Gomphus clavatus
| Gomphus clavatus | |
|---|---|
| |
| Urechea porcului | |
| Clasificare științifică | |
| Domeniu: | Eucariote |
| Regn: | Fungi |
| Diviziune: | Basidiomycota |
| Subdiviziune: | Agaricomycotina |
| Clasă: | Agaricomycetes |
| Ordin: | Gomphales |
| Familie: | Gomphaceae |
| Gen: | Gomphus |
| Specie: | G. clavatus |
| Nume binomial | |
| Gomphus clavatus (Pers.) Gray (1821) | |
| Sinonime | |
| |
Modifică text  |
|
Gomphus clavatus (Christian Hendrik Persoon, 1796 ex Gray, 1821, sin. Cantharellus clavatus sau Craterellus clavatus (Christian Hendrik Persoon, 1796 ex Elias Magnus Fries, 1821/1838),[1] cunoscut în România sub numele urechea porcului,[2] este o ciupercă comestibilă din încrengătura Basidiomycota, ordinul Phallales, în familia Gomphaceae și de genul Gomphus care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Acest soi destul de răspândit se găsește în România, Basarabia și Bucovina de Nord, dezvoltându-se preferat de la deal până în regiuni montane, numai pe sol calcaros, crescând adesea în tufe, formând grupuri, șiruri și cercuri de vrăjitoare în păduri de conifere precum în cele mixte, mai ales sub brazi și molizi. Începând în iulie, sezonul important al apariției este de la mijlocul lunii august până în octombrie. Dar apare și toamna târziu, în noiembrie, înainte de primul ger.[3][4]
Descriere[modificare | modificare sursă]
- Corpul fructifer: are o înălțime de până la 10 cm și o lățime de 4–8 cm, este cărnoasă, tânără în formă de măciucă, cu partea superioară aplatizată, iar pe măsura maturizării capătă forma de pâlnie neregulată (câteodată unilaterală în formă de ureche), cu marginea ondulată și crestată. Partea din interior este netedă acoperită cu niște solzi foarte mici, împrăștiați pe toată suprafața, fiind la început violetă, pentru ca la vârstă să se decoloreze în ocru până galben-verzui.
- Himenoforul: este format dintr-o țesătură deasă de mici cute și nervuri zbârcite, bifurcate și foarte ramificate care se trage aproape până la bază. Culoarea tinde între violaceu, roz-trandafiriu și gri-brun.
- Piciorul: se conturează mai mult sau mai puțin o tulpină scurtă de 2–3 cm și groasă de până la 2,5 cm, fiind netedă, compactă și catifelată. Coloritul este inițial violet, decolorându-se la bătrânețe spre ocru. Spre bază este de culoare albicioasă.
- Carnea: este foarte compactă și cărnoasă dar fragedă și de acea denumită de exemplu în Italia de asemenea „carnea pădurii”. Ea este albă (câteodată albicios-violacee) și nu-și schimbă culoarea în contact cu aerul, mirosul fiind de migdale și gustul plăcut, foarte savuros cât ciuperca este tânără, însă destul de acru la ciupercile bătrâne. Nu rar apar forme depigmentate de culoare ocru-gălbuie ale acestei ciuperci.[3][4][5]
- Caracteristici microscopice: Sporii sunt alungit cilindrici, aproape fusiformi, fin verucoși, hialini (translucizi) având o mărime de 10-14 x 4-6 microni. Pulberea lor est ocru-maronie. Basidiile cu 4 sterigme fiecare sunt clavate, măsurând 50-60 x 6-8 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) asemănătoare în aspect sunt mai mici și rotunjite la vârf.[6]
- Reacții chimice: Buretele se decolorează cu tinctură de Guaiacum imediat închis albastru cu tonuri verzui.[7]
-
G. clavatus, stinghii -
G. clavatus tineri -
G. clavatus bătrâni -
G. clavatus gălbui (depigmentat)
Confuzii[modificare | modificare sursă]
Incluzând forma depigmentată, Gomphus clavatus poate fi confundat cu puține alte specii comestibile, de exemplucu Clavariadelphus truncatus,[8] Gomphus floccosus,[9] ori cu forme ceva deformate respectiv îngroșate ale lui Cantharellus cibarius,[10] Cantharellus cinereus,[11] Craterellus cornucopioides[12] sau Craterellus tubaeformis.[13]
Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]
-
Cantharellus cibarius -
Cantharellus cinereus -
Clavariadelphus truncatus -
Craterellus cornucopioides -
Craterellus tubaeformis -
Gomphus floccosus
.JPG)
.jpg)
Valorificare[modificare | modificare sursă]
Bureții proaspeți și tăiați pot fi pregătiți ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne, cu preferință de porc, pui sau iepure de casă, dar de asemenea la vânat.[14]
Mai departe, buretele poate fi uscat. De asemenea, el se poate adăuga ca praf la supe și sosuri[15] sau ca ingredient la producerea de ketchup de ciuperci precum esență de bureți.[16]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Index Fungorum
- ^ Denumire RO
- ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 454-455, ISBN 3-405-12116-7
- ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 211-212, ISBN 3-426-00312-0
- ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 205, ISBN 978-3-8427-0483-1
- ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. X, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, p. + tab. 481
- ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 603, ISBN 3-85502-0450
- ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 308-309, ISBN 978-3-440-13447-4
- ^ Todd Telander: „Mushrooms - A Falcon Field Guide”, Editura Morris Book Publishing, Guilford 2012, ISBN 978-0-7627-7423-4
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 436-437, ISBN 3-405-11774-7
- ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 58-59, ISBN 3-405-11568-2
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 444-445, ISBN 3-405-11774-7
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 440-441, ISBN 3-405-11774-7
- ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 164
- ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 50, 120, ISDN 3-453-40334-7
- ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 172-173
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
- H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
- Rose Marie Dähncke și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
- Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
- Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
- J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
- Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
- Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
- Axel Meixner: „Chemische Farbreaktionen von Pilzen”, Editura J. Cramer, Lehre 1975
- Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Legături externe[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Urechea porcului la Wikimedia Commons- Urechea porcului, film
