Venceslau I al Boemiei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Venceslau I al Boemiei
Rege al Boemiei
VaclavI.jpg
Sigiliul lui Venceslau I
Date personale
Născutc. 1205
Regatul Boemiei
Decedat23 septembrie 1253 (c. 48 de ani)
Králův Dvůr, Regatul Boemiei
ÎnmormântatMӑnӑstirea Sf. Agnes[*] Modificați la Wikidata
PărințiOttokar I
Constanta a Ungariei
Frați și suroriAgnes de Boemia[*]
Anna de Boemia[*]
Judith de Boemia[*]
Dagmar a Boemiei
Přemyslid, Margrave of Moravia[*][[Přemyslid, Margrave of Moravia (Czech prince)|​]]
Vratislav[*][[Vratislav (Czech prince)|​]]
Vladislav, Margraf de Moravia[*]
Božislava[*] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuKunigunde de Hohenstaufen
CopiiVladislav al Moraviei[*]
Ottokar al II-lea al Boemiei[1]
Beatrice a Boemiei[*]
Agnes of Bohemia[*][[Agnes of Bohemia (Aristocrat, 2nd wife of Margrave Henry III of Meissen)|​]][2] Modificați la Wikidata
Ocupațiearistocrat[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
TitluriRege al Boemiei
Familie nobiliarăPřemyslid
Dinastia Přemyslid
Domnie1230-1253
PredecesorOttokar I al Boemiei
SuccesorOttokar al II-lea

Venceslau I Přemysl (în cehă Václav I Jednooký; c. 1205 – d. 23 septembrie 1253) numit și cel Chior, aparține dinastiei Přemyslid și a fost rege al Boemiei din 1230 până în 1253.

Venceslau era fiul regelui Ottokar I al Boemiei și al Constanței, fiica lui Béla al III-lea, regele Ungariei.

Căsătoria și descendenții[modificare | modificare sursă]

În 1224, Venceslau s-a căsătorit cu Kunigunde de Hohenstaufen,[3] a treia fiică a lui Filip de Suabia, rege romano-german, și a soției sale Irene Angelina.

Din această căsătorie au rezultat patru copii:

  • Vladislau al III-lea al Moraviei (c. 1228-1247)[4] margraf de Moravia și prinț moștenitor al ducatelor Austria și Stiria în 1246/1247, căsătorit în 1246 cu Gertrud de Babenberg
  • Ottokar al II-lea al Boemiei (c. 1230-1278)[5] căsătorit în 1252 cu Margarete de Babenberg
  • Beatrice (c. 1231-1290), căsătorită în 1243 cu Otto al III-lea de Brandenburg[6]
  • Agnes (d. 1268), căsătorită în 1244 cu Henric al III-lea de Meissen
  • O fiică care a murit tânără

Domnia[modificare | modificare sursă]

Domnia timpurie[modificare | modificare sursă]

Pe 6 februarie 1228, Venceslau a fost încoronat fiind alături de tatăl său co-regent al Regatului Boemiei.[7] La 15 decembrie 1230, Ottokar I a murit, iar Venceslau l-a succedat la tronul Boemiei.

După instalarea pe tron, Venceslau a continuat politica dinastiei Přemyslid. El a încurajat stabilirea germanilor în satele și orașele din Boemia și Moravia, având ca scop modernizarea agriculturii și impulsionarea mineritului. În Praga clădirile din piatră au început să le înlocuiască pe cele din lemn ca urmare a influenței noilor locuitori. În timpul domniei sale au fost întemeiate noi orașe și construite mânăstiri (în special ale ordinului cistercian). Printre altele, au fost fondate orașele Trautenau, Schlan și Mies. Potrivit istoricului Palacký, Venceslau era un vânător pasionat, talentat și energic, fiind înclinat spre o viață luxoasă. El a pierdut un ochi în timpul unei vânători ceea ce i-a adus porecla „jednooký” - „cel chior”. La curtea lui Venceslau erau organizate turniruri de care se pare că se ocupa cavalerul german Holger von Friedberg. Curtea regală găzduia mulți menestreli printre care se spune că era și Walther von der Vogelweide.

