Sari la conținut

Vilaietul Janina

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Vilayetul Janina
—  Vilaiet  —
Coordonate: 39°40′00″N 20°51′00″E ({{PAGENAME}}) / 39.666666666667°N 20.85°E39.666666666667; 20.85
Țară Imperiul Otoman
Atestare Modificați la Wikidata
Dispariție Modificați la Wikidata
ReședințăIoannina
Prezență online
Poziția localității vilayetul Janina
Poziția localității vilayetul Janina
Poziția localității vilayetul Janina
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Vilaietul Janina, Yanya sau Ioannina (în turcă otomană ولايت يانیه, transliterat: Vilâyet-i Yanya) a fost o diviziune administrativă de prim nivel (vilaiet) a Imperiului Otoman, înființată în 1867.[1] La sfârșitul secolului al XIX-lea, avea o suprafață de 18.320 km². A fost creată prin contopirea pașalâcului Yanina⁠(d) cu pașalâcul Berat⁠(d), cu sangeacurile Janina⁠(d), Berat⁠(d), Ergiri, Preveze, Tırhala și Kesriye. Kesriye a fost retrogradat ulterior la rang de kaza și inclus în vilaietul Monastir, iar Tırhala a fost cedată Greciei⁠(d) în 1881.

Istorie

[modificare | modificare sursă]

Mișcarea națională greacă din Epir

[modificare | modificare sursă]
Instituțiile de învățământ din vilaiet (1908): roșu pentru cele grecești, violet pentru cele românești, albastru pentru cele italiene
Harta otomană a părții de sud a vilaietului (1896)

Deși o parte a populației locale a contribuit în mare măsură la Războiul de Independență al Greciei (1821–1830), regiunea Epir nu a devenit parte a statului grec în acea perioadă. În 1878, a izbucnit o rebeliune în care revoluționarii, în principal epiroți, au preluat controlul asupra Sarandei și Delvinei. Ea a fost însă suprimată de trupele otomane, care au ars 20 de sate din regiune.[2]

În anul următor, populația greacă din regiunea Ioannina a autorizat un comitet pentru a prezenta guvernelor europene dorința lor de unire cu Grecia.[3]

În 1906, diaspora epirotă, în frunte cu Panagiotis Danglis⁠(d) și Spyros Spyromilios⁠(d), a înființat Societatea Epirotă, care urmărea anexarea regiunii la Grecia[4] prin furnizarea de arme de foc localnicilor greci.[5]

Deșteptarea națională a albanezilor

[modificare | modificare sursă]

Vilaietul Janina era și unul dintre principalele centre ale vieții culturale și politice a albanezilor, majoritari în zone din acest vilaiet și din vilaietul Manastir învecinat.[6] Unul dintre cele mai importante motive a fost influența educației și culturii grecești pe care scriitorii sud-albanezi au primit-o în celebra școală greacă din Ioannina, Zosimaia⁠(d).[6] Abdyl Frashëri⁠(d), primul ideolog politic al deșteptării naționale a albanezilor⁠(d),[7] a fost unul dintre cei șase deputați ai vilaietului Janina în primul parlament otoman⁠(d) din 1876–1877.[8] Abdyl Frashëri, din Frashër, Albania modernă, împreună cu Mehmet Ali Vrioni⁠(d) din Berat (tot din Albania modernă), și câțiva membri ai comunității albaneze din Ioannina, au fondat Comitetul Albanez din Janina⁠(d) în mai 1877.[6] Frashëri a luptat împotriva deciziilor impuse de Rusia prin tratatul de la San Stefano.[6] Liga de la Prizren era însă în predominant musulmană albaneză, în timp ce creștinii ortodocși locali simpatizau mai mult cu cauza grecilor.[9]

Sfârșitul stăpânirii otomane

[modificare | modificare sursă]

În timpul răscoalei albaneze din 1912⁠(d), vilaietul Janina a fost propus ca unul dintre cele patru vilaiete care să fie comasate pentru a forma un vilaiet albanez⁠(d). Guvernul otoman a pus capăt revoltelor albaneze pe , acceptând aproape toate cererile rebelilor albanezi, între care formarea acestui vilaiet până la sfârșitul anului.[10]

În urma primului război balcanic din 1912–1913 și a tratatului de la Londra, partea de sud a vilaietului, inclusiv reședința Ioannina, a fost încorporată în Grecia.[11] Grecia ocupase și nordul Epirului în timpul Războaielor Balcanice, dar tratatul de la București, care a încheiat cel de al Doilea Război Balcanic, a atribuit Epirul de Nord⁠(d) Albaniei.[12]

Demografie

[modificare | modificare sursă]

Vilaietul Janina era divers din punct de vedere etnic, lingvistic și cultural.

