoare de găsit undeva pe pagină, nu cred că avem nevoie să arătăm referințe în textul introducerii... Cel puțin, nu se face așa pe ceilalți Wiki cu care sunt familiarizat (adică, în engleză și franceză; dar tocmai m-am uitat și cred că e la fel în germană și în spaniolă) și mie mi se pare mult mai bine pentru cititor cum se face acolo (dar, încă o dată: principiul template-ului e fain și sunt în favoarea lui).

Malparti (discuție) 19 aprilie 2023 02:31 (EEST)[răspunde]

Cred că acest format ar beneficia de un parametru care să omită toate referințele de la Wikidata – am putea folosi acest parametru în cazuri precum Einstein. //   Gikü  vorbe  fapte  19 aprilie 2023 14:43 (EEST)[răspunde]
Îmi amintesc de o discuție mai veche despre acest format și referințele redundante de la Wikidata. În urma ei, numărul de referințe preluate a fost limitat drastic (mi se pare că acum sunt preluate cel mult patru). Înainte, la articolul Émile Zola de exemplu, care era și un articol de calitate prezentat pe Pagina principală, apărea un cârnat de 25 de trimiteri la note numai pentru data nașterii scriitorului! Eu am admirat întotdeauna simțul francez cartezian al preciziei și detaliului analitic exhaustiv, dar parcă era prea de tot... :) --Pafsanias (discuție) 19 aprilie 2023 15:11 (EEST)[răspunde]
Deci, cine știe cum funcționează formatul? Că eu nu mă pricep la asta, așa că nu pot să rezolv eu problema. Malparti (discuție) 30 aprilie 2023 12:49 (EEST)[răspunde]
@Andrei Stroe: Aveți vreo părere? --Pafsanias (discuție) 30 aprilie 2023 14:31 (EEST)[răspunde]
Referințele din Wikidata sunt produse de Modul:Wikidata. La linia 614 este locul unde se limitează numărul de referințe. Schimbarea lui 4 cu altceva schimbă numărul maxim de referințe. E adevărat că acel 4 în loc să fie un număr magic ar trebui să fie o valoare configurabilă undeva. E una din multele elemente e technical debt rămase în urmă la astea.
Omiterea referințelor nu ar fi complicată. Modul:Biodata se sprijină mult pe alte funcționalități și este chiar compact. Toată magia parametrului propus are loc în cele 3 linii ale funcției p.fromParams.
Din păcate, timpul e limitat. Dacă ajungeți la un consens despre asta, anunțați-mă și îl pun în lista de priorități sau modificați cu curaj. Eu am nevoie de puțin timp legat pentru asta, de care nu am avut în ultimele luni, dar în cele ce urmează sunt șanse mai multe să apară.
My 2c: unde datele de naștere/deces sunt inserate prin {{Date biografice}}, ele apar și în infocasetă. Așa că referințele există oricum în pagină. Eu aș face ca comportamentul "fără referințe" să fie implicit, iar dacă vrem și referințele, să adăugăm un parametru care le activează.  —Andreidiscuție 2 mai 2023 10:58 (EEST)[răspunde]
A trecut mai mult de o săptămână, așa că am făcut comportamentul fără referințe să fie cel implicit. Pentru a activa referințele, se adaugă parametrul ref=y.  —Andreidiscuție 11 mai 2023 11:56 (EEST)[răspunde]

Graph:Chart nu funcționează[modificare sursă]

Vezi Județul Cluj#Demografie, Aeroportul Internațional Henri Coandă București#Traficul_de_pasageri etc.