Primul obiectiv al lui Venceslau a fost încheierea disputei cu ultimul Babenberg, Frederic al II-lea, duce de Austria, deoarece era îngrijorat de pornirile expansioniste ale acestuia. Totuși când Frederic și-a respins soția, Sofia Lascarina, fiica împăratului bizantin și cumnata regelui maghiar, pentru că nu îi dăruise nici un urmaș, mama lui Venceslau, care se trăgea din Ungaria, a considerat aceasta ca fiind o insultă. De aceea Venceslau a invadat Austria. La rândul său, Frederic a invadat Moravia profitând de o dispută între Venceslau și fratele său mai mic, Přemysl al Moraviei, cucerind castelul Bítov care era considerat de nepătruns. Venceslau, care era în apropiere cu armata sa, nu a intervenit. Când Frederic s-a îmbolnăvit și s-a retras în Austria, Venceslau a profitat de situație și a cucerit Brno.

Expansionismul lui Frederic a provocat îngrijorarea și protestele altor câțiva conducători. În 1236, împăratul Sfântului Imperiu Roman, Frederic al II-lea, a fost implicat într-un război împotriva Ligii Lombarde. El a cerut lui Venceslau și altor conducători din Sfântul Imperiu Roman, să-i acorde sprijin în război cu o parte din trupele lor. Venceslau era conducătorul unui grup de prinți care și-au exprimat reticența de a abate orice trupă de la apărarea propriilor lor teritorii, invocând teama invaziei dinspre ducatul Austriei. În această situație ei au cerut intervenția imperială.[8]

În iunie 1236, împăratul a impus o interdicție imperială ducelui de Austria, Frederic al II-lea. Trupele trimise împotriva ducelui l-au forțat pe acesta să fugă din Viena la Wiener Neustadt. Împăratul a instituit conducerea imperială directă atât în Austria, cât și în ducatul Stiria, deținut și de ducele fugar. Ekbert de Andechs-Meranien, fost episcop de Bamberg a fost instalat ca guvernator în cele două ducate din februarie până la moartea sa pe 5 iunie 1237.[9] Venceslau a fost nemulțumit de această expansiune a autorității imperiale directe în apropierea granițelor sale. Preocuparea celor doi prinți, Frederic al II-lea și Venceslau, că puterea crescândă a împăratului le-ar putea slăbi propria putere a dus la negocieri politice care s-au încheiat prin stabilirea păcii. Ducele Frederic al II-lea a logodit-o pe nepoata sa Gertrud cu Vladislav, fiul lui Venceslau. Ca zestre Gertrud a adus în căsătorie teritoriile de la nord de Dunăre, menținând și consolidând astfel alianța celor doi prinți.

Venceslau și Frederic și-au găsit un alt aliat în persoana lui Otto al II-lea, duce de Bavaria. În iunie 1239, Venceslau și Otto au părăsit Dieta imperială de la Eger, renunțând a-l mai servi pe împăratul Frederic al II-lea care fusese excomunicat. În 1241 împăratul Frederic al II-lea i-a numit pe Venceslau și pe Heinrich Raspe guvernatori imperiali pentru fiul său minor, Conrad al IV-lea, pentru a preveni un război iminent între prinții germani rivali. În ciuda intenției lor de a alege un alt rege, aceasta nu s-a întâmplat până în 1246 când Henry Raspe, landgraf de Turingia, a fost ales rege romano-german contracandidații lui fiind împăratul Frederic al II-lea și fiul său, Conrad al IV-lea .

Invazia mongolă[modificare | modificare sursă]

Portretul lui Venceslau în Codex Gelnhausen (începutul secolului al XV-lea)

În 1241 Venceslau a respins cu succes invazia mongolilor conduși de Batu Han și Subutai, în Boemia. În timpul Marii invazii mongole aproximativ 20.000 de mongoli conduși de Baidar, Kadan și Orda Han au atacat regatul Poloniei, Silezia și Moravia provocând mari distrugeri.

Ducele Henric al II-lea „Cuviosul” al Sileziei, i-a cerut ajutorul cumnatului său Venceslau, în lupta împotriva mongolilor. În timp ce Venceslau deplasa 50.000 de soldați spre Legnica, Henric al II-lea nerăbdător a atacat mongolii fără ajutorul lui, ceea ce a avut ca urmare bătălia devastatoare de la Legnica.[10] În urma victoriei mongole, Venceslau s-a întors pentru a proteja Boemia. Pe drumul de întoarcere prin Turingia și Saxonia, a adunat forțe noi înainte de a se retrage în zona muntoasă din Boemia, al cărei teren reducea mobilitatea cavaleriei mongole. Când o avangardă mongolă a atacat Kłodzko, cavaleria boemă i-a învins cu ușurință în trecătoarele montane.[11] [12] [13] După eșecul împotriva armatei lui Venceslau, mongolii conduși de Baidar și Kadan au părăsit Boemia și Polonia, plecând spre sud pentru a se reuni cu Batu Han și Subutai în Ungaria (care îi învinseseră pe unguri în bătălia de la Muhi).

