Sari la conținut

Vilaietul Dunării

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Vilayetul Dunării
—  Vilaiet  —

Coordonate: 43°N 25°E ({{PAGENAME}}) / 43°N 25°E43; 25
Țară Imperiul Otoman
Atestare Modificați la Wikidata
Dispariție Modificați la Wikidata
ReședințăRuse
Prezență online
Poziția localității vilayetul Dunării
Poziția localității vilayetul Dunării
Poziția localității vilayetul Dunării
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Vilaietul Dunării sau Vilaietul Dunărean (în turcă otomană ولايت طونه, transliterat: Vilâyet-i Tuna; în bulgară Дунавски вилает, transliterat: Dunavski vilaet sau Дунавска област[1]) a fost o diviziune administrativă de prim nivel (vilaiet) a Imperiului Otoman din 1864 până în 1878.[2] Avea o suprafață de 88.000 km².

Vilaietul a fost creat din partea de nord a eyaletului Silistra aflată de-a lungul Dunării și din eyaleturile Niš⁠(d), Vidin și Silistra. Acest vilaiet era menit să devină o provincie model, evidențiind toate progresele realizate de Poartă prin reformele modernizatoare Tanzimat.[3] Aveau să apară și alte vilaiete modelate după vilaietul Dunării în întregul Imperiu până în 1876, cu excepția Peninsulei Arabe și a Egiptului de atunci, care era semi-independent.[3] Rusciuc, astăzi Ruse din Bulgaria, a fost ales drept reședință a vilaietului datorită poziției sale ca port-cheie la Dunăre pentru otomani.[3]

Provincia a dispărut după Războiul Ruso-Turc din 1877–1878, când partea sa de nord-est (Dobrogea de Nord) a fost încorporată în România, extremitatea sa vestică în Serbia, iar regiunile centrale și sudice au format cea mai mare parte a Principatului autonom al Bulgariei și o parte a Rumeliei Orientale.

Frontiere și diviziuni administrative

[modificare | modificare sursă]

La înființarea sa în 1864, vilaietul Dunării cuprindea următoarele sangeacuri:[4]

  1. Sangeacul Tulcea
  2. Sangeacul Varna
  3. Sangeacul Rusciuc
  4. Sangeacul Tărnovo
  5. Sangeacul Vidin⁠(d)
  6. Sangeacul Sofia⁠(d)
  7. Sangeacul Niš

În 1868, sangeacul Niš a fost transferat vilaietului Prizren.[5]

În 1876, sangeacul Sofia a format împreună cu sangeacul Niš vilaietul Sofia, care a avut însă o existență scurtă, trecând la vilaietele Adrianopol și respectiv Kosovo doar un an mai târziu, în 1877.[6]

Guvernarea

[modificare | modificare sursă]

Midhat Pașa⁠(d) a fost primul valiu al vilaietului între 1864–1868.[3] În timpul său ca guvernator, pe Dunăre au fost înființate linii de vapoare⁠(d); a fost finalizată calea ferată Ruse-Varna; au fost introduse cooperativele de credit agricol care furnizau fermierilor împrumuturi cu dobândă redusă; Au fost oferite și stimulente fiscale⁠(d) pentru a încuraja noile întreprinderi industriale.[3]

Primul ziar oficial de vilaiet din Imperiul Otoman, Tuna/Dunav, a fost publicat bilingv, în turca otomană și în bulgară, și avea redactori atât otomani, cât și bulgari. Printre redactorii săi șefi s-au numărat Ismail Kemal și Ahmed Midhat Efendi.[3]

Vilaietul avea o Adunare Administrativă care includea funcționari de stat numiți de guvernul otoman, precum și șase reprezentanți (trei musulmani și trei nemusulmani) aleși dintre locuitorii provinciei.[3] Nemusulmanii participau și la tribunalele penale și comerciale provinciale care se bazau pe un cod de procedură secular.[3] Au fost introduse și școli mixte musulman-creștine, dar această reformă a fost oprită după ce a întâmpinat o puternică opoziție a populației.[3]

