Utilizator:Ursu gheorghe

Râurile – generalități. Elementele unui râu în profil transversal și longitudinal. Bazinul fluvial. Morfometria și morfologia bazinului fluvial. Definiție Potamologia este știința care se ocupă cu studiul apelor curgătoare. Elementul de bază în studiul potamologiei îl reprezintă râul. Râul este forma scurgerii superficiale organizate, permanentă sau temporară, care-și păstrează traseul pe întreaga lungime a sa. Din punct de vedere hidrologic, noțiunea include toate cursurile de apă, indiferent de mărimea lor: pârâu, râu sau fluviu. Râul este un produs al climei (Voieikov, 1954). Intro • Apa provenită din precipitații poate împrumuta diferite căi: – o parte se evaporă și se reîntoarce în atmosferă, – alta se infiltrează în sol, iar – alta se adună în spațiile concave dând naștere apelor stătătoare. – Cea mai mare cantitate, sub influența gravitație, se deplasează din punctele mai înalte ale reliefului spre regiunile mai joase, dând naștere apelor curgătoare. Categorii • Apele curgătoare, după caracterul scurgerii, pot fi grupate în trei categorii: – Ape de șiroire – Ape torențiale – Ape cu caracter permanent

Apele de șiroire • Curgerea cu caracter temporar îmbracă diferite forme, de la curgerea în pânză (areolară) sau difuză, până la curgerea concentrată de tipul torenților. Între cele două categorii extreme se intercalează diferite forme de tranziție cunoscute sub numele de șiroaie. Șiroirea se poate face sub forma unor multiple firicele de apă, a unor șuvițe sau curenți, cei mai puternici dintre ei fiind cunoscuți sub numele de șuvoaie. • La șiroire nu se distinge un curs bine individualizat ci, după fiecare ploaie, apa își croiește un alt drum. Cel mai important aspect al acestor concentrări este trecerea de la secțiunea de spălare sau eroziune areolară, la cea liniară. În felul acesta șiroirea creează forme de eroziune cu aspect alungit, începând cu unele șănțulețe abia perceptibile și instabile, până la excavațiuni alungite pe sute de metri. • Procesul de spălare a terenurilor este mai ridicat pe suprafețele lipsite de vegetație, iar volumul apei de șiroire depinde de cantitatea, durata și intensitatea precipitațiilor, de permeabilitatea și de gradul de acoperire cu vegetație a terenului. Apele torențiale • Torenții reprezintă cursuri vijelioase, dar temporare, de apă care se formează pe pantele înclinate cu vegetație discontinuă, în urma ploilor abundente sau a topirii zăpezilor. • În raport cu șiroirea, torentul are calitatea de a concentra o cantitate mai mare de apă pe o singură direcție, ceea ce face ca el să dispună de o mare energie. • Prin acțiunea sa complexă (eroziune, transport, acumulare), torentul se compune din trei elemente: bazinul de recepție, canalul se scurgere și conul de dejecție. • • a. Bazinul de recepție reprezintă teritoriul de pe care torentul își adună apele de ploaie, adică zona în care apele se concentrează către punctul cel mai jos al locului și către care se orientează și se adâncesc rigolele (făgașele), ogașele și ravenele. • b. Canalul de scurgere este un jgheab alungit, care pornește din punctul cel mai coborât al bazinului de recepție, pe care curge apa torentului împreună cu aluviunile desprinse. Valea este adâncă, pereții ușor înclinați iar procesul erozional este mai intens pe verticală (eroziune liniară). Eroziunea laterală se face simțită abia în ultima fază a evoluției sale. • c. Conul de dejecție reprezintă partea terminală a organismului torențial și se prezintă sub forma unui semicorn teșit clădit din aluviunile cărate și depuse de torent. • În natură există și cazuri când cele trei elemente nu se dezvoltă la toți torenții. Unele organisme pot fi lipsite de canal de scurgere fapt pentru care poartă denumirea de hunie. Ca urmare a eroziunii, prin deschiderea straturilor de ape subterane, torenții evoluează spre pâraie și râuri. Apele curgătoare cu caracter permanent • Totalitatea precipitațiilor ce cad pe suprafața scoarței terestre, la care se adaugă apa provenită din izvoare, începe să se scurgă