Vipera berus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Vipera berus
Benny Trapp Vipera berus.jpg
Stare de conservare
Status iucn3.1 LC ro.svg
Risc scăzut (LC) (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Clasă: Reptilia
Ordin: Squamata
Subordin: Serpentes
Familie: Viperidae
Subfamilie: Viperinae
Gen: Vipera
Specie: V. berus
Nume binomial
Vipera berus
(Linnaeus, 1758)
Sinonime

Vipera berus este un șarpe veninos de mărime mijlocie, din familia Viperidae, care este răspândit în Euroasia. Aria de răspândire este arealul cel mai nordic al viperelor, fiind singura viperă care poate fi întâlnită la nord de cercul polar.

Caractere morfologice[modificare | modificare sursă]

Vipera berus are o lungime între 50 – 70 cm, în cazuri de excepție putând atinge lungimea de 90 de cm. Cele mai mari exemplare au fost întâlnite în Europa de nord, Finlanda (94 cm), Suedia (104 cm). Femela este mult mai mare ca masculul care nu depășește de regulă lungimea de 60 cm. Coada însă, raportată la lungimea corpului, este mai lungă la mascul. Greutatea viperelor este între 100 - 200 g, femelele fecundate pot atinge 300 de grame. Capul viperei este teșit, botul rotunjit, partea dorsală fiind ovală, la baza maxilarelor este mai lat aici găsindu-se glanda cu venin. Ca toate reptilele necesită și ele căldura solară, pentru ridicarea temperaturii corporale.

Culoarea viperelor din această specie este variată, de la o culoare cenușie-argintie la galben, roșiatic, cenușiu brun, până la negru (întâlnite în peșteri la vipere în Alpi). Vipere cu nuanțe de culoare mai închisă se întâlnesc în regiunile mai reci. Masculii au culori mai variate, cu un contrast mai evident a dungii dorsale în formă de zigzag de culoare mai închisă, decât femelele, care în general au culoare brună. Pe cap șerpii pot să aibă un desen de culoare mai închisă sub forma de V sau X. Ochii au, ca la toate viperele, irisul galben cu pupile sub formă de șliț vertical. Corpul lor este acoperit dorsal cu solzi duri la pipăit.

Arealul de răspândire[modificare | modificare sursă]

Vipera berus

Viperele din această specie sunt protejate, ele trăiesc în special în nordul Eurasiei, fiind singura specie de viperă care poate fi întâlnită la nord de cercul polar. Arealul de răspândire ajungând din Europa Centrală, Balcani, România (Munții Șureanu), Polonia, Germania, Austria, Ungaria, Cehia, Anglia și Scandinavia până în Rusia și insula Sahalin. Ele preferă habitatul cu regiuni cu umiditate mare, unde sunt diferențe mari de temperatură între zi și noapte. Vipera berus este întâlnită în luminișurile din pădurile de foioase sau conifere, regiuni de smârcuri, pășuni alpine, la altitudini ce ating 2000 – 3000 m.

Mod de viață[modificare | modificare sursă]

Vipera berus este activ ziua, numai în zilele de caniculă își continuă activitatea în amurg. Dimineața și seara, caută locurile însorite pentru a se încălzi la soare. Temperatura optimă a corpului este între 30 - 33 °Celsius. Este deosebit de activă în zilele calde și umede, fiind însă sensibilă la vânt. Dacă se simte amenințată se ascunde sub pietre sau diferite plante. Atacă mușcând fulgerător, animalele mari sau omul numai când se simte amenințată și se apără. În perioada de iarnă hibernează în funcție de latitudea unde se află între 4 - 8 luni. În Germania de exemplu este activă în general între lunile aprilie și octombrie, masculii devin activi mai repede ca femelele cu ca. 2 săptămâni.

Vipera berus

Hrana viperelor constă din mamifere mici (Muridae), rozătoare (Microtus agrestis; Clethrionomys glareolus), șopârle (Lacertidae), broaște (Rana temporaria; Rana arvalis). Pe care le pândesc și le mușcă injectând veninul care va paraliza prada.

Reproducere[modificare | modificare sursă]

Perioada de reproducere a lor are loc primăvara în aprilie - mai, având loc lupte între masculi. Vipera berus este ovovivipar, cea ce înseamnă că femela clocește ouăle în corp, puii eclozionați părăsind corpul mamei în lunile august - octombrie.

Prima năpârlire urmează la scurt timp după naștere, după care șerpii devin activi. Viperele sunt apte de reproducție la vârsta de 3 - 4 ani, puii având cca 16 cm lungime. De regula femelele nasc serii: sau doar femele, sau doar masculi, sexul puilor fiind definit de mai mulți factori, precum temperatura la care sta femela în perioada de gestatie.

Dușmani naturali[modificare | modificare sursă]

Dușmanii naturali ai acesor vipere sunt păsările răpitoare (Buteo buteo; Circus pygargus; Circus aeruginosus; Milvus migrans; Aquila clanga; Aquila pomarina și Circaetus gallicus), mistreții (Sus scrofa), jderii (Mustela putorius și Mustela erminea), bursucii (Meles meles), nevăstuicile (Mustela sibirica), vulpile (Vulpes vulpes) și ariciii (Erinaceus europaeus), mai rar barza (Ciconia).[3][4] De asemenea, alte reptile ca Natrix natrix și Natrix tessellata sunt dușmani naturali ai viperei berus.