Guvernatorii

[modificare | modificare sursă]
Versiunea în turca otomană a „Legii constitutive a departamentului format sub numele de vilaiet al Dunării” (în bulgară Органически устав на департамента, създаден под наименование Дунавски вилает, transliterat: Organiceski ustav na departamenta, săzdaden pod naimenovanie Dunavski vilaet[7]) așa cum a fost publicat în Takvim-i Vekayi⁠(d)

Guvernatorii vilaietului au fost:

Demografie

[modificare | modificare sursă]

În 1865, în provincie (cu excepția sangeacului Niš) locuiau 658.600 (40,51%) de musulmani și 967.058 (59,49%) de nemusulmani, inclusiv femei; față de aproximativ 569.868 (34,68%) musulmani, în afară de imigranți și 1.073.496 (65,32%) de nemusulmani în 1859–1860.[8] Circa 250.000–300.000 de imigranți musulmani din Crimeea și Caucaz fuseseră aduși în această regiune între 1855 și 1864.Populația masculină a vilaietului Dunării (exclusiv sangeacul Niš) în 1865 conform Kuyûd-ı Atîk (editura vilaietului Dunării):[9]

Grupuri etno-confesionale în vilaietul Dunării conform Registrului populației din 1865[9]

     Bulgari (56,22%)

     Musulmani (40,31%)

     Vlahi (0,92%)

     Armeni⁠(d) (0,86%)

     Greci (0,6%)

     Evrei⁠(d) (0,44%)

     Romi creștini (0,44%)

     Romi musulmani (0,2%)

Grupuri etno-confesionale în vilaietul Dunării conform Registrului populației din 1865
Comunitate Sangeacul Rusciuc Sangeacul Vidin Sangeacul Varna Sangeacul Tırnova Sangeacul Tulcea Sangeacul Sofia Vilaietul Dunării
Miletul islamic 138.017 (61%) 14.835 (13%) 38.230 (74%) 77.539 (40%) 38.479 (65%) 20.612 (12%) 327.712 (40%)
Romi musulmani 312 (0%) 245 (0%) 118 (0%) 128 (0%) 19 (0%) 766 (0%) 1.588 (0%)
Miletul bulgarilor⁠(d) 85.268 (38%) 93.613 (80%) 9.553 (18%) 113.213 (59%) 12.961 (22%) 142.410 (86%) 457.018 (56%)
Miletul vlahilor 0 (0%) 7.446 (6%) 0 (0%) 0 (0%) 0 (0%) 0 (0%) 7.446 (1%)
Miletul armenilor 926 (0%) 0 (0%) 368 (1%) 0 (0%) 5.720 (10%) 0 (0%) 7.014 (1%)
Miletul romeilor⁠(d) 0 (0%) 0 (0%) 2.639 (5%) 0 (0%) 2.215 (4%) 0 (0%) 4.908 (1%)
Romi nemusulmani 145 (0%) 130 (0%) 999 (2%) 1.455 (1%) 92 (0%) 786 (0%) 3.607 (0%)
Miletul evreilor 1.101 (0%) 630 (1%) 14 (0%) 0 (0%) 1 (0%) 1.790 (1%) 3.536 (0%)
Total 225.769 (100%) 116.899 (100%) 51.975 (100%) 192.335 (100%) 59.487 (100%) 166.364 (100%) 812.829 (100%)
Loi constitutive du département formée sous le nom de vilayet du Danube („Legea constitutivă a departamentului format sub numele de vilaietul Dunării”) în franceză

Populația masculină musulmană și nemusulmană din vilaietul Dunării conform Salname-ului otoman pentru 1868:[10]

Populația masculină musulmană și nemusulmană din vilaietul Dunării conform Salname-ului otoman din 1868[10]
Sangeac musulmani nemusulmani Total
Număr % Număr %
Rusciuc 138.692 59,14% 95.834 40,86% 234.526
Varna 58.689 73,86% 20.769 26,14% 79.458
Vidin 25.338 16,90% 124.567 83,10% 149.905
Sofia 24.410 14,23% 147.095 85,77% 171.505
Tirnova 71.645 40,73% 104.273 59,27% 175.918
Tulcea 39.133 68,58% 17.929 41,42% 57.062
Niš 54.510 35,18% 100.425 64,82% 154.935
Total 412.417 40.30% 610.892 59.70% 1.023.309

