Urechiușă bârligată

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Peziza badia
Peziza badia BW46.JPG
Urechiușă bârligată
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Ascomycota
Clasă: Pezizomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Pezizaceae
Gen: Peziza
Specie: P. badia
Nume binomial
Peziza badia
Pers. (1800)
Sinonime
  • Helvella cochleata Bolton (1790)
  • Scodellina badia (Pers.) Gray (1821)
  • Plicaria badia (Pers.) Fuckel (1870)
  • Aleuria badia (Pers.) Gillet (1879)
  • Pustularia badia (Pers.) Lambotte (1887)
  • Galactinia badia (Pers.) Arnould (1893)

Peziza badia (Christian Hendrik Persoon, 1800), sin. Aleuria badia (Christian Hendrik Persoon ex Claude Casimir Gillet, 1879),[1] este o ciupercă comestibilă din încrengătura Ascomycota, în familia Pezizaceae și de genul Peziza. Buretele este denumit în popor urechiușă bârligată.[2] El este un saprofit, crescând în grupuri mici sau solitar. Se găsește în România, Basarabia și Bucovina de Nord, în mod predominant pe soluri nisipoase și argiloase, de-a lungul marginea drumurilor și a spațiilor deschise similare din păduri de conifere sau de stejar mixte precum prin câmpii. Timpul apariției este din (aprilie) mai până la sfârșitul lui noiembrie.[3][4][5]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Aleuria badia
  • Corpul fructifer: El are un diametru de 3-8 cm și o înălțime de 2-5 cm și o grosime de 2-3 mm, este la început închis și sferic, apoi ia formă de bol, fiind de multe ori neregulat și voluminos îndoit cu marginea ondulată, câteodată crestată, tărâțos precum ușor găunos la bătrânețe. Coloritul variază pe interior de la castaniu până la maro închis, mereu cu un ton măsliniu, pe exterior fiind mai deschis cu tonuri roșiatice. Sporii elipsoidali, hialini, sunt granulați și reticulat ornamentați pe suprafață, deseori cu două picături de ulei, având o mărime de 17-20 x 9-12 microni. Pulberea lor este deschis ocru.
  • Piciorul: Baza cu un picioruș foarte scurt este alb-flocoasă și lățoasă.
  • Carnea: Ea este brun-măslinie, ceroasă, foarte fragilă, cu un miros și gust plăcut aromatic de ciuperci. Tăiată, secretă puțin lichid apos.[3][4][5]

Ascele ciupercii se decolorează cu iod albastru.[3]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Peziza badia poate fi confundată cu alte specii de aspect asemănător din încrengătura Ascomycota, cum ar fi: Caloscypha fulgens (fără valoare),[6] Dumontinia tuberosa sin. Sclerotinia tuberosa (fără valoare),[5][7] Helvella acetabulum (comestibilitate limitată),[8] Helvella leucomelaena (comestibilitate limitată),[9] Otidea cochleata (comestibilă),[10] Otidea leporina (comestibilă),[11] Peziza arveniensis (comestibilă),[12] Peziza cerea (fără valoare),[13] Peziza michelii (fără valoare),[14] Peziza varia (comestibilă),[15] Peziza vesiculosa (comestibilă)[16] sau Sarcosphaera coronaria sin. Sarcosphaera crassa, Sarcosphaera eximia (destul de otrăvitoare, conține giromitrină, corp cu tonuri mai albăstruie, miros de revent la maturitate).[17][18][19]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Mai întâi trebuie menționat, că urechiușa bârligată nu poate fi mâncată crud, pentru că conține hidrazină care se dizolvă în timpul fierberii sau la uscat peste mai lung timp. De asemenea, consumat în porții mari, poate crea reacții neplăcute la persoane sensibile, pentru că buretele este cam greu de digerat.[20]

Valoarea culinară este redusă în comparație cu bureți de genul Morchella, în rest, ciupercile pot fi preparate ca zbârciogii. Mai departe sunt folosite în bucătăria asiatică.[21]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b c Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 668, ISBN 3-85502-0450
  4. ^ a b (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 80-81, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 670-671, ISBN 3-405-12081-0
  6. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 552-553, ISBN 3-405-12124-8
  7. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 650-651, ISBN 978-3-440-14530-2
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 560-561, ISBN 3-405-12124-8
  9. ^ (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 328-329, ISBN 978-3-440-13447-4
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 552-553, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 548-549, ISBN 3-405-12124-8
  12. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 616-617, ISBN 88-85013-37-6
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 556-557, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 630-631, ISBN 88-85013-46-5
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 558-559, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 668-669, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 626-627, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 674-675, ISBN 978-3-440-14530-2
  19. ^ Index Fungorum
  20. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 224-225, ISBN 978-3-8427-0483-1
  21. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 112-113, ISBN 3-453-40334-7

Bibiliografie[modificare | modificare sursă]

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-3, 5, 6 (vezi sus)
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]