Veninul[modificare | modificare sursă]

Vipera berus este o specie sperioasă, în caz de pericol caută să se ascundă sau să fugă. Numai în cazul în care se simte direct amenințată sau este luată în mână va mușca. Doza letală minimă (DL) la o inoculare subcutană este de 6,45 mg./kg masă corporală. La o inoculare intravenoasă DL este de 0,55 mg./kg masă corporală. Aceasta înseamnă că la un om în greutate de 75 de kg. DL ar fi 483,75 mg, cea ce ar însemna să fie mușcat de cel puțin cinci vipere. Lucru care explică faptul ce șanse mici are omul de a muri de mușcătura unei vipere, care caută de altfel să-și păstreze pentru vânătoare rezerva de venin. Cu toate că vipera berus este de 2 - 3 ori mai veninos ca șarpele cu clopoței (Crotalus adamanteus), nu este atât de periculos din cauza rezervorului mic cu venin (10 – 18 mg), mușcătura lui însă putând deveni gravă la copii și la persoane în vârstă.

Simptomele cauzate de venin

Durere, la ca. o oră regiunea mușcată devine albastră și se va tumefia (umfla), datorită acțiunii neurotoxicului apar semne de asfixie și insuficiență cardiacă, mai pot apărea paralizii. În Germania între anii 1959 - 2003 n-a fost semnalat nici un caz mortal cauzat de mușcătura lui vipera berus. În anul 2004 a murit o femeie de 81 ani pe insula Rügen, mușcată de o viperă berus neagră. Se presupune însă din cauza intervalului scurt în care a murit, moartea n-ar fi fost provocată de mușcătura șarpelui.

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Specia are trei subspecii recunoscute:

Subspecii[5] Autor taxon[5] Răspândire geografică
V. b. berus (Linnaeus, 1758) Norvegia, Suedia, Finlanda, Letonia, Estonia, Lituania, Franța, Danemarca, Germania, Austria, Elveția, Italia de Nord, Belgia, Olanda, Marea Britanie, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Rusia, Mongolia, China de nord-vest (nordul regiunii Xinjiang)
V. b. bosniensis Boettger, 1889 Peninsula Balcanică
V. b. sachalinensis Zarevskij, 1917 Orientul Îndepărtat Rus (Regiunea Amur, Ținutul Primorie, Ținutul Habarovsk, Sahalin), Coreea de Nord, China de nord-est (Jilin)

Subspeciile V. b. bosniensis și V. b. sachalinensis au fost clasificate ca specii în unele publicații recente.[6]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Isailovic, Jelka Crnobrnja, et al. (2009). Vipera berus. In: IUCN 2012. IUCN Red List of Threatened Species. Version 2012.2.
  2. ^ McDiarmid RW, Campbell JA, Touré T. (1999). Snake Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference, Volume 1. Washington, District of Columbia: Herpetologists' League. ISBN 1-893777-00-6 (series). ISBN 1-893777-01-4 (volume).
  3. ^ Burton, Maurice; Burton, Robert (2002). International Wildlife Encyclopedia. Marshall Cavendish Corporation. pp. 3168. ISBN 0761472665 
  4. ^ Банников, А. Г. (Ред.). Жизнь животных в 7-ми т.. — ed. 2. — Мoscova: Просвещение, 1985. — Т. 5. Земноводные и пресмыкающиеся. — 399 pag.
  5. ^ a b Vipera berus (TSN 634988). Integrated Taxonomic Information System.
  6. ^ Mallow D, Ludwig D, Nilson G. (2003). True Vipers: Natural History and Toxinology of Old World Vipers. Malabar, Florida: Krieger Publishing Company. ISBN 0-89464-877-2.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Boulenger GA. 1896. Catalogue of the Snakes in the British Museum (Natural History). Volume III., Containing the...Viperidæ. London: Trustees of the British Museum (Natural History). (Taylor and Francis, printers). xiv + 727 pp. + Plates I.- XXV. (Vipera berus, pp. 476–481).
  • Goin CJ, Goin OB, Zug GR. 1978. Introduction to Herpetology: Third Edition. San Francisco: W.H. Freeman. xi + 378 pp. ISBN 0-7167-0020-4. (Vipera berus, pp. 122, 188, 334).
  • Joger U, Lenk P, Baran I, Böhme W, Ziegler T, Heidrich P, Wink M. 1997. The phylogenetic position of Vipera barani and of Vipera nikolskii within the Vipera berus complex. Herpetologica Bonnensis 185-194.
  • Linnaeus C. 1758. Systema naturæ per regna tria naturæ, secundum classes, ordines, genera, species, cum characteribus, diferentiis, synonymis, locis. Tomus I. Editio Decima, Reformata. Stockholm: L. Salvius. 824 pp. (Coluber berus, p. 217).
  • Minton SA Jr. 1974. Venom Diseases. Springfield, Illinois: CC Thomas Publ. 256 pp. ISBN 978-0-398-03051-3.
  • Morris PA. 1948. Boy's Book of Snakes: How to Recognize and Understand Them. A volume of the Humanizing Science Series, edited by Jacques Cattell. New York: Ronald Press. viii + 185 pp. (The common viper, Vipera berus, pp. 154–155, 182).
  • Wüster W, Allum CSE, Bjargardottir IB, Bailey KL, Dawson KJ, Guenioui J, Lewis J, McGurk J, Moore AG, Niskanen M, Pollard CP. 2004. Do aposematism and Batesian mimicry require bright colours? A test, using European viper markings. Proceedings of the Royal Society of London B 271: 2495–2499. PDF at Wolfgang Wüster, School of Biological Sciences, University of Wales, Bangor. Accessed on 15 August 2006.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Vipera berus
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Vipera berus