Undeva, cândva (film)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Undeva, cândva)
Salt la: Navigare, căutare
Undeva, cândva
Somewhere in Time
Somewhere sheetr.jpg
Afișul filmului
Regizor Jeannot Szwarc
Scenarist Richard Matheson
Bazat pe Undeva, cândva
de Richard Matheson
Producător Stephen Deutsch
Ray Stark
Distribuitor Universal Pictures
Studio Rastar
Director de imagine Isidore Mankofsky
Montaj Jeff Gourson
Muzică John Barry
Actori principali Christopher Reeve
Jane Seymour
Christopher Plummer
Premiera 3 octombrie 1980
Durata 103 minute
Țara Statele Unite
Limba originală Engleză
Buget 5,1 milioane $
Încasări 9,7 milioane $
Pagina Cinemagia
Pagina IMDb

Undeva, cândva este un film fantastic și romantic, din anul 1980, regizat de Jeannot Szwarc. Este o ecranizare a romanului din 1975, Bid Time Return, de Richard Matheson, care a scris și scenariul filmului. În rolurile principale interpretează actorii Christopher Reeve, Jane Seymour și Christopher Plummer.

Reeve îl joacă pe Richard Collier, un scenarist care devine fermecat de fotografia unei tinere femei dintr-un hotel din Michigan. Prin auto-hipnoză, el călătorește înapoi în timp, în anul 1912, pentru a o găsi pe Elise McKenna (jucată de Seymour). Cu toate acestea, relația celor doi nu durează atât de mult pe cât se așteptau cei doi; managerul Elisei, William Fawcett Robinson (jucat de Plummer), se teme că această relație îi va distruge cariera ei și aranjează ca Richard să fie oprit.

Filmul este cunoscut pentru coloana sonoră, compusă de John Barry. În film, apare și o variație a piesei lui Serghei Rahmaninov, Rapsodie pe o Temă a lui Paganini.

Sinopsis[modificare | modificare sursă]

În mai 1972, studentul Richard Collier (Christopher Reeve) celebrează prima piesă a lui pusă în scenă. În timpul acestei petreceri, el este abordat de o femeie mai în vârstă (Susan French), care îi înmânează un ceas de buzunar, zicându-i "Întoarce-te la mine". Richard nu o recunoaște pe femeie, care se întoarce la casa ei și moare la puțin timp după aceea.

Opt ani mai târziu, Richard este un scenarist de succes, trăiește în Chicago, dar s-a despărțit recent de prietena sa și trece printr-o criză de autor (condiția în care un scriitor își pierde, temporar, abilitatea de a produce subiecte noi). Simțindu-se stresat, el decide să ia o pauză și pleacă spre Grand Hotel, un hotel aflat pe o insulă. În timp ce se plimba prin muzeul hotelului, Richard devine captivat de fotografia unei femei frumoase. Cu ajutorul lui Arthur Biehl (Bill Erwin), angajat al hotelului din anul 1910, Richard descoperă că femeia este Elise McKenna (Jane Seymour), o actriță faimoasă din secolul 20. După mai multe cercetări, Richard descoperă că ea a fost femeia care i-a înmânat ceasul cu opt ani în urmă. El călătorește la casa Laurei Roberts (Teresa Wright), fosta menajeră a Elisei, unde descoperă o cutiuță muzicală făcută de Elise, în forma construcției Grand Hotel, care interpretează melodia lui favorită, Rapsodie pe o Temă a lui Paganini. Prin lucrurile personale ale ei, Richard descoperă și o carte despre călătoria în timp, scrisă de fostul lui profesor universitar, dr. Gerard Finney (George Voskovec). Aflând că Elise a citit cartea de câteva ori, Richard devine obsedat de idea de călători înapoi în timp, în anul 1912, pentru a o întâlni pe Elise McKenna, de care s-a îndrăgostit.

După ce îi face o vizită lui Finney, Richard află de la profesor că acesta s-a întors, pentru puțin timp, în anul 1571, prin puterea auto-hipnozei. Pentru a-și duce misiunea la bun sfârșit, Finney îi spune lui Richard că trebuie să îndepărteze din raza vizuală toate lucrurile care au legătură cu prezentul și să-și păcălească mintea că el se află în trecut. Profesorul îl avertizează pe Richard că acest proces poate dura chiar și o săptămână, și poate fi periculos. Richard își cumpără un costum și niște monede vechi și se tunde conform acelor vremuri. Îmbrăcându-se în costum, el îndepărtează toate lucrurile din camera de hotel și încearcă să călătorească în anul 1912. Se înregistrează pe un magnetofon, dar duce lipsă de convingere adevărată, și eșuează. În următoarele zile, în timp ce căuta prin podul hotelului, Richard descoperă registrul cu oaspeții din 1912. Acolo, el își observă numele și semnătura, iar, din acel moment, este convins că o să reușească.