Se pare că există o problemă de securitate: https://lists.wikimedia.org/hyperkitty/list/wikitech-l@lists.wikimedia.org/thread/EWL4AGBEZEDMNNFTM4FRD4MHOU3CVESO/ --Frank (discuție) 21 aprilie 2023 20:18 (EEST)[răspunde]

Am creat MediaWiki:Graph-disabled după modelul en:MediaWiki:Graph-disabled. --NGC 54 (discuțiecontribuții) 21 aprilie 2023 20:50 (EEST)[răspunde]
Noutăți?--Kun Kipcsak (discuție) 9 mai 2023 18:25 (EEST)[răspunde]
Mai sunt 5 taskuri deschise (inclusiv cel de reactivare), dar 2 nu au oameni asignați. Deci va mai dura... Detalii la phab:T334940. Strainu (دسستي‎11 mai 2023 10:48 (EEST)[răspunde]
De asta are WMF atâția bani. --NGC 54 (discuțiecontribuții) 11 mai 2023 13:54 (EEST)[răspunde]

Codificare[modificare sursă]

Am un text în CharterITC BT LITERA în care apare ba "ca-­re este" ba "ca­re este" , Cum pot transforma "ca-­re" în "care"

Dau și textul în [https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Accentuat.pdf pdf]. Dacă nu e clar puteți să mă contactați pe email.

- Danvasilis (discuție) 11 mai 2023 00:16 (EEST)[răspunde]

Automatic citations based on ISBN are broken[modificare sursă]

Apologies if this message does not reach you in your favorite language. You can help translate it centrally at Meta. Thanks for your help.

We have recently become unable to access the WorldCat API which provided the ability to generate citations using ISBN numbers. The Wikimedia Foundation's Editing team is investigating several options to restore the functionality, but will need to disable ISBN citation generation for now.

This affects citations made with the VisualEditor Automatic tab, and the use of the citoid API in gadgets and user scripts, such as the autofill button on refToolbar. Please note that all the other automatic ways of generating citations, including via URL or DOI, are still available.

You can keep updated on the situation via Phabricator, or by reading the next issues of m:Tech News. If you know of any users or groups who rely heavily on this feature (for instance, someone who has an upcoming editathon), I'd appreciate it if you shared this update with them.

Elitre (WMF), on behalf of the Editing team.

MediaWiki message delivery (discuție) 11 mai 2023 22:45 (EEST)[răspunde]

News about upcoming sessions and the CEE Newsletter[modificare sursă]

Hello everyone,

CEE Hub has two major announcement for the upcoming week:

  • Next CEE Catch up – youth edition will take place on May 16th 2023, 18:00-19:00 CEST. Please register for the event using the following link. This meeting is a part of already established CEE Catch up concept. The goal of the meeting is to gather young CEE Wikimedians/Wikipedians (up to 26 years old) and people who are older than 26 and who are interested in learning about and from youth.
  • Learning session dedicated to Movement Strategy Implementation Grants, where you can learn how is the process for applying this type of grants, and to learn from first hand about two such funded initiatives in the CEE Region. This session will take place on May 17th 2023, 18:00-19:20 CEST. Please register for the event using the following link.

CEE Newsletter is back! You can wrote first renewed edition of the CEE Newsletter here.

Important remark: The CEE Newsletter is open for new members in the editorial team, so please show your interest by writing an email to the CEE Hub staff.

Cum pot îmbunătăți pagina de Wikipedia?[modificare sursă]

Pagina Ion Țoanță Dan Stoian (discuție) 13 mai 2023 19:36 (EEST)[răspunde]

Aducând surse care să susțină notabilitatea subiectului și afirmațiile din articol. --Turbojet  13 mai 2023 20:05 (EEST)[răspunde]

Eroare la Asia[modificare sursă]

Cum se poate rezolva problema din introducerea de la articolul Asia? Mă refer la textul albastru inutil care dintr-un motiv necunoscut interferează cu textul normal al introducerii. --NGC 54 (discuțiecontribuții) 13 mai 2023 23:51 (EEST)[răspunde]

 Realizat Provenea de la un format vandalizat. --GEO (discuție) 14 mai 2023 00:18 (EEST)[răspunde]

Legătură externă[modificare sursă]

