Vukan Nemanjić

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Vukan Nemanjić
Vukan Nemanjić, Studenica.jpg
Vukan Nemanjić
Date personale
Născut1165 Modificați la Wikidata
Marele Principat Sârbesc Modificați la Wikidata
Decedat1207 (42 de ani) Modificați la Wikidata
Doclea, Albania Modificați la Wikidata
ÎnmormântatManastir Morača[*] Modificați la Wikidata
PărințiȘtefan Nemanja
Anastasia of Serbia[*] Modificați la Wikidata
Frați și suroriSfântul Sava
Ștefan I Prvovenčani Modificați la Wikidata
CopiiDmitar Nemanjić[*]
Stefan Vukanović Nemanjić[*]
Đorđe Nemanjić[*] Modificați la Wikidata
CetățenieMarele Principat Sârbesc Modificați la Wikidata
EtnieSârbi Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Ortodoxă Sârbă Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliarăDinastia Nemanjić

Vukan Nemanjić (în sârbă Вукан Немањић, pronunțat [ʋǔkan ně̞maɲit͡ɕ]; n. 1165, Marele Principat Sârbesc – d. 1207, Doclea, Albania) a fost Mare Prinț al Marelui Principat al Serbiei din 1202 până în 1204. A fost Marele Prinț de Pomorje[1] (rege titular) din 1195 până la moartea sa. El era cel mai în vârstă (din cei trei frați), dar tatăl său Ștefan Nemanja l-a ales în schimb pe fratele său mai mic, Ștefan al II-lea Nemanjić, ca moștenitor, de îndată ce tatăl său a murit, el a complotat împotriva fratelui său, Ștefan al II-lea Nemanjić și a luat tronul cu forța, printr-o lovitură de stat cu ajutor din partea Regatului Ungariei. El a fost învins doi ani mai târziu și a fost grațiat de cel de-al treilea frate al său, care a devenit Sfântul Sava, și a continuat să stăpânească nepedepsit moșiile sale (apanaj) din ținutul Zeta.

Viață[modificare | modificare sursă]

Vukan s-a născut ca fiul cel mai mare al Marelui Prinț sârb Ștefan Nemanja (domnie 1166-1196) și al soției sale Anastasija. Frații săi mai mici erau Ștefan Nemanjić și Rastko Nemanjić și mai avea două surori.

Tatăl său a reușit să-și asigure independența față de Imperiul Bizantin după moartea împăratului Manuel I (1180), iar apoi a cucerit fiefurile tradiționale din Duklja, Travunija și Hum de pe coasta Adriatică. Nemanja îi dă lui Vukan, ca moștenitor aparent, conducerea ținuturilor cucerite, inclusiv Hvosno și Toplica în jurul anului 1190 și îl numește Mare Prinț.[2]

Într-o inscripție din 1195 din biserica Sf. Luca din Kotor, Vukan este menționat ca Regele de Duklja, Dalmația, Travunia, Toplica și Hvosno.[3]

Nemanjić Serbia, 1150–1217

Cu toate că Vukan a fost fiul cel mai mare al lui Nemanja, acesta a preferat să-l vadă pe tronul sârb pe fratele său mai mic, Ștefan Nemanjić, mai ales pentru că Ștefan era căsătorit cu prințesa bizantină Eudocia Angelina, fiica împăratului Alexie al III-lea Angelos. Se pare că Vukan a reacționat la această schimbare succesorală, declarându-se rege de Duklja în 1195, probabil datorită relației familiei sale cu vechea casa regală din Duklja, care a fost scoasă din drepturi de tatăl său. Deși și-a asumat titlul regal, Vukan a continuat să recunoască autoritatea tatălui său, Nemanja. În 1196, la Consiliul de Stat, Nemanja a abdicat în favoarea lui Ștefan, iar Vukan a trebuit să-l recunoască pe fratele său ca noul conducător al Serbiei. După consiliu, Nemanja a devenit călugărul Simeon și s-a retras la mănăstirea sa Hilandar, de pe sfântul Munte Athos. Cât timp Nemanja a fost în viață, Vukan nu s-a opus guvernării lui Ștefan, dar de îndată ce Nemanja a murit în 1200, a început să plăniască împotriva lui pentru a deveni Mare Župan. El a găsit ajutor la regele maghiar Imre (1196-1204) care în acea perioadă a luptat împotriva celui de-al doilea imperiu bulgar (Țaratul Vlaho-Bulgar) și avea nevoie de ajutorul sârbilor. Cu ajutorul trupelor maghiare, în 1202, Vukan a reușit să-l răstoarne de la putere pe Stefan, care a fugit în Bulgaria, iar Vukan a fost lăsat să guverneze Serbia.[3] Într-o inscripție care datează din 1202-1203, Vukan este intitulat Marele Župan Vukan, conducătorul tuturor țărilor sârbe, al Zetăi, orașelor maritime și al țării Nișava.[4]

În schimbul ajutorului maghiar, Vukan a devenit vasal Ungariei și a promis că își va converti poporul la catolicism dacă Papa îi va da un titlu regal. Cu toate acestea, ca vasal maghiar, Vukan s-a implicat curând în conflictul acestora cu Bulgaria. În 1203, bulgarii au atacat Serbia și au cucerit partea de est a țării cu orașul Niš. În haosul care a urmat atacului bulgar și folosind împotriva sa apropierea lui Vukan de catolicism, Ștefan a reușit să se întoarcă în Serbia și să-l răstoarne de la putere pe Vukan în 1204 devenind din nou Mare župan. Prin intervenția celui de-al treilea frate, arhiepiscopul Sava, Ștefan l-a cruțat pe Vukan și i-a dat voie să conducă mai departe moșiile sale (apanajul) din Zeta (Duklja), unde și-a păstrat titlul de rege. El a fost menționat pentru ultima dată în cronicile scrise în 1207. Se crede că a murit la scurt timp, deoarece fiul său Đorđe este menționat ca rege în 1208. Până la sfârșitul vieții sale, Vukan Nemanjić a rămas catolic.[5]

