Vox (partid politic)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Vox (Latină : Vocea) este un partid de extremă dreapta din Spania. Fondat în 2013, acest partid este condus de Santiago Abascal și de secretarul general Javier Ortega Smith.[1]

Vox
VOX logo.svg
Președinte Santiago Abascal
Secretar general Javier Ortega Smith
Înființat 17 decembrie 2013
Sediu C / Bambú 12 28036 Madrid, Spania
Ideologie oficială
Poziție politică Extrema dreaptă
Afiliere europeană Partidul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni
Grup europarlamentar Conservatorii și Reformiștii Europeni
Culori oficiale      Verde
Congresul Deputaților
52 / 350
Senat
3 / 265
Parlamentul European
4 / 59
Parlamente Regionale
58 / 1268
Primari
363 / 8122
Consilieri orășenești
2004 / 67121
Prezență online www.voxespana.es

Partidul a intrat pentru prima oară în parlament la Alegerile generale din aprilie 2019, devenind a treia forță politică după Alegerile din noiembrie 2019, în același an, în care a obținut 3,6 milioane de voturi și 52 de locuri în Congresul Deputaților.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Javier Ortega Smith ținând un discurs în Vistalegre în 2018.

Vox a fost fondat la 17 decembrie 2013,[20] și lansat public la o conferință de presă la Madrid la 16 ianuarie 2014 [21][22] ca o despărțire de Partidul Popular. Această schismă a fost făcută de o ramură a Partidului Popular „neoconservatoare”[23] sau „social-conservatoare”."[24] Platforma partidului a încercat să rescrie constituția pentru a desființa autonomia regională și parlamentele. Mai mulți dintre promotorii lor (de exemplu: Alejo Vidal-Quadras, José Antonio Ortega Lara sau Santiago Abascal) fuseseră membri ai platformei „reconversion.es” care a emis un manifest în 2012 care garantează recentralizarea statului.[25] Vidal-Quadras a devenit secretar general în martie 2014.[26] Vidal-Quadras a fost proclamat ca prim președinte în martie 2014.

Finanțarea inițială, în valoare totală de aproape 972.000 de euro, a provenit din transferuri individuale de bani de către susținătorii Mujahedinului Popular din Iran (MEK).[25][27]

Vox a participat pentru prima oară la Alegerile pentru Parlamentul European din 2014, dar nu a reușit să obțină vreun loc în europarlament.[28]

În septembrie 2014, partidul l-a ales pe Santiago Abascal, unul dintre fondatori, ca nou președinte și pe Iván Espinosa de los Monteros, de asemenea fondator, ca secretar general. Au fost de asemenea aleși unsprezece membri ai Comitetului executiv național.

Partidul a participat la alegerile din 2015 și 2016, dar nu a reușit mare lucru, obținând 0,23%, respectiv 0,20% din voturi.

După referendumul pentru indepdența Cataloniei din 2017 și startul Crizei Constituționale din Spania, Vox a optat să nu participe la Alegerile regionale din Catalonia din 2017.[29] După declarația de indepedență a Cataloniei, partidul a dat în judecată Parlamentul Cataloniei și mai mulți politicieni pro-indepedență, numărul membrilor săi a crescut cu 20% în 40 de zile.[30]

La 10 septembrie 2018, Vox a înrolat un parlamentar independent în parlamentul regional din Extremadura (care a renunțat la grupul parlamentar PP) ca membru al partidului. La 2 decembrie 2018, ei au câștigat 12 mandate parlamentare la Alegerile regionale andaluze, intrând pentru prima dată într-un parlament regional. A sprijinit guvernul regional al coaliției de către Ciudadanos și Partidul Popular. Cu acest rezultat, Vox a primit, de asemenea, un prim loc în Senatul Spaniei, care a fost ocupat de Francisco José Alcaraz.[31]

Partidul a obținut 10,26% din voturi la Alegerile din aprilie 2019, fiind aleși 24 de deputați și au intrat în Congres pentru prima oară în istorie.[32] Mai târziu, partidul a intrat pentru prima dată în Parlamentul European cu 6,2% din voturi intrând 3 eurodeputați, care după Brexit au mai primit un nou eurodeputat, astfel partidul având acum 4. După aceste alegeri, partidul a intrat în grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni și în Alianța Conservatorilor și Reformiștilor în Europa.[33] La alegerile din noiembrie, Vox a devenit cel de al treilea partid din Spania crescând la de la 24, la 52 de deputați.[34] A fost cel mai votat partid din Regiunea Murcia și orașul autonom Ceuta.[35]