Este acceptabilă sau nu această legătură externă? Pare a fi un simplu blog (nu și SDÎ). --NGC 54 (discuțiecontribuții) 14 mai 2023 00:48 (EEST)[răspunde]

Nu, deoarece nu apare pe site că acesta ar avea comitet de redacție. Autorul articolului este un necunoscut, chiar dacă se declară a fi onest. În plus, declară că este un articol de popularizare, fără pretenții. O să șterg legătura. --Turbojet  14 mai 2023 08:53 (EEST)[răspunde]
Să le ștergeți și pe celelalte 2 românești, dintre care unul - nu e accesabil nici cu archive.org/.is, iar celălalt, deși accesabil în varianta arhivată - e neinteligibil. Gdaniel111 (discuție) 14 mai 2023 09:03 (EEST)[răspunde]
Da, tocmai am făcut. Una trimitea complet aiurea și alta era una arhivată de pe scribd, unde cineva a încărcat un text oarecare. Am păstrat biografiile de pe site-urile unor universități din Rusia și de pe site-ul societății de matematică din Petersburg. Sunt suficiente LE. --Turbojet  14 mai 2023 09:11 (EEST)[răspunde]

Denumiri localități în alte limbi[modificare sursă]

Prin această modificare au fost introduse în headerul articolului despre Buhuși denumirile atribuite în idiș și în maghiară, localității. Dacă în ce privește denumirea în idiș chestia mi se pare destul de în regulă din multiple motive (în 1930 22,6% din populație era evreiească, orașul era un important centru al hasidismului, imediat după WWII erau în localitate vreo 8.000 de evrei – din care mulți fuseseră alungați anterior de prin satele din jur, există multiple izvoare istorice în această limbă, precum și o dinastie hasidică ce se trage de acolo), în ce privește denumirea în maghiară treaba mi se pare o supralicitare. Motivul retenției denumirii în maghiară în header este acesta ("exista o minoritate de ceangai maghiarofoni in judetele Bacău si Neamț" și există ceva urmași ai acestora, în Buhuși). Acum, câutând despre legăturile Buhușiului cu comunitatea de limbă maghiară, nu găsesc decât numele cartierului (fost sat) Orbic (din maghiarul "várbükk", "várbikk", în traducere "pădurea de fagi a cetății") luat de la pârâul Orbic și faptul că exista un număr de familii de ceangăi în Buhuși, cândva (e.g. prin 1906 Yrjö Wichmann a găsit vreo 100 de familii în care se vorbea, pe lângă română și maghiara). Mă rog.... tehnic vorbind între 1950-1968 orașul a fost centrul Raionulului Buhuși, raion în care se găseau ceangăi.

Pe scurt, nu văd rostul existenței variantei în header și nu în corpul articolului, dar în ideea că genul de justificare folosit ar putea crea un precedent, am adus discuția aici, urmând a fi mutată la pagina de discuție a articolului respectiv, după finalizare. -- Accipiter Gentilis Q.(D) 13 mai 2023 01:08 (EEST) P.S.[răspunde]

