Venerabil (catolicism)
Venerabil este al doilea titlu de recunoaștere a meritelor pe care Biserica Catolică îl atribuie unei persoane după cel de slujitor al lui Dumnezeu, pe drumul sfințeniei (beatificare și canonizare), fiind recunoscută „eroicitatea virtuților sale”.[1]
Procedura Bisericii Catolice[modificare | modificare sursă]
Orice persoană, chiar mireană, poate solicita introducerea cauzei unei persoane moarte în mireasmă de sfințenie episcopului diocezei în care această persoană a murit. Episcopul dispune studierea problemei de către câțiva specialiști. În cadrul procedurii ordinare, ancheta eparhială adună toate mărturiile, întocmește documentația. Episcopul numește o comisie canonică (istorici, teologi, vaticaniști) care face un studiu critic al scrierilor sale și le condensează într-un document transmis la Roma Congregației pentru Cauzele Sfinților, care realizează instrucțiunea finală. Dacă dosarul este acceptat de Congregație, aceasta numește un raportor însărcinat cu realizarea unei sinteze (denumită positio) a întregii documentații (biografie, virtuți, eventual miracol). Un colegiu de cardinali și episcopi studiază apoi positio și decide asupra eroicității virtuților (virtuți teologice: credință, speranță, caritate; virtuți cardinale: tărie, prudență, cumpătare, dreptate). „Decretul eroicității virtuților” face, din slujitorul lui Dumnezeu, un venerabil.[2]
„Eroicitatea virtuților” desemnează eforturile făcute de persoană pentru a deveni mai bun, pentru a primi harul lui Dumnezeu, a practica caritatea, a se conforma Evangheliei și a fi credincios Bisericii. Acest criteriu este mult mai important decât faptele extraordinare, chiar miraculoase, realizate în timpul vieții creștinului a cărui cauză este introdusă.
Decretul eroicității virtuților nu este necesar pentru un martir: acesta este înlocuit cu un decret care confirmă martiriul slujitorului lui Dumnezeu.
Un miracol (cel puțin unul; până la 5 iulie 2013, în cazul papei Ioan al XXIII-lea, când papa Francisc îl scutește de al doilea miracol de obicei necesar canonizării) va fi necesar (cu excepția martirilor) pentru a continua procedura până la beatificare. Se va semna apoi un alt decret de recunoaștere a miracolului, care să permită beatificarea venerabilului, dacă Sfântul Scaun consideră de cuviință. Se poate întâmpla ca unele considerente externe (religioase, politice, media etc.) să blocheze procesul pentru o perioadă mai mult sau mai puțin prelungită. Unul dintre cele mai recente exemple este cel al episcopului salvadorean Óscar Romero (1917-1980), care, în ciuda lui, a devenit „sfântul patron” al Frontului Farabundo Martí pentru Eliberarea Națională, cu tendințele marxiste puternic condamnate de anumite cercuri din țara sa, inclusiv de către anumiți cardinali și, în final, beatificat, de papa Francisc. pe 23 mai 2015.[3][4] La 14 octombrie 2018, papa Francisc l-a canonizat.[5]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Voir l'instruction Sanctorum Mater : http://www.vatican.va/roman_curia/congregations/csaints/documents/rc_con_csaints_doc_20070517_sanctorum-mater_fr.pdf
- ^ fr Théo. Les saints, Fleurus,
- ^ fr „Le martyre de Mgr Romero a continué après sa mort, déplore le pape François”. Accesat în ..
- ^ ro Papa Francisc despre Oscar Romero, Catholica.ro, 25 mai 2015.
- ^ ro Predica papei Francisc la canonizare, Vatican News, 14 octombrie 2018. Accesat la 27 decembrie 2019.