În octombrie 2020, grupul parlamentar Vox a depus în Congresul Deputaților o moțiune de cenzură împotriva actualului prim-ministru Pedro Sánchez,propunându-l pe Santiago Abascal ca nou prim-ministru. Moțiunea a eșuat în a obține sprijin de la restul forțelor parlamentare, rezultatul fiind 52 de voturi pentru (parlamentarii Vox) și 298 împotrivă (restul parlamentarilor).[36]

În față cu Alegerile Prezidențiale din SUA 2020, Vox i-a sprijinit total candidatura lui Donald Trump,[37] chiar făcând un cont fals de al lui Trump și oficial acuzându-l pe Joe Biden că a fost candidatul preferat al „El País, Podemos, Otegi, Maduro, China, Iran și al pedofililor”, care, potrivit EFE, a făcut ecou la teoriile conspirației QAnon. Vox a participat la conferința CPAC din 2020 și a refuzat să recunoască victoria lui Biden.[38]

Ideologie[modificare | modificare sursă]

Vox a fost descris ca un partid de extremă dreaptă în cadrul grupului familiei de dreapta radicală. Spre deosebire de alte partide europene de dreapta radicală, discursul său se bazează relativ mai puțin pe populism și mai mult pe naționalism. Acesta amestecă naționalismul și nativismul cu o viziune autoritară a societății, opunându-se ceea ce partidul numește „feminism radical de stânga” care favorizează normele de gen „tradiționale”. În schimb, agenda sa economică a fost descrisă drept „neoliberală”.[39]

Începând cu un accent pe pozițiile liberale din punct de vedere economic și propunerile de recentralizare, accentul mesajului lor s-a deplasat către atitudini compatibile cu populismul de dreapta[40] european, susținând anti-islamul, precum și critica multiculturalismului. Punctul lor de vedere asupra Uniunii Europene este acela al euroscepticismului, susținând că Spania nu ar trebui să facă concesii de suveranitate cu UE, deoarece consideră că suveranitatea Spaniei este un drept pe care UE nu-i poate lua.[15][41] Ei propun eliminarea comunităților autonome ale Spaniei și, în plus, caută întoarcerea Gibraltarului în posesia Spaniei.[42]


Vox este considerat antifeminist,[43] și dorește să abroge legea privind violența de gen, pe care o consideră „discriminantă față de unul dintre sexe” și să o înlocuiască cu o „lege a violenței în familie care va oferi aceeași protecție persoanelor în vârstă, bărbaților, femeilor și copiilor care suferă de abuz ”.[44]

Partidul pledează pentru închiderea moscheilor fundamentaliste, precum și pentru arestarea și expulzarea imamilor extremiști.[45] Vox a cerut în mod deschis deportarea a zeci de mii de musulmani din Spania. În 2019, liderul partidului a cerut o Reconquistă sau o recucerire a Spaniei, referindu-se în mod explicit la o nouă expulzare a imigranților musulmani din țară.[46]

Potrivit lui Xavier Casals, ultranaționalismul războinic din Vox, unifică până în acest moment o parte a ideologiei sale, este identificat cu o viziune palingenetică și biologică asupra țării, așa-numita „España Viva”, dar și cu inspirația asupra culturii catolice. Potrivit lui Casals, rădăcinile ideologice ale ultranaționalismului din Vox rezidă în incondiționalismul („necondiționalismul”), discursul naționalist bazat pe „teama de fragmentare a patriei” inventat în secolul al XIX-lea în Cuba colonială împotriva separatismului cubanez și, de asemenea, a concesiunilor autonomiste. (reprodus în Catalonia în anii 1910). Marca lor specifică a naționalismului spaniol este legată de sprijinul necondiționat acordat Forțelor și Corpurilor de Securitate ale Statului.

Discursul partidului a reînviat, de asemenea, mitul Antiespaña („Anti-Spania”), un termen umbrelă creat în anii 1930 de către forțele ultranaționaliste interne pentru a desemna „dușmanii (interiori) ai Spaniei”, creând o simplă España viva / Antiespaña, dualitate care este utilă pentru comunicarea în mesaje scurte caracteristice rețelelor sociale. În ceea ce privește proiecția externă a discursului lor, partidul a reanimat conceptul de „Hispanidad”; Liderul partidului, Abascal, a declarat că un imigrant care provine dintr-o „țară frățească hispano-americană” nu este comparabil cu imigrația care vine din „țările islamice”.