pe suprafața topografică urmând linia de cea mai mare pantă sub influența gravitației. • Cursurile de apă astfel formate au caracter permanent și sunt cunoscute sub denumirea de pâraie (unitatea hidrologică cea mai mică). Din asocierea acestora se nasc râurile. Râurile • Râul este un sistem deschis alcătuit dintr-un curs cu caracter permanent și natural, ce ocupă albii prin care curge apa datorită înclinării generale a profilului longitudinal, din punctele înalte ale reliefului, spre cele mai joase. • Se varsă în alte unități hidrologice (fluvii, lacuri, mlaștini, mări, oceane) sau în mod excepțional se pierde în nisipuri sau în grote. Componentele unui râu • Față de șiroaie sau torenți, râurile dețin părți componente distincte. • Deoarece sunt cursuri de apă cu caracter permanent și acțiunea de eroziune are același caracter. • Forma principală pe care o creează un râu este valea. Râurile transportă materialele erodate până la locul de vărsare; când acesta este reprezentată de o mare sau ocean nu se mai formează un con de dejecție ci o deltă, liman sau estuar. • În succesiunea amonte-aval, elementele componente sunt: izvorul, cursul de apă și gura de vărsare. Izvoarele râurilor • De cele mai multe ori, pentru râuri, sunt considerate izvoare, confluența a două sau mai multor pâraie: Dunărea (Brieg și Brigach) etc. • În condițiile în care râul își începe cursul dintr-un izvor propriu-zis cu caracter permanent, acesta este considerat, în realitate, ca fiind izvorul râului. • Dacă la originea râului participă mai multe izvoare mici, cu caracter intermitent, locul de formare al râului este variabil și se stabilește prin convenție; în acest caz locul de formare este considerat primul izvor permanent, placând de sus, dinspre culme. Cursul râurilor • În mod convențional râurile au fost divizate în trei sectoare care se deosebesc între ele prin trăsături specifice (hidrologice, topografice, fizico-geografice, geologice etc.): – Cursul superior – Cursul mediu – Cursul inferior. Cursul superior • Prezintă, în general, o pantă mare. • Curentul de apă este rapid, depășind adesea 3 m/s, tinzând astfel să-și deschidă o cale adâncă prin eroziune verticală (liniară). • Debitele cresc din amonte spre aval, în funcție de aportul afluenților și al apelor subterane. • Materialele erodate, din bazin sau albie, sunt transportate de curentul puternic, spre aval. • Profilul longitudinal este variat, prezentând numeroase repezișuri, praguri, cascade, marmite etc. • În rocile friabile, prăbușirea versanților are ca efect formarea unei văi în V; în roci dure, cursurile de apă creează chei înguste. • În albie se adună mari cantități de blocuri de piatră; materialele fine, precum pietrișul și nisipul, sunt transportate, în aceeași măsură, dar la distanțe mai mari sau se pot depune în unele anse liniștite. • Cursul superior este asimilat cu poziționarea sa în regiunile muntoase sau deluroase. • Poziția îi determină și forma cursului: rectiliniu sau slab meandrat. Cursul mijlociu • Cursul mijlociu începe acolo unde râul atinge stadiul fundului relativ plat al unei văi de mari dimensiuni. • În locul cu pricina albia se lărgește, debitul crește, se diminuează viteza, în general la mai puțin de 1 m/s. • Ca urmare a vitezei scăzute, râul are tendința de formare a meandrelor. Eroziunea verticală (liniară) se substituie eroziunii laterale. • Valea de pe cursul mijlociu deține un profil transversal, cu aspect de V mai deschis; albia se lărgește progresiv spre aval în timp ce malurile sunt din ce în ce mai puțin abrupte. • Reducerea profilului longitudinal contribuie la diminuarea eroziunii și transportului, favorizând creșterea sedimentării. Materialul transportat din cursul superior, cât și cel din cursul mijlociu, este târât sau rostogolit, rulat și sfărâmat, pe măsură ce râul se apropie de limita inferioară a cursului mijlociu. • În interiorul meandrelor, mai ales a celor incipiente, materialele erodate se depun la ape mari și erodează, pe malul celălalt, la ape mici. În funcție de condițiile locale