Când Subutai a aflat în 1242 că marele Han Ögedei murise în anul precedent, a retras armata mongolă spre est, deoarece Ginghis Han stabilise înainte că toți descendenții marelui Han (Hagan) trebuie să se întoarcă în capitala mongolă Karakorum pentru a fi ales următorul Hagan. Astfel istoria a înregistrat succesul lui Venceslau împotriva invadatorilor, iar cronicarii au trimis mesaje împăratului Frederic al II-lea despre „apărarea sa victorioasă”.[14]

Pretenția dinastiei Přemyslid la Ducatul Austriei[modificare | modificare sursă]

La 15 iunie 1246, Frederic al II-lea, ducele de Austria, a fost ucis în bătălia de pe râul Leitha împotriva lui Béla al IV-lea al Ungariei.[15] Moartea sa a pus capăt domniei dinastiei Babenberg în Austria. Problema succesiunii sale a fost disputată de-a lungul mai multor ani între diferiți moștenitori. Politica externă a lui Venceslau s-a concentrat pe dobândirea Austriei pentru dinastia Přemyslid. Între timp, împăratul Frederic al II-lea a plasat din nou Austria sub conducere imperială directă. Cu toate acestea, guvernatorul imperial Otto von Eberstein s-a confruntat cu o rebeliune austriacă, astfel că beneficiile de pe urma acestei conduceri nu s-au făcut imediat resimțite.[16]

Privilegium Minus, documentul prin care Austria a fost ridicată la rang de ducat pe 17 septembrie 1156, a permis ca linia feminină a Casei Babenberg să poată succeda la tron. Gertrude, ducesa Austriei, nepoata ducelui Frederic al II-lea, a putut astfel să revendice ducatul Austria. Venceslau a aranjat căsătoria ei cu fiul său cel mare, Vladislau, margraf de Moravia. Vladislau a fost declarat duce de Austria „jure uxoris” reușind să obțină sprijinul unei părți a nobilimii austriece. Pe 3 ianuarie 1247, Vladislau a murit după o scurtă boală, iar planul inițial al lui Venceslau a pierdut susținerea austriacă. Gertrude a continuat să revendice ducatul Austria și s-a căsătorit cu Herman al VI-lea, margraf de Baden.[16]

Rebeliunea[modificare | modificare sursă]

În 1248, Venceslau s-a confruntat cu o rebeliune a nobilimii din Moravia, condusă de propriul său fiu, Ottokar al II-lea, care fusese ademenit de nobilii nemulțumiți să conducă rebeliunea lor. El a primit în această perioadă porecla „regele mai tânăr” (mladší král). Venceslau a reușit să-i învingă pe rebeli la Brüx (Most) și l-a închis pe fiul său care a trebuit să i se supună.[17] Ottokar al II-lea a deținut titlul de rege al Boemiei din 31 iulie 1248 până în noiembrie 1249.

La sfârșitul anului 1250, atât împăratul Frederic al II-lea cât și Herman al VI-lea, margraf de Baden, au murit. Cel din urmă nu a fost niciodată acceptat de nobilii austrieci. Gertrude și singurul lor fiu, Frederic I, margraf de Baden, au continuat să revendice ducatul Austria. Venceslau a invadat Austria și l-a eliberat pe fiul său, Ottokar al II-lea, l-a numit margraf de Moravia și l-a proclamat Duce al Austriei, fiind aclamat de nobilime. Pentru a-și asigura drepturile dinastice asupra Austriei, Venceslau a proclamat ca ducesă de Austria pe Margareta de Babenberg pe care a logodit-o apoi cu fiul său. Margareta, ducesa Austriei, era sora ducelui Frederic al II-lea și mătușa lui Gertrude. De asemenea, a fost văduva lui Henric al II-lea de Suabia, care murise în 1242. Deși Margareta era mult mai în vârstă decât Ottokar, căsătoria lor a avut loc la 11 februarie 1252.

