Welf al VII-lea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Welf al VI-lea şi Welf al VII-lea la abaţia Steingaden.

Welf al VII-lea (n. cca. 1135 – d. 11 sau 12 septembrie 1167), membru al Casei de Welf, a fost duce de Spoleto și markgraf de Toscana de la 1160 până la moarte.

Welf a fost singurul fiu al lui Welf al VI-lea, cu soția sa Uta, fiica lui Godfrey de Calw, contele palatin de Rin.

Tatăl său a moștenit domeniile familiei din Suabia, incluzând ținuturile Altdorf și Ravensburg, pe care i le-a dat lui. Cu toate acestea, Welf al VII-lea a petrecut cea mai mare parte a timpului pentru administrarea posesiunilor din Italia, în vreme ce Welf al VI-lea se afla în Suabia. Cei doi Welfi au sprijinit alegerea lui Frederic I Barbarossa ca rege al Germaniei, iar Welf l-a acompaniat în campaniile sale din Italia, începând din 1154. În 1160, el a fost numit duce de Spoleto și markgraf de Toscana de către împăratul Barbarossa. Între 1164 și 1166, el a participat la disputa feudală dintre tatăl său și Ugo de Tübingen, pe care împăratul Frederic a tranșat-o în favoarea Welfilor. De asemenea, Welf al VII-lea a participat la campania din 1167, în care malaria a devastat armata imperială și l-a forțat pe Barbarossa să treacă înapoi, dincolo de Alpi. Welf a fost una dintre victimele malariei și a murit la Siena. A fost înmormântat în abația Steingaden din Bavaria, acolo unde și tatăl său va fi îngropat.