Potrivit lui Guillermo Fernández Vázquez, discursul lui Vox, pe care l-a descris ca „anti-statist și neoliberal din punct de vedere economic”, precum și „autoritar din punct de vedere moral”, fiind similar cu FPÖ-ul lui Jörg Haider sau Frontul Național al lui Jean Marie Le Pen din anii 1980, asemănând astfel apariția partidului într-o etapă arhaică a partidelor actuale de dreapta radicală, mai îngrijorat de nevoia de a-și moderniza imaginea decât Vox; abordarea ulterioară a problemelor culturale ar fi în concordanță cu partidele naționaliste spaniole din vechea școală, restrângând sfera „culturii” la „limbă și tradiție”.[47][48]

În timp ce Vox susține în mod deschis statul Israel, partidul a apelat la teoriile conspirației care invocă figura filantropului evreu George Soros ca este mintea din spatele separatismului catalan și presupusa „islamizare” a Europei.[49] Vox a prezentat, de asemenea, câțiva foști neo-naziști în cadre și liste de partid;[50][51] unii dintre ei au fost expulzați din partid sau au demisionat. În noiembrie 2018, în timpul unui eveniment de partid din Murcia, liderul partidului Santiago Abascal și-a definit partidul drept „antifascist, antinazist și anticomunist”.[52]

În timp ce platforma partidului susține doar propuneri împotriva fundamentalismului islamic, declarațiile din sfera publică ale unor personalități ale partidului susțin o islamofobie mai largă, ajutând la susținerea, potrivit lui Casals, a discursului lor împotriva imigrației maghrebilor, dezvoltarea unei legături mai strânse cu catolicismul pentru a promova mesajul lor antifeminist (subminând importanța luptei feministe în avansul libertăților femeilor prin legarea acestora din urmă la o cultură cu „fundații creștine”).[53]

Performanțe electorale[modificare | modificare sursă]

Cortes Generales[modificare | modificare sursă]

Cortes Generales
Alegeri Congres Senat Candidat (lider) Statut
Voturi % # Locuri +/- Locuri +/-
2015 58,114 0,23% 15
0 / 350
0
0 / 208
0 Santiago Abascal Nu a intrat în parlament
2016 47,182 0,20% 13
0 / 350
0
0 / 208
0 Santiago Abascal Nu a intrat în parlament
2019 (apr) 2,688,092 10,26% 5
24 / 350
24
0 / 208
0 Santiago Abascal Noi alegeri
2019 (nov) 3,656,979 15,08% 3
52 / 350
28
2 / 208
2 Santiago Abascal Opoziție

Parlamentul European[modificare | modificare sursă]

Parlamentul European
Alegeri Voturi % # Locuri +/- Candidat
2014 246,833 1.57% 11
0 / 54
0 Alejo Vidal-Quadras
2019 1,393,684 6.21% 5
4 / 59
4 Jorge Buxadé

Parlamente Regionale[modificare | modificare sursă]

Regiunea Alegeri Voturi % # Locuri Statut
Andaluzia 2018 396,607 10.96% 5
12 / 109
Sprijin
Aragon 2019 40,671 6.08% 6
3 / 67
Opoziție
Asturia 2019 34,210 6.43% 7
2 / 45
Opoziție
Insulele Baleare 2019 34,871 8.12% 6
3 / 59
Opoziție
Țara Bascilor 2020 17,569 1.94% 6
1 / 75
Opoziție
Insulele Canare 2019 22,021 2.47% 7
0 / 70
Nu a intrat
Cantabria 2019 16,496 5.06% 5
2 / 35
Opoziție
Castilia și Leon 2019 75,731 5.50% 4
1 / 81
Opoziție
Castilia–La Mancha 2019 75,813 7.02% 4
0 / 33
Nu a intrat
Extramadura 2019 28,992 4.71% 5
0 / 65
Nu a intrat
Galicia 2019 26,485 2.03% 5
0 / 75
Nu a intrat
La Rioja 2019 6,314 3.87% 6
0 / 33
Nu a intrat
Madrid 2019 287,667 8.88% 5
12 / 132
Sprijin
Murcia 2019 61,998 9.47% 4
4 / 45
Sprijin
Navarra 2019 4,546 1.31% 7
0 / 50
Nu a intrat
Comunitatea Valenciană 2019 281,608 10.59% 5
10 / 99
Opoziție