ale curgerii, albia adăpostește pietriș și nisip, mâlul găsindu-se în sectoarele mai calme, unde de altfel și plantele pot forma rădăcini. Cursul inferior • Cursul inferior se formează acolo unde fluviul transportă o mare cantitate de apă, cu viteze foarte mici, uneori doar de câțiva centimetri pe secundă. • De obicei este situat în zona dealurilor joase sau la câmpie. Înaintea ridicării digurilor de protecție existau zone inundabile vaste; din păcate, acestea sunt mai joase decât terasele și mai slab valorificate din punct de vedere economic. • În albia propriu-zisă, eroziunea este aproape nulă. Aluviunile foarte fine, care se depun, dau naștere unui fund de albie mâlos. Caracteristica de bază a profilului longitudinal este reprezentată de formarea meandrelor sau despletirea albiei în mai multe brațe. • Forma generală a albiei este de U larg deschis. Gura de vărsare • Sunt cazuri particulare când un râu nu poate ajunge la colector deoarece se pierde prin evaporare sau prin infiltrare. Extremitatea din aval, sau gura falsă poartă numele de capăt orb, iar râul în sine este considerat râu orb. Aceste râuri se găsesc, de obicei, în deșerturi: Tarim (Pod. Tibet), Zervașan (Asia Centrală) etc. sau în mlaștinile Okawango (Africa). • În cele mai frecvente cazuri un râu se varsă în altul, de obicei mai mare. Locul de contact poartă denumirea de confluență. Râul mai mic poartă denumirea de afluent, iar cel receptor este cunoscut sub numele de râu recipient, colector sau râu principal. • Tipuri importante de guri de vărsare sunt: estuarele, limanele și deltele. Rețeaua hidrografică • Într-un sens larg, prin rețea hidrografică se înțelege totalitatea unităților hidrografice existente într-un bazin de recepție (cursuri permanente, temporare, lacuri naturale și antropice, mlaștini etc.). Structura rețelei hidrografice • Dendritică • Rectangulară • Radiară • Fluată • Centripetă • Multibazinală • Zăbrelită (gratii) • Paralelă • Inelară • Deranjată • Contorsionată Albia • Albia reprezintă partea inferioară a unei văi, ocupată permanent sau temporar de curentul de apă ce provine din colectarea precipitațiilor. • Prin urmare, albia formează suportul solid pe care vehiculează curentul de apă cu direcție amonte-aval. • Albia unui curs de apă este determinată hidrografic prin: • Profile transversale, • Profile longitudinale și • Forma în plan orizontal. Variabilitatea Sistemelor Fluviale Patru dimensiuni: – Longitudinal – Lateral – Vertical – Timp Profilul longitudinal Reflectă tendința de evoluție a vitezei, debitului, capacității de transport în funcție de panta râului. Nivelul de bază Nivelul sub care eroziunea nu mai poate avea loc. Poate fi relativ (local) sau absolut (global). Profilul transversal • Profilul transversal reprezintă intersecția râului la nivel maxim cu un plan vertical, perpendicular pe direcția de curgere a apei, în punctul dat. Forma profilului transversal al albiei, numai în anumite cazuri particulare, poate fi asimilată cu un dreptunghi, trapez, parabolă sau combinații cu acestea. • De regulă, profilul transversal al cursurilor de apă este destul de neregulat, la el distingându-se: albia minoră și albia majoră. Profilul transversal al albiei unui râu este limitat, la partea inferioară, de fund, iar lateral, de maluri. Văile conțin una sau mai multe terase. O terasă este o reminiscență a unei foste lunci. Forma în plan a cursului Trei forme de bază a cursurilor de apă: • Rectiliniu • Sinuos • Răsfirat Cursuri rectilinii Sunt rare. Sunt determinate de topografie sau urmează structuri geologice. De obicei – cursuri montane. Bazin hidrografic Suprafața despărțită de o cumpănă de ape este un bazin hidrografic. • Toate apele dintr-un bazin se vor scurge către un curs de apă apoi - prin gura de vărsare – înafara bazinului. Bazinele pot avea orice dimensiune. Clasificarea cursurilor de apă și bazinelor în Sistem Strahler O metodă de clasificare ierarhică a cursurilor de apă. Ordinul râului se corelează bine cu aria acestuia, fiind influențată și de topografie și geologie.