Au existat o serie de estimări despre etnia și apartenența religioasă a populației locale. Imperiul Otoman își clasifica și număra cetățenii în funcție de religie și nu de etnie, ceea ce a dus la recensăminte ineficiente și la lipsa clasificării populațiilor în funcție de grupurile lor etnice. Vilaietul era locuit predominant de albanezi și greci, în timp ce religiile principale erau islamul și creștinismul ortodox.[13][14] Districtele Janinei care au fost ulterior încorporate în Grecia erau predominant grecești.[15][16]

Potrivit raportului anual otoman din 1890/91, vilaietul Janina avea 512.812 locuitori, dintre care 44% musulmani, 48% creștini ortodocși⁠(d), 7% aromâni și 0,7% evrei. Albanezii ortodocși reprezentau 52% din populația ortodoxă, în timp ce grecii constituiau 48% din populația ortodoxă. Albanezii reprezentau 69% din populație, în timp ce grecii reprezentau 23% din populație.[17]

Potrivit lui Aram Andonyan și Zavren Biberyan în 1908, dintr-o populație totală de 648.000 de locuitori, 315.000 erau albanezi, dintre care majoritatea musulmani și ortodocși, câțiva fiind romano-catolici.[18] Aromânii și grecii erau aproximativ 180.000 și, respectiv, 110.000.[18] Existau și comunități mai mici de bulgari, turci, romi și evrei.[18]

Potrivit lui Tom Winnifrith și Eleftheria Nikolaidou, statisticile otomane din 1908, de după recunoașterea comunității aromâne, oferă următoarele cifre pe grupuri etnice: dintr-o populație totală de 550.000, grecii erau cei mai numeroși (300.000), urmați de albanezi (210.000), aromâni (25.000) și de comunitatea evreiască (3.000).[19][20] Nikolaidou adaugă că sangeacurile Janina, Preveza și Gjirokastër erau preponderent grecești, sangeacurile Igoumenitsa (pe atunci Gümeniçe, Reșadiye între 1909 și 1913 în onoarea luu Mehmet al V-lea, sultanul otoman) aveau o ușoară majoritate greacă, iar nordul Beratului era predominant albanez.[19] Potrivit ei, statisticile oficiale otomane din vilaietul Janina aveau tendința de a favoriza elementul albanez în detrimentul celui grec.[21] Winnifrith afirmă că în aceste cifre se remarcă o scădere a populației ca urmare a emigrării în Grecia și America, în timp ce numărul aromânilor pare mic.[20]

Heraclides și Kromidha (2023) susțin că albanezii erau majoritari în vilaiet în ansamblul lui, 2/3 dintre albanezi fiind musulmani, în timp ce grecii creștini ortodocși formau o minoritate puternică. Albanezii dominau în nordul și centrul vilaietului, iar grecii dominau în sud.[22]

Potrivit Sir Hamilton Alexander Rosskeen Gibb⁠(d) în 1895, existau c. 224.000 de musulmani. Populația ortodoxă cuprindea c. 118.000 de greci (parțial de origine albaneză, elenizați de-a lungul unui secol de instituțiile religioase și de învățământ grecești) și c. 129.500 de albanezi, iar populația evreiască era de 3.500 de oameni.[23] Potrivit lui Zafer Golen, două treimi din populație erau musulmani albanezi, [24] în timp ce, potrivit lui Dimitrios Chasiotis c. 419.403 din populația totală erau greci, împreună cu 239.000 de turci și albanezi și 6.000 de evrei. [25] Lontos estima că 3/4 din populație era creștină.[25]

Statistică oficială otomană din 1893 și 1911
Grup 1893 1911
Ortodocși („greci”)[a] 286.304 311.032
Musulmani („turci”)[a] 225.415 244.638
evrei 3.677 3.990
catolici 83 -
Altele 997 1.175
Total 516.476 560.835
Estimări neoficiale pentru vilaietul Yanya
Etnie 1890-91 (Dushku)[17] 1895 (Gibb)[27] 1908 (Andonyan și Biberyan)[18] 1908 (Nikolaidou, Winnifrith)[19][20]
albanezi 353.840 129.517 - 353.495 315.000 210.000
greci 117.947 118.033 110.000 300.000
aromâni 35.897 180.000 25.000
turci 0 - 223.885 10.000 20.000
bulgari 20.000
romi 7.000
evrei 3.590 3.517 6.000 3.000
Total 512.812 474.952 648.000 550.000

