Jocul urșilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Urs (etnografie))
Jump to navigation Jump to search
Paradă în costume de urși din Asău, Bacău
Ceată de urători îmbrăcați în urși colindând străzile Iașiului

Jocul urșilor un obicei arhaic care se practică în ajunul Anului Nou îndeosebi în Moldova și constă în interpretarea unui ritual de către o ceată de urători. Ceata urătorilor care merg cu ursul este alcătuită din urători deghizați în urs, ursari, fluierari, toboșari; fiecare dintre ei interpretând un anume rol. Uneori, în ceată, pot fi acompaniați de irozi sau mascați.

Origine[modificare | modificare sursă]

Theodor Aman - „Ursarul” (1888)
Ursari în Transilvania (1869)

Jocul ursului provine cel mai probabil din Evul Mediu. Până la jumătatea secolului al XX-lea țiganii ursari colindau satele cu urși care îi călcau pe cei suferinzi de „șale”. În ropotele tobelor, mai mulți urși, ținuți în lanțuri de către ursari, trebuiau să joace după un anumit ritm.[1]

Interdicțiile privind realizarea spectacolelor cu urși au fost legiferate în întregul Bloc Estic.[2] În România Comunistă, numeroasele grupuri de artiști ursari au fost împiedicate să intre în orașe,[3] iar în timpul regimurilor conduse de Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu țiganii nomazi au fost supuși politicilor de sedentarizare.[4][5]

Există teoria conform căreia această sărbătoare este de origine păgână, preluată de la geto-daci. Pe lângă jocul ursului, de aceeași origine fiind și jocurile cerbului, caprei și tradiția mascatului de Anul Nou, în special cu măști de drac. Dansul ursului reprezintă ritualul morții și învierii acestuia.[6]

În Moldova[modificare | modificare sursă]

Masca-costumul de urs se compune dintr-o blană întreagă de urs, împodobită cu curele, cu ținte și canafi. În satele din zona deluroasă a văii Trotușului, masca de urs se confecționează din piei de vițel și de oaie.[1]

Acestui obicei i se mai spune și „bătaia ursului”, „încontrarea cetelor” sau „ceata cetelor”, diferind de la sat la sat pe Valea Trotușului.[7] Jocul, apreciat pe plan național, diferă ca formă de manifestare și tematică de la un loc la altul.[7]

Pentru cei din zona de munte a văii Trotușului jocul ursului simbolizează libertatea dezlănțuită iar pentru cei din sud-estul bazinului ursul în lanțuri ce face diferite acrobații, imită și sugerează contrariul, adică lipsa totală de libertate.[8]

Prima formă de manifestare este considerată cea mai veche și cea mai valoroasă, fiind specifică satelor din Depresiunea Dărmănești și își păstrează autenticitatea în Dărmănești și Dofteana.[8]

Jocul urșilor din localitățile Dărmănești, Asău, Dofteana și din satele din jur de pe Valea Trotușului a evoluat de la un simplu obicei la spectacole de mari proporții.[1] Cu timpul, la Dărmănești spectacolul a început să strângă spectatori și din alte județe ale țării.[9]

În timpul unei emisiuni televizate desfășurate în anii 1970, Iulian Antonescu a zis: „Am văzut în acest spectacol elemente de artă ce acoperă un spațiu ce începe cu neoliticul și se termină cu prezentul. Este cea mai autentică și mai interesantă manifestare folclorică ce se poate vedea.”[9]

Organizare[modificare | modificare sursă]

În Dărmănești cetele se organizează pe sate și după vârsta participanților: ursul mic, la care participă copii, ursul mijlociu, la care participă adolescenții, și ursul mare, la care participă numai bărbații între 18–30 de ani. Organizatorii și participanții respectă unele reguli: în primul rând se acordă atenție costumelor și rolului pe care îl are fiecare participant. „Urșii”, cel puțin 3–4 într-o ceată, poartă piei naturale frumos prelucrate și cu o montură perfectă a capului și labelor, îmbrăcate de bărbați. Toboșarii, cu ritmuri vioaie, sunt îmbrăcați în costume naționale cu vipușcă tricoloră, pălării de vânători cu pene de fazan sau păun sau chipie ornamentată. Tobele mari sunt lovite puternic cu două ciocănele, manifestându-se în grupuri a câte 8–12 persoane. Alături de aceștia se află 3–4 fluierași îmbrăcați în costume mocănești.[8]

Apoi urmează măștile, printre care ursarii se duc și joacă ursul, acesta din urmă dezlânțuindu-se cu putere și dominând grupul, și o serie de măști comice cei etalează pe foștii reprezentanți ai principalelor clase și pături sociale din trecut.[8]

