Utilizator:Accipiter Gentilis/Personaje apreciate

Carol I

Titular al unei lungi domnii de aproape jumătate de veac și prim purtător al Coroanei de Oțel, Carol I, rege al României, principe de Hohenzollern-Sigmaringen a fost emblema unei perioade în care a fost obținută independența Regatului României, economia a fost redresată, statul s-a dotat cu o serie de instituții moderne – specifice, și au fost puse bazele unei dinastii. De numele lui sunt legate construcția statului român modern și a rețelei de căi ferate, câștigarea Dobrogei, ridicarea Castelului Peleș și a primului pod peste Dunăre – între Fetești și Cernavodă.

Ca neîmpliniri majore ale perioadei sale de domnie, s-au dovedit perpetuarea relațiilor feudale în agricultură și eșecul rezolvării problemei agrare.

A fost un conducător autoritar, sobru și tenace, foarte devotat sarcinilor sale de rege al României și, a urmărit să fie nepărtinitor și să realizeze ce este mai bine pentru țară, niciodată însă nu și-a uitat rădăcinile sale germane. A fost înconjurat de o stralucită pleiadă de oameni politici și a reușit să-și conducă țara prin multă înțelepciune și obiectivitate, fiind în același timp permanent preocupat de prestigiul dinastiei pe care o fondase.

S-a confruntat cu o viguroasă politică antidinastică precum și cu scandaluri legate de unele investiții cu caracter economic, la care își asociase numele. Nu rar, s-a aflat în situația de a fi izolat și de a nu avea nici un prieten, iar mariajul său lipsit de urmași cu Elisabeta–principesă de Wied a fost unul dintre cele mai puțin potrivite. Sfârșitul vieții sale a fost profund marcat de faptul de a nu fi putut alinia Romania în război, alături de patria sa de origine.

Regina Maria

Principesă străină, Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha a fost soția celui carea a ținut frâiele domniei Regatului României într-o perioadă foarte dificilă pentru stat, într-o epocă în care tăvălugurile Primului Război Mondial și al Revoluției Ruse au spulberat granițele și ordinea socială de-a lungul și de-a latul Europei. Personalitatea sa aprigă, prin natura mecanismelor subtile asociate intrinsec regimului monarhic constituțional al vremurilor, precum și prin natura firii soțului ei domnitor, a fost în mod particular legată de actele care au condus la constituirea României Mari. Cei doi au format un cuplu care s-a dovedit în ciuda unor vicisitudini de moment, solid din punct de vedere politic și armonizat pe deplin cu interesele fundamentale ale statului român, fiind o adevărată piesă de rezistență a acestuia – în momentele cu adevărat critice ale epocii.

A dovedit reale calități în susținerea și apărarea intereselor Regatului României și s-a integrat – femeie fiind, generației de oameni politici care a văzut România Mare victorioasă în război și cu granițele apropiate de cele naturale – în sens etnic și istoric.

Personalitate complexă și puternică, iubitoare atât a artelor și literaturii cât și a jocurilor politice, Regină a României find a fost și încă este subiectul unor controverse legate de modalitatea intensă cu care și-a trăit viața.

Venirea la putere a fiului său Carol al II-lea a determinat excluderea ei din viața politică, într-un exil impus.

Regele Ferdinand

Monarh străin, raliat însă pe deplin politic poporului său care i-a acordat atât titulatura de Ferdinand „cel Leal” cât și pe aceea de Ferdinand „Întregitorul”, prințul Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen a ținut frâiele domniei Regatului României într-o perioadă foarte dificilă pentru stat, într-o epocă în care tăvălugurile Primului Război Mondial și al Revoluției Ruse au spulberat granițele și ordinea socială de-a lungul și de-a latul Europei. Personalitatea lui s-a integrat pe deplin generației de oameni politici care a văzut România Mare victorioasă în război și cu granițele apropiate de cele naturale – în sens etnic și istoric.

Totuși atât domnia sa cât și viziunea politică a clasei conducătoare românești a epocii, au suferit de unele limitări, ale căror efecte s-au dovedit – din păcate, mai târziu semnificative. A fost limitat în ceea ce privește puterile sale prin regimul constituțional existent, slăbit mai târziu de boală și ulterior decedat mai înainte de a avea posibilitatea de a-și transforma pe deplin toate opțiunile politice în acte de conducere. Relativ scurta sa domnie rămâne în ceea ce privește unele domenii, un subiect de controversă.