Subdiviziuni administrative

[modificare | modificare sursă]

Sangeacurile vilaietului:

  1. Sangeacul Ioannina (Yanya, Aydonat, Filat⁠(d), Maçova, Leskovik, Koniçe)
  2. Sangeacul Ergiri (Ergiri, Delvine, Sarandoz, Premedi, Frașer, Tepedelen, Kurvelesh⁠(d), Himara⁠(d))
  3. Sangeacul Preveze⁠(d) (Preveze, Loros⁠(d), Margliç)
  4. Sangeacul Berat⁠(d) (Berat, Avlonya, Loșine⁠(d), Brad)

Note de completare

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b În sistemul otoman de clasificare, toți creștinii ortodocși erau clasificați drept „greci”, și toți musulmanii erau clasificați drept „turci”, indiferent de apartenența etnică reală.[26]

Note bibliografice

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ „Rumelia”. Encyclopædia Britannica. 
  2. ^ M. V. Sakellariou. Epirus, 4000 years of Greek history and civilization pe Google Books. Ekdotike Athenon. ISBN: 978-960-213-371-2, p. 292.
  3. ^ Sakellariou M. V.. Epirus, 4000 years of Greek history and civilization. Ekdotikē Athēnōn, 1997, ISBN: 978-960-213-371-2, p. 293
  4. ^ Sakellariou, M. V. (). Epirus, 4000 years of Greek history and civilization. Ekdotike Athenon. p. 310. ISBN 978-960-213-371-2. 
  5. ^ Sakellariou, M. V. (). Epirus, 4000 years of Greek history and civilization. Ekdotike Athenon. p. 360. ISBN 978-960-213-371-2. 
  6. ^ a b c d Trencsényi, Balázs; Kopeček, Michal (). Discourses of collective identity in Central and Southeast Europe (1770–1945): texts and commentaries. Late Enlightenment - Emergence of the Modern National Idea. 1. Central European University Press⁠(d). p. 348. ISBN 963-7326-52-9. 
  7. ^ Kopeček, Michal; Ersoy, Ahmed; Gorni, Maciej; Kechriotis, Vangelis; Manchev, Boyan; Balazs; Turda, Marius (), Discourses of collective identity in Central and Southeast Europe (1770–1945), 1, Budapest, Hungary: Central European University Press, p. 348, ISBN 963-7326-52-9, accesat în , the first political ideologue of the Albanian Revival.. 
  8. ^ Balázs Trencsényi, Michal Kopeček (). Discourses of collective identity in Central and Southeast Europe (1770–1945). Central European University Press. ISBN 9789637326523. Accesat în . In the first Ottoman parliament of 1876–1877 he was one of six deputies appointed for Iannina villayet 
  9. ^ Skendi, Stavro (). The Albanian national awakening, 1878–1912. Princeton University Press. p. 108. ISBN 9780691650029. 
  10. ^ Shaw, Stanford J.; Ezel Kural Shaw () [1977]. „Clearing the Decks: Ending the Tripolitanian War and the Albanian Revolt”. History of the Ottoman Empire and modern Turkey. 2. United Kingdom: The Press Syndicate of University of Cambridge. p. 293. ISBN 0-521-29166-6. Accesat în . 
  11. ^ Clogg 2002, p. 105. : "In February 1913 the Greek Army seized Ioannina, the capital of Epirus. The Turks recognized the gains of the Balkan allies by the Treaty of London, in May 1913."
  12. ^ Clogg 2002, p. 105. : "The Second Balkan War had short duration and the Bulgarians... to an independent Albania."
  13. ^ Justin McCarthy. Death and exile: the ethnic cleansing of Ottoman Muslims, 1821-1922. Darwin Press, 1995. ISBN: 978-0-87850-094-9, p. 162
  14. ^ Stephanie Schwanders-Sievers,Bernd Jürgen Fischer. Albanian identities: myth and history. Indiana University Press, 2002. ISBN: 978-0-253-34189-1, p. 57.
  15. ^ Justin McCarthy. and exile: the ethnic cleansing of Ottoman Muslims, 1821-1922. Darwin Press, 1995. ISBN: 978-0-87850-094-9, p. 162
  16. ^ Stephanie Schwandner-Sievers,Bernd Jürgen Fischer.myth and history. Indiana University Press, 2002. ISBN: 978-0-253-34189-1, p. 57.
  17. ^ a b Dushku, Ledia (). „The Vilayet of Ioannina in Front of Hellenism”. Südost-Forschungen. 78 (1): 70. doi:10.1515/sofo-2019-780106. ISSN 2364-9321. 
  18. ^ a b c d Erickson, Edward J. (). Defeat in detail: the Ottoman Army in the Balkans, 1912–1913. Greenwood Publishing Group. p. 41. ISBN 978-0-275-97888-4. Accesat în . 