Ordinea este până la urmă instituită de irozi, care în costume din lână fină, colorate în roșu și cu râuri de motive naționale, năframe brodate la cingătoare, coifuri strălucitoare ornamentate, benzi brodate peste umăr, etc. și purtând săbii, execută, în ritmul tobelor și al fluierelor, dansul.[8]

Totul se încheie printr-un dans comun „urșilor”, măștilor și irozilor, când se dezlănțuie cel mai mult.[8]

În comuna Dofteana, respectiv în satele Dofteana, Larga și Cucuieți sunt manifestări similare dar amploarea lor este mai mică și rigorile jocului mult diminuate, impresionând mai mult parada măștilor. Se păstrează tematica inițială, dar simțul de conservare nu a fost suficient de riguros, manifestarea cuprinzând și multe elemente de împrumut sau fiind limitată doar la unele aspecte din spectacol.[9]

În amonte, la Comănești, jocul ursului are loc numai în ajun și noaptea de Anul nou, ținând aproape o săptămână. Forma de manifestare imită scamatorii ce purtau urșii în lanțuri, punându-i să joace în băț sau pe tabla fierbinte.[10]

Text[modificare | modificare sursă]

„Bună seara gospodari!
Venim cu ursul din deal,
Dacă bine și voiți
Ursul nostru să-l primiți!
Na! Na! Na! Martine, na!
Nu te da, nu te muia,
Că pun mâna pe nuia,
Și nuiaua-i de răchita,
Hai, Martine, la pământ,
Și ascultă-mă ce-ți cânt!
Când erai mai mititel
Erai tare frumușel,
Dar de când ai crescut mare,
Mă dai jos de pe picioare!
Na! Na! Na! Martine na!
Mai întoarce-te așa!
Joacă, joacă, Moș Martine,
Ca-ți dau miere de albine
Joacă, joacă tropotit
Ca țiganul la prașit!
Ursul meu din Spania
L-am adus cu sania!
Joacă, joacă, urs nebun
Că de nu-ți fac pielea scrum!
Merge roata prăvălită.
Na! Na! Na! Martine Na!
Joacă, joacă, nu mai sta!
Foaie verde de brăduț,
Ursul meu cu doi puiuți,
Foaie verde de dudău,
Ursul meu de la Bacău
A venit la dumneavoastră
Ca să joace-o ursarească
Na! Na! Na! Martine, na!
Nu te da nu te muia!
Joacă, joacă, ursule,
Că s-or coace murele,
Mai tare te-i îngrășa
Și prin case vei juca.
Saltă, saltă tot mai sus,
Ca și anul care-i dus!
Ia apleacă-te în jos,
Să saluți gazda frumos!
Foaie verde de secară,
Să ieși ursule afară!
Foaie verde de stejar
Sănătate, gospodari!
La anu’ și la mulți ani!”

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Ichim, Dorinel (). Zona etnografică Trotuș. Sport-Turism București. p. 138. 
  2. ^ "Carneys and Street Artists", at Rombase, retrieved June 23, 2007
  3. ^ ro Eugen Șendrea, "Distracții de tîrgoveți", in Ziarul de Bacău, May 26, 2007; retrieved June 24, 2007
  4. ^ ro Margareta Fleșner, Ioaneta Vintileanu, "Conflictele locale din județul Giurgiu și implicarea forțelor de poliție", in Ioaneta Vintileanu, Gábor Ádám, Poliția și comunitățile multiculturale din România, hosted by Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, retrieved June 25, 2007
  5. ^ Fonseca, p. 150
  6. ^ adevarul.ro, Dănuț Zuzeac, 24 decembrie 2015. „Obiceiurile de Crăciun păstrate de la daci. Legătura dintre jocul ursului și Zalmoxis, legendara zeitate supremă a dacilor”. Accesat în . 
  7. ^ a b Văcărașu, Iulia (). Valea Trotușului. Sport-Turism București. p. 161. 
  8. ^ a b c d e f Văcărașu, Iulia (). Valea Trotușului. Sport-Turism București. p. 162. 
  9. ^ a b c Văcărașu, Iulia (). Valea Trotușului. Sport-Turism București. p. 163. 
  10. ^ Văcărașu, Iulia (). Valea Trotușului. Sport-Turism București. p. 164. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ichim, Dorinel; Zona etnografică Trotuș, colecția „Zone etnografice”, editura Sport-Turism, București, 1983, pp. 138
  • Văcărașu, Iulia; Valea Trotușului, colecția „Itinerarii turistice”, editura Sport-Turism, București, 1980, pp. 161-164

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Urs

Legături externe[modificare | modificare sursă]