Richard încearcă să se auto-hipnotizeze din nou, de data aceasta cu magnetofonul amplasat sub pat. Mai convins de această dată, călătoria înapoi în timp reușește. El adoarme și se trezește în data de 27 iunie 1912, la sunetul unor cai. Richard, în timp ce o căuta pe Elise, îl întâlnește pe Arthur Biehl, pe vremea când el era copil, dar nu are norocul să o găsească pe ea. Într-un final, el o întâlnește pe Elise lângă un copac de pe marginea unui lac. Ea pare speriată când îl vede, dar îl întreabă "Tu ești?". Managerul Elisei, William Fawcett Robinson (Christopher Plummer), intervine rapid, și îl îndepărtează pe Richard de lângă ea. Richard continuă să o urmărească pe Elise, până când, la un moment dat, ea acceptă ca cei doi să se plimbe împreună, prin peisajele idilice ale insulei. În timpul plimbării lor pe lac, Richard fredonează Rapsodia, iar Elise îi spune că melodia este frumoasă, dar că n-a mai auzit-o până atunci (piesa a fost scrisă în anul 1934, dar cei doi se aflau în 1912; în 1980, Richard a aflat că este piesa ei favorită). Richard o întreabă pe Elise de ce a întrebat "Tu ești?", iar ea îi spune despre faptul că Robinson știa că ea va întâlni, într-o zi, un om care îi va schimba viața pentru totdeauna. Richard îi arată Elisei ceasul de buzunar pe care aceasta i-l va înmâna în 1972, dar acesta nu îi dezvăluie originea, spunând doar că a fost un cadou.

Richard acceptă invitația Elisei la piesa acesteia, unde ea recită un monolog impromptu, adresat lui. În timpul pauzei, el o găsește pe Elise stând pentru a i se face o fotografie. După ce îl observă pe Richard, Elise zâmbește radiant, camera de fotografiat capturând poza pe care Richard o văzuse în anul 1980, în muzeul hotelului. După aceea, Richard primește un mesaj urgent de la Robinson, care dorește să-l întâlnească. Robinson încearcă să-l convingă pe Richard să o părăsească pe Elise, spunând că este pentru binele ei. Când Richard își mărturisește iubirea pentru ea, Robinson îl leagă și îl abandonează într-un hambar. Mai târziu, Robinson îi spune Elisei că Richard a părăsit-o, și că nu el este "acela", dar ea nu îl crede. Ea mărturisește că îl iubește pe Richard.

Richard se trezește a doua zi și reușește să se elibereze. El aleargă spre camera Elisei și descoperă că echipa ei de teatru a plecat. Dezamăgit, el se duce pe veranda hotelului. Deodată, el o aude pe Elise, care îl strigă, și o vede cum aleargă spre el. Ei se întorc în camera ei și fac dragoste pasional. A doua zi, ei hotârăsc să se căsătorească. Elise îi spune că primul lucru care îl va face este să-i cumpere un costum nou, de vreme ce acesta era ieșit din uz de 15 ani. Richard începe să-i explice că acesta este foarte practic, din cauza numeroaselor buzunare. El scotocește prin buzunare și scoate, accidental, o monedă din anul 1979, iar, din cauza acestui lucru, este adus înapoi în prezent, în timp ce Elise îl strigă, disperat, numele.

Richard se trezește în anul 1980, în aceeași cameră în care el și Elise se aflau 68 de ani mai devreme. El este transpirat și foarte slăbit, aparent din cauza călătoriei în timp. El se duce rapid în camera lui, încercând să se auto-hipnotizeze din nou, dar fără succes. Având inima frântă, el rătăcește prin hotel și prin locurile unde s-a plimbat cu Elise, după care se întoarce în camera lui. El rămâne nemișcat, până când este găsit de managerul hotelului și Arthur; ei trimit după un doctor. Richard începe să zâmbească, iar din cauza unei morți provocate de o posibilă inimă frântă, el este condus către ”lumină”, unde se reunește cu Elise.