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „VOX elige por tercera vez a Santiago Abascal como su presidente”. Europa Press. . Accesat în . 
  2. ^ Fredrik Engelstad; Trygve Gulbrandsen (). Elites and People: Challenges to Democracy. Comparative Social Research. p. 199. ISBN 978-1838679156. 
  3. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite casals20190119
  4. ^ Acha, Beatriz (). „No, no es un partido (neo)fascista”. Agenda Pública. 
  5. ^ a b Antón-Mellón, Joan (). „Vox. Del nacional-catolicismo al ultranacionalismo neoliberal”. Agenda Pública. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Nordsieck, Wolfram (). „Spain”. Parties and Elections in Europe. 
  7. ^ Rama, José; J. Turnbull-Dugarte, Stuart; Santana, Andrés (). „Who are Vox, and who are their voters?”. The London School of Economics and Political Science. Accesat în . 
  8. ^ „Spanish elections: How the far-right Vox party found its footing”. BBC News. . 
  9. ^ „Spanish election: victory for Socialists as VOX surge fragments right-wing vote”. Yahoo News. . 
  10. ^ a b „Factbox: The rise of Spain's far-right - Vox becomes third-biggest party”. Reuters. . 
  11. ^ „Far-right claims first victories in Spain since Franco era”. Axios. . 
  12. ^ Álvarez Barba, Yago. „Si a HSBC y Goldman Sachs les gusta Vox, a ti no te debería gustar”. elsaltodiario.com. Diría eso de que “con esto a Vox se le ha caído la careta”, pero es que no creo que Vox se haya puesto nunca caretas que oculten su vertiente neoliberal y de servidumbre a las élites financieras. 
  13. ^ „En España el partido más liberal en materia económica es VOX”. panampost.com (în spaniolă). 
  14. ^ „Vox es más ultraderecha clásica que populismo contemporáneo”. letraslibres.com (în spaniolă). su nacionalismo se conjuga con [...] un discurso económico liberal 
  15. ^ a b Macías, C. S. (). „El discurso de Vox en Europa”. La Razón (în spaniolă). Accesat în . 
  16. ^ Field, Bonnie; Rodríguez-Teruel, Juan (). „Can Spain's elections on Sunday deliver a functioning government?”. Monkey Cage. 
  17. ^ García Rey, Marcos (). „Los musulmanes de España entre dos fuegos: el yihadismo y la extrema derecha xenófoba”. El Confidencial. 
  18. ^ „El programa de Vox para "reconquistar" España”. RTVE. . 
  19. ^ Remírez de Ganuza, Carmen (). „Nace Vox pidiendo la eliminación de los parlamentos regionales”. El Mundo. 
  20. ^ „Política de privacidad de VOX España”. voxespana.es/aviso-legal (în spaniolă). Aviso Legal. Arhivat din original la . 
  21. ^ Quintero, L.F.; Alonsof, Mariano (). „Nace Vox, el partido político de Santiago Abascal y Ortega Lara”. Libertad Digital. Accesat în . 
  22. ^ O'Leary, Elisabeth (). „Spanish ruling party rebels launch new conservative party”. Reuters (în engleză). Accesat în . 
  23. ^ Fernández, Guillermo (). „Vox abre la puerta”. ctxt.es. Vistalegre dibuja a Vox como la expresión de que una parte de la derecha “neocon” española se ha desgajado de la nave nodriza del Partido Popular 
  24. ^ Hennig, Anja; Meyer-Resende, Madalena (). Bedingungen der Aktivierung von moralpolitischen Konflikten. In: Ines-Jacqueline Werkner y Oliver Hidalgo (Eds.). Springer. pp. 304–305. doi:10.1007/978-3-658-11793-1. ISBN 978-3-658-11792-4. 
  25. ^ a b Casals, Xavier (). „Catalunya i 'la España viva' de Vox”. Política&Prosa (5). 
  26. ^ „Vox elige a Vidal-Quadras como su primer presidente”. Crónica Global. . 
  27. ^ Jannessari, Sohail; Loucaides, Darren (). „Spain's Vox Party Hates Muslims—Except the Ones Who Fund It”. Foreign Policy. 