Buhuși nu este o localitate consacrată a ceangăilor, fiind în perioada modernă o așezare a târgoveților și meșteșugarilor, adiacentă polului industrial/agricol/comercial al Bacăului. La 1890 apărea cu 1304 români, 16 israeliți (evrei) și 769 unguri, toți sub protecțiune română, [datele sunt pentru Comuna Buhoci, Bacău, am lămurit mai jos] însă în prezent are o populație insignifiantă (după criteriul religiei sunt 264 de catolici după un recensământ, nu am aflat care). Sub aspectul istoric denumirea echivalentă probabil ar avea sens, dar să existe concomitent cu un capitol despre etimologie. Așa cum este acum doar stârnește curiozități (sau altele...) care nu pot fi satisfăcute de articolul în stadiul actual.--Kun Kipcsak (discuție) 14 mai 2023 21:07 (EEST) + 3 biserici, din care una ortodoxă și două catolice la 1890.[răspunde]
Ok, mi se pare bun punctul de vedere. @Kataadj:? --Accipiter Gentilis Q.(D) 15 mai 2023 01:04 (EEST) P.S. Conform Dicționarului Geografic al Județului Neamțu, în 1890 în comuna Buhuș erau 3155 de locuitori (2360 erau în târgul Buhuș), din care 1519 străini, cea mai mare parte evrei (în târgul Buhuș ce mai mare parte erau evrei). Existau conform aceluiași dicționar o singură biserică (probabil se referă doar la cea ortodoxă) și mai multe sinagogi (4 conform INSHR). INSHR dă 48% populație de naționalitate evreiască în 1899 (de aici e luată cifra). Am căutat și la Plasa Bistrița a Jud. Neamț, dar info demografice lămuritoare nu am găsit, iar în ce privește lăcașurile de cult, nu sunt contabilizate decât bisericile și e greu de spus dacă nu cumva se referă numai la cele orodoxe (cel mai probabil)...[răspunde]
Am greșit, datele scrise mai sus erau pentru Bohoci, scuze.--Kun Kipcsak (discuție) 15 mai 2023 10:42 (EEST)[răspunde]
Întradevăr, Buhuși nu este o localitate consacrată a ceangăilor, iar minoritatea catolică, după ultimul recensământ, este insignifiantă.
În momentul de față, există o biserică catolică în localitate, iar la ultimul recensămant, cel din 2011, mai existau 184 de catolici.
Cred ca este o idee bună sa se creeze un capitol despre etimologie si să fie menționat numele maghiar acolo. Kataadj (discuție) 15 mai 2023 10:48 (EEST)[răspunde]

Casete invizibile pe mobil[modificare sursă]

Ceea ce mă deranjează pe mine cel mai tare e că formatele de tip infocasetă navigațională din secțiunea de legături externe de la sfârșitul articolelor nu se văd în versiunea pentru mobil, de unde avem vreo trei sferturi din vizitele site-ului. Și nici categoriile nu se văd în versiunea pentru mobil. Chiar nu se poate face nimic în privința asta? E o problemă tehnică? Și, de fapt, unele se văd, altele nu. La Carol I se vede, în secțiunea Arbore genealogic, arborele genealogic detaliat al succesorilor, dar nu și primul - cel al predecesorilor. Iar cel cu Mareșalii României de la sfârșitul paginii oricum nu se vede, ca oricare alt format plasat acolo și la alte pagini. Gdaniel111 (discuție) 14 mai 2023 09:03 (EEST)[răspunde]

Mult timp a fost o alegere explicită a echipei care dezvolta site-ul pe mobil. Nu mi-e clar în ce măsură taskurile indicate au binecuvântarea echipei de proiect sau sunt doar dorințe ale unor persoane care nu au fost închise din politețe sau din lipsă de vizibilitate. Strainu (دسستي‎15 mai 2023 14:58 (EEST)[răspunde]

CEE Meeting 2023, Georgia[modificare sursă]

CEE Meeting, întâlnirea editorilor Wikimedia din Europa Centrală și de Est, va avea loc anul acesta în Georgia în perioada 15-17 septembrie. Apelul la prezentări este încă deschis. Propunerile trimise deja pot fi vizualizate aici.

Wikimedians of Romania and Moldova invită membrii comunității interesați să participe să-și exprime interesul în această secțiune până pe 14 mai 2023 ora 23:59 EEST. Transportul și cazarea pentru reprezentanții desemnați vor fi acoperite de organizatori.