Distribuția principală[modificare | modificare sursă]

Christopher Reeve și Jane Seymour în scena finală din Undeva, cândva
Actor Rol
Christopher Reeve Richard Collier
Jane Seymour Elise McKenna
Christopher Plummer William Fawcett Robinson
Teresa Wright Laura Roberts
Bill Erwin Arthur Biehl
Susan French Elise la bătrânețe
George Voskovec Dr. Gerard Finney
Eddra Gale Genevieve
Tim Kazurinsky Fotograful din 1912
Bruce Jarchow Bones, în 1912

Richard Matheson, scenaristul filmului, apare ca oaspete al hotelului în anul 1912, într-un rol cameo. El este șocat de faptul că Richard s-a tăiat în timp ce se bărbierea cu briciul.

William H. Macy, pe atunci necunoscut, are și el un rol cameo; el este unul dintre criticii care face parte din scena anului 1972, în care Elise îi înmânează ceasul lui Richard. Interpretare lui George Wendt ca dublură, în timpul aceleiași scene, este omisă din versiunea finală a filmului. Fiica lui Richard Matheson, Ali, este trecută ca și studentă.

Mulți dintre locuitorii Mackinac Island, din acel timp, au fost trecuți ca și "extras”.

Producție[modificare | modificare sursă]

Filmul a fost turnat la The Grand Hotel din Michigan, Statele Unite
  • Filmul a fost turnat la Grand Hotel și la studioul Mission Point Fine Arts, amândouă aflate în statul Michigan. Restul scenelor au fost filmate la Chicago, statul Illinois.
  • Aducerea mașinilor pe insulă a cerut permisiune specială din partea orașului Mackinac Island. Autovehiculele, cu excepția ambulanțelor și snowmobilelor iarna, sunt interzise pe insulă. Cu câteva excepții, transportul este limitat la cai și biciclete.
  • Regizorul Jeannot Szwarc a avut o mică problemă în regizarea scenelor cu Plummer și Reeve, deoarece, de câte ori zicea "Chris", amândoi bărbați răspundeau cu "Da?". Szwarc a rezolvat problema prin faptul că lui Plummer îi zicea "dl. Plummer", iar lui Reeve, "Bigfoot".
  • Scena finală dintre Christopher Reeve și Jane Seymour a fost greu de filmat din cauza faptului că prietena lui Reeve, Gae Exton, aflase că era însărcinată cu primul lui fiu, Matthew. Pentru o mare parte din acea zi, atenția actorului se afla, vizibil, în altă parte. Reeve afirma, în 2000, că: "În ziua când filmam scena cu picnicul am aflat, și lumea a aflat, că urmam să fiu tată pentru prima oară."
  • În film, personajul lui Reeve se consultă cu dr. Finney, un teoritician al călătoriei în timp. Aici, se face referință la Jack Finney, a cărui roman, Time and Again, publicat în 1970, vorbește despre teoria mecanicii călătoriei în timp.
  • Elise McKenna a fost o actriță ficțională. Collier se uită printr-un album vechi al hotelului, în care se află poze cu actrițe care au interpretat pe scena hotelului. Cele trei fetițe sunt Blanche Ring și surorile ei. Un copil ce ține o păpușă este Rose Stahl. Într-o poză neclară, într-un costum de călugăriță, apare Ethel Barrymore, în piesa din 1928, The Kingdom of God (capul acesteia nu apare în film, de vreme ce ea ar fi fost recunoscută de fanii filmelor vechi).[1]
  • Personajul Elisei McKenna este bazat pe viața actriței Maude Adams, născută Maude Ewing Adams Kiskadden, în Salt Lake City, Utah, pe 11 noiembrie 1872. Ea a murit în Tannersville, New York, pe 17 iulie 1953. Managerul ei, Charles Frohman (cel care stă la baza personajului William Fawcett Robinson) era foarte protector față de ea. El a murit pe RMS Lusitania, în data de 7 mai 1915, în timpul Primului Război Mondial, când vasul a fost atacat de un submarin german.[2]

Diferențele față de roman[modificare | modificare sursă]

În roman, Richard călătorește din anul 1971 în 1896, față de intervalul din film, 1980−1912. Acțiunea se petrece la Hotel del Coronado din California, față de Grand Hotel din Michigan. La începutul romanului, Richard este conștient că va muri de tumoare pe creier, iar cartea arată că există posibilitatea unor halucinații provocate de această tumoare. Scena unde îi este înmânat ceasul de mână lui Richard (pe care el i l-a dat Elisei în trecut) nu apare în carte. Astfel, paradoxul creat de acest eveniment (acela că ceasul nu a fost niciodată creat, ci doar că va exista etern) este absent. În roman, doi mentaliști, nu William Fawcett Robinson, anticipează venirea lui Richard, iar moartea acestuia este din cauza tumorii, nu din cauza unei inimi frânte.