Populația totală a vilaietului Dunării (excluzând sangeacul Niš) în 1876 estimată de avocatul francez Aubaret din registru:[11][12]

Comunitate Populația
musulmani 1.120.000 (48%)
incl. turci 774.000 (33%)
incl. cerchezi 200.000 (8%)
incl. tătari 110.000 (5%)
incl. romi 35.000 (1%)
nemusulmani 1.233.500 (52%)
incl. bulgari 1.130.000 (48%)
incl. romi 12.000 (1%)
incl. greci 12.000 (1%)
incl. evrei 12.000 (1%)
incl. armeni 2.500 (0%)
incl. vlahi și alții 65.000 (3%)
Total 2.353.000 (100%)

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Strauss, Johann (). „A Constitution for a Multilingual Empire: Translations of the Kanun-ı Esasi and Other Official Texts into Minority Languages”. În Herzog, Christoph; Malek Sharif. The First Ottoman Experiment in Democracy. Wurzburg: Orient-Institut Istanbul⁠(d). pp. 21–51. 
  2. ^ „Rumelia”. Encyclopædia Britannica. 
  3. ^ a b c d e f g h i Encyclopedia of the Ottoman Empire, p. 172, pe Google Books By Gábor Ágoston, Bruce Alan Masters
  4. ^ Stanford Jay Shaw; Ezel Kural. Shaw (). History of the Ottoman Empire and Modern Turkey. Cambridge University Press. p. 90. ISBN 978-0-521-29166-8. Accesat în . 
  5. ^ Grandits, Hannes; Nathalie Clayer, Robert Pichler (). Conflicting Loyalties in the Balkans The Great Powers, the Ottoman Empire and Nation-building. Gardners Books. p. 309. ISBN 978-1-84885-477-2. Accesat în . In 1868 the vilayet of Prizren was created with the sancaks of Prizren, Dibra, Skopje and Niš; it only existed till 1877 
  6. ^ KOYUNCU, Așkın. „Population And Demographics In The Danube Province (1864-1877)”. www.turkishstudies.net. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ Indzhov, Emil (). „THE BULGARIANS AND THE ADMINISTRATIVE REFORMS IN THE OTTOMAN EMPIRE IN 50-60 YEARS AT THE XIX CENTURY” (PDF). Proceedings of the University of Ruse (în bulgară). 56 (6.2). 
  8. ^ „Makale Takip Sistemi Mobile”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ a b KOYUNCU, Așkın (ianuarie 2014). „Tuna Vilâyeti'nde Nüfus Ve Demografi (1864-1877)” [Populația și demografia vilaietului Dunării (1864-1877)]. Turkish Studies - International Periodical for the Languages, Literature and History of Turkish or Turkic (în turcă). 9 (4): 695. doi:10.7827/TurkishStudies.7023 Accesibil gratuit. 
  10. ^ a b KOYUNCU, Așkın (ianuarie 2014). „Tuna Vilâyeti'nde Nüfus Ve Demografi (1864-1877)” [Population and Demography of the Danube Vilayet (1864-1877)]. Turkish Studies - International Periodical for the Languages, Literature and History of Turkish or Turkic (în turcă). 9 (4): 697. doi:10.7827/TurkishStudies.7023. 
  11. ^ Suleiman, Yasir (). Language and Identity in the Middle East and North Africa. Routledge. p. 102. ISBN 9781136787843. 
  12. ^ ENGİN DENİZ TANIR. THE MID-NINETEENTH CENTURY OTTOMAN BULGARIA FROM THE VIEWPOINTS OF THE FRENCH TRAVELERS A THESIS SUBMITTED TO THE GRADUATE SCHOOL OF SOCIAL SCIENCES OF MIDDLE EAST TECHNICAL UNIVERSITY BY. pp. 52–55. Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Vilaietul_Dunării&oldid=16944840