Prin natura mecanismelor subtile asociate intrinsec regimului constituțional al vremurilor, precum și prin natura firii sale, acest monarh a fost în mod particular legat de personalitatea publică și politică a soției sale, prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha. Cei doi au format un cuplu care s-a dovedit în ciuda unor vicisitudini de moment, solid din punct de vedere politic și armonizat pe deplin cu interesele fundamentale ale statului român, fiind o adevărată piesă de rezistență a acestuia – în momentele cu adevărat critice ale epocii.

„Nu cunosc interesele Dinastiei, nu cunosc decât interesele țării.

În conștiința mea aceste două interese se confundă. Dinastia va urma soarta țării, învingătoare cu ea, sau învinsă cu ea. Deoarece mai presus de toate, să știți, domnule Carp, că dinastia mea este română.

Rău ați făcu când ați numit-o străină, germană. Nu, e românească! Românii nu au adus aici pe unchiul meu, Regele Carol, ca să întemeieze o dinastie germană la gurile Dunării, ci o dinastie națională și revendic pentru casa mea cinstea de a fi îndeplinit în întregime misiunea pe care acest popor i-a încredințat-o. ”

—Consiliul de Coroană - 14 august 1916

Ion I.C. Brătianu

Diplomația lui Brătianu la Conferința de Pace de la Paris din 1919, a fost destul de inteligentă ca să se atașeze ferm de principiul autodeterminarii naționale al lui Wilson. Suficient de abil, a înțeles că tot ceea ce se obține prin tratate trebuie garantat de către forța armelor. Presiunile politice făcute asupra sa, nu au putut opri nici înaintarea armatei române în Ungaria în 1919 și nici menținerea ocupației românești a Ungariei până în toamna anului 1919, când deja forma tratatelor de pace fusese definitvată.

Comisarul Piedone

Piedone este Comisarul „buldozer”, un polițist „de fier” care-și plimbă agil silueta masivă printre primejdii, aventuri rocambolești sau parțial exotice și, care nu poate fi oprit până ce adevărul iese la iveală. Aplică mereu corecții tuturor celor care i se opun și-și învinge adversarii prin chelfăneli interminabile, fără violență autentică și pline de umor.

Viața sa cu ritm intens, decurge printre tâlhari de operetă, personaje caricaturale, prieteni bonomi, lupte, aventuri grotești și panoplii turistice zâmbitoare. În general filmele sale, umplu în mod onest câteva ore cu distracție simplă.

Uliul porumbar

Uliul porumbar este o pasăre răpitoare de zi de talie mijlocie, prădător eficient și oportunist. Este o bună zburătoare, având un zbor rapid și abil, cu planări întrerupte de câteva bătăi dese din aripi. Are un cioc puternic, cu marginile tăioase și, care este adaptat pentru sfâșiat prada, iar picioarele sunt puternice și cu ghearele lungi, ascuțite și încovoiate. Are vedere foarte bună, putând distinge de la mari înălțimi prada.

Este o pasăre puternică proporțional cu talia sa. Atacă păsări și mamifere mici dar și prăzi mai mari decât el. Mare parte din succesul capturării prăzii sale se bazează pe factorul surpriză.

Cuibărește în mediu împădurit. Ulii porumbari își fac perechi pe viață. Sunt păsări foarte fidele partenerului, acesta fiind înlocuit doar dacă a fost ucis sau capturat.

În România rămâne și în sezonul rece.

Mihail Sergheevici Gorbaciov

Mihail Sergheevici Gorbaciov a fost lider al Uniunii Sovietice într-o epocă în care reforma colosului roșu devenise de neevitat datorită declinului economic și adâncirii decalajului tehnico-științific, iar războiul rece nesustentabil economic.

Fiu al unor țărani a căror viață la făcut pe Mihail Sergheevici să se întrebe care era diferența dintre acel tip viață și iobăgie, a avut o cariera politică ascendentă, marcată de viziuni politice și sociale novatoare pentru spectrul politic osificat și economia aflată în recesiune. Glasnostul, Uskorenie și Perestroika au fost politicile cu care a încercat să promoveze deschiderea politică, ridicarea nivelului de trai al populației și a productivității muncii.

Numele său s-a asociat cu democratizarea internă și a aliaților săi din blocul răsăritean și încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, cu un nivel al destinderii internaționale nemaiîntâlnite până atunci, încetarea războiului sovietic din Afganistan, politica de neintervenție în afacerile interne ale țărilor membre ale Pactului de la Varșovia și dezarmarea nucleară, precum și cu reunificarea Germaniei.

Pe plan intern însă, epoca sa a fost marcată de crize majore, cum au fost dezastrul de la Cernobîl, problemele naționaliste de nestăpânit care aveau să ducă la dezintegrarea Uniunii Sovietice și colapsul economic indus de politica economică a guvernului.