Recepții[modificare | modificare sursă]

Cu toate că filmul a fost bine primit înainte de lansare, a fost criticat negativ după, din cauza performanței slabe în box office. În 2009, într-un interviu realizat de „WGN America”, Jane Seymour a declarat că "a fost doar un mic film... The Blues Brothers s-a lansat în aceeași săptămână și bugetul a fost de 4 milioane $, iar Universal nu prea l-a susținut. A fost și o grevă a actorilor, iar Chris [Reeve] și cu mine nu aveam voie să-i facem reclamă. Și l-au lansat, pur și simplu, pentru că nu cred că era cineva care chiar credea în el."[3]

Răspunsul criticilor[modificare | modificare sursă]

Filmul a primit recenzii negative din partea criticilor. Rotten Tomatoes a afirmat că 59% din cei 17 critici de film i-au dat filmului o notă pozitivă, cu un rating mediu de 5,7 din 10.[4] Metacritic, i-a dat filmului un scor de 29, bazat pe 7 recenzii, semnalând "Recenzii, în general, nefavorabile".[5] După lansarea la TV, filmul a devenit un clasic cult.[6]

Premii[modificare | modificare sursă]

Undeva, cândva a primit câteva premii, inclusiv premiul Saturn pentru Cel mai Bun Costum, Cea mai bună Melodie Originală, și Cel mai Bun Film Fantastic. Filmul a fost nominalizat și la premiile Oscar, la categoria Cele mai Bune Costume.[7]

Moștenire[modificare | modificare sursă]

Cu toate că recenziile au catalogat filmul ca find "oribil" și "superficial", Rețeaua Internațională a Entuziaștilor Undeva, cândva (International Network of Somewhere In Time Enthusiasts − I.N.S.I.T.E.), un fan club oficial, s-a format în 1990 și există și în ziua de astăzi.[8][9] În timpul lunii octombrie, Grand Hotel găzduiește un weekend Undeva, cândva, în care are loc difuzarea filmului pe un ecran mare, discuții cu actorii sau echipa filmului, și un bal în stil Edward.[10]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Blum, Daniel. Great Stars of the American Stage, c.1952. All of these photos are in Blum's book.
  2. ^ Robbins, Phyllis (1956), Maude Adams: An Intimate Portrait, New York: G.P. Putnam's Sons .
  3. ^ Interview with Jane Seymour (video) pe YouTube
  4. ^ Somewhere in Time Movie Reviews, Pictures”. Rotten Tomatoes. http://www.rottentomatoes.com/m/somewhere_in_time/. Accesat la 14 martie 2013. 
  5. ^ Somewhere in Time Reviews, Ratings, Credits, and More – Metacritic”. Metacritic. http://www.metacritic.com/movie/somewhere-in-time. Accesat la 14 martie 2013. 
  6. ^ Quin, Eleanor (2015). „Somewhere in Time”. Turner Entertainment Networks, Inc.. http://www.tcm.com/this-month/article/18749%7C0/Somewhere-in-Time.html. Accesat la 16 aprilie 2015. 
  7. ^ The 53rd Academy Awards (1981) Nominees and Winners”. Academy of Motion Picture Arts and Sciences. http://www.oscars.org/awards/academyawards/legacy/ceremony/53rd-winners.html. Accesat la 14 martie 2013. 
  8. ^ Slater, Eric (14 mai 1995). „Fans of 1980 'Tear-Jerker' Celebrate Film : Entertainment: Devotees of 'Somewhere in Time' gather in Universal City to honor movie as the pinnacle of romance cinema”. Los Angeles Times. http://articles.latimes.com/1995-05-14/local/me-590_1_fan-club. Accesat la 20 mai 2015. 
  9. ^ Paulin, David (6 octombrie 2013). „Celebrating a Movie the Critics Hated”. American Thinker. http://www.americanthinker.com/articles/2013/10/celebrating_a_movie_the_critics_hated.html. Accesat la 20 mai 2015. 
  10. ^ Storch, Charles (23 octombrie 1992). „`Somewhere In Time` Travelers: Fans Of Cult Romance Movie Descending On Mackinac Island To Wallow In The Fantasy”. Chicago Tribune. http://articles.chicagotribune.com/1992-10-23/features/9204060113_1_film-weekend-mackinac-island. Accesat la 26 mai 2015. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]