Venceslau nu s-a bucurat mult timp de victoria sa. El a murit pe 23 septembrie 1253 și a fost succedat la tron de fiul său, Ottokar al II-lea.

Sub domnia lui Venceslau I, curtea regală a cultivat stilul de viață tipic Europei occidentale, incluzând turnirurile, poezia și cântecele de curte. Guvernul său este asociat cu înființarea statalității cehe, o creștere a influenței politice cehe în Europa, și dezvoltarea continuă a vieții urbane, a comerțului și a meșteșugurilor.

Venceslau, la fel ca tatăl său, Ottokar I și ca fiul său, Ottokar al II-lea, a susținut stabilirea etnicilor germani în țară. El a fost, de asemenea, primul care a acordat privilegii evreilor, pentru care aceștia trebuiau să plătească sume mari de bani.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Kindred Britain 
  2. ^ The Peerage 
  3. ^ Martin Wihoda, Vladislaus Henry: The Formation of Moravian Identity, trad. Katerina Millerova, Brill 2015, ISBN 90 04 25049 9, p. 299.
  4. ^ Francis Dvornik, The Slavs in European History and Civilization, Rutgers University Press 1962, ISBN 9780813507996, p. 26.
  5. ^ Sturner 1992, p. 295.
  6. ^ Jonathan R. Lyon, Princely Brothers and Sisters: The Sibling Bond in German Politics, 1100-1250, Cornell University Press 2013, ISBN 9780801451300, p. 241.
  7. ^ Bohemia to the Extinction of the Premyslids, Kamil Krofta, The Cambridge Medieval History, vol. VI, ed. J.R. Tanner, C.W. Previte-Orton and Z.N. Brooke, Cambridge University Press 1968, p. 435.
  8. ^ Germany in the Reign of Frederick II, Austin Lane Poole, The Cambridge Medieval History, vol. VI, p.101.
  9. ^ Aeiou Encyclopedia: article "Ekbert von Andechs-Meranien"
  10. ^ Hildinger, Erik. „Mongol Invasions: Battle of Liegnitz”. History Net.  June 12, 2006
  11. ^ Hickman, Kenneth. „Mongol Invasions: Battle of Legnica”. ThoughtsCO.com.  August 29, 2016
  12. ^ Leo de Hartog, Genghis Khan: Conqueror of the World. Tauris Parke Paperbacks 2004, p. 173. ISBN: 978-1860649721
  13. ^ Wilhelm Zimmermann: A Popular History of Germany from the Earliest Period to the Present Day . Nabu Press, februarie 2010, ISBN: 978-1145783386, p. 1109,
  14. ^ Christianity, Europe, and (Utraquist) Bohemia
  15. ^ Pál Engel, Realm of St. Stephen: A History of Medieval Hungary, transl. Tamás Pálosfalvi, ed. Andrew Ayton, I.B. Tauris 2005, ISBN 978-1850439776, p.106.
  16. ^ a b (DE) Erich Zöllner, Geschichte Österreichs: von den Anfängen bis zur Gegenwart, Oldenbourg Verlag, Viena 1990, ISBN 3702800743, p.111. Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "Zollner111" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
  17. ^ Wikisource Chisholm, Hugh, ed. (). „Ottakar I. Ottakar II.”. Encyclopædia Britannica. 20 (ed. 11). Cambridge University Press. p. 368. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Josef Žemlička : Století posledních Přemyslovců. 2. Ediție, Melantrich, Praha 1986, ISBN 80-7023-281-1
  • František Palacký : Istoria Boemiei . 2. Partea 1. Departament: Boemia ca regat ereditar sub Přemyslids (1198-1306) 1847
  • Wilhelm Wegener : Přemyslids. Arborele genealogic al casei ducale naționale boeme, aproximativ 850 - 1306, Göttingen 1952, OCLC 504811609
  • Georg Juritsch: Contribuții la istoria Boemiei în vremea Přemyslidelor. Praga 1928, OCLC 721289852
  • Adolf Zycha : Despre originea orașelor din Boemia și politica urbană a premislidelor. Praga 1914, DNB 57853519X

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Sturner, Wolfgang (). Friedrich II:Teil 1 Die Konigscheffschaft in Sizilien un Deutschland 1194-1220 (în germana). Wissenschaftliche Buchgesellschaft.