Viridiana

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Viridiana
1961-Viridiana w2.jpg
Afișul românesc al filmului
Genfilm dramatic
RegizorLuis Buñuel
AutorLuis Buñuel
Benito Pérez Galdós
Julio Alejandro[*][1]  Modificați la Wikidata
ScenaristJulio Alejandro
Luis Buñuel
Bazat peromanul Halma al scriitorului
Benito Pérez Galdós
ProducătorGustavo Alatriste
Director de imagineJosé F. Aguayo
MontajPedro del Rey
MuzicaGustavo Pittaluga
DistribuțieSilvia Pinal
Francisco Rabal
Fernando Rey
Margarita Lozano
Premiera1961
Durata90 minute
a/n
ȚaraSpania Spania
Mexic Mexic
Filmat înMadrid  Modificați la Wikidata
Locul acțiuniiSpania  Modificați la Wikidata
Limba originalăspaniolă
Disponibil în românăsubtitrat
Prezență online

Viridiana (titlul original: în spaniolă Viridiana) este un film dramatic hispano-mexican, realizat în 1961 de regizorul Luis Buñuel, după romanul Halma al scriitorului Benito Pérez Galdós, protagoniști fiind actorii Silvia Pinal, Francisco Rabal, Fernando Rey și Margarita Lozano.

Conținut[modificare | modificare sursă]

Information icon.svg Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Înainte de a deveni călugăriță la mânăstire, tânăra novice Viridiana este îndemnată să-și mai viziteze o dată unchiul, marele proprietar, Don Jaime. Acesta a ajutet-o financiar pentru întreținerea ei, dar niciodată nu a avut personal grijă de ea.

Însinguratul Don Jaime constată că Viridiana arată uimitor de asemănător cu soția sa, care a murit în urmă cu zeci de ani în noaptea nunții lor. El încearcă să o convingă pe Viridiana să rămână mai mult la el, dar ea insistă să se întoarcă cât mai curând la mănăstire.

În seara dinaintea plecării, Don Jaime i-a cerut lui Viridiana să îmbrace rochia de mireasă a soției decedate, lucru pe care Viridiana îl face. În această seară, Don Jaime mărturisește Viridianei dragostea pentru ea cerându-i să devină soția sa și să rămână pentru totdeauna cu el, dar refuzul vehement al Viridianei nu lasă nicio speranță în vederea realizării acestei propuneri. Cu ajutorul menajerei Ramona, Don Jaime o narcotizează și o duce la culcare în dormitorul său. A doua zi, el susține că a violat-o, zicând aceasta în speranța că Viridiana din cauza presupusei pierderi a virginității sale, nu ar mai fi considerată potrivită ca mireasa lui Hristos și prin urmare, va rămâne cu el. Viridiana însă, insistă asupra plecării sale imediate. Când să urce în autobuz, este înștiințată de poliție: Don Jaime s-a spânzurat de un pom din livada sa.

În testamentul lăsat, Don Jaime numește ca moștenitori atât pe Viridiana cât și pe Jorge, fiul său nelegitim. În timp ce Jorge, care deși a sosit împreună cu prietena sa Lucia, totuși a pus ochii pe Viridiana, vrea să reabiliteze proprietățile care de-a lungul timpului au ajuns în paragină, iar Viridiana se dedică ajutorării și îngrijirii săracilor. Astfel ea adună la conac o mulțime de cerșetori și vagabonzi, oferindu-le hrană și adăpost.

Când noii proprietari pleacă la notar într-o localitate mai îndepărtată, cerșetorii profită de ocazie să organizeze o monstruoasă orgie între ei, se îmbată și vandalizează, fiind surprinși de proprietarii întorși pe neașteptate. Unul din cerșetori îl doboară pe Jorge, altul încearcă să o violeze pe Viridiana, tânăra lor binefăcătoare. Poliția sosită la chemarea slujnicei Ramona, reușește să împiedice o catastrofă și mai mare.

Deziluzionată, Viridiana care îl surprinde pe Jorge făcându-i avansuri indubitabile Ramonei, se așează cu ei la masă. Filmul se încheie cu acest sugestiv joc în trei, Viridiana, Ramona și Jorge jucând împreună cărți.

Culise[modificare | modificare sursă]

Filmul prezintă contrastul dintre evlavia și moralitatea catolică cu realitatea, acestea nefiind întotdeauna compatibile. Zelul religios al Viridianei de exemplu, merge atât de departe încât ea poartă o coroană de spini în bagajul său, dar pe de altă parte, ea nu reușește să înțeleagă starea emoțională a unchiului ei. Deși oferă multă atenție cerșetorilor și se roagă adesea împreună cu ei, nu poate prevedea că dorințele lor într-o bună zi nu se vor mai limita la cuvintele bune, pâinea primită și rugăciuni.

Scena finală a fost planificată inițial de a arăta doar pe Viridiana și Jorge jucând cărți, dar acest lucru li s-a părut apărătorilor oficiali spanioli ai moralității prea intim, așa că au decis să pună la masă o a treia persoană. Cenzorilor le-a scăpat însă că acum era insinuat un ménage à trois, pentru că la urma urmei Jorge folosise jocul de cărți înainte de venirea Viridianei, doar ca scuză (pentru a nu fi recunoscute tentativele sale de apropiere de Ramona) și astfel aceasta acționează ca o metaforă legată de erotism.[2]

Filmul Viridiana este ca și Îngerul extreminator, un monument al urii și al voluptățtii de a distruge. Ținta loviturilor înverșunate ale regizorului o constituie religia, tot ceea ce credința și morala creștină consideră sfânt, Buñuel ajungând la o aglomerare orori și monstruozități care continuă, delirant, tradițiile de coșmar ale Capriciilor lui Goya...; rochia și lenjeria de miresă a logodnicei moartede mult(haine cu care bătrânul unchi, a într-un fel de ritual vicios, o îmbrăcase pe nepoată înainte de a încerca să o posedeze), încap în cele din urmă pe mâna leprosului, împodobit cu vălurile și corsetul alb, el dansează un dans hidos în acordurile Oratoriului de Händel; ospățul borfașilor copiază imaginea Cinei cea de taină a lui da Vinci.[3]

Distribuție[modificare | modificare sursă]

Premii[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Česko-Slovenská filmová databáze 
  2. ^ de Buñuel: Mein letzter Seufzer. p. 228f.
  3. ^ C. Cristian, Bujor T. Rîpeanu, DICȚIONAR CINEMATOGRAFIC, p. 455, 456

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Cristian, Cornel; Rîpeanu, Bujor T. DICȚIONAR CINEMATOGRAFIC. București, 1974,: Editura Meridiane.