Bine apreciat în Occident pentru acțiunile, care au dus la încheierea războiului rece, în Rusia este socotit principalul vinovat de disoluția URSS-ului, criza economică care a urmat și pierderea statutului de supraputere.

A reușit să promoveze libertatea socială și politică, mai puțin însă și prosperitatea, deși reformele sale au constituit baza pe care se vor dezvolta noile relații economice de mai târziu. Judecata istoriei probabil că îi va recunoaște meritul de a fi fost catalizatorul unei revoluții sociale pozitive și economice de anvergură desfășurate pe două continente, natural astfel asociate disoluției unui imperiu în care schimbările s-au putut desfășura - ca și consecință a libertăților promovate, destul de pașnic și fără a asocia conflicte sociale și militare terifiante. Marea sa realizare este pilotarea unui stat bolnav și a unui regim politic eșuat - în sens istoric, spre o aterizare dacă nu foarte lină, măcar capabilă însă de a prezerva ceea ce s-a dovedit a fi un bun suport al renașterii.

Jane Goodall

Este unul dintre cei mai respectați și mai influenți zoologi din lume. Fascinată de cei care trăiau „ In the Shadow of Man”, și-a început cercetările singură în mijlocul pădurii tropicale din Tanzania și, treptat a construit unul dintre cele mai importante centre de cercetare în natură a primatelor. Observațiile sale și ale colegilor săi au revoluționat cunoștințele oamenilor despre comportamentul cimpanzeilor și au adus noi lămuriri asupra problemei originii umanității. A dus o munca neobosită de promovare a protejării naturii.

Traian Băsescu

Vorba lui Andrei Pleșu, a fost printre puținii oameni politici ai României postdecembriste care la întrebarea „Ce știi să faci ?” ar fi putut da oricând un răspuns clar și lipsit de orice echivoc.

S-a dus la biroul lui de la Cotroceni metodic și constant și, și-a dus la bun sfîrșit treaba de președinte al României fără frică de cei care i-au prezis sfîrșituri teribile, fără să cadă doborît de umilințele la care a fost supus, fără să cedeze psihic, fără să-i crape un vas de sînge și fără să cadă de pe scenă răpus de către „structuri”.

Înzestrat cu imaginație strategică și voință politică, și-a asumat marile priorități economice, sociale și politice ale statului pe care l-a condus. A fost un partizan fără echivoc al orientării României spre Vest, iar sub autoritatea sa o serie de instituții cheie s-au modernizat, deasemeni statul a reușit să treacă eficient printr-unele momente dificile și să reia un drum coerent în ceea ce privește politica externă. A susținut demersurile decomunizării și prezența culturii românești moderne într-o lume modernă.

Perioada în care a condus administrația României a fost una în care justiția a început - pe plan intern, să-și recâștige locul de drept, în care cea mai gravă criză economică izbucnită la nivel global din anii '30 a mușcat adânc din speranțele de prosperitate ale cetățenilor dar și una în care statul s-a ancorat în mecanismele de stabilitate macrofinanciară europeană, iar Republica Moldova a fost impusă pe agenda Uniunii Europene. Însă epoca a fost și aceea a unor nereușite de reformare a sistemului de sănătate, de pensii, a poliției, administrației si fiscului.

„Marinarul cel chior” a spus – nu de puține ori, lucrurilor pe nume - motiv de jale pentru cei obișnuiți cu escamotarea adevărului. Contextul căruia a trebuit să-i facă față a fost acela al unui mediu ostil, cu lovituri din toate părțile și situații imposibile – printre altele reprezentat și de către o jalnică și tristă pleiadă de oameni politici care la aceeași întrebare – „Ce știi să faci ?”, nu ar fi avut ce să răspundă... Cei mai mari dușmani ai săi nu au reușit să aibă drept idee centrală a programului lor politic altceva decât lozinca „Jos Băsescu”, lipsindu-le cât se poate de evident idei constructive despre ce ar fi trebuit făcut pentru a conduce România într-o direcție utilă. Cel mai mare important adversar al său a fost însă mereu, el însuși.

„Președintele jucător” a făcut evident și erori. Stilul său a fost abrupt, autoritar și nediplomat, ceea ce uneori l-a defavorizat în încercarea de de a-și impune viziunea. A lăsat în urmă schimbari care au marcat România, dar ca politician a încheiat prost. La venire, fostul marinar a coborat în docul de la Cotroceni de la comanda unei nave, la plecare însă a parăsit cheiul președinției așteptat de către o bărcuță cu vâsle. Printre eșecurile administrației sale se remarcă unele nereușite notabile, dintre care insuccesele în reformarea învățământului și a sistemului politic sunt însă în cea mai mare măsură imputabile adversarilor săi.