  28. ^ „Tristeza y decepción en Vox tras los resultados de las Elecciones Europeas”. Libertad Digital (în spaniolă). . 
  29. ^ Paradinas, Marcos (). „VOX: "El 21D es fruto de un pacto oculto entre Rajoy y los golpistas". elplural.com (în spaniolă). Accesat în . 
  30. ^ „La afiliación al partido ultraderechista VOX aumenta un 20% en 40 días”. Público (în spaniolă). Accesat în . 
  31. ^ „¿Quién es Francisco José Alcaraz, el primer senador de Vox?”. 20 Minutos (în spaniolă). . Accesat în . 
  32. ^ Vox enters Congress for the first time but falls short of expectations in elpais.com
  33. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite ECR
  34. ^ Jones, Sam (). „Spain election: grand coalition ruled out as far-right Vox surges”. The Guardian. Accesat în . 
  35. ^ „Vox gana las elecciones en Murcia y Ceuta”. El Plural (în spaniolă). . Accesat în . 
  36. ^ „La moción de censura de Vox fracasa con 298 'no', 52 'sí' y un Gobierno respaldado por la mayoría”. La Sexta. . 
  37. ^ „Vox se entrega al trumpismo”. ABC. Accesat în . 
  38. ^ „Vox se niega a reconocer la derrota de Trump y aún no considera vencedor a Biden”. 20 Minutos. Accesat în . 
  39. ^ Ferreira 2019, p. 73.
  40. ^ Casals, Xavier (). „Vox y su campaña contra la inmigración masiva”. ElManifiesto.com. 
  41. ^ Abascal, Santiago (). „Cádiz, Covadonga y Bruselas”. Libertad Digital (în spaniolă). Accesat în . Porque estamos convencidos de que nación y soberanía son conceptos íntimamente relacionados. Si somos soberanos es porque somos una Nación y no tenemos derecho a entregar lo que hemos recibido de nuestros mayores. España debe estar en Europa pero sin complejos, reivindicando el papel histórico, industrial y agrícola que merecemos. No debemos ser vasallos de Merkel ni de Tsipras. Ni camareros de Merkel ni paganos de las propinas de Tsipras. Las Cortes de Cádiz proclamaron que la Nación española era libre e independiente y que no podía ser patrimonio de ninguna familia o persona. Proclamaron asimismo que la soberanía reside esencialmente en la Nación, que es la única que tiene derecho a establecer sus leyes fundamentales. Esta declaración de soberanía ha sido una constante en toda nuestra historia constitucional. 
  42. ^ Spain's Vox party wins seats as far-right party surges for first time since Franco, CNN, December 3, 2018
  43. ^ Jones, Sam (). „Far right victories in Andalucía send shockwave through Spanish politics”. The Guardian. Accesat în . 
  44. ^ Arroyo, Jorge Rodriguez (). „Far-right Spanish political party Vox: What are its policies?”. El Pais. 
  45. ^ „As Spain elects its first far-right MPs since Franco, the party's leader invokes the Inquisition years”. The Jewish Chronicle. . 
  46. ^ Bryan, Kenza (). „Spain's far right eyes role as kingmaker in April elections”. The Times. 
  47. ^ Lenore, Víctor (). „Morante, Calamaro y Abascal: ¿son los toros el nuevo rock and roll?”. Voz Pópuli. 
  48. ^ Fernández Vázquez, Guillermo (). „Vox, la extrema derecha de siempre”. CTXT. A tenor de lo que muestra el programa, cultura es para Vox lengua y tradición, siguiendo el viejo lema de los partidos nacionalistas. 
  49. ^ Baer, Alejandro (). „The Rise of Spain's Pro-Israel, Far-Right Party”. Tablet Mag. 
  50. ^ Maestre, Antonio (), „Un histórico ultra condenado a prisión por el asalto a Blanquerna, en Vox”, La Sexta 
  51. ^ „El pasado nazi de un candidato de Vox en Alcalá de Henares”. ABC. . 
  52. ^ Gómez, David (). „Abascal: "Para callarnos nos tendrán que meter en la cárcel". La Verdad. Santiago Abascal [...]definió a su formación como «antifascista, antinazi» 
  53. ^ Casals 2020, pp. 30–31.