Titluri[modificare | modificare sursă]

  • "Mare Župan Vukan, conducătorul tuturor țărilor sârbe, al Zetăi, orașelor maritime și al țării Nišava"
  • „Vukan, Rege [al ținuturilor] Duklja, Dalmatia, Travunia, Toplica and Hvosno” (Velcani, regis Dioclie, Dalmatie, Tribunie, Toplize et Cosme),1195

Familie[modificare | modificare sursă]

Stefan, Frescă din Mănăstirea Dečani

Vukan a avut cel puțin trei fii cu soția sa (este posibil ca această femeie să aparțină familiei conților de Segni, din aceeași familie din care face parte Inocențiu al III-lea):

  1. Dorđe care a deținut titlul de rege în 1208, dar a fost numai prinț în 1242
  2. Ștefan care a fondat mănăstirea Morača în 1252
  3. Dmitar (mai cunoscut prin numele său monahal David) care a întemeiat mănăstirea Davidovica și încă era în viață în 1286.[6]
  4. Mladen (Bladinus) [7]

În ficțiune[modificare | modificare sursă]

Actorul Nebojsa Glogovac interpretează rolul lui Vukan Nemanjic în serialul de televiziune din 2017, „Nemanjići - rađanje kraljevine” (Dinastia Nemanjić - Nașterea unui Rregat).[8] Seria îl prezintă pe regele Ștefan Primul-încoronat ca principalul protagonist.[9][10]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ținutul de Coastă sau litoralul Serbiei
  2. ^ Fine, p. 7 (528)
  3. ^ a b M. Ćirković, Vuk Tošić, The Serbs, Wiley-Blackwell, 2004, p. 38
  4. ^ Konstantin Jirecek, Geschichte der Serben 1, Gotha 1911,p.289
  5. ^ Milenko Krešić, 2016, Religious situation in the Hum land (Ston and Rat) during the Middle Ages, {Premda su Nemanjići naginjali istočnoj Crkvi, oni još do ovoga vremena nisu bili načisto kojoj Crkvi pripadaju ili žele pripadati. Sin Stefana Nemanje, Stefan Prvovjenčani zatražio je 1217. i dobio od pape Honorija III. (1216.-1227.) kraljevsku krunu, a njegov brat Vukan Nemanjić, vladar Duklje i Trebinja, ostao je katolik do kraja života. "Although the Nemanjićs leaned towards the Eastern Church, they still until this time were not clear to which Church they belonged or wished to belong. The son of Stefan Nemanja, Stefan Prvovjenčani asked in 1217 and received from Pope Honorius III. (1216-1227) the royal crown, and his brother Vukan Nemanjić, the ruler of Duklja and Trebinje, remained Catholic until the end of his life."} https://hrcak.srce.hr/index.php?show=clanak&id_clanak_jezik=247029 #page= 72
  6. ^ Konstantin Jirecek, Geschichte der Serben 1, Gotha 1911,p.290
  7. ^ Младен Лесковац, Александар Форишковић, Чедомир Попов, Српски биографски речник, Volume 2, Будућност, 2004, p. 407
  8. ^ Nemanjici-radjanje kraljevine , imdb.com, accesat la 16 mai 2020
  9. ^ Nedeljnik.rs, accessed on 15-Apr-17, http://www.nedeljnik.rs/magazin/portalnews/vojin-cetkovic-o-seriji-nemanjici-pitace-se-neki-zasto-su-nasi-kraljevi-jeli-zlatnim-viljuskama-i-kasikama/
  10. ^ Blic Online, accessed on 15-Apr-17, http://www.blic.rs/zabava/vesti/blic-na-snimanju-nemanjica-vojin-cetkovic-za-ovu-ulogu-sam-se-spremao-ceo-zivot-video/hgzs8rb

Surse[modificare | modificare sursă]

  • Fine, John Van Antwerp (), The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century to the Ottoman Conquest, University of Michigan Press, ISBN 978-0-472-08260-5 
  • Ćorović, Vladimir (). „Iсторија српског народа (Istorija srpskog naroda)”. Internet, 2001) (în Serbian). Пројекат Растко: Библиотека српске културе; Projekat Rastko: Biblioteka srpske kulture. 

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Ruvarac, I. (1888) Vukan najstariji sin Stefana Nemanje i Vukanovići. Godišnjica Nikole Čupića, 10, 1-9
  • Stanojević, S. (1933) Hronologija borbe između Stevana i Vukana. Glas - Srpska kraljevska akademija / Glas SKA, CLIII, str. 91-101
  • Janjić, D. (). „The letter of Vukan to the Pope Inocentie III” (PDF). Baština (32): 115–127. 


Vukan Nemanjić
Naștere: anii 1170 Deces: după 1207
Predecesor:
Ștefan I Prvovenčani
Mare Prinț al Serbiei
1202 - 1204
Succesor:
Ștefan I Prvovenčani
Predecesor:
Mihail al III-lea
ca Prinț de Doclea
Mare Prinț de Pomorje,
Toplica și Hvosno

1190 - după 1207
Succesor:
Đorđe Nemanjić
Predecesor:
Miroslav
ca Mare Prinț de Hum