Sunt eligibili editorii fără blocări în ultimul an cu minim 30 de zile vechime și 100 de editări la sfârșitul lunii aprilie. În cazul în care numărul de doritori va depăși numărul de locuri disponibile, vom găsi împreună o metodă de departajare. Tot procesul trebuie finalizat până pe 21 mai. Strainu (دسستي‎4 mai 2023 22:09 (EEST)[răspunde]

Reamintire. Doar în acest weekend vă mai puteți exprima interesul de a participa la CEE Meeting 2023. Strainu (دسستي‎12 mai 2023 10:00 (EEST)[răspunde]
Am aplicat acum cu o prezentare și sunt interesată să particip. Elena (discuție) 19 mai 2023 20:58 (EEST)[răspunde]

Reminder about registration and submissions for Wikimedia CEE Meeting 2023[modificare sursă]

Dear all,

we would like to remind you about submission and registration deadlines for Wikimedia CEE Meeting 2023, which are approaching. If you haven’t registered and/or sent your submissions, there is still time to do so.

CEE Meeting is a place where we get a chance to share our learning and experience with the region and we are all looking forward to seeing many of you in this September in Tbilisi (Georgia).

If you want some assistance or advice from us, especially related to preparing your presentations, please contact CEE Hub, we will be happy to support you. (barbara.klen@wmceehub.org and toni.ristovski@wmceehub.org)

Toni Ristovski, on behalf of the CEE Hub staff --MediaWiki message delivery (discuție) 17 mai 2023 13:02 (EEST)[răspunde]

Adaugă legături[modificare sursă]

Încerc să adaug legături către Wikidata prin „Adaugă legături”, dar îmi dă mesajul „S-a produs o eroare necunoscută.”. A mai pățit și altcineva așa ceva? Donarius (discuție) 19 mai 2023 21:45 (EEST)[răspunde]

@Donarius: Da, confirm. Merge doar prin deschidere într-o filă nouă... — Valentin  JJ.  19 mai 2023 21:49 (EEST)[răspunde]
M-am lovit de aceeași problemă. Se poate rezolva mergând la fișierul respectiv de pe Wikidata și adăugând numele la legăturile Wikipedia de pe acest fișier.afil (discuție) 20 mai 2023 01:52 (EEST)[răspunde]

Formatul Moschei din Turcia și Moscheea Șakirin[modificare sursă]

Bună dimineața! Am încercat să includ noul meu articol în acest format, dar apare ca pagină inexistentă, deși eu am creat pagina acum aproape 9 zile. Cum se poate rezolva ca să nu mai apară link roșu? Mulțumesc anticipat! RomanichthysValsanicola 22 mai 2023 11:16 (EET)[răspunde]

Realizat. Era de la corectarea diacriticelor.  —Andreidiscuție 22 mai 2023 11:32 (EEST)[răspunde]

Jimmy Wales la Timișoara[modificare sursă]

Jimmy Wales sosește la Timișoara în data de 19 mai. WMROMD a desemnat vreun delegat? --Pafsanias (discuție) 10 mai 2023 16:04 (EEST)[răspunde]

Nu. Ce se va discuta acolo nu prea se intersectează cu activitatea sau planurile WMROMD. Dacă cineva dorește să meargă din propriul interes, este binevenit(ă). //   Gikü  vorbe  fapte  11 mai 2023 17:31 (EEST)[răspunde]
Observ că pagina youtube a UPT are prezentările din 2022, deci probabil că va apărea și asta în câteva luni. Strainu (دسستي‎23 mai 2023 11:09 (EEST)[răspunde]

Acceptarea articolului[modificare sursă]

Bună ziua! Este posibil ca un articol să fie acceptat în maxim 2 săptămâni? Menționez că l-am trimis spre review acum 3 săptămâni. Journalism at its finest (discuție) 25 mai 2023 12:22 (EEST)[răspunde]

Selection of the U4C Building Committee[modificare sursă]

The next stage in the Universal Code of Conduct process is establishing a Building Committee to create the charter for the Universal Code of Conduct Coordinating Committee (U4C). The Building Committee has been selected. Read about the members and the work ahead on Meta-wiki.

-- UCoC Project Team, 27 mai 2023 07:20 (EEST)