  19. ^ a b c Nikolaidou, Eleftheria (). „From the Congress of Berlin to the Liberation of Epirus”. Epirus: 4000 of Greek Culture and Civilization. Ekdotike Athenon: 356. ISBN 9789602133712. 
  20. ^ a b c Winnifrith, Tom (). Badlands, Borderlands: A History of Northern Epirus/Southern Albania (în engleză). Duckworth. p. 120. ISBN 978-0-7156-3201-7. Turkish figures in 1908, after the authorities... Vlachs is remarkably small 
  21. ^ Nikolaidou, Eleftheria (). „From the Congress of Berlin to the Liberation of Epirus”. Epirus: 4000 of Greek Culture and Civilization: 356. ISBN 978-960-213-371-2. 
  22. ^ Heraclides, Alexis; Kromidha, Ylli (). Greek-Albanian Entanglements since the Nineteenth Century: A History. Taylor & Francis. p. 9. ISBN 9781003224242. In the Pashalik of Janina under Ali Pasha, a multiethnic semi-independent entity of some 75,000 square kilometres, which dominated the scene for more than 30 years, from 1788 until late 1821, the Greeks (Greek speakers to be more exact) formed the majority because the Pashalik was not confined to the original vilayet of Janina, but included other parts of southern Albania, a section of central Macedonia, most of Thessaly and even a large chunk of Sterea Ellada (Rumeli as it was then known), save for Viotia and Attica, as well as the city of Patras in Peloponnese (Morea as it was then known). (.) According to Nathalie Clayer and other specialists, to the north and centre of the vilayet, the Albanians dominated and in the south the Greeks. Most commentators tended to draw a line in the vilayet, from Saranda to Konica or from Himara and Girokaster to Konica, on the north of which the Albanians dominated and in the south the Greeks were preponderant. But there were several exceptions to this demarcation, such as the Chams in the south and the Vlachs and Roma in various places. In the whole vilayet, the Greek presence and influence were considerable in these 90 years, with the Greeks a strong minority but with the Albanian speakers, be they Muslim and Orthodox Christians, the majority of the population, two-thirds of which were Muslim Tosks and one-third Orthodox Christian Tosks, living mainly in the santzak of Girokaster and in the north and west of the Janina santzak. 
  23. ^ Gibb, Hamilton (). Encyclopedia of Islam. Brill. p. 652. Accesat în . According to the Ottoman year-book of 1895 there were, in the province of Yanya (Epirus and Albania south of the Devoll River), 223,885 Muslims, 118,033 Greeks, 129,517 Orthodox Albanians, 3,517 Jews and only 93 Roman Catholics. It must be added that a part of these Greeks were in origin Orthodox Albanians graecised through the Greek religious and educational institutions which were zealously founded beginning with the second half of the 18th century. 
  24. ^ MEHMET AKĠF ERSOY’UN GENÇLĠĞĠNDE BALKANLAR’DA OSMANLI Arhivat în , la Wayback Machine.
  25. ^ a b M. V. Sakellariou. Epirus, 4000 years of Greek history and civilization. Ekdotikē Athēnōn, 1997, ISBN: 9789602133712, p. 356
  26. ^ Nußberger Angelika; Wolfgang Stoppel (), Minderheitenschutz im östlichen Europa (Albanien) (PDF) (în germană), Universität Köln, p. 8, arhivat din original (PDF) la , accesat în , war im ubrigen noch keinerlei Nationalbewustsein anzutreffen, den nicht nationale, sodern religiose Kriterien bestimmten die Zugehorigkeit zu einer sozialen Gruppe, wobei alle Orthodoxe Christen unisono als Griechen galten, wahrend "Turk" fur Muslimen stand... [...toți creștinii ortodocși erau considerați «greci» în timp ce în același mod, musulmanii erau «turci».] 
  27. ^ Gibb, Hamilton (). Encyclopedia of Islam. Brill. p. 652. Accesat în . 
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Vilaietul